2,766 matches
-
salut. Dante și Arrigo Îl urmăriră din priviri până când se făcu nevăzut. - Disputa dintre Constantinopol și Vatatzes al Niceei? repetă Dante după un moment de pauză. Arrigo zâmbi slab. - Da. Să nu ți se pară ciudat, messer Alighieri. Erau ani neliniștiți, dominați de demonul multiplului. Multe domnii, mulți Împărați, mulți dumnezei. Dante strânse din buze. - Dumnezeu este Unul, Arrigo. Celălalt izbucni În râs. - Se pare că nimic nu te poate urni din certitudinile dumitale. - Cu siguranță, nu din aceasta. Mai curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
arătă printre strigătele de bucurie ale trăgătorilor că cel puțin una din săgeți Își atinsese ținta. Ici și acolo, pe acoperiș, poetul văzu cum se luminau punctele roșiatice unde acoperământul din lemn fusese găurit de loviturile săgeților. Între timp, reflecta neliniștit la ce era de făcut. Prin poarta larg deschisă a bisericii zări siluetele confuze ale altor oameni În mișcare. Se aruncă brusc Înainte, ajungând până la claustrul abației prin poarta smulsă din țâțâni. Purtat de propriul elan, se agăță de ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
el putea cădea În cursă. Așa fuseseră uciși Împăratul și omul care se credea fiul său. Sau care voia cu disperare să fie. Așa fusese otrăvit de asasin, care recursese la o repetare ironică a vechii crime... Privi În jur, neliniștit. Acum știa de ce asasinul smulsese doar ultimele rânduri din Cronica: voia ca el să citească În moartea moștenitorului dovada vinovăției lui Arrigo. Iar dacă nu ar fi descoperit secretul cupei, ar fi căzut În capcană, crezând și el În sinuciderea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
și pescărușul se lovește straniu de termopan, zgomotul e greu ca o durere, te înfioară. Tara își ascute urechile, e gata să sară spre curtea cealaltă, culcat!, strigă iarăși stăpâna, încercând s-o liniștească. A murit o veste!, geme grădinăreasa neliniștită, ea crede în semne, în pământ și în cer, în vise, ea știe că în viață nimic nu e întâmplător, ea știe că moartea își are semnele și prevestirile ei, iar viața - la fel. Ce veste mai poate fi pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
mă-mbrac și plec!, e prea rece cafeaua!, eu aș fi vrut tot tacâmul, precum la Cristi, dar băiatul a fost grăbit și a terminat repede, nu mi-a zis niciodată că fericirea lui depinde de mine, era tânăr și neliniștit, multe mai au de învățat bărbații tineri... ce-a fost asta?, l-am mai întrebat. Când am ajuns acasă, parcă eram bolnavă. Înțelegi că n-a fost un pas ușor... A venit și fiică-mea de la școală, în anul ăla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
fată nemaipomenită, nu?, sunt iubită, și eu sunt iubită de tine, nu?, cum să nu fiu realizată? Are mai multe sensuri cuvântul ăsta, „împlinită”. Poate fi și „desființată”. De-aia ni s-au dat cuvintele, ca să putem minți... (Pauză, e neliniștită...) Ei, fleoșc, ai descoperit tu acuma America, asta, despre cuvinte, o știe toată lumea. Cuvintele sunt niște curve, iubito, și curva cea mai bătrână e cuvântul IUBIRE! Ai văzut vreodată cum îi atârnă șuncile, ce gură scofâlcită, adunată ca un cur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
pe ciment: așteptați aici, în cercul ăsta! (Gestul tânărului doctor.) Eu, cu o fașă ținută pe rană, cu ochii după ăla, că eram înnebunită de frică, el s-a îndreptat spre ușă, până la urmă a ieșit repede, eu îl așteptam neliniștită în cerc, în semnul ăla pe care îl făcuse. S-a întors cu un vraf de tratate, s-a așezat la masă și a început să citească, răsfoia, ofta, n-a ridicat deloc privirile spre mine, sublinia cu un pix
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
care nu o poate ascunde nici unul din ei. Fata e tânără și frumoasă, seamănă cu Anita!!!, gândește el și transpiră ciudat, trupul ei subțire și lung seamănă cu un altul, are mirosul unei promisiuni făcute demult, amușinează ca un câine neliniștit picioarele, inima, sânii, electrică ființă!, își plimbă mâinile lui frumoase de-a lungul cărnii, am să intru în tine ca piciorul în nea!, îi șoptește la urechea dreaptă, o simte tresărind în mod curios, ca și cum ar fi sfârșitul, ca și cum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
pentru că se cununase acolo Mihai Viteazul (istoria vrea să ia locul memoriei, nu?)... se închină la crucea din fața bisericii, auzise că dedesubt e un mormânt, cine și-o fi îngropat acolo fericirile și nefericirile, și bunătățile, și cruzimile?, ce duh neliniștit se ridică noaptea, după douăsprezece, de aici, cine colindă văile și cine se ridică pe munți? Apusul roșu - în față, departe - Muntele Kogaion, îi vede pădurile pierdute în ceață, vârful e ascuns astăzi, întors spre ceruri, Sfânt e Domnul Nopții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
le deschizi! - Șșșt! Brusc, o bătaie insistentă, fermă, s-a auzit la ușa dinspre coridor a camerei lui Amory și, simultan, din baie a apărut Alec, urmat de fata rujată cu purpuriu. Amândoi erau În pijamale. - Amory! veni o șoaptă neliniștită. - Ce s-a Întâmplat? - Sunt detectivii hotelului. Doamne, Amory, caută un țap ispășitor... - Păi, mai bine le deschizi. - Nu Înțelegi. Pot să mă rețină, conform prevederilor legii Mann. Fata a intrat Încet pe urmele lui, cu o figură jalnică, nefericită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
mă lase și pe mine să zidesc un pic. M-a lăsat și am pus mortar și am lipit acolo câteva cărămizi, ca un fel de legământ sacru pe care-l făceam: să fiu loial, să fiu bun, să fiu neliniștit. Îmi trecuse ideea prostească de a fi director la teatrul din Botoșani, idee cu care i-am terorizat pe toți colegii mei de cămin timp de patru ani. Acum eram șef de promoție, eram primul, cum ar veni, aveam o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
de fotografiat. Slavă Domnului, Mihai este azi unul dintre cei mai buni operatori din țară, iar eu trag nădejde în sufletul meu că nu numai din țară. Radu Beligan, o siluetă prelungă, osoasă, cu gândurile undeva departe, cu ochi iscoditori, neliniștit, mereu gata să te năucească spunând o vorbă de duh colosală, cu o poftă nebună de teatru. Este teatrul însuși, în forma lui cea mai pură. Un El Zorab al teatrului românesc. PAGINĂ NOUĂ ACTORII MINORI Au fost nenumărați și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
atâta apă de pe mine. ― Aia e muncă, nu glumă, și noi înțelegem asta. Teribil ce mi-a plăcut, spunea omul, ștergându-se la gură cu mâneca după ce năruise pe gât un pahar sănătos de țuică. Silvestru era și el un neliniștit, făcea tot felul de chestii, era șeful umoriștilor, al cronicarilor, scria proză, poezie, teatru și, mai ales, umbla realmente prin teatru încercând să înțeleagă fenomenul, să-l cunoască nemijlocit. Scria cronică teribil de bine, nu te puteai plânge de nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
pentru o clipă. Illmann se apucă să-și ruleze încă o țigară. — Iar acum a dispărut o altă fată, am spus. Nu-i așa, Inspektor Deubel? Deubel se foi încurcat în scaun. Era un tip mare, blond, cu ochi cenușii, neliniștiți, care priveau ca și cum ar fi petrecut prea multe schimburi de noapte în poliție, din acelea care necesită să porți mănuși de protecție din piele groasă. — Da, domnule, zise el. Numele ei este Irma Hanke. — Păi, de vreme ce dumneata ești ofițerul ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
doar o încercare. Evona se ridică și se scuză pentru un moment. Când se întoarse, era însoțită de fata al cărei spate lung fusesem obligat să-l admir. Acum era îmbrăcată cu o rochie și părea că îmbrăcată era mai neliniștită decât când fusese dezbrăcată. — Ea este Helene, zise Evona așezându-se din nou. Helene, ia loc și povestește-i domnului Kommissar despre bărbatul care a încercat să te omoare. Fata s-a așezat pe scaunul pe care stătuse Becker. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
păzitorii templului universitar, am putea vorbi de un ateism liniștit. Expresia este luată din Pericle și Verdi de Gilles Deleuze și caracterizează o gândire în care chestiunea zeilor îa lui Dumnezeu) a încetat să mai fie o problemă. Spre deosebire de ateismul neliniștit al unora - Sade sau Bataille, de exemplu -, ale căror excese în materie de insulte la adresa cerului trădează prin ce anume ei încă sunt credincioși, înlănțuiți de forțele religioase și constrânși de schemele proprii credinței, ateismul liniștit nici nu-și pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
supunere față de capriciile celuilalt, cheltuieli extravagante, demobilizare socială, cheltuire nesocotită a averii, șubrezire a sănătății... Starea fiziologică și psihică a individului străpuns de săgețile lui Cupidon ține de patologic: compulsiv, masochist, furios, sadic, gelos, solipsist, repetitiv, alienat, chinuit de remușcări, neliniștit, umblând ca un mort viu, nemaiaparținându-și, cu mâinile și picioarele comandate de bunul plac al celuilalt, aflat și el în aceeași tristă stare psihică și mentală. Nu e deloc grozav pentru cei doi protagoniști... Multe sunt durerile care îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
d. Guignault, directorul școalei, resentiment ce avea să izbucnească mai târziu sub forma unui memorabil scandal. Aici, în Școala Preparatorie (redevenită după revoluția din iulie Școala Normală Superioară), întîlnește Galois pe Auguste Chevalier, legatarul său testamentar, de mai târziu, spirit neliniștit, pe care îl regăsim, după doi ani de Școală Normală, printre cei mai fanatici adepți ai saintsimonismului - unul dintre călugării laici ai closterului de la Ménilmontant. Iritația lui Galois împotriva directorului Școalei Normale merge crescând, hrănită de politica reacționară studențească a
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Într-o lume a melcului civilizației, ce nu-și retrage coarnele... Pământul e un arhipelag minimal în univers, cu natura stăpâna, precum conștiința pentru om; e trup viu, uriaș, care percepe lumea pe retinele oceanelor, e corabie sferica, telurica, febrila, neliniștita, umblătoare pe apele cosmosului, cutreierătoare a timpului și spațiului, cu o minusculă pasagera inteligență la bord: ființă umană! Omul îl taie, îl împarte, îl ridică, îl sapă, îl întoarce, îl seamănă, îl rodește, îl culege, îl împânzește cu puzderie de
ÎNTR-O LUME A MELCULUI CIVILIZAŢIEI, CE NU-ŞI RETRAGE COARNELE...! de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 956 din 13 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364323_a_365652]
-
Autorului POEM de Al.Florin ȚENE Terra incognita Ziua totuși nu e o vrabie care ciripește în zarzăr și dispare în înțelegerea auditivă a cuiva ce-și lustruiește în soare o sabie. Nu, ea nu e vrabia aceea cu aripi neliniștite și cenușii de la care învăț să zbor pentru a trece peste râul clipelor târzii în terra incognita altui dor. Noaptea nu știu unde dorm păsările, se fac una cu frunzele sau le acoperă întunericul cu o mantie de culoare încinsă cum înalbăstrește
TERRA INCOGNITA de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 333 din 29 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364560_a_365889]
-
Iubite, / Către urechea lumii prea grăbite? Sau sunt cântarea însăși, de gura Ta rostită, / A fi, spre desfătare, o taină zugrăvită?" În aceeași tonalitate, printr-o versificație de prim rang, Florin Ionel Cernat ne oferă o oglindă a spiritului său neliniștit, comunicând nu numai încercările de a le înlătura, dar și dorința de a se sacrifica pentru a le înțelege rostul. Dincolo de metalimbajul, care cere o lecturare atentă, ni se relevă un ego pios, smerit, fericit să accepte binecuvântarea divină: "Gheizerul
RECENZIE REALIZATĂ ANTOLOGIEI “ARTĂ SFÂŞIATĂ”( 73 DE POEŢI CONTEMPORANI) de VALENTINA BECART în ediţia nr. 385 din 20 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361356_a_362685]
-
m-am îndoit nici o secundă că am să devin dependența de drogul care ești tu,draga domn când mă supradozez cu tine, când mă tulburi amarnic între somn și nesomn îmi spui că trupul meu îți luminează noaptea adâncă, noaptea neliniștita și pustie în care te afunzi de dragul meu... dar eu nu-ți ghicesc decât dorința tăcută din ochii care-mi lasă pe trup curcubeu. Și-mi spui că de fapt, acesta este gustul trupului meu. răsfățat și leneș arcuit curcubeu
DEPENDENTA de NUŢA ISTRATE GANGAN în ediţia nr. 242 din 30 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/361506_a_362835]
-
promis că face China, Cu-o condiție, se pare: Să nu fure hoții șina ... Epitaful unui bețiv Vinul, berea i-au plăcut, Sincer, a recunoscut, Și-ar vrea somnul cel de veci La 2 metri, jos ... în beci! Bătrân și neliniștit Printre puștoaice s-ar fi dus La tratament, la Marea Neagră Dar medicul lui, i-ar fi spus: - Mai bine ia câte-o viagră ... Mie, autoare de poezii pentru copii Am compus pentru cei mici Poezii despre pisici; Moș Crăciun, copil
GENŢIGRAME DE SĂRBĂTORI de GENŢIANA GROZA în ediţia nr. 1104 din 08 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363813_a_365142]
-
cu prosoapele curate luate din dulap, era gata să-și îndeplinească serviciul de mamoș, chiar dacă era prima dată când asista la o naștere. Femeia se văita de credeai că se rup baierele cerului și căd peste ea. Era speriată și neliniștită, iar durerile îi amplificau panica, în ciuda faptului că urma să fi asistată din fericire de către un medic, fie el și ortoped. - Au-u, mor, au, domn’ doctor, fă ceva că nu mai rezist... ajută-mă, Doamne, să scap de chin... au-u
ANA, FIICA MUNŢILOR -ROMAN CAP. I de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1107 din 11 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363801_a_365130]
-
umbră ce ne însoțește, George Baciu ni-l prezintă "ca o petală căzută pe ochiul rădăcinii cu care mă pipăi" , și-l roagă să-l cheme "încet și tandru cu numele de alatăieri, cu amurgul de ieri, cu zvonul pământulzi neliniștit pe crucea de gând răstignit". Dragostea care-i dă fiori poetului se materializează într-o zeiță superbă pe care, înflăcărat precum zeul Amor, este nerăbdătror s-o strângă la piept ca pe o "lacrimă de post, făcând mătănii în fiecare
CU GÂNDU-N BUZUNAR de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 911 din 29 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363889_a_365218]