1,869 matches
-
traversări ale granițelor dintre situațiile narative, 295, 298 trecerea de la situația narativă auctorială la cea personală, 178, 276-295 v. și continuum de forme verb, forme temporale finite și non-finite în titlurile de capitole, 72-81 al proceselor interioare, 144 v. și negație verbe introductive, 222, viziune din afară, 97, 121 v. și viziune din interior viziune din interior, 71, 91, 121, 123, 164, 178, 181, 201-205, 339 distribuția reprezentării viziunilor din interior, 206 prezentare nemediată a lumii interioare, 202-205 refuz, 181, 202
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Königs Henri Quatre a fost, de asemenea, preluat din lucrarea lui Steinberg, cu tot cu sublinierea acestuia. 458 Vezi K. Stierle, Text als Handlung, pp. 127-128. Stierle atrage atenția între altele asupra nuvelei lui Kleist Die Marquise von O..., în care predomină negația "nu știa ce/dacă": "[Kleist] narează într-un asemenea fel, încît cititorul adoptă ignoranța eroinei", ceea ce corespunde orientării cititorului în situația narativă personală. Vezi și nota 1, p. 256 a cărții de față. 459 Joyce, Portrait of the Artist, 17
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
strînsă de schimburi și verificări mutuale, ca tocmai atunci cogito-ul să oculteze în imaginarul intelectual cogitamus-ul stipulat de "efiștiința" colectivă. Realitatea era că: noi gîndim, deci noi existăm; în spatele acestui noi, filosoful spune eu fără să întoarcă privirea. Negare a negației, mediologia apare, îndărătul fiecărui ism, ca să degajeze terenul. Fiindcă nu gîndim decît prin intermediul unui trup, acesta gîndește prin cutare sau cutare intermediar, nu spiritele gîndesc, ci trupurile. E un lucru bine cunoscut de istoricii ideilor: intelectualul cu spirit critic, neorganizat
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
știm că au dreptate: inconștientul vrea să viseze după plac, cu latura pozitivă. Daniel Bougnoux a explicat constantele psihice ale mesajului publicitar.26 Un mesaj negativ nu este niciodată persuasiv. De aici vine efortul publicității care constă în învăluirea unei negații într-o afirmație. Nu-i spuneți vecinei care scoate o țigară: " Nu fumați, că faceți cancer", ea se va întuneca la față. Spuneți-i surîzînd: "Trageți viața în piept", și vă va zîmbi. Nu spuneți: "Sida nu mă va atinge
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
ca suport pentru titlurile conferite au catalogat multă vreme hîrtia ca fiind nefiabilă, incapabilă să eternizeze tentativele de imobilizare a timpului tratatele, cartele și constituțiile. Vitrina cu medalii exhibă totdeauna nostalgiile permanenței, și toți dictatorii iubesc marmura. Rezultă că autoritatea negație a uzurii și denegare a morții se împlinește în rigiditate și reconsideră flexibilitatea. Nu se recomandă negarea armoniei necesare între delectabil și materia care îl onorează. Demnitatea plăcerii interzise de a bea un château-pétrus dintr-un pahar de plastic. Cristalul
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
într-un cetățean al lumii dispunînd de coordonate temporale instabile. Dar mai ales și mai în profunzime, imaginea fizică în calitate de prezență deplină, afirmativă și pozitivă scurtcircuitează străvechea îndeletnicire negativă prin faptul că ea nu poate fi niciodată în sine o negație. Un nefumător, ca și o persoană absentă sau un proiect, nu se vede. Aștept o prietenă, ea nu a venit, poate că va veni, ca Apocalipsa, Justiția sau Revoluția, pentru care nu există traducere optică. Al cincilea sens de care
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
procese de persuasiune, contagiune socială sau constrângere (Sandu, 2000) Același autor remarcă, la începutul perioadei tranziției, faptul că anticipațiile și așteptările oamenilor legate de reformă nu erau foarte bine clarificate, iar aspectul lor contradictoriu indica mai degrabă un reformism de negație, adică de respingere a comunismului (Sandu, 1997). Atât tranziția cât și reforma presupun schimbări multiple: economice (privatizare, liberalizarea pieței), politice (democratizare, pluripartitism, integrarea în structuri globale), sociale (dezvoltarea societății civile, apariția organizațiilor neguvernamentale, combaterea corupției, consolidarea clasei de mijloc, politici
Sat bogat, sat sărac: comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc by Adela Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
liberă. VERDE sugerează stabilitate, siguranță și constanță, poate fi legat de faptul că este culoarea vegetației ce presupune viață, continuitatea vieții. NEGRU reprezintă maximum de închis, este deci o extremăfca și albul),se opune la tot ce este pozitiv, corespunde negației absolute, culoarea inexistenței (negrul cosmosului). ALB simbolizează puritatea, curățenia, adevărul și inocența. Prin amestecuri culorile dau o multitudine de sentimente: receptarea, negarea sau plăcerea în fața unei culori, corespunde cu o anumită stare psihică, mulțimea sentimentelor reflectându-se în mulțimea de
CULOAREA SENS ŞI SENSIBILITATE by ANGELA VASILACHE () [Corola-publishinghouse/Science/263_a_496]
-
despre educație este principiul durkheimian al autonomiei relative. Nu numai că sistemul de învățământ nu este reductibil la alte instanțe sociale, dar înțelegerea sa nu relevă, în ultimă analiză, variabile exogene. Cu tot caracterul discutabil al acestei afirmații (de fapt, negații) a sociologului francez, merită să trecem în revistă tabloul preocupărilor sociologiei educației așa cum a fost descris de acesta. Uzând de o metaforă sistemistă, Cherkaoui consideră că sociologia educației are ca obiect mecanismele, intrările și ieșirile sistemului de învățământ. În planul
Sociologia educației by Adrian Hatos () [Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
exproprierea expropriatorilor” și restaurarea unei proprietăți arhaice și lipsite de exploatare: „Ceasul din urmă al proprietății private capitaliste a sunat. Expropriatorii sunt expropriați. Modul de apropriere capitalist, care rezultă din modul de producție capitalist, deci proprietatea privată capitalistă este prima negație a proprietății private individuale, întemeiată pe munca proprie. Dar producția capitalistă produce cu necesitatea unui proces natural propria sa negație. Este negarea negației. Aceasta nu restabilește proprietatea privată, ci proprietatea individuală, dar pe baza realizării erei capitaliste, a cooperației și
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Expropriatorii sunt expropriați. Modul de apropriere capitalist, care rezultă din modul de producție capitalist, deci proprietatea privată capitalistă este prima negație a proprietății private individuale, întemeiată pe munca proprie. Dar producția capitalistă produce cu necesitatea unui proces natural propria sa negație. Este negarea negației. Aceasta nu restabilește proprietatea privată, ci proprietatea individuală, dar pe baza realizării erei capitaliste, a cooperației și a posesiei comune asupra solului și asupra mijloacelor de producție...”. Pe de altă parte, așa cum credea Engels (în Originea familiei
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Modul de apropriere capitalist, care rezultă din modul de producție capitalist, deci proprietatea privată capitalistă este prima negație a proprietății private individuale, întemeiată pe munca proprie. Dar producția capitalistă produce cu necesitatea unui proces natural propria sa negație. Este negarea negației. Aceasta nu restabilește proprietatea privată, ci proprietatea individuală, dar pe baza realizării erei capitaliste, a cooperației și a posesiei comune asupra solului și asupra mijloacelor de producție...”. Pe de altă parte, așa cum credea Engels (în Originea familiei, a proprietății private
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
ulterior de birocrația stalinistă, considerat de un Alexandr Iakovlev „o contrarevoluție în stare pură”. În schimb, când revoluțiile din 1989 au izbucnit, ele au cerut apăsat restaurarea valorilor și a libertăților „burgheze”, pe care comunismul le negase. Într-adevăr, „negarea negației” însemna acum a-l nega pe Marx care, la rândul lui îi „negase” pe doctrinarii liberali, „burghezi”! Pe de-altă parte, revoluția comunistă dorește să reia și să „restaureze”, completând-o și desăvârșind-o, Revoluția Franceză, ucisă prea devreme de
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
El trebuie și poate fi restaurat, într-un fel, fie și parțial, prin revoluția preconizată, sperată sau înfăptuită, care astfel apare ca o regăsire a originilor, o revenire la sursă după o lungă și degradantă rătăcire - constituind o „negare a negației”. În esență, gândirea revoluționară fondează o structură ternară a timpului în ansamblul său: trecut îndepărtat pozitiv, trecut apropiat negativ, prezent și viitor revoluționare, deopotrivă pozitive și restauratoare, fie și pe o altă treaptă, ale trecutului îndepărtat. Milenarism? într-un sens
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
da, chiar dacă structura axiologică, și ea ternară, a timpului propriu-zis milenarist este întrucâtva diferită: spre pildă, la Gioacchino da Fiore, erele succesive ale Tatălui, Fiului și Sfântului Duh sunt trepte ascendente ale unei scări și nu se supun formulei „negării negației”. b) Cele două trecuturi nu sunt însă deosebite doar prin depărtarea lor diferită de prezent și prin dominanta lor axiologică opusă. Trecutul apropiat este concret, aparent „realist”, relativ bine cunoscut, confirmat de mărturii numeroase și consemnat în documente cunoscute. Adesea
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
un sens tăinuit conștient de Platon în textele amintite, dar, dacă reținem că, în tinerețea sa, Platon îl compară pe Ahile cu Ulise din perspectiva stăpânirii reflexivității, adevărului și minciunii și, la bătrânețe scrie dialogul Sofistul în care legitimează ontologic negația, avem cel puțin dreptul să presupunem că problema negației, a falsului, a minciunii îl interesează încă din tinerețe în direcția formulării unei teorii coerente a ei și în direcția clarificării relației acestor concepte cu puterea spiritului de a enunța adevărul
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
dar, dacă reținem că, în tinerețea sa, Platon îl compară pe Ahile cu Ulise din perspectiva stăpânirii reflexivității, adevărului și minciunii și, la bătrânețe scrie dialogul Sofistul în care legitimează ontologic negația, avem cel puțin dreptul să presupunem că problema negației, a falsului, a minciunii îl interesează încă din tinerețe în direcția formulării unei teorii coerente a ei și în direcția clarificării relației acestor concepte cu puterea spiritului de a enunța adevărul și de a accede la conștiința de sine. Sau
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
am schițat în viziunea Republicii, să îl urmărim într-un dialog unde cercetarea filosofică primește nume proprii, dincolo de simboluri sau de alegoria mitului și a personajelor literare. Este binecunoscut faptul că în dialogul Sofistul Platon reușește o admirabilă întemeiere a negației, pentru a putea delimita figura filosofului de cea a sofistului. Și de această dată, distribuția adevărului și manierele diverse în care cei doi îl stăpânesc constituie deosebirea lor. Sofistul, analogic retorului preocupat de domeniul verosimilului, pretinde o stăpânire absolută asupra
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
o forță a cunoașterii mai precară, fiindcă el deține doar maniera în care poate opera cu adevărul și falsul, dar nu poate decide asupra naturii lor. Pentru aceasta, pe lângă pura cunoaștere a adevărului, Platon trebuie să întemeieze valoarea logică a negației, sprijinită pe existența relativă a neființei. Putem privi, astfel, paricidul filosofic al dialogului dintr-o nouă perspectivă: teza eleată a existenței absolute a ființei trebuie restrânsă în sensul în care domeniul ahileicului (analogic prin atributele sale, așa cum am arătat mai
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
un competent mânuitor al tehnicilor odiseice de asumare voluntară a discursului adevărat și a celui fals. Filosoful poate uza de aceste tehnici în dialogul său cu sofistul numai la adăpostul onestei sale raportări (ahileice) la structura ideilor. Apariția legitimă a negației în discurs, chiar dacă este deocamdată doar o alăturare a unei simple idei cu negația celeialte fixează un nivel al conștiinței la care gândirea se poate defini drept odiseică: abia cu acest dialog, dilema originară din Hippias minor poate fi clarificată
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
celui fals. Filosoful poate uza de aceste tehnici în dialogul său cu sofistul numai la adăpostul onestei sale raportări (ahileice) la structura ideilor. Apariția legitimă a negației în discurs, chiar dacă este deocamdată doar o alăturare a unei simple idei cu negația celeialte fixează un nivel al conștiinței la care gândirea se poate defini drept odiseică: abia cu acest dialog, dilema originară din Hippias minor poate fi clarificată: Ulise nu este „mai bun” ca Ahile nici etic, nici epistemic, ci sunt două
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
extrem șirul simbolurilor platoniciene pe care le-am prezentat mai sus, dar le păstrează tema, iar ele devin astfel și mai limpezi în lumina rezultatului pe care ele l-au produs în teoria sufletului la Aristotel: în Despre suflet, regimul negației este asociat strict predicației, astfel încât gândirea care enunță „ceva despre altceva” este capabilă să rostească în mod voluntar adevărul și falsul. Putem recunoaște aici, în termenii folosiți convențional în cercetarea noastră, componenta odiseică a gândirii, capabilă voluntar de minciună și
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
direct al spiritului la ceea ce este. În cazul gândirii celor indivizibile, „despre care nu există eroare”, intelectul concepe la un nivel antepredicativ: conceperea indivizibilului cantitativ (de pildă, linia) sau a celui specific (de pildă, răul sau negrul) nu pun problema negației, ci pot servi ca eventual subiect ulterior negației. A gândi înseamnă a îmbina cele două componente. În cazul sensibilității, situația este asemănătoare: deși este analogică intelecției prin pasivitatea sa, senzația se deosebește de intelecție prin mai multe criterii, între care
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
gândirii celor indivizibile, „despre care nu există eroare”, intelectul concepe la un nivel antepredicativ: conceperea indivizibilului cantitativ (de pildă, linia) sau a celui specific (de pildă, răul sau negrul) nu pun problema negației, ci pot servi ca eventual subiect ulterior negației. A gândi înseamnă a îmbina cele două componente. În cazul sensibilității, situația este asemănătoare: deși este analogică intelecției prin pasivitatea sa, senzația se deosebește de intelecție prin mai multe criterii, între care este și cel al adevărului: o senzație este
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
a dialogului), dar nici nu credem că lectura încrucișată a temelor de tinerețe cu temele Republicii sau cu dialogurile de senectute, dacă aceste teme țin de domenii filosofice diferite (cum sunt, de pildă, politica și inventarea științei logicii și a negației) ar fi inutilă în pătrunderea unora dintre sensurile importante ale textului lui Platon. Pe scurt, nu credem că problema din Hippias minor conține explicația dilemelor Republicii, dar, pentru că am sesizat deja continuitatea unei probleme de la acest dialog de tinerețe și
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]