848 matches
-
din partea teoreticienilor liberali (pluraliști) ai interdependenței și, ulterior, a neoliberalilor. Cooperarea internațională este un obiectiv ce trebuie promovat, inclusiv prin recomandările de politică publică transmise de cercetători decidenților politici. Cooperarea internațională după hegemonie Tema cooperării internaționale este fundamentală pentru teoriile neoliberale. Cooperarea este definită de Keohane drept un proces prin care politicile urmate în fapt de guverne ajung să fie privite de partenerii acestora ca facilitând realizarea propriilor obiective, ca rezultat al coordonării la nivel de politici (Keohane, 1984, p. 63
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
pot fi privite ca variabile intermediare, care intervin în relația dintre caracteristicile fundamentale ale politicii mondiale și comportamentul actorilor (Keohane, 1984, p. 64; vezi și discuția despre regimuri din acest volum). Lucrarea After Hegemony... este fundamentală pentru programul de cercetare neoliberal în primul rând pentru că autorul, Robert Keohane, demonstrează empiric faptul că regimurile internaționale pot supraviețui și în absența (după declinul) unui hegemon. Prin urmare, el contrazice teza realistă potrivit căreia prezența hegemonului este esențială pentru asigurarea conformării participanților. Keohane nu
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
dată este profitabilă, însă în practică există dificultăți considerabile. Din acest motiv, în loc să încerce crearea unor regimuri noi, este rațional ca statele să caute modificarea și adaptarea celor existente - spre exemplu, lărgindu-le sfera de cuprindere. Enunțuri centrale ale neoliberalismului Neoliberalii acceptă că statele sunt actorii-cheie în relațiile internaționale, deși recunosc și existența altor actori. Statul este privit ca un actor unitar și rațional care încearcă să-și maximizeze beneficiile în toate ariile tematice ale politicii internaționale. Preferințele sale în ceea ce privește rezultatele
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
să-și maximizeze beneficiile în toate ariile tematice ale politicii internaționale. Preferințele sale în ceea ce privește rezultatele interacțiunilor internaționale pot varia în timp, însă ele pot fi în orice moment ierarhizate de o manieră consistentă, în fiecare dintre aceste arii. În viziunea neoliberalilor, sistemul internațional este anarhic, prin anarhie înțelegându-se absența unui guvernământ la nivel mondial. Acest mediu, caracterizat de auto-ajutorare, structurează preferințele și comportamentele statelor. Anarhia nu exclude, însă, existența unor niveluri ridicate de interdependență, cel puțin între anumite state. Într-
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
comportament apare atunci când statul, interpretând mediul internațional, ajunge la concluzia că procedând astfel își servește propriul interes. Pentru a spori șansele cooperării, statele pot încerca să modifice contextul în care au loc interacțiunile, creând instituții și regimuri internaționale. În viziunea neoliberalilor, instituțiile și regimurile internaționale reprezintă factori independenți care facilitează cooperarea, reducând incertitudinea, sporind informația disponibilă în contextul respectivului set de interacțiuni internaționale, stabilind și confirmând reputații de credibilitate ale actorilor participanți. Statele vor aloca resurse și vor da dovadă de
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
contextul respectivului set de interacțiuni internaționale, stabilind și confirmând reputații de credibilitate ale actorilor participanți. Statele vor aloca resurse și vor da dovadă de loialitate față de normele promovate de instituții, atât timp cât acestea le vor servi interesele. În timp însă, apreciază neoliberalii, instituțiile internaționale pot modela percepțiile liderilor politici în ceea ce privește interesele naționale, facilitând astfel cooperarea internațională. Înainte de a prezenta coordonatele dezbaterii neorealism - neoliberalism, trebuie menționat că între cele două școli a avut loc o „reconciliere” asupra unor teme care, anterior, făcuseră obiectul
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
modela percepțiile liderilor politici în ceea ce privește interesele naționale, facilitând astfel cooperarea internațională. Înainte de a prezenta coordonatele dezbaterii neorealism - neoliberalism, trebuie menționat că între cele două școli a avut loc o „reconciliere” asupra unor teme care, anterior, făcuseră obiectul unor dispute. Astfel, neoliberalii s-au despărțit de abordarea politicii internaționale în termeni morali, caracteristică teoretizărilor liberale din anii ’30-’50, considerând statul ca fiind egoist și maximizator de utilitate. În al doilea rând, tratând statul drept principal actor în relațiile internaționale, neoliberalii și-
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
Astfel, neoliberalii s-au despărțit de abordarea politicii internaționale în termeni morali, caracteristică teoretizărilor liberale din anii ’30-’50, considerând statul ca fiind egoist și maximizator de utilitate. În al doilea rând, tratând statul drept principal actor în relațiile internaționale, neoliberalii și-au cucerit rigoarea analitică cu prețul trecerii în plan secund a actorilor nestatali, naționali și transnaționali (Martin și Simmons, 1998, p. 738). În fine, ambele teorii acceptă faptul că atât conflictul, cât și cooperarea sunt componente intrinseci ale politicii
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
actorilor nestatali, naționali și transnaționali (Martin și Simmons, 1998, p. 738). În fine, ambele teorii acceptă faptul că atât conflictul, cât și cooperarea sunt componente intrinseci ale politicii internaționale: deși neorealiștii vor tinde să accentueze mai mult dimensiunea conflictului, iar neoliberalii pe cea a cooperării, au fost depășite dihotomiile care marcaseră dezbaterile anterioare între realiști și liberali (Baldwin, 1993, p. 9). Repere teoretice ale dezbaterii neorealism - neoliberalism Literatura consacrată dezbaterii neorealism-neoliberalism a evidențiat mai multe teme de controversă, între care există
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
multiple conexiuni. În cele ce urmează, vor fi abordate patru teme ce pot oferi o perspectivă utilă asupra dezbaterii: problema anarhiei internaționale; câștiguri relative versus câștiguri absolute; cooperarea internațională; și, în fine, instituțiile internaționale. Anarhia internațională Atât neorealiștii, cât și neoliberalii definesc anarhia ca fiind absența unui guvernământ central, însă diverg în privința constrângerilor pe care aceasta le exercită asupra comportamentului statelor. Neorealiștii afirmă că statul va căuta să supraviețuiască, iar mediul anarhic îl va face să se preocupe de putere și
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
în situația unor interese comune (Grieco, 1988, p. 488; studiul este reeditat în Baldwin [ed.], 1993). Pe de altă parte, fără a contesta că obiectivul central al statului este supraviețuirea sau că relațiile internaționale implică un grad considerabil de conflict, neoliberalii se concentrează asupra modului în care statele cooperează în condiții de anarhie, încercând să-și promoveze interesele în diverse arii tematice. Ei atrag atenția asupra interdependenței statelor și societăților, arătând că aceasta sporește nevoia de cooperare la nivel guvernamental. Însă
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
societăților, arătând că aceasta sporește nevoia de cooperare la nivel guvernamental. Însă, într-un mediu anarhic, în care nu există nici o autoritate care să impună respectarea angajamentelor, cooperarea este dificilă, mai ales din cauza incertitudinii privind acțiunile partenerilor. Cu toate acestea, neoliberalii arată că statele aflate în interacțiune pot adopta strategii care să sporească șansele cooperării internaționale, atenuând astfel efectele anarhiei. Argumentele neoliberale sunt sintetizate și enunțate de Keohane încă din 1984, anul apariției volumului After Hegemony...; ele aveau să fie reluate
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
autoritate care să impună respectarea angajamentelor, cooperarea este dificilă, mai ales din cauza incertitudinii privind acțiunile partenerilor. Cu toate acestea, neoliberalii arată că statele aflate în interacțiune pot adopta strategii care să sporească șansele cooperării internaționale, atenuând astfel efectele anarhiei. Argumentele neoliberale sunt sintetizate și enunțate de Keohane încă din 1984, anul apariției volumului After Hegemony...; ele aveau să fie reluate, sub diverse forme, de neoliberali și respinse de realiști. Importantă, în acest context, este replica lui Grieco, prin care se va
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
în interacțiune pot adopta strategii care să sporească șansele cooperării internaționale, atenuând astfel efectele anarhiei. Argumentele neoliberale sunt sintetizate și enunțate de Keohane încă din 1984, anul apariției volumului After Hegemony...; ele aveau să fie reluate, sub diverse forme, de neoliberali și respinse de realiști. Importantă, în acest context, este replica lui Grieco, prin care se va deschide „frontul” câștiguri absolute versus câștiguri relative: pentru realiști, anarhia - absența guvernământului central - nu înseamnă doar inexistența unei agenții care să impună respectarea angajamentelor
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
-i împiedica pe alții să înregistreze progrese relative în planul capabilităților, comparativ cu statul (Ibidem, p. 498). Câștiguri absolute versus câștiguri relative Controversa se referă la obiectivele urmărite de stat, în cazul participării la o formă oarecare de cooperare internațională. Neoliberalii accentuează, de regulă, caracterul „atomist” al statului: el se preocupă de maximizarea propriei utilități, adică de obținerea unor câștiguri absolute. Pe de altă parte, neorealiștii defensivi - principalii lor interlocutori în cadrul dezbaterii „neo-neo” - consideră că statul este „poziționalist defensiv”: posibilitatea ca
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
să caute câștiguri relative va face ca statul să refuze acea oportunitate, de teamă ca alții să nu obțină avantaje pe seama sa. Aceasta face ca, în viziunea neorealiștilor, cooperarea între state să fie mult mai greu de atins decât consideră neoliberalii. Neoliberalii au recunoscut că statele urmăresc, în anumite interacțiuni, evitarea pierderilor relative (ipoteza neorealiștilor defensivi), însă aceasta nu justifică pesimismul neorealiștilor în privința cooperării. Astfel, Robert Powell conchide că statele sunt preocupate de câștiguri relative atunci când, în interacțiunile dintre ele, folosirea
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
caute câștiguri relative va face ca statul să refuze acea oportunitate, de teamă ca alții să nu obțină avantaje pe seama sa. Aceasta face ca, în viziunea neorealiștilor, cooperarea între state să fie mult mai greu de atins decât consideră neoliberalii. Neoliberalii au recunoscut că statele urmăresc, în anumite interacțiuni, evitarea pierderilor relative (ipoteza neorealiștilor defensivi), însă aceasta nu justifică pesimismul neorealiștilor în privința cooperării. Astfel, Robert Powell conchide că statele sunt preocupate de câștiguri relative atunci când, în interacțiunile dintre ele, folosirea forței
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
dacă apar, sunt corectate rapid. În lumea reală însă, chiar și într-un aranjament multilateral (cum este cazul sistemului internațional multipolar), statele sunt preocupate de decalajele în câștiguri, ceea ce împiedică uneori cooperarea (Grieco, 1993, pp. 320-321). Trebuie menționat faptul că neoliberalii contestă enunțul neorealist potrivit căruia preocuparea statului față de câștigurile relative derivă din anarhia internațională - enunț care, așa cum s-a menționat anterior, stă la baza controversei. Astfel, dintr-o perspectivă neoliberală, Powell concluzionează că gradul de preocupare pe care îl manifestă
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
uneori cooperarea (Grieco, 1993, pp. 320-321). Trebuie menționat faptul că neoliberalii contestă enunțul neorealist potrivit căruia preocuparea statului față de câștigurile relative derivă din anarhia internațională - enunț care, așa cum s-a menționat anterior, stă la baza controversei. Astfel, dintr-o perspectivă neoliberală, Powell concluzionează că gradul de preocupare pe care îl manifestă un stat față de câștigurile relative este condițional și variază în funcție de mediul strategic în care se găsește statul. Aceasta înseamnă că preocuparea pentru câștigurile relative nu poate fi o cauză a
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
că preocuparea pentru câștigurile relative nu poate fi o cauză a obstacolelor în calea cooperării, ci avem de a face doar cu o covariație: ambele sunt cauzate de mediul strategic în care se găsește statul. Powell susține că nu doar neoliberalii, ci și neorealiștii acceptă că preocuparea față de câștigurile relative este indusă: și în teoria lui Grieco, senzitivitatea statului față de câștigurile relative depinde de tipul situației în care pot apărea pierderi relative (economică sau militară) (Powell, 1994, pp. 335-337). Această dependență
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
care el o asociază statului: U=V-k(W-V), unde U este utilitatea extrasă de stat; V este beneficiul (câștigul absolut) extras de stat; iar W este beneficiul extras de partenerul din relația de cooperare. Prin comparație, afirmă Grieco, neoliberalii postulează o funcție de utilitate definită prin: U=V - adică statul este interesat doar de câștigul absolut. Coeficientul „k” este întotdeauna pozitiv; el ia valori apropiate de zero atunci când între cele două state relațiile se apropie de modelul „comunității de securitate
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
întotdeauna pozitiv; el ia valori apropiate de zero atunci când între cele două state relațiile se apropie de modelul „comunității de securitate”, în care războiul este practic exclus (caz în care funcția de utilitate a neorealiștilor se apropie de cea a neoliberalilor), și ia valori mari atunci când relațiile se apropie de modelul „stării de război” (Grieco, 1988, pp. 500-501). Cooperarea internațională: colaborare și coordonare Descrierea situațiilor internaționale cu ajutorul teoriei jocurilor a contribuit mult la dezvoltarea teoriilor privind cooperarea internațională. „Dilema prizonierului” se
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
strategia - pentru a evita situația cea mai proastă (celălalt defectează singur, CD) și sperând la cea mai bună (jucătorul defectează singur, DC). Rezultatul va fi DD, inferior lui CC, care s-ar fi obținut în urma cooperării. Urmându-l pe Keohane, neoliberalii tind să problematizeze relațiile internaționale cu ajutorul „dilemei prizonierului”, accentuând faptul că în interacțiunile internaționale există un potențial de cooperare nerealizat, care, dacă s-ar concretiza, ar împinge lucrurile către frontiera lui Pareto (a optimalității). În replică, neorealistul Stephen Krasner arată
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
folosesc instituțiile internaționale pentru a-și atinge obiectivele [...] este relativ ușor. Dar explicațiile funcționale sunt incomplete, pentru că există multe seturi diferite de reguli și organizații care le permit statelor să obțină câștiguri comune (Keohane, 1993, pp. 292-293). Așadar în interpretarea neoliberală, bazată pe „dilema prizonierului”, statele se confruntă cu probleme de „colaborare”: cum să-și transforme comportamentul propriu și pe cel al partenerilor pentru a atinge frontiera Pareto; neorealiștii, acceptând relevanța problemei colaborării, pun accentul pe faptul că statele trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
un proces de coordonare în care pot apărea și preocupări legate de câștigurile relative. O perspectivă utilă asupra temei cooperării în dezbaterea „neo-neo” este oferită de neorealistul Robert Jervis, care pune accentul pe conflictul internațional. În bună măsură, neorealiștii și neoliberalii studiază ceea ce neorealistul defensiv Robert Jervis numește „lumi diferite”: primii sunt preocupați mai ales de război și securitate națională, în timp ce ultimii se orientează cu precădere către aria economică sau cea ecologică. Totuși, diferența majoră între cele două programe de cercetare
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]