813 matches
-
divan; domol; dorește; dormea; a dormi; dragoste; ea; efort; eveniment; a nu face nimic; fior; frumos; fugea; pe fund; pe genunchi; gîndire; inactivitate; indiferență; închisoare; liniștită; loc; în loc; pe loc; locuință; locului; lucra; lucru; mare; la masă; mîndru; mult; nelămurire; nemișcare; noroc; odihna; odihnea; seodihnea; odihnesc; se odihnește; oră; la ore; pace; parc; în pat; pe pat; pe; piatră; piață; picioare; pierd timpul; pierde; pierdere de timp; pîndă; la pîndă; plăcut; plănui; a pleca; pleca; poartă; pod; podea; poet; poiană; a
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
pe un scaun, tălpile trebuie să fie depărtate la o lățime de umeri, lipite de pământ, paralele, cu degetele ațintite înainte. Imaginați-vă că picioarele aparțin pământului de sub ele, iar pământul le aparține lor. Când ședeți, accentul se pune pe nemișcare în exterior și pe mișcarea qi-ului în interior. În picioare: stați cu picioarele depărtate la o lățime de umeri, paralele, cu degetele ațintite înainte și genunchii ușor flexați. Greutatea corpului este distribuită egal pe picioare. Destindeți-vă genunchii. Trunchiul este
Medicina chineză. Peste 1.000 de remedii la îndemâna ta by Lihua Wang () [Corola-publishinghouse/Science/2071_a_3396]
-
profundă și hotarele precise dispar, iar vagului spațial îi răspunde fascinația amintirii: "Cea mai frumoasă lună e în lac cel mal frumos luceafăr e pe mare,/ Și cântă cel mai sincer pitpalac/ nu-n pomi, ci în amintiri și-n nemișcare./ Cea mai frumoasă lună e în lac.". Cuvintele, sub imperiul patimii poetului, devin pietre prețioase șlefuite cu migală într-un lung univers al tradiției. "Din mine cineva extrem irumpe,/ natura mea se face Dumnezeu/ De vină-s doar aceste pietre
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și viață fără de moarte" (Petre Ispirescu). Trecerea de la naștere prin purgatoriul existenței înseamnă un drum lung în cunoaștere, devorat de setea de absolut, până la trecerea din ființă la neființă, care ne-a generat ("O fecioară de țipăt locuiește în soare"). "Nemișcare, Cutremur, Nemișcare/ Cutremur. Odihnă în țipăt/ A lumii./ Oh, împietrită și veche și sfâșietoare odihnă în țipăt a lumii." Soarele, categorie existențială, cade în agonie și " Nimeni înghite universul într-un spasm divin." Țipătul Fecioarei este cel al începutului arderii
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
fără de moarte" (Petre Ispirescu). Trecerea de la naștere prin purgatoriul existenței înseamnă un drum lung în cunoaștere, devorat de setea de absolut, până la trecerea din ființă la neființă, care ne-a generat ("O fecioară de țipăt locuiește în soare"). "Nemișcare, Cutremur, Nemișcare/ Cutremur. Odihnă în țipăt/ A lumii./ Oh, împietrită și veche și sfâșietoare odihnă în țipăt a lumii." Soarele, categorie existențială, cade în agonie și " Nimeni înghite universul într-un spasm divin." Țipătul Fecioarei este cel al începutului arderii, al stării
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
știe: "Câteodată nici nu se mai întorc înapoi". Lumea este bună și rea, întunecată de pământ și luminată de cer; între cele două realități se află un "glassvand"--intrarea separată între frumos și urât. Lumea este o arenă în care " Nemișcarea este/ pândă,/ Mișcarea salt." ("Unde"). Sentimentul de monotonie, de viață banală, infinit repetabilă, apare și în poemul "Întrebare": "Dumnezeule, toate zilele au fost/ Nu ne-a mai rămas nici o zi/ Nouă și totuși, până să înțelegi adevăratele relații dintre lucruri
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
pulseze iar noi, cei doi bufoni, să coexistăm ca doi plămâni legați unul de celălălt prin gesturi, rostiri și emoții, ca și cum am fi un singur trup. Cehov și Shakespeare, umbra și lumina, trecut și prezent, sunet și tăcere, gest și nemișcare, acesta era organismul în care noi, cei doi Bufoni, ne jucăm frumoasa noapte. Un spectacol ca o inspirație în așteptarea zilei și a soarelui binefăcător. Ziua în care spațiul captiv al teatrului se va deschide pentru spectator. Am avut șansa
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
pungă umplută cu apă. Apoi s-a prins de balustradă cu o mînă și s-a aplecat mult în afară. A cercetat trotuarul, constru-indu-și strategia. A rămas așa un timp care i s-a părut lung lui Cornel înghesuit în nemișcarea lui. Cornel a avut impresia că Radu urma să cadă, să-și ia zborul înspre trotuar, atît de instabilă era poziția lui, dar Radu își încleștase cu putere degetele de fierul balustradei, nu avea să cadă atît de ușor. Cornel
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
A cincea elegie a fost conceput sub forma unui proces absurd, unde "inculpatul" nu înțelege acuzațiile și sentințele, din cauza limbajului. El nu înțelege nimic din înțelesurile secrete ale realului. La tribunalul "frunzelor, umbrelor, merelor, păsărilor", "inculpatul" acuzat de "ignoranță", "plictiseală", "nemișcare" așteaptă sentința. În timpul procesului, acesta face eforturi să înțeleagă motivele pentru care a fost condamnat. Sentințele "sunt parafate cu măruntaie de pasăre" sau sunt "scrise în limba sâmburilor". Acuzatul este convins că este învinuit pe nedrept, dar nu se poate
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
letal, o resurecție cvasi miraculoasă. La Praga, ceasurile din palatul prezidențial, numai decorative sub dictatură, au fost repuse numaidecât în funcțiune, ca pentru a se semnala reintrarea simbolică în drepturi, un nou început de istorie. Metafora orologiului care iese din nemișcarea lui comandată e demnă de reținut, ca și aceea a luminii brusc reaprinse într-o împărăție a întunericului. La 30 noiembrie 1989, un cunoscut scriitor de peste Prut făcea să i se difuzeze prin "Europa Liberă" un eseu tulburător pe acestă
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
ar dori să asculte o poveste despre dragoste și moarte?". Dragoste și moarte înseamnă Patul lui Procust, după cum această anodină Emilia e mai mult situată în sfera Tanatosului decât în cea a Erosului. Simbolul ei este al unei ape în nemișcare, ochii săi nu au nici o urmă de strălucire care să trădeze cerebralitatea, fiind comparați cu o baltă verde, stătută. Prin medierea chipului matern, apa se contopește cu însăși moartea. Complexul matern camilpetrescian și repudierea primei părți a vieții sale fac
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
acest tremur este o temă muzicală, care se repetă, este un nerv care suspendă timpul și spațiul, care face substanța să nu mai fie Încremenită În sine, care dă un impuls electric trupului pentru a-1 feri de Îngheț, de nemișcare, trebuie să-1 fi simțit și Baudelaire cînd a scris despre vaporizarea și centralizarea eului. Totul este aici, nervul care palpită, inima care bate vaporizînd trupul și centrîndu-1 pe unica voință de a trăi, de a exista. Lupta neîncetată pentru a
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
străzi lăturalnice", "case vechi părăsite", "clădiri bântuite de umbră" Peregrinări; "casa clădită din carne/ Din carne care mai sângeră încă" Amurg; "o stradă înadins înfrigurată" Abel), propice înscenărilor sciziunii de un tragism neestompat de liniștea rău-prevestitoare a figuranților sau de nemișcarea elementelor de fundal: Se învârte deasupra capului tău/ aureola plină de fum și de sânge./ Iau apă în căuș și îmi privesc chipul/ înainte de a mi-l sorbi strig:/ acesta nu sunt eu și aceasta nu este fața mea/(...)/ Văd
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de vocile oamenilor: Noapte, senine umbre, / leagăn de aer, / vântul mă poartă când prin ține plutesc, / cu el marea, mireasma a pământului / unde, pe țărm cântă poporul meu (Pământ, trad. MB).325 Cântecul se află la granița dintre rătăcire și nemișcare, dintre nesiguranță călătoriei vieții și insula copilăriei, sfâșiat între mare și țărm, între prezent și trecut. Dat fiind că însuși motorul revenirilor este de natură auditiva, peisajele ce apar în amintire au, s-a văzut, trăsături sonore. Imaginea acustică utilizată
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
tăcerea corpului se confundă cu liniștea din exterior. Armonia este interiorizata, corpul își pierde consistentă materială și individualitatea, se cufunda în absență mișcării și sunetului, inițial exterioare, acum interioare; eul simte că face parte din natură și simte natură că nemișcare deplină.330 Întregul itinerariu, redat printr-un continuum de prezente negate îi deschide ființei o nouă dimensiune în care natura și eul poetic au în comun liniștea și imobilitatea (acea altissima quiete ce amintește de profondissima quiete din Infinitul). O
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
semnul sentimentului de înstrăinare. Trecerea devastatoare a timpului sporește intensitatea durerii: Un alt ceas ce se năruie (...) iar în șuvoiul sterp osânda / de a-mi socoti ușoară / fiece zi care nu-mi aparține (idem).351 Vântul așteptat și presimțit de nemișcarea frunzelor, reprezintă o metaforă a speranței că durerea imobila a exilului poate fi franța, ca nemișcarea se poate transforma în căutare, în dinamism, ca tăcerea neclintita a frunzelor se poate întrerupe. Cu această accepțiune, de element catalizator care frânge imobilitatea
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
năruie (...) iar în șuvoiul sterp osânda / de a-mi socoti ușoară / fiece zi care nu-mi aparține (idem).351 Vântul așteptat și presimțit de nemișcarea frunzelor, reprezintă o metaforă a speranței că durerea imobila a exilului poate fi franța, ca nemișcarea se poate transforma în căutare, în dinamism, ca tăcerea neclintita a frunzelor se poate întrerupe. Cu această accepțiune, de element catalizator care frânge imobilitatea și prilejuiește aprofundarea căutării, are rol de factor determinant în desăvârșirea itinerariului cognitiv.352 Această ocurenta
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Dintre contextele în care sunt prezente ocurentele termenului sonno somn o mențiune aparte merită cele în care femeia iubita este subiectul acțiunii de a dormi. Ca să te am te pierd, / și nu mă vaiet: frumoasă ești încă, / în dulcea-ți nemișcare adormita / seninătatea morții bucurie adâncă (Silabe pentru Erato); Nici nu m-adăpostesc în tine / tu pradă somnului lăsată / de bucuria ce a trecut (Apă scalda șoarecii); Pe tâmpla ce se-nclină-n somn / descoperită-i vena corolara / iar glasul tău
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
să creioneze în ochii iubitei cadrul nocturn sinestezic: Tainica / noaptea ploilor de calde luni // îți doarme în priviri (Delfică).395 Uneori accentul cade pe distanță deschisă de somn între eu și iubita: Nu mă adăpostesc în tine / în dulcea-ți nemișcare adormita / de bucuria ce a trecut (Apă scalda șoarecii).396 Că și în Seara zilei de sărbătoare, privitorul se simte străin de calmul somnolent și de tainica imobilitate a femeii. Deși tulburarea în fața somnului ei liniștit le este comună poeților
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
s-au încheiat odată cu acceptarea Acordului de la Belfast/The Belfast Agreement, din 1998, care reglementează statutul semiauto nom al Irlandei de Nord, precum și relațiile dintre catolici și protestanți, dar, practic, tensiunile politico-religioase macină și astăzi țara!) ori Station Island/Insula nemișcării (1984) aceasta din urmă fiind, integral, o aluzie (codificată literar) la Donegal, insula irlandeză devenită loc de pelerinaj încă din Evul Mediu (tema identității naționale pare explo rată aici pe mai multe paliere: de la cel spiritual și cultural, pînă la
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
personajului, adăugând pieptarului de culoare bleumarin închis un desen decorativ cu arabescuri. Privirea ei nu se îndreptată spre spectator, ci este reținută într-o interioritate stranie, care-i conferă o anume fixitate. Are ceva statuar, care contribuie la impresia de nemișcare, de reținere și retractilitate. Nu mai avem nimic tranzitiv în acest portret, afectele pe care le putem bănui, tristețe, decepție, insolitare pot fi în același timp subsumate unui vid interior în care se reflectă o undă de senzualitate. Pleoapele ușor
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
footnote>. Sfântul Maxim, caută de asemenea o împăcare, dar deosebind mai categoric ca Sfântul Grigorie mișcarea din lumea finită de elementul de mișcare ce intră în starea din viața eternă. În sensul acestei sinteze vorbește el de mobilitatea nemișcată sau nemișcarea mobilă. Ar fi lipsit de sens să deducem că ființele umane ar putea ajunge vreodată să fie nemișcate așa cum Dumnezeu Însuși este imuabil. Imobilitatea pură este întotdeauna atribuită doar lui Dumnezeu: „Pentru că ceea ce este fără cauză a ființei sale nu
Părinții Capadocieni. In: CONCEPTUL DE EPECTAZĂ. INFLUENŢA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NYSSA ASUPRA GÂNDIRII TEOLOGICE A SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/127_a_437]
-
ca omul care n-a mai fost pe acolo. Era o dimineață frumoasă, cu un cer azuriu, căci acum dădea spre ziuă, adia și un fir de vânt, atât cât trebuie pentru a pune peștele în mișcare și a fugări nemișcarea apei. Și n-am apucat să arunc în baltă cu prima lansetă, când am auzit pe moș Bâcu șuierând așa, ușor, mai mult printre dinți. Se auzea vag, ca un zvon de poveste, niște găgăituri, apoi din ce în ce mai deslușit, iar moșul
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
în turcește: — Îmi pare rău că pleci, Selin aga. Mă gândeam că de acolo de unde stai se vede apusul și că oamenii nu ar trebui să se sature să-l privească pentru că apusul soarelui se petrece într-un fel de nemișcare schimbătoare, nu știu dacă pot să spun bine. Ți se pare că totul este nemișcat și totuși peste o clipă este altceva. Câți știu că nu doar soarele apune? — Măria ta, m-am desfătat privind dansul bărbaților și apusul soarelui
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Mustafa Aga care îl împinse spre stânga jilțului îl făcu să-și revină. — Mazîl! rosti acut Mustafa. Brâncoveanu, în picioare cu pânza neagră atârnându-i peste caftanul luxos, privea nedumerit spre prietenul lui, capugiul Mustafa. Liniștea devenise densă și în nemișcarea clipei arcul sprâncenelor domnului se ridica în sus holbându-i globul ocular. Boierii, unii dintre ei îl priveau consternați, alții neputând să suporte spectacolul lăsară ochii în jos. Marele spătar Mihai simți cum îi încolțește o părere de rău față de
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]