60,569 matches
-
prins felinele mari (în rănile lor te-ai pierde. Mireasma întunericului cu adieri de mușchi verde Te-ar duce spre lacrimi ce sapă în stînci, nu spre-o apă). Rămîi în cetate, prins în mrejele ceții eterne Și-n zăpada neagră a cîmpului ars. Iarba a fugit de mult din cenușă, S-a ascuns în pămînt și așteaptă să crească cu firul în jos, Pe cealaltă parte a lumii. O pădure cu rădăcinile-cer Nu i se poate arăta decît Celui ce
Poezie by Ioana Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8161_a_9486]
-
aveai cum să ieși fiindcă nu erau legate prin uși sau ferestre de interiorul casei!...), cu termopane albastre și verzi, cu turnulețe fără număr, mare zidirea, ziceai că e casa albă. Atâta doar că era învelită în marmură și faianță neagră, ce-i drept cam semăna cu un wc, dar ăsta a fost gustul lui. Cum am povestit, nu prea călca el prin palat, mai mult era la domiciliu în italia, în spania, dar și când venea, ținea cheful șapte zile
Fragmente din năstrușnica istorie a lumii de către gabriel chifu trăită și tot de el povestită () [Corola-journal/Imaginative/7502_a_8827]
-
s-a terminat fericita viață a lui vinetu dinamo. Barosanul a închis ochii, între străini, departe, cică prin madrid sau valencia. A fost jale mare, l-au transportat acasă, l-au îngropat între ai lui, în cavou de marmură (tot) neagră, iar cu beculețe, cu îngerași sculptați, cu geam termopan albastru (termopanul a fost pasiunea lui!...) și cu turnulețe. Era tare frumos ca mort: purta costum armani, ceas de aur, inele și brățări, ș-un lanț greu de care nu se
Fragmente din năstrușnica istorie a lumii de către gabriel chifu trăită și tot de el povestită () [Corola-journal/Imaginative/7502_a_8827]
-
liceul prin care însă trecuse precum câinele prin apă altfel abil și inteligent vorbind puțin dar bine mai ales cu femeile care e evident că-l plac și cum să nu-l placă i-ați văzut bicepsii pectoralii grumazul ochii negri și uleioși pantalonul mulat pe craci semne exterioare de acord dar după ce vreți să se ia bietele femei un risc există întotdeauna poți să te înșeli să cazi peste un nevolnic oricum când au o oarecare experiență femeile merg aproape
Camionul bulgar by Dumitru Țepeneag () [Corola-journal/Imaginative/7549_a_8874]
-
și timpul pentru că amețise se oprea și cu încetineala de rigoare începea să-i scoată muzica înceta toate privirile erau ațintite spre buricul ei spre blănița pe care refuzase s-o radă și toți descopereau cu încântare cât e de neagră si de stufoasă de parcă era barba unui pitic pitit în fofoloancă. Durand râdea nervos de fiecare dată și abia se abținea să nu se repeadă spre ea la fel și ceilalți care dădeau pe gât paharele cu băutură și comandau
Camionul bulgar by Dumitru Țepeneag () [Corola-journal/Imaginative/7549_a_8874]
-
gluma, lăsând montagnarzii să fiarbă în suc propriu. Le dădeau timp să se răzgândească sau să rămână consecvenți principiilor inițiale. Somnul limitat al Lunettei îi putea determina să o urmeze, vigilența generalului de arme, să-i oprească din drum. Tranziția neagră, că așa putea fi numită perioada, mai ales că se afla și sub copertina întunericului, era hotarul ce-i obliga iarăși să gândească. Traiul comod al medievalilor și stressul clipei erau cele două variante: a treia, intermediară, nefiind posibilă. De
Condamnări by Marius Tupan () [Corola-journal/Imaginative/7893_a_9218]
-
altul Măcinați de adevăruri finale. Ceaiul curgea prin mine prelingîndu-se Direct în cer. Iubirea? Că trebuia să fie și iubirea se prefăcuse Într-un spiriduș care își rodea tacticos unghiile. Norul din dreptul ferestrei explodase Ca un sîn cu lapte negru. Otrava Cititorul stă la porțile dimineții și așteaptă poeziile pe care, la lumina nopții, poetul le scrie cu propriul sînge, cu sîngele celorlalți îndoit cu apă, cu vin, cu virtute. E înduioșător, realitatea nu-i așa cum pare, Lumea nu-i
Poezie by Adrian Alui Gheorghe () [Corola-journal/Imaginative/8351_a_9676]
-
poezie, Se îmbată cu Dumnezeu în timp ce aranjează un mic trafic Cu clipe eterne, Cu ochii holbați de gradele de la vodkă se uită la tine și se vede Tot pe sine, imperial se ia de după umeri și plonjează În cea mai neagră drojdie: ziua în care își clătesc viețile ca niște cămăși asudate toți nefericiții pămîntului Sau, mai rău: e un fustangiu care se îndrăgostește De femeile tuturor, le smintește, le încurajează să vadă Stele acolo unde nu sunt decît scaieți purtați
Poezie by Adrian Alui Gheorghe () [Corola-journal/Imaginative/8351_a_9676]
-
Ultimul Berevoi). Un prieten al lui Sadoveanu spune despre el: "Nu era ahotnic de vînat. Dacă împușca, bine, dacă nu, tot bine." (Demostene Botez, Memorii). Iar Sadoveanu însuși ne întoarce la obîrșia cuvîntului atunci cînd îl evocă pe basarabeanul Filip Negru: "practicase, precît spunea, toată viața, sportul vînătoresc: el îi zicea Ťahotať - și-i erau dragi puștile. ș...ț - Ahota asta, cucoane, e tot așa de rea ca și dragostele din tinereță." (Filip Negru) Omul, s-ar putea zice dacă am
Epistolă către Odobescu (IV) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/8031_a_9356]
-
atunci cînd îl evocă pe basarabeanul Filip Negru: "practicase, precît spunea, toată viața, sportul vînătoresc: el îi zicea Ťahotať - și-i erau dragi puștile. ș...ț - Ahota asta, cucoane, e tot așa de rea ca și dragostele din tinereță." (Filip Negru) Omul, s-ar putea zice dacă am vorbi simultan în două limbi, era "ahotnic de ahotă"... Domnia ta, domnule Odobescu, îți propuneai să analizezi, luînd ca subiect vînătoarea, "toate impresiunile ce ea produce asupra imaginațiunii și asupra simțimintelor omenești atît prin
Epistolă către Odobescu (IV) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/8031_a_9356]
-
niciodată. îmi trimiteai doar desenele tale pline de fluturi și de pisici. O singură dată ai făcut, cu linii stângace, un sex de băiat. Afară erau scene de muncă. Buldozere. Macarale. Iar sângele meu flutura deasupra șantierelor ca un steag negru, căci eram un bărbat aproape bătrân, cu prostata mărită și gânduri de sinucidere. Nu-ți presimțeam încă buzele, Forma sânilor tăi nu se contura încă sub hainele tale de școlărița. Totuși îți auzeam uneori respirația pătrunzând prin ferestrele înghețate, scrâjelindu-mi
Poezie by Octavian Soviany () [Corola-journal/Imaginative/8328_a_9653]
-
circulau numai noaptea între frunțile noastre. Și de prima ta menstruație. Viața ta de femeie începea ca o dictatură dintr-o țară exotică unde arborii au frunze roșii și ascuțite. Sângele meu a fluturat atunci înspre tine ca un steag negru. Eram un bărbat aproape bătrân care după ce așteptase căderea lui ceaușescu nu-și mai aștepta acum decât moartea. Un bărbat obosit care de la o săptămână la alta și de la o lună la alta semăna tot mai tare cu ceaușescu.
Poezie by Octavian Soviany () [Corola-journal/Imaginative/8328_a_9653]
-
să supraveghez oala pusă la fiert. Dar eu o zbughisem în stradă, la joacă cu copiii din vecini. Am știut că s-a întors doar când i-am auzit strigătul furios: "Unde-ai fugit, drace?!" Odaia era plină de "scame" negre, atât de multe, atât de dense încât ne vedeam ca prin ceață. Mama a deschis larg fereastra și cu un ștergar în fiecare mână am început, amândoi, să "gonim" funigeii ca pe muște. A urmat spălarea cuverturii patului, a feței
Memoria caselor by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8000_a_9325]
-
străzii. Năvalnicul nu se poate uita ușor. Dar nu! Mă urmărește și azi figura Mamei, posomorâtă câteva zile în șir. Ea, atât de veselă de obicei, văzuse un semn de rău augur în acea întâmplare pe care o numise: ninsoarea neagră. Avea să ne-o amintească în august 1944, după "alegerile" din ^46, în decembrie ^47... Tezaurul Dinspre lac adia o răcoare binevenită. - îți dai seama - îmi spunea însoțitorul meu - că noi călcăm acum pe aur? Lingouri, bijuterii, diamante, hârtii de
Memoria caselor by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8000_a_9325]
-
valoare, acte de proprietate, averi fabuloase. Mergeam pe o stradă liniștită, prin cartierul băncilor din Lausanne. Poate că exagera, dar mi-a adus aminte de tezaur. ...Din marea rotondă a băncii se cobora pe o scară până în fața unei porți negre, masive, de oțel, cu două broaște sub un volant de culoarea aramei. Intrarea în tezaur semăna cu o mică ceremonie. Descuierea porții se făcea de către arhivar sau un funcționar, dar numai în prezența directorului sau a procuristului care păstrau cheile
Memoria caselor by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8000_a_9325]
-
din nou în marșul scrisului, se vede dintr-o ochire că acum scrie fraza de încheiere, precipitat, avântat, triumfal, punând, în sfârșit, punct. Lumina intră cu demnitate prin ferestrele încăpătoare, în timp ce doi băieți se ridică în același timp din scaunele negre de plastic, părând adormiți, învăluiți în indiferență, inofensivi, doi băieți care se îndreaptă alene spre camera lor întunecată și caldă ca un cuib. Iar deasupra lor plutește destins zeul alb, fericit c-a rupt în sfârșit blestemul eredității.
Examen la istorie by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/8241_a_9566]
-
Cum intră Întreba: „Da' unde e Dumitrache?” Eu, ca unul care, slavă Domnului, la vârsta mea pot zice că sunt „specialist” și că am servit mii și mii de oameni, mi-aduc aminte și acum că avea un păr frumos negru, ondulat, dat peste cap. Mustață, mica, era tot neagră. De 'mbrăcat nu l-am văzut niciodată rău Îmbrăcat, Îi plăceau cravatele negre, făcute „funda”. Vorbea cu mine, vorbea cu lucrătorii, si mai ales ședea de vorbă cu d. Ardeleanu, patronul
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
unul care, slavă Domnului, la vârsta mea pot zice că sunt „specialist” și că am servit mii și mii de oameni, mi-aduc aminte și acum că avea un păr frumos negru, ondulat, dat peste cap. Mustață, mica, era tot neagră. De 'mbrăcat nu l-am văzut niciodată rău Îmbrăcat, Îi plăceau cravatele negre, făcute „funda”. Vorbea cu mine, vorbea cu lucrătorii, si mai ales ședea de vorbă cu d. Ardeleanu, patronul meu de pe vremuri, povestind tot felul de lucruri, fiindcă
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
că am servit mii și mii de oameni, mi-aduc aminte și acum că avea un păr frumos negru, ondulat, dat peste cap. Mustață, mica, era tot neagră. De 'mbrăcat nu l-am văzut niciodată rău Îmbrăcat, Îi plăceau cravatele negre, făcute „funda”. Vorbea cu mine, vorbea cu lucrătorii, si mai ales ședea de vorbă cu d. Ardeleanu, patronul meu de pe vremuri, povestind tot felul de lucruri, fiindcă Ardeleanu era om citit, si fusese și la Paris, studiind să se facă
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
persoanele au început să dispară. Fundalul: un colț de grădină cu un zid de piatră, câteva pete întunecate ce mi se par a fi arbuști sau arbori, parcă și niște flori, ceva mai aproape, în stânga, cândva probabil în alb și negru, acum, în cafeniu și cenușiu. Persoanele: bunica mea la cinci sau șase ani, ținută în brațe de tatăl ei, mama ei în picioare, aplecată asupra lor. Bunica mea pare blondă, are ochii umezi, o rochiță albă, stă în brațele tatălui
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
Gulerul rochiei albe trebuie să fi fost de dantelă. Pe umăr se văd degetele tatălui ei. Când am cunoscut-o, era singura supraviețuitoare a portretului și nu-i lipsea nici o mână. Părinții ei mă priveau din două tablouri cu rame negre, gravi, intransigenți, străbunicul avea o expresie de uimire. Eu mă jucam cu decorațiile lui, păstrate într-un dulap. După cină, făceam o partidă de biliard cu fiica lui. existau saloane de biliard pe vremea aceea pe când bunicul, cu uniformă de
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
fotografia va muri. Gulerul rochiței albe, care probabil era de dantelă, degetele care se sprijină pe umărul ei. Un bărbat a adus aparatul de fotografiat pe un trepied până în acel colț al grădinii, și-a acoperit capul cu o pânză neagră, a apăsat pe buton. Este singurul lucru care nu apare în portret, singurul lucru despre care nu știu cum a fost. I-a încadrat pe clienți, le-a cerut - Stați așa, nu mișcați probabil că i-a așezat de câteva ori în
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
a încadrat pe clienți, le-a cerut - Stați așa, nu mișcați probabil că i-a așezat de câteva ori în cadru, a verificat luminozitatea, a potrivit în partea cealaltă a aparatului un clișeu răsturnat, și-a făcut apariția de după pânza neagră - Nu mișcați și nici măcar nu și-a semnat opera. Și-a strâns apoi trepiedul, a pus lentilele în cutie, a plecat. Se zărește un crâmpei de cer, inutil, depărtat, dincolo de arbuști ori arbori, ori flori. Poate că e cerul. Ori
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
demoniei, alegorie a decepțiilor și angoaselor ce se prezintă într-o manieră terifiant-amuzantă. Însă demonii ce bîntuie conștiința poetului (și aci caricatura vizionară își resoarbe ironia), nu se livrează văzului, rămînînd invizibili, inomabili: „Cum mi se-arată fără de vină/ demonii negri de pe colină!/ Tace orașul, ora-i pustie,/ nimeni pe cale se-alătură mie,/ de pe coline pînă sub stele/ demoni visează sub genele mele.// Oare doar mie mi se arată/ neamul lor, veșnic fără de pată?/ Eu doar sînt martorul tristelor ginte/ de
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
clopotnița Sfântului Iannis! Cât de înduioșătoare icoana Fecioarei Cât de straniu răsună-n biserică Psalmii, ecou mirosind A tămâie și faguri de miere. Prima moarte în casă Chipul ei palid Cât de greu mirosul coroanelor Câtă groază din pânza cea neagră În albul balconului cu ghivece Șoapte și plânset încet Dangăt rar, molcolm, depărtat, Clopotele de ce tot bat? Nopți înstelate Grădinile-n floare Pe ascuns Mângâiere-aripată sărutul furat Pe obrazul ca focul - Să fi fost doar sfială? Iarba după întâia ploaie
Vassilis Vitsaxis și echilibrul lumilor poeziei by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/13176_a_14501]