834 matches
-
și mușchii feței se relaxează. Se instalează veșnicia. Când inima lui mare încetează să mai bată, aproape că zâmbește. În liniștea profundă, începe să se cearnă omătul. Vântul se oprește din văicărit și copacii nu mai tremură. China zace în nemișcare. Soții Mao stau în soarele dimineții savurându-și ceaiul de crizantemă, în timp ce Fang, noua secretară și amantă a lui Mao, îi dă acestuia raportul privitor la moartea lui Liu. Mao îl deschide, aprinzându-și o țigară. Își plimbă privirea peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
fac eu. E dator poporului cu talentul lui. La 10:54, soții Lin își iau la revedere. Dați-mi voie să vă conduc până la ușă, se oferă Mao. Aș vrea să vă conduc personal. La miezul nopții, telefonul de la Grădina Nemișcării sună. Jiang Ching ridică receptorul, pe jumătate adormită. E Kang Sheng. Soții Lin sunt morți, raportează el. Misiunea a fost îndeplinită curat și în liniște în interiorul perimetrului Orașului Interzis. Pentru a-și ascunde uluirea, Doamna Mao îl întreabă pe Kang
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
e norocul lui. Foșnetul rochiei sale de mătase a încetat, Pe dalele de marmură se așterne praf. Camera ei goală e rece, nimic nu se clintește. Frunze uscate se strâng grămadă în fața ușii, pe covoraș. * 6 octombrie, miezul nopții. Grădina Nemișcării. Pe lângă zidurile groase se aud zgomote. Pași în spatele porților. Șoapte. Cineva vorbește cu garda. Da, domnule, răspunde garda. Se apropie o umbră înaltă. Un bărbat sare. E Zhang Yiao-ci, al doilea om de la comanda garnizoanei 8341. În spate se aude
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
puse să stea nemișcată cincisprezece minute, apoi patruzeci, apoi o oră, și să pândească doar, până când simți cum șira spinării e pe punctul de a se despica și de a azvârli afară o altă creatură din carcasa ei spartă. Dar nemișcarea era salutară, ca majoritatea durerilor. Concentrarea ei era la pământ. Simțea nevoia s-o ia mai încet, să-și îndrepte atenția spre ceva. Simțea nevoia să stea în tăcere cu cineva pentru că așa a ales ea, nu din cauza unui accident
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
primit biletul ăsta. Fața îi pulsa de gânduri. — Nu crezi că soră-mea ar fi putut scrie...? Nu, e o nebunie. Ea e ca tine. Realistă până-n pânzele albe. Se ridicară și se uitară cum freamătul undițelor lor descrește până la nemișcare. Lui Weber i se îngustă câmpul vizual, hipnotizat de momeală. Aerul din jur se întunecă la fel ca lacul. Privi în sus, la plafonul de nori ca niște vinete tăvălite prin făină. Abia atunci simți stropii de ploaie. —Mda, confirmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ca un animal în cușcă. Iar când în sfârșit se strecură înapoi în pat, ea se prefăcu că doarme. El rămase nemișcat, o ureche care auzea tot, afară, pe câmp, pândind ceva important. Mută-ți sfera auzului înăuntrul sferei văzului. Nemișcare totală, chiar și plămânii. La cinci și jumătate, deja nici unul din ei nu se mai putu preface. —Ești bine? întrebă ea. — Meditez, șopti el. M-am prins. Ar fi trebuit să se scoale și să ia micul dejun în stilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
în turcește: — Îmi pare rău că pleci, Selin aga. Mă gândeam că de acolo de unde stai se vede apusul și că oamenii nu ar trebui să se sature să-l privească pentru că apusul soarelui se petrece într-un fel de nemișcare schimbătoare, nu știu dacă pot să spun bine. Ți se pare că totul este nemișcat și totuși peste o clipă este altceva. Câți știu că nu doar soarele apune? — Măria ta, m-am desfătat privind dansul bărbaților și apusul soarelui
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Mustafa Aga care îl împinse spre stânga jilțului îl făcu să-și revină. — Mazîl! rosti acut Mustafa. Brâncoveanu, în picioare cu pânza neagră atârnându-i peste caftanul luxos, privea nedumerit spre prietenul lui, capugiul Mustafa. Liniștea devenise densă și în nemișcarea clipei arcul sprâncenelor domnului se ridica în sus holbându-i globul ocular. Boierii, unii dintre ei îl priveau consternați, alții neputând să suporte spectacolul lăsară ochii în jos. Marele spătar Mihai simți cum îi încolțește o părere de rău față de
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Medicul s-a retras după ce a rostit cîteva cuvinte de consolare. Deodată, o pocnitură veselă: sărise dopul sticlei Începute de șampanie, iar spuma dădea pe dinafară. Fluturele a regăsit fereastra deschisă și a dispărut În noap tea caldă. Liniștea și nemișcarea s-au instalat din nou”... Ca să fim sinceri, am găsit și un punct slab În carte : comentarea pieselor marelui dra maturg ( despre Ivanov, ruso/francezul, spre exemplu, scrie :” Ivanov simboliza deznădejdea intelectualilor În fața politicii represive a guver nului și a
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
mare, îmbrăcat în lenjerie de mătase albă, se vor întâlni doi străini într-o iubire de întâmplare și nu două inimi îndrăgostite cu unica dorință să se facă fericite una pe cealaltă. De parcă și-ar cunoaște gândurile, fiecare șovăie în nemișcare, conștienți că trebuie să-și reamintească intimitatea dintre ei și asta poate fi mai greu decât așteptarea revederii. Marius se apropie și își așează cu grijă capul pe genunchii Smarandei înlănțuind-i șoldurile cu brațele. În timp ce degetele ei se plimbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
aruncă peste cerceveaua ferestrei în spatele căreia el se instalase pulberea albă a omătului. Înjură vremea nesuferită care face să tremure din toate încheieturile, cu toți mușchii corpului încordați, pătruns de frig până în măduva oaselor. Dar nu are ce să facă. Nemișcarea este indispensabilă, altfel poate fi descoperit. Și nimeni nu îndrăgește prea mult lunetiștii, indiferent de tabăra căreia aparțin, ca să-și mai facă iluzii despre cum ar putea fi tratat în cazul că va cădea prizonier. Respiră cu greutate, aerul înghețat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
mârâie: Îmi interzici maiorule? Brusc, fața congestionată se schimonosește sub izbucnirea unui râs care te poate face să crezi orice. Că înnebunise subit, sau băuse prea mult. Soarbe lacom o gură de aer și continuă privind la fața amenințătoare în nemișcarea ei a lui von Streinitz: Sunt perfect de acord, nici nu știi cât sunt de acord cu asta. Pune pistolul în toc și se apropie de femeie. Toți observă că pe cât de întunecate sunt hainele de pe ea, tot atât de mult se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ca sigur băieții de dincolo se vor gândi mult mai bine înainte să pornească un nou atac. Iar asta înseamnă pentru ei câștigarea unui timp prețios. Mult sau puțin nu mai contează. Important este că iată, minutele se scurg în nemișcare. O tăcere aproape ireală coboară peste locul încleștării. Oare ce s-a întâmplat cu Romulus? Nu-l vede nicăieri și nu poate decât să spere că a scăpat doar cu ceva răni ușoare. Tresare la auzul unui bufnet sec în spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Trebuie să te înarmezi dezarmându-te și să continui să te dezarmezi până când nici măcar propria carne să nu-ți fie îndeajuns, să vrei să renunți până și la ea, să o abandonezi. Unii fac acest lucru prin exercițiul spiritual al nemișcării, alții prin rugăciune, alții prin post și reculegere, alții prin senzualitate. Tu faci parte din ultima categorie, și am observat asta încă de la prima noastră întâlnire. Acesta e lucrul care te deosebește de toată lumea, făcându-te să strălucești. Nu-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
da-și bat joc de noi, unde s-a mai pomenit, și într-adevăr că nu se mai pomenise, pentru că era un ambuteiaj autentic, adică nu un șir de mașini târându-se pe o stradă, ci o adevărată conspirație a nemișcării, așa cum am putut auzi din claxoanele care răsunau de peste tot; în sfârșit, mi-am făcut loc și m-am apropiat de geam. Oamenii de pe trotuar se uitau la ceva din depărtare, unii își duceau mâna la gură, și probabil că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
doresc cu sălbăticie? Am impresia că a murit. Casa ei a stat toată ziua cu ferestrele deschise și cu lucrurile întinse la soare în cerdac, pe frânghii. Iar acum noaptea, acolo unde altădată era lumină și viață, e tăcere și nemișcare. În odaia unde râdea și cânta Adela, acum e întunecime și dezolare, și geamul ei, care strălucea în noapte, acum e o lespede de marmură neagră. " Fost-a, n-a fost, ori a fost vis?" Cuvintele astea simple, puțin cam
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ca omul care n-a mai fost pe acolo. Era o dimineață frumoasă, cu un cer azuriu, căci acum dădea spre ziuă, adia și un fir de vânt, atât cât trebuie pentru a pune peștele în mișcare și a fugări nemișcarea apei. Și n-am apucat să arunc în baltă cu prima lansetă, când am auzit pe moș Bâcu șuierând așa, ușor, mai mult printre dinți. Se auzea vag, ca un zvon de poveste, niște găgăituri, apoi din ce în ce mai deslușit, iar moșul
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
se scurg înapoi în lumea lor. Când venea ora de culcare, stafiile se cuibăreau în umbrele celor șase brațe ale cuierului-pom din fața camerei mele, iar eu îmi petreceam o bună parte din noapte cu ochii larg deschiși, privind cutremurătoarea, ireala nemișcare a cuierului. Ai mei își făcuseră obiceiul să-l mute seară de seară la ei în dormitor, dar chiar și de acolo făpturile alunecau înapoi spre camera mea, pogorându-și unduirile insinuante peste patul meu. Aș fi vrut să am
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
celui de dinaintea sa. Totul a fost un fel de vibrație foarte puternică, de parcă aș fi intrat deodată în rezonanță cu cerul însuși. M-am așezat pe scaun, plutind. Și, deodată, în fața ochilor mei închiși, din care șiroiau lacrimi, o nouă nemișcare a apei. Apoi Père Joseph deschise o sticluță, din care îmi turnă un ulei parfumat pe frunte. Atingerea aceasta m-a readus oarecum pe pământ. — Și acum, câteva lucruri practice, spuse Père Joseph, luându-mi dorje-ul din mână și punându
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
ca să te urmărească pe sub plapumă. Dacă mai exista un viitor - și o cruce strălucitoare și roșie ca să-l anunțe -, el trebuia să mai aștepte. Cam până ce după-amiaza apărea grăsună după un colț, căscând și frecându-se la ochi, toropită de nemișcare și de inutilatea albumului duminical, trimițându-i pe frații mai mari la un fotbal în curtea școlii, iar pe cei mijlocii până la scara B, etajul 1, în fața ușii unui băiat pe care-l chema Radu. Despre acest băiat Radu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
alteori, epatant și sumbru, dar un drum care să rămână simbol față de el însuși, sinecdocă față de trecut, metaforă față de viitor. Un viitor incert, atât timp cât aparține textului... Nu o dată desenul ales de poet este un flash fabulativ, un traseu enigmatic al nemișcării ce mimează mișcarea. Impresionează mai mereu harul mimului de a face din minciuna lui adevăr și din renunțarea lui un simulacru de bucurie. Structura "fabulei" este de fiecare dată originală, emblematică nu doar pentru o stare, ci pentru o atitudine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
sania, și Zinocika a încuviințat ca un copil, cu ochii strălucitori și țuguindu-și gurița. Birjarul era așezat în profil, sprijinit de partea din față a saniei, curbată ca un semn de întrebare. Când ne-am apropiat, a ieșit din nemișcare și, după ce ne-a cercetat de parcă ar fi luat la ochi un vânat care nu stătea locului, a răpăit cu glas răgușit: - Domniță, haideți să vă plimb. Și, convins că a nimerit ținta și că nu-i rămâne decât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
imobile de parcă ar aștepta o lovitură. Stau la masă. Cu cât stau mai mult, cu atât sunt mai rigid, cu atât mai greu îmi este să mă mișc din loc. În această noapte a cocainei, întregul corp ba încremenește în nemișcare, și atunci mi-e greu să mă urnesc, ba face mișcări smucite, și atunci mi-e greu să mă opresc: pe stradă, cu Mik, a fost greu să fac doar primii pași, apoi totul a început să se miște convulsiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
de coincidentia oppositorum. Simțul comun se vede sigur în fața unor nonsensuri, însă acestea diferă radical de cele comune, banale. Astfel, în cazul ființei divine, materia coincide cu forma, a fi în potență cu a fi în act, iar mișcarea cu nemișcarea însăși. Ființa cu adevărat supremă transcende aceste diferențe, întrucât constituie sursa lor originară. Calea analogiei, pe care Aristotel o urmează, permite a înțelege divinitatea asemeni binelui dezirabil în absolut. Este singurul ce poate fi iubit necondiționat și pentru sine însuși
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
spectatori de ocazie, trecători aflați întâmplător în zonă. Sibienii și turiștii au cam rămas cu gura căscată văzând dansurile contemporane, deloc asemănătoare cu ideile pe care lumea le are în general despre dans; reprezentații stradale mizau adesea mai mult pe nemișcare, pe postură, pe costumație - sau pe lipsa acesteia -, pe concept, pe poemul postmodern care poate fi trupul dansatorului. În săli însă, publicul plătitor de bilet sau posesor de invitație știa la ce să se aștepte. Chiar și așa, surprizele au
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2178_a_3503]