15,461 matches
-
cuvintele „cre’ că“ și „căcat“. A, și am uitat de cârnăciori: pe ăștia Îi moștenise tot de la maică-sa - zece la număr, serveau În loc de degete. Și, chiar dacă tatăl lui era farmacist și maică-sa nu se pricepea decât la căderi nervoase, toți vedeau că Erwin Winkler era fiu de măcelar, ca tip și structură. Acestea din urmă m-au făcut să mă gândesc la Greta Harassowitz, mai ales că tatăl ei chiar era măcelar. Greta era frumoasa cartierului, cu cosițe galbene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
fata care privea lumea cu ochi Îndrăzneți și blazați În același timp, ca și când ar fi văzut destul, aveam ceva În comun cu ea. După plecarea lui Wickert am Început să frunzăresc printre amintirile comune, printre imaginile colorate țipător, În culori nervoase, după care m-am oprit. Chiar aveam? Ce Împărțisem eu cu Dora, În afară de câteva articole de Îmbrăcăminte și tipuri de comportament? Nu, acum serios. De azi-dimineață de când m-am trezit, la șase zile după ce am ieșit din șifonierul ei, Încerc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
parcă să-și demonstreze Încotro bate, Îmi Întinse mâna stângă. Sper că am reușit să mă fac Înțeleasă, domnule Knisch. La revedere. Capitolul treisprezece După ce am ieșit din clădirea de cărămidă roșie, inima Îmi reveni treptat la o singură bătaie nervoasă pe secundă. Sudoarea mi se prelingea pe perciuni, În jos pe gât. M-am șters cu batista, apoi am apăsat cu grijă ochiul Învinețit cu pânza udă. Totul mi se părea moale, dureros și străin. Văzul nu-mi fusese afectat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
am trecut pragul, și am realizat că nu sunt deloc sigur Încotro mă va duce povestea asta. — Tot Maier era și profesorul nostru de educație fizică, am continuat, căpătând un pic de curaj. Genul acela de domn cu mâini puternice, nervoase și capul plin de idealuri grecești. Dacă nu reușeam să ne cățărăm pe sfoară sau nu puteam să sărim peste capră destul de repede, ne obliga să rămânem după cursuri. Conform d-lui Maier, un suflet sănătos reușea să stăpânească mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
că aerul e Închis și umed. Jumătate de oră mai târziu, se auzi un tunet turfaș, Înfundat, și acum plouă cu găleata. După câteva săptămâni de vară „spectaculoasă“, până la urmă, cerul crăpă. La intervaluri regulate, scuarul se ilumină de fulgere nervoase, de parcă o putere supremă s-ar fi jucat cu Întrerupătorul. După ce am cărat jos și ultima găleată cu flori, am descoperit că nici un strop nu nimerise pragul. Ploaia era o perdea grea, la jumătate de metru de fațadă, densă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Îi căzu la podea și, aplecându-se s-o găsească, exclamă iritat: — Naiba să le ia! Naiba! Era un om extenuat, hărțuit de o personalitate care nu era a lui, de curiozități și pofte - un bărbat În pragul unei căderi nervoase. Domnișoara Warren Îl privi triumfătoare. Nu că l-ar fi urât, dar ura orice succes copleșitor, fie că era vorba de a vinde sute de mii de exemplare sau de a atinge patru sute de kilometri pe oră - tot ceea ce făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Sau funcționarul de la biroul șefului de gară. — Nu puteți vorbi cu maiorul. E la cazarmă, spuse celălalt soldat. Myatt, fără să se gândească, se dădu mai aproape de ușă: auzise Înăuntru un murmur slab de voci. Soldatul cel ursuz deveni brusc nervos și brutal. Bătu cu patul armei la picioarele lui Myatt: — Pleacă! Nu ne trebuie spioni pe-aici. Pleacă de-aici, evreule! Myatt se Îndepărtă cu calmul rasei sale. Era un calm de suprafață de care nu era conștient, ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
În privința soțului dumneavoastră. A fost necăjit din pricina unor afaceri, asta-i tot. Nu există motive să credem că s-a... că i s-a Întâmplat ceva. Doamna Eckman țâșni din spatele pianului și veni În față, traversând podeaua și frământându-și nervoasă mâinile. — Nu de asta mi-este teamă, spuse ea. Se opri Între ei și apoi se Întoarse-mprejur și se duse repede Înapoi În colțul ei. Myatt fu surprins. — Atunci de ce vă este teamă? Întrebă el. Femeia arătă cu capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
-o pe Lauren În Careyes, am spus, simțind ceva În aer. De-abia dacă o cunosc. —Știu. Lauren mi-a povestit totul despre tine. Zice că ai o influență minunată asupra ei, spuse Marci, oarecum În silă. Brusc, Marci păru nervoasă. Se uită prin Încăpere, trăgând neîndemânatic de fustă. —Sunt atât de lipsită de originalitate, nu-i așa? Tot ce puteam să fiu era Bridget Jones 2, pentru că sunt atât de enormă. Și să nu-mi spuneți că sunt slabă, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
mă pot gândi la nimic mai rău decât să fii implicat Într-o căsătorie plină de strălucire. Brusc, Lauren păru jenată. —Vreau să zic, În afară de faptul că aș fi fost ca voi doi. Îmi pare rău. Marci apăru deodată, părând nervoasă. Pe unde-ați fost toată noaptea... Începu ea. În clipa aia, mobilul lui Lauren sună, ea privi ecranul, zâmbi, apoi puse telefonul pe o placă de marmură și Îl lăsă să sune. Probabil că e Jay-Z sau careva care sună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
acord să am o relație cu el, s-a terminat cu prietenia. — Ce bizar, am spus. —E păcat, zău așa, zise Lauren. Credeam că era cu adevărat... știi tu... un prieten ca lumea. Când auzi asta, Thack scoase niște exclamații nervoase, scuturând din cap. Lauren trase adânc din țigară. Se uită la mine melancolică și zise: El zice că vrea să divorțeze de soția lui și să se Însoare cu mine! Nu pot permite așa ceva! Nu pot să-l mai văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
un loc mai izolat. Lauren și cu mine am urmărit-o nerăbdătoare cum formează numărul Sophiei. Câteva secunde mai târziu, Marci a articulat din buze „ea e“ și și-a petrecut următoarele cinci minute șoptind În telefon. Eram atât de nervoasă, că simțeam cum o durere Îngrozitoare de cap cobora către ochiul meu drept. În cele din urmă, a Închis și s-a Întors la masă. Părea tulburată. —Ce-a zis? Hai odată, făcu Lauren pe șefa. — Păi... cred că a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
de la MOMA" În după-amiaza aceea, mai târziu - să tot fi fost ora 4 - Hunter m-a prins, În cele din urmă, la telefon. Îi răspunsesem din greșeală la telefonul mobil, iar când i-am auzit vocea, am devenit atât de nervoasă, că m-a luat cu fiori. —Iubito, unde ești, pentru Dumnezeu? Mi-am ieșit din minți de Îngrijorare, spuse Hunter. Nu-mi venea să cred că Hunter dăduse, În sfârșit, de mine. Prietenele mele juraseră să păstreze taina În legătură cu locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
rîndurile de scaune. Iulian Barbu s-a oprit lîngă femeia cu guler alb, lăsîndu-și cureaua servietei să-i lunece de pe umăr pînă o prinde în palmă. Absentă, femeia îl simte, trage cu coada ochiului să se convingă, scapără un surîs nervos în colțul gurii, hotărîndu-se să ridice privirea, să-l întrebe ce vrea, ori să-l poftească să nu mai stea ca un stîlp lîngă umărul ei. Îmi permiteți să trec? întreabă Iulian pe un ton calm, politicos, arătînd cu privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Frumoase picioare! spune șoferul încet, alintînd cu privirea coapsele dezgolite pînă spre șolduri, a căror culoare de un roz deschis, în lumina palidă din mașină, par două flăcări mocnite, încrucișate. Remarca șoferului o lasă indiferentă pe fată, prinsă de ritmul nervos al pantofului, dirijînd parcă aparatul de radio. Doar un surîs discret, parșiv, scăpat atenției șoferului, preocupat de șoseaua în curbă, lasă, fără urmă de îndoială, să se înțeleagă răspunsul ei: "Să vezi și restul..." Jignit că a rămas fără un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
apoi se preocupă de lumini, să vadă înainte. Valurile se micșorează, pînă ce dispar, lăsînd șoseaua spulberată de vînt. Și deodată, din față, se repede în furie spre cursă un obstacol alb, confuz, care nu poate fi recunoscut în jocul nervos al fazelor farurilor. Însoțită de un buf puternic, înfundat, făcînd să-i scuture zdravăn interiorul, mașina a încremenit. Pasagerii au înlemnit și ei, ridicați de pe locuri sau numai izbiți cu piepturile de spătarul scaunelor din față. Singură, cățelușa din brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
șoferul pornește motorul și dă înapoi. În valul de zăpadă dintre malurile șoselei, la lumina farurilor, se vede urma lăsată de botul mașinii, ca o grotă albă. Viscolul joacă nebun prin cele două fascicole de lumină. Cursa face manevre scurte, nervoase, pînă întoarce de-a binelea. Apoi, accelerată de piciorul șoferului, începe să gonească înapoi, asemeni unui animal speriat, ce-și caută propriile-i urme de întoarcere. *** Vine, sigur că vine! răspunde nervos un bărbat în uniformă auto, aruncînd receptorul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
-te la femeia împunsă de vacă... o întoarce. În mintea lui Radu se repede cu violență amintirea găleții răsturnate, asociată cu fiorul de gheață al gestului de respingere scăpat de sub controlul Paulei azi, pe la amiază. Mîna ei, care mototolește acum nervoasă capătul cordonului de la capot, o mai simte încă îndepărtîndu-i mîna un gest care, asemeni tuturor gesturilor involuntare, nu putea fi decît sincer. Roagă-l tu pe Runca să treacă îi surîde malițios Radu -, eu s-ar putea să mă pripesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
fi decît sincer. Roagă-l tu pe Runca să treacă îi surîde malițios Radu -, eu s-ar putea să mă pripesc din nou, nu? La naiba cu tot orgoliul tău!" M-ai înțeles greșit murmură Paula. Bine, lasă, amîndoi sîntem nervoși. Eu nu, că nu aștept pe nimeni spune Paula simplu, răsucind cu calm zăvorul yalei. Nici chiar pe mine? Asta o hotărăști tu. La revedere! Pașii grăbiți ai bărbatului pe culoarul lung o înfiorară pe Paula, făcînd-o să se simtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
deranjez... De unde știți că am mers la autogară? Alo! ridică glasul Paula, derutată, săltîndu-se din fotoliu. Cine-i la telefon? Radu? se bîlbîie, încurcată de-a binelea, clipind mărunt, să alunge amețeala. Nu, Vlad vine răspunsul. Of, Dumnezeule! exclamă Paula nervoasă, lovindu-și palma liberă de coapsă. Domnule, te rog foarte mult, dacă n-ai ce face, găsește-ți alt mod de-a-ți umple timpul! Tocmai voiam să adorm, am fost de gardă și... Vă rog să mă iertați! N-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
vînzătorului, de-acasă, că prea e parfumată spune întorcîndu-se cu două pahare pline. Poate mă-mbăt și mă fac de rîs în fața Sorinei. Noroc! Sorb amîndoi încet, pe îndelete, din paharele fierbinți. În jurul lor e un du-te-vino de oameni grăbiți, nervoși, înfrigurați, încărcați cu tot felul de bagaje. Difuzorul din perete, spre care se ridică mereu privirile celor mai mulți, ca ochii drept-credincioșilor spre icoană, tace cu încăpățînare, după ce, mai de mult, chemase la șeful autogării pe un șofer. Să-ți dau o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
un gest de salut și se întoarce spre sala de așteptare, în timp ce Mihai încearcă să răzbată prin urma lăsată de Radu de-a curmezișul sulurilor de zăpadă. *** Cînd soneria se aude pentru a treia oară, prelung, Paula strigă un "da" nervos și imediat se ridică din fotoliul în care a adormit ascultînd muzică. Tu erai... șoptește deschizîndu-i larg ușa lui Radu. Am degerat de-a binelea. Dă-mi, te rog, ceva cald. O îmbrățișare? chicotește Paula, ajutîndu-l să-și dezbrace haina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
telefon la garaj și-i spui să mă sune aici, urgent! Stăm, ce să facem, stăm aici... Ei, cum să fie? Ca la Sălcii, iarna; oricum, nu-i în cîmp. Dă-mi, domnule, să vorbesc și eu! întinde profesorul mîna nervos, dar șoferul deja a închis. Deasupra întregii încăperi s-a așternut o liniște grea, apăsătoare, strivită în coaste de viscolul izbit furios în ferestrele mari. Va trebui să stăm aici peste noapte spune șoferul încet. Mîine în zori vor trimite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
se aude în receptor vocea înfuriată a celui de la garaj -, iar cînd am fost treji, a trebuit să ne ocupăm de cursa rapidă, c-așa dădea dispoziție tovarășul Andrei. Mai du-te...!... Tovarășe Anton, să știi... Alo! Alo! bate șoferul nervos în furcă. Domnișoară, dă-mi te rog, urgent, autogara!... *** Grupul de navetiști pleacă spre sala de așteptare a gării. Singur pe peron, Vlad umblă de ici-colo, să se încălzească la picioare. Cînd simte că nu mai rezistă, intră din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
pleacă odată, să se poată arunca iarăși în așternuturi, să-și petreacă dimineața liberă după pofta inimii. Ai să întîrzii la raportul de gardă spune, scoțînd capul pe ușa băii. Radu învîrte mereu între degete țigara, îngrijorat de starea lui nervoasă, încercînd să abată într-un fel gîndul obsesiv. Glasul cu care Paula i-a reamintit de raportul de gardă îl irită și-i trimite în minte gestul nervos al ei, cu care i-a înlăturat aseară mîna, făcîndu-l să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]