3,370 matches
-
de zile necesare pentru Îndelungata călătorie și apoi cabotajul de-a lungul coastelor. Copleșit de curiozitate, uitase cu totul de adversarul său. Se dădu Înapoi dintr-un salt, adoptând o postură defensivă. Dar Veniero renunțase la orice atitudine ostilă. Părea nerăbdător, În așteptarea unui răspuns. — Am totul În mână. Pe dumneata, secretul dumitale, pe complicea dumitale. De ce aș accepta Învoiala pe care mi-o propui? zise priorul după o clipă de tăcere, fluturând foile pe care le strângea În pumn. Fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
evita, așa mi-ai spus. - Perfect, mai departe... mai departe... gândește-te... Glasul lui Roger Howard tremura, copleșit de o Încordare violentă și tulbure. Calmul obișnuit al fizicianului explodase strident În mii de bucățele, era congestionat la față, iar degetele nerăbdătoare și tensionate ale mâinii drepte loveau precipitat suprafața mesei, implorând grăbirea unui răspuns izbăvitor. Ochii neverosimil de verzi Îi ardeau mistuiți de o adversitate neașteptată. La adresa mea, a situației, a Celorlalți - nu-mi dădeam seama. Știu doar că Învolburarea subită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
viforul ce amenința să crape și pietrele. Singura lor alinare a fost regina nopților, care le șoptea neîncetat că iarna va trece, că de acolo din regatul său din înălțimi se vede primăvara venind. Zi după zi, pădurea a așteptat nerăbdătoare venirea primăverii. A sperat cu fiecare crenguță și rădăcină că mai prinde o primăvară. La un moment dat luna i-a dat veste bună: călare pe raze de soare blânde, se vede venind primăvara. La auzul acestei vești mult așteptate
Dor. In: ANTOLOGIE:poezie by Simona Antoniac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_657]
-
Deodată, ușa sălii de mese se dădu în lături și un om de vreo 52 kg, adus de spate, se strecură iute înăuntru, repezindu-se să ocupe un loc în dreapta mustăciosului. Toate privirile se îndreptară întrebătoare spre el. — Ei? - făcu nerăbdător mustăciosul. Omul își trase sufletul, apoi spuse dintr-o suflare: — Lobodă! — Ce?! - făcu mustăciosul și Metodiu văzu că uimirea lui era împărtășiră de toți mesenii. — Lobodă. Ciulama de lobodă. Am văzut-o cu ochii mei - răspunse omul adus de spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
câteva minute, doi călăreți și patru dromaderi încărcați cu burdufuri pline de apă se iviră exact în punctul pe care îl arătase băiatul și se îndreptară într-un trap ușor și vioi în direcția celor ce-i așteptau bucuroși și nerăbdători. Pe drum se întâlniră cu Moartea, ce se îndepărta spre nord, la fel de plictisită și fără chef ca întotdeauna. Vulturii se împrăștiară, și umbrei lor îi luă locul cea a lui Gacel Sayah, viteazul inmouchar veșnic prezent în amintire. În ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
rătăcesc dintr-un loc în altul. Să nu-mi spuneți că a ajuns curva asta de politică până-n ultimul colț din deșert. — Este o poveste lungă. — Îmi plac poveștile la lumina focului în inima deșertului! răspunse Marcel Charrière, foindu-se nerăbdător pe scaun, emoționat ca înaintea unui frumos spectacol. Ce s-a întâmplat? — Chiar vă interesează? — Desigur. Gacel Sayah îl măsură din priviri, vrând să-și dea seama cât e de sincer, apoi își privi mama cerându-i încuviințarea, și, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
am văzut! insistă copilotul. Filmul nu era bun, fiindcă au făcut un fel de Rambo din eroul principal, dar m-a impresionat pentru că știam că se baza pe un fapt real. — Dar ce s-a întâmplat? întrebă Marcel Charrière, vizibil nerăbdător. — Tata i-a ucis pe asasini și l-a eliberat pe președinte, tăindu-le gâtul tuturor soldaților din fortul unde fusese închis din nou. — Vreți să spuneți că a tăiat gâtul întregii garnizoane? — Nici unul n-a rămas viu. — El singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
tatăl meu. Se lăsă o lungă tăcere; totul păru că îngheață în jur. — Tatăl dumneavoastră? reuși în sfârșit să îngaime Amed Habaja. — Asta am spus. — Gacel Sayah, legendarul Gacel Sayah, Vânătorul, era tatăl dumneavoastră? — De câte ori vreți să vă repet? îzbucni nerăbdător targui-ul. Era tatăl meu și eu îi port numele: Gacel Sayah. De ce credeți că am fost obligați să ne ascundem la capătul lumii? — Sfinte Dumnezeule! exclamă celălalt. Tatăl dumneavoastră! Acum chiar că am încurcat-o! — E de-ajuns să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
întrec, și ei sunt pe primul plan. Părăsind răcoarea confortabilului cort, Yves Clos și Amed Habaja dădură de căldura înăbușitoare a deșertului și de figura gânditoare a lui Nené Dupré, care aștepta la umbra unui salcâm. — Ce-a spus? întrebă nerăbdător. — Să încarci toate lucrurile de care ai nevoie și să decolezi în zori. — Și ce-a mai spus? Să încercăm să câștigăm timp, răspunse egipteanul zâmbind ironic, în timp ce se urca într-o mașină care-l aștepta. Mă duc să văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
pașaportul tău. — Bănuiesc. Dar ceea ce nu știți e că tata este unul dintre cei mai importanți bancheri din Italia. — Cred că am lăsat să se înțeleagă destul de clar că banii nu au nici o legătură cu povestea asta, replică Gacel Sayah nerăbdător. Ce-mi pasă mie că taică-tău e bancher sau general? Soarta ta va fi aceeași ca a celor ce te însoțesc, chiar dacă ceilalți sunt săraci lipiți. Nu! se grăbi să protesteze celălalt. Acest punct este destul de clar și l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Perfect! Dar repet că prefer să rămân. În felul ăsta tatăl meu va fi mult mai presat. Dacă rămâi, vei muri - și vom avea de pierdut cu toții. Nu sunt de acord. Eu cred că... Beduinul îl întrerupse cu un gest nerăbdător: Nu contează ce crezi tu. Contează ce cred eu. Fă ce ți-am spus și ai încredere în Dupré, care s-a arătat a fi un om onest și m-a făcut să înțeleg că e mai bine să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
îndată între dune. Se întrebă cum de putea trăi în asemenea loc și cu ce dracu’ se hrănea. Pământul era un loc foarte ciudat. Și acela era cel mai ciudat loc de pe pământ. Se întunecă și se opri să aștepte nerăbdător ca luna să lumineze suficient ca să poată continua să înainteze fără teama de a se abate din drum. Își aminti de șarpe și simți că-l trec fiorii gândindu-se ce s-ar întâmpla dacă l-ar mușca unul sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
șaptezeci și să adormi fericit cu gîndul la partida de table pe care o vei juca mîine cu prietenii la chioșcul de ziare. Să fii o bunică neglijată de cei din casă, ocupați mereu cu problemele lor, și să aștepți nerăbdătoare să se facă ziuă, să-ți iei lucrul de mînă și scăunelul și să stai la o șuetă cu madam Ionescu la lapte. Sublimă adaptabilitate, nesfîrșitele resurse de confort ale unei specii atît de perfect reglate la nevoile zilnice, Încît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Înțeles. Toți semănau Între ei. RÎdem. Torn supa În farfurii. MÎncăm. Își ia medicamentele. Pun de cafea. El se cuibărește În fotoliu. Eu pe divan. Ne aprindem țigările. El: Am uitat, ți-a venit o scrisoare din Austria. Desfac plicul nerăbdătoare, rup hîrtia pe care e scris expeditorul. Citesc. Eu: Se ține colocviul. S-ar putea să-ți trimită și ție o invitație. El: Ar fi grozav. Eu: O să vedem Stephansdom. El: Și Schönbrunnul. Eu: O să mergem În Prater. El: O să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
concretă, atît de vie. În fața cabinetului directorial s-a format un șir de oameni care ocupă tot culoarul pînă În celălalt capăt. O rumoare continuă de glasuri din care nu se disting cuvintele doar un zumzet uniform de insecte neliniștite, nerăbdătoare. O secretară Înaltă, frumoasă, coborîtă parcă din tablourile lui Grigorescu, apare din trei În trei minute În ușă, ca la doctor, și strigă un nume. Șirul amuțește și din el se desprinde o siluetă, o față fără expresie, ruptă pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
zi de ianuarie cu drumuri ascunse sub piele. Cer senin, Înghețat, ochi de sticlă. Urcă băiatul și urcă. Se-ndepărtează Bătăi puternice În ușă. Un glas butucănos de bărbat. — Doamna Almosnino! Doamna Almosnino! Bătăile se Întețesc. Vocea se sparge, devine nerăbdătoare, Îi simt neliniștea, mi-e frică să deschid. — Veniți repede, Coana Aneta... deschideți, vă rog Nu știu ce să fac. Vreau să mă ascund, să nu mai aud, să nu mai știu. Ce am eu cu ei, cu viața lor. Tot timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
despre un asemenea săpun și simți În clipa aceea că toate păcatele care te alcătuiesc Îți sînt restituite. Te regăsești intact și atît de diferit de ceea ce ai vrut să știi că ești, Încît Începi să-ți lingi propria vedenie nerăbdător să descoperi din nou cu scîrbă și adorație gustul țîței din care ai supt. Nu Îmi place să explic nimic. Fac eforturi să dau la o parte perdeaua după care se spală o femeie ce nu mai e nici tînără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
a văzut mica minunăție. Știți, eu sunt o realistă și ca atare sunt deosebit de impresionată că în montajul dumneavoastră arta și realitatea nu aleargă paralel, ci par, în sfârșit, a se apropia una de cealaltă. Au fost cazuri când turiștii nerăbdători au devenit lacomi. Mai ales cei care aveau numai câteva zile de concediu sau de viață, potrivit fișei fiecăruia. Ăștia comandau toate pozele posibile, iar pe deasupra mai aveau și idei personale. Că cică să-și bage mâna în gura lupului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
călca fără să-ți intre apă în pantofi. În seara aceea, erau lumini puternice lângă școală, unde puseseră cortul. Era prima noapte, ceea ce însemna că aproape toată lumea o să fie acolo. După un an întreg fără vreo întâlnire evanghelică, oamenii erau nerăbdători să participe. Mașinile mergeau bară la bară pe toată strada principală. Vedeam luminile roșii ale mașinilor rotindu-se prin curtea școlii, oprindu-se și apoi ieșind. Oamenii din oraș mergeau în grupuri pe toate străzile care duceau la cort, oprindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
înfundată mereu de noxele și claxoanele traficului îngreunat. O mașină din fața mea a frânat brusc, scârțâind de parcă un animal mic își prinsese coada în capotă. De obicei urăsc zgomotul și forfota, dar acum erau bine-venite. Decoruri diferite din trafic așteptau nerăbdătoare la stop în spatele liniei albe neîntrerupte. M-am îndreptat înspre semafor ca și cum așteptam să trec; apoi, în ultimul moment, am pivotat scurt înspre dreapta și m-am întors repede pe trotuar. Era oră de vârf și străzile erau împânzite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Deloc. Așa că atunci când ea începe să piardă controlul, vezi tu, el se panichează. Crede că ar putea pierde totul. —Și ce e cu Laura Archer? Walter era cu adevărat surprins. —Doamna Archer? Lucrează pentru el la bancă. —Știu, am spus nerăbdătoare, dar ce legătură are ea cu toate astea? Părea nedumerit. Nu știu. Nici nu știam. Whisky-ul i se urcase de-a binelea la cap. Ochii începuseră să i se închidă, iar vocea îi era ștearsă. —Walter, am spus pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
mine. * * * Richard, unul din expeditori, a încurcat niște documente pe care i le trimisesem săptămâna trecută și a durat ceva să le dăm de cap. Nu era nimic mai plictisitor decât detaliile de expediere - nu degeaba era Shelley atât de nerăbdătoare să mi le paseze. O oră mai târziu eram la xerox, să fac o copie a listei cu tablouri furate, pe care mi-o dăduse Shelley. Am pus originalul într-un plic și am scos fișa companiei de asigurări să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Judy, de la Castle Road. —A, bună, Judy. Mă tot întrebam ce motiv avea să mă sune. —Sam, ai treabă? Ai putea să treci pe aici? —De ce? A spus ceva atât de încet că abia am putut auzi. —Ce? Am spus nerăbdătoare. Urăsc hipioții. — Nu pot să-ți spun la telefon, a șoptit mai tare. —A, am înțeles. în casă erau două telefoane, unul în hol iar celălalt în living. Nici unul nu era într-un loc privat. —E ceva legat de ce am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Nu ai făcut cu nici una o treabă bună. Da. Eh. Nat s-a uitat la mine. — Am fost abătut din cale. Mi-am spus că Cliff poate să se ducă la dracu’ pentru o vreme. Și nu începe să fie nerăbdător? Și? Ce-mi pasă? Nat se apropia de mine încet. Pașii trimiteau ecou până în tavan, răsunând în toată camera. Am stat unde eram. A ajuns la mine. Aveam mâinile pe masă. Nu am încercat să le mișc. —Sam, a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
aer, și inima mea a început să bată cu entuziasm. Nu mai aveam răbdare, voiam să-mi pun în aplicare ideea. M-am întors pe călcâie și m-am îndreptat spre locul unde parcasem dubița, mergând acum cu pas grăbit, nerăbdătoare să pun mâna pe lanț. Unde pot găsi cel mai apropiat magazin de scule în Connaught? întotdeauna îl pot întreba pe portar... Mulțumiritc "Mulțumiri" Le mulțumesc, în ordine alfabetică: încă o dată lui Caroline - o merită din plin -, lui Francis, Jenni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]