808 matches
-
dintotdeauna, fără să se fi clintit peste noapte, sorbind la nesfîrșit din ceaiul verde, zile după zile, nopți după nopți, ani după ani, secole după secole... Par mereu aceiași, oricît i-ai privi, în caftanele lor lungi, cu chipul smochinit, negricios, cu bărbi rare, cenușii sau albe, cu ochi oblici, imposibil de urmărit, sub eterna "tiubiteică" neagră, brodată cu alb, de pe creștetul capului. Piața nu s-a umplut încă, n-au apărut vînzătorii de fructe și nu s-au deschis tarabele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
încă din anul 1946. De data aceasta, la Buenos Aires, a ales calea comerțului, vechea lui înclinație. 8 Cele patru clase primare le-am făcut la școala Nr. 6. Școlile primare aveau numere. Directorul școlii, domnul Leon, era un om înalt, negricios, sever, dar bun și iubitor cu noi. Primul meu profesor în clasa întîi a fost domnul Pralea. El mi-a pus abecedarul în mînă. Cu toate că școala nu era deloc departe de casa noastră din strada Brăilei, iarna mersul pînă acolo
by Sergiu Dimitriu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1057_a_2565]
-
și va dovedi valențele în întreaga sa existență zbuciumată. Tata tocmai se întorsese de a Comisariat și, ajutat de asistente, se străduia să o reanimeze. Încet-încet, mama și-a revenit. 17. BAPȚEA Bunica mea după mamă era o femeie mărunțică, negricioasă, grozav de iute și muncitoare. Rămasă văduvă de timpuriu, purta pe obrazul ei pecetea suferinței. Îți lăsa impresia unei ființe care n-a zâmbit și nu a râs niciodată, preocupată fiind doar de existența zilei de mâine. Bapțea era o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
poezie am bătut zeci de kilometri... Cândva pe la Iași, alături de Laurențiu Ulici, Mihai Ursachi, Cezar Ivănescu, pe la Galați cu Ioan Flora ne regăsim în ramele unor fotografii care au devenit rame cu umbre... Deși ești, ceea ce zic cântecele, o "brăileancă negricioasă" ai dat mereu culoarea acelor imagini... Cu siguranță literatura română merita, de mult, un premiu Nobel: L. Rebreanu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Nichita Stănescu. Marin Preda, Nicolae Breban, Mircea Cărtărescu și alții... Cazul insulinei lui Paulescu, cazul Hertei Müller care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
poezie am bătut zeci de kilometri... Cândva pe la Iași, alături de Laurențiu Ulici, Mihai Ursachi, Cezar Ivănescu, pe la Galați cu Ioan Flora ne regăsim în ramele unor fotografii care au devenit rame cu umbre... Deși ești, ceea ce zic cântecele, o "brăileancă negricioasă" ai dat mereu culoarea acelor imagini... A.B.Următoarea mea carte de interviuri (în care se va găsi și acest dialog) are ca temă principală prietenia literară. Dacă ar fi să dăm timpul înapoi, ce perioada ați retrăi? Cu siguranță
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
proprie inițiativă. Directorul adjunct se numea Vasilescu, părea ceva mai în vârstă decât Dumitrescu și, deși n-o arăta direct, manifesta o aversiune față de grupul care propovăduia 'reeducarea'. Mai exista în închisoare un ofițer politic, Burada, descris ca un tip negricios, despre care elevii știau că fusese deținut de drept comun pe la Craiova. Gardienii erau și ei neschimbați: primul gardian, Vițel, era chiar din localitatea Târgșor și era cumnat cu moș Dumitrache, gardianul în vârstă și bonom, de care elevii erau
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
felul În care te raportai la ea, În discursurile publice, era Întotdeauna semnul sigur al gradului de „atașament neabătut față de partid și clasa muncitoare”! Or, spre uimirea mea - care intrasem Întâmplător În acea sală, Încă nu publicasem nimic -, tânărul, vioiul, negriciosul activist care se servea cu dezinvoltură de o corectă limbă română, uimitor de bogată ca vocabular și semantică, povestea dezinvolt despre contactele pe care le avusese, el și tovarății care-l Însoțiseră, cu cercurile de afaceri vest-germane. „A, o să mă
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
rost de două bilete... - Cum să nu, și iată-ne instalați în greoiul vehicul, printre artiști și artiste, necunoscuți, plasticieni, unele nume nu total străine urechilor noastre. În fața noastră, pe cele două fotolii, se aflau Tita Chiper și un tinerel negricios, necunoscut. Tita, o femeie tânără, negricioasă, vioaie, angajată de Paul Georgescu la Gazetă..., „coborând” de la Șantierul hidrocentralei Bicaz unde, se pare, fusese un fel de activist cultural UTM; i se dăduse un mic birou la secția de proză condusă de
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
nu, și iată-ne instalați în greoiul vehicul, printre artiști și artiste, necunoscuți, plasticieni, unele nume nu total străine urechilor noastre. În fața noastră, pe cele două fotolii, se aflau Tita Chiper și un tinerel negricios, necunoscut. Tita, o femeie tânără, negricioasă, vioaie, angajată de Paul Georgescu la Gazetă..., „coborând” de la Șantierul hidrocentralei Bicaz unde, se pare, fusese un fel de activist cultural UTM; i se dăduse un mic birou la secția de proză condusă de Ali Ștefănescu și „răspundea” de „reportajul
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
unde, la primul etaj, ocupau un apartament amicii ei literari, Paul Anghel și regizoarea Malvina Urșianu - mi-a oferit ceai și mi-a pus discurile ei preferate. Tita, cum spuneam, se afla în fața noastră în autobuz, alături de un tinerel la fel de negricios care, spre surpriza mea, auzind cele ce discutam noi doi, eu cu Cezar - noi aveam totdeauna una sau două teorii pe care le apăram cu aprindere exagerată! -, s-a întors de vreo două ori spre noi și a făcut câteva
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
20 spre 21 dechemvrie, am avut un vis. Scena ce mi se înfățișa părea o urmare la o întâmplare reală. Oamenii din vis îi mai văzusem? Poate i-am văzut. Îmi erau cunoscuți, adică i-am recunoscut. Un fecior cam negricios, cu ochii negri, ducea în brațe o copiliță poate de doi ani, foarte frumușică și delicată. El însuși feciorul era bine îmbrăcat, pălărie neagră și bundă brumărie. Nu era fecior, nu era holtei; copila era a lui. O privea cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
colosală și o cultură mare și nu eu Ghiorghiță N. Rădășanu, un biet învățătoraș din sătișorul Bogata. Atunci l-am cunoscut pe poetul Gh. Topîrceanu 22, [20] care stătea la dreapta lui M. Sadoveanu, un om slăbuț și înalt și negricios parcă ar fi fost trecut prin pară de foc. Sadoveanu părea un Ceahlău pe lângă Gh. Topîrceanu. Eu aveam atunci 46 ani, iar M Sadoveanu avea 50 ani. Deci a fost sărbătorit la împlinirea a 50 de ani. O probă de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
dus să-i arate Mamei. Vai! drăguța mea, dar tu i-ai gustat? Mare i-a fost dezamăgirea când și-a constatat isprava. Când scriu aceste rânduri coarna neagră din propria curte este multicoloră și-i urmăresc zilnic boabele din ce În ce mai negricioase. Nu Îndrăznesc să rup nici una, căci știu că aroma lor se desăvârșește doar spre sfârșitul lunii octombrie și strugurii rezistă la 10°-15°C, În cămara din nordul sufrageriei până În luna februarie. Admir zilnic frumusețea coarnei și mă Închin Naturii
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
și cât e ficțiune în amintirile despre sine ale unui om? Când era de așteptat să se nască un flăcău blond, ca o lumină, cu o soartă fericită și cumsecade, s-a nimerit să-i iau eu locul; un lungan negricios, greu de strunit, un singuratic dornic a se aventura prin jungla complicată a bibliotecilor, fără a refuza întâlnirea cu fiarele pădurii din marginea satului, nici de cele acoperite cu haine de pe ulițe, străzi, bulevarde. Și dacă tot mi-a reușit
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
roșcat și amabil, genul descris ca inofensiv. - E timid, zicea Pat. Timid și prost. Mai erau cîțiva care apăreau ocazional, cînd voiau să-și facă de cap. Unuia-i zicea Whitey (nu mi-am dat seama niciodată de ce, fiindcă era negricios): un tip grăsuliu și prost care lucra ca ospătar Într-unul dintre marile hoteluri. Își imagina că dacă plătise o capsulă, avea dreptul la următoarea pe datorie. O dată, după ce Pat l-a expediat, s-a repezit la ușă furios și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
amenajat locul, Între altele corodându-l. Apoi s’au mutat mai departe, amenajând din nou; și mai departe, sfârșind prin a acapara Întreg acoperișul. Când și când, unii licheni mai și mor; În urmă, În placa de azbociment, rămâne o adâncitură negricioasă. Și dacă licheni sunt, sigur trebuie să fie și mușchi, mi-am zis. Și i-am găsit, acolo unde le place, la umbra gardului, pe soclul de piatră al acestuia, unde alcătuiau o pădure liliputană de un deget grosime, cu
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
Europeană din ianuarie 1920) [...]. Păstrez și azi originalul acestor Scrisori bănățene, cum le-am intitulat publicându-le treptat În Ideea Europeană din vara lui 1922, aceste simple corespondențe de natură particulară, peste ale căror pagini stăruie Încă până azi urmele negricioase de plumb ale deștelor culegătorului tipograf de acum treizeci de ani; pagini cu scris de școlăriță cuminte, Între tăiate de paran tezele secretarului de redacție ocolind, cu brutalitatea-i profe sională, binețele și tandrețele trimise de departe și la care
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
protejate, exploatate de acei odioși indivizi acvatici care le luau până și bruma de gologani ce le mai rămânea după socoteala, la sfârșitul săptămânii, cu țața lor cea obeză, mustăcioasă și cu negi pe obraz, sau cu nenea lor cel negricios și păros ca un câine sub cămașa lui cu arnici roșu la gât, pe care l-am văzut odată, prin gaura cheii, cum pru băluia la pat pe o biată fată fugită de rușine sau de foame din cine știe ce fund
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
noroc dăduse peste ei: dacă e adevărat ce l-a informat ăla de la miliție, atunci chiar că rezolvă cazu cum le-a cerut tov Cameniță și ies iar basma curată, futu-i dumnezeii mă-sii... Elevul ăsta pipernicit, slăbănog și negricios, care se pișa pe el de frică, susținea că doi cunoscuți de-ai lui, tot elevi, doi bandiți, împreună cu o armă de foc, au fugit în pădurea Galimea să se alăture lui Baldovin. -Futu-le mama lor de derbedei, bine că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
doar s-a îndopat cu schintre! Da’ ce-or fi fost schintrele astea, că nici ieftine nu erau! Îi trebuiau ei schintre, ca să fac eu infarct acum?“ Toată noaptea domnul Arvinte n-a visat decât mese pline cu schintre mari, negricioase și alunecoase, iar spre dimineață, de inimă rea, a făcut un infarct mititel, din categoria celor care-ți asigură un al doilea suportabil, dar nu și pe-al treilea. „E de la schintrele Ginei!“, i-a zis bâlbâind ușor domnul Arvinte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Universității Laval, privind zăpada ce curgea din cerul înalt canadian. Lumea pierdută, Bucureștiul ideal imaginat de Pallady părea și mai ireal în iarna canadiană.) Iarăși diverse experiențe de chelner la nunți elvețiene. De data aceasta, căsătorie între un portughez nici negricios, nici măsliniu, ars de vântul șantierelor și o elvețiancă de familie bună. Ea are o piele albă, mult prea "albă" pentru a fi cu adevărat atrăgătoare, însărcinată cam în trei-patru luni. Mariajul ultimei șanse. Diferența dintre două lumi: invitații lui
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
lui Totka, e leneș și șmecher, lasă toată greutatea trăsurii asupra lui Nonius. O să mi-l omoare!“ Tata a fost întotdeauna înalt și zvelt, fiind în același timp bine legat; stătea mereu pe partea stângă, din obiș nu ință. Eu, negricioasă ca un greier, sau ca o furnică, subțire, aproape fără greutate, cu șorțul de școală și cu paltonul meu albastru, cu pălărioara albastră de fetru, cu ghetre tri cotate roșii, îmi bălăbăneam picioarele încălțate cu ghetuțe vechi, gândindu-mă la
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
împărtășească. Le făcea «urzici îngroșate» în bucătăria pe care o știi, departe de casa mare, înălțată pe o colină, ca nu cumva mirosul de bucate să-i supere. Sus, pe colină, tânăra doamnă a casei dădea viață unei ființe micuțe, negricioase și vinete. Mitrana, agentul de legătură dintre casa boierilor și bucătărie, își dădea importanță. Baba Ioana - roabă slobozită, care după eliberare se întorsese la matcă și era socotită un bun al familiei, care se mândrea cu acest lucru și, cu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
din birou. Bolnavă, gripată de trei zile, eram în pat, cu febră - o gripă teribilă face aici ravagii - când am fost anunțată că el e în vestibul, cu doi acoliți. Au început să zbiere, mai ales el, un ditamai bărbătoi, negricios și solid, că dețin un spațiu locativ pe care nu-l merit, fiind mama unei fiice care nu-mi face cinste etc., că s-o șterg imediat, sărutându-le labele că nu mă aruncă în stradă, cum aș merita - și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Iarăși sună. Mabell îmi spune: „Domnii de azi dimineață au venit iar, așteaptă în vestibul“. Nu erau decât doi, dar m-au terorizat cât 100 000! Pe scurt, trebuia să mă scol din pat, să evacuez biroul, pentru domnul cel negricios, care trebuia să se instaleze imediat; în final, cu un aer generos, mi-au pus că pot rămâne cu ventuzele (fără să-mi dau seama, le ținusem trei sferturi de oră) și că individul are să revină la ora 4 ca să
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]