1,216 matches
-
se încruntă: ― Desigur... ― Și ce s-a întîmplat cu ei? ― Unii au devenit Abați... ― Da... ― Alții... Ei bine, va trebui să afli singură cine anume a mai văzut Ouăle fără a deveni Abate. ― Ce vrei să spui? Nimic. E un nonsens. Dar e un nonsens care te va urmări toată viața așa cum mă urmărește pe mine misterul originii clonelor. ― Lasă-mi și mie niște secrete. Știu că vrei certitudini, dar crede-mă că nici măcar eu nu le am pe acelea pe
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
ce s-a întîmplat cu ei? ― Unii au devenit Abați... ― Da... ― Alții... Ei bine, va trebui să afli singură cine anume a mai văzut Ouăle fără a deveni Abate. ― Ce vrei să spui? Nimic. E un nonsens. Dar e un nonsens care te va urmări toată viața așa cum mă urmărește pe mine misterul originii clonelor. ― Lasă-mi și mie niște secrete. Știu că vrei certitudini, dar crede-mă că nici măcar eu nu le am pe acelea pe care le cauți tu
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
elementelor de decor.” Forma însăși a scenei este semnificativă. Unii regizori și autori dramatici caută chiar să regăsească vidul originar al spațiului teatral. Spațiul gol scoate în evidență, prin contrast, prezența actorilor, puși astfel total în valoare, sau poate sugera nonsensul existenței umane, absurdul, disperarea. în piesa En attendant Godot, de Samuel Beckett, regăsim unitatea locului clasic, dar Beckett exprimă prin acestea inerția exasperantă a vieții celor patru vagabonzi, faptul că eroii sunt prizonierii unei zadarnice așteptări. Singurul element al decorului
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
-
partid și dacă partidele din Convenția Democratică se aliază cu fostul tovarăș de luptă împotriva țării al lui Iliescu, e greu de prevăzut unde se va ajunge. A idealiza un compromis politic de neadmis mi se pare de aceea un nonsens. Chiar dacă trăim în plin Caragiale, nu trebuie să uităm că, de data aceasta, nu s-a pierdut o biată scrisoare de amor. S-a pierdut o întreagă țară care se afundă din rău în mai rău. În această țară nu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1914_a_3239]
-
ceva perfect trasat și static. De aici, asediul asupra realității, căreia i se desfac subsolurile și i se demontează subtextul, pentru a vizualiza din spatele aparențelor și a cuceri codul misterios care să elibereze sensul realului din vasta sa varietate de nonsensuri. O sete baudelairiană de contact cu viul animă această scufundare Între formele rebele sau plate ale compactei fluidități, pentru a scoate cheia, sensul, himera care să dea coerență și Întemeiere. Realul este trăit ca un vis care copiază perfect realitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
soți, poate să rămână iubire, chiar dacă în amorul lor n-a fost iubire. Cînd s-a stins amorul între amanți, nu rămâne iubire, chiar dacă în amorul lor a fost iubire" (p. 39). Pare o jonglerie sofistică, o înșelăciune a logicii. Nonsensul apare la primul nivel al înțelegerii. Întregul, când se dezmembrează, nu se poate divide în elemente din care nu a fost constituit; nu poate să rămână un element dintr-o mulțime care nu cuprinde acel element. Ideea este valabilă doar
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Angeles care chiar are profunzime! Kitty râse. — Deci tu ești Vrăjitorul din Rahat-Oz! — Da, le explic clienților mei toată filosofia rahatului. Aburii și reflexia mizeriei, semnificația adâncă a fecalelor, exuberanța bolboroselilor, a lăturilor, a nimicurilor, paradoxurile resturilor, frumusețea ascunsă a nonsensului, fascinația mucegaiului... și - surpriză! Le place la nebunie! Kitty râse și mai tare. — Probabil că scrii comedii, nu? — Fals, zise el. Nu fac parte din lumea asta. Dar produsele mele stau chiar la fundul celebrităților. Atât de aproape de glorie ajung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
zgomotos și fără sens (râsul ei fiind provocat de un spectacol macabru); doctorul râde grotesc, detracat și la cererea Arabellei; naratorul râde tăcut și o singură dată. Râsul "o singură dată" este un râs al morții, al presimțirii dezastrului, al nonsensului existențial. Râsului tăcut îi corespunde vocea mută: ... de fapt, ne plac mai mult vocile mute, acelea care seamănă cu tăcerea. (Cel mai tare) Așa lupt contra țipătului, ca un asasin împotriva inimii care bate, vie, sub el... (Meridian) Buzele nuntesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
țin de coincidentia oppositorum 58. Un pas important se face prin aducerea în prim-plan a polisemiei.59). Am arătat că Emil Botta este un poet al absențelor multiple, pe care le încarcă sistematic cu o energie magică, dătătoare de... nonsens. Pentru că este vorba de magia scenei, hiperconștientă de iluzia în care se complace și pe care crede că doar o mimează, dar constată că nu o poate depăși. Absența este fundamental polisemantică, populată de viziuni. Prin implozia naturii (absență dusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
că doar o mimează, dar constată că nu o poate depăși. Absența este fundamental polisemantică, populată de viziuni. Prin implozia naturii (absență dusă la paroxism) se videază scena. Actorul lipsit de scenă (spațiu sacru!), ca și de recuzită, este un nonsens: Dar unde-i marea pe care o blestemau pescuitorii și uraganul nebun, îmbătat de victorii? Jocul actorului este în sine o dramă. El e conștient de efemerul artei sale și totuși continuă să joace... eternitatea. Observam că decorul bacovian se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
paradoxului", conchide Fr. Schlegel. Ea pare a fi arma cabotinului, a celui care ia în ușor lucrurile serioase, care se eschivează, se ascunde. Dar este, de fapt, stigmatul dam-natului. A fi ironic înseamnă a fi conștient de zădărnicia ironiei, de nonsensul ei. Este o armă îndreptată spre sine. O formă supremă a onestității care se întâlnește cu ipocrizia. Un impas fără ieșire. O dramă. Ironia înseamnă acuitate, perceperea polisemiei realului: Munților, nu mai bateți mătănii la altarul cerului, posomorât, de toamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
n-a vrut niciodată să se întâmple tot ce s-a întâmplat. Nici măcar nu i-a trecut prin minte că o absurdă izbucnire de furie, într-un fel justificată de împrejurări, va sfârși într-un atât de lamentabil lanț de nonsensuri. Trecu mult timp înainte de a se hotărî să se descalțe, să-și scoată pantalonii, să se șteargă la fund cu chiloții și să-i arunce cât mai departe cu putință. De vreme ce avea să moară, voia cel puțin să-și păstreze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
să ajungă irelevantă. De regulă sunt ocolite aceste accepțiuni, însă, așa cum vom vedea, poți întâlni scrieri și autori care știu să revină asupra lor. Probabil ar trebui văzut de fiecare dată în ce fel acceptăm noi frontiera dintre sens și nonsens. Acești termeni au făcut deja o carieră impresionantă în diferite cercetări ale timpului, logice și lingvistice, psihanalitice, culturale și ontologice. Însă nu încerc să mă alătur, prin ce voi spune, acestei vaste ofensive în stăpânirea problematicii sensului. Dimpotrivă, caut să
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
vedea în primă instanță din cele ce urmează. Ne dăm seama că, în definitiv, multe pot să apară străine sensului, mai ales în lumea formelor de expresie și în cea a vieții. Cu orice distanță față de percepția obișnuită a lucrurilor, nonsensul se face resimțit într-un fel sau altul. Nu trebuie să ne gândim doar la unele întâmplări mai ciudate. Nici doar la acele propoziții, idei sau experiențe care ne apar deodată incomprehensibile. Multe situații pe care le socotim comune lasă
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
îți cere să o recunoști nemijlocit. Și să o privești altfel, la distanță de reacțiile obișnuite în fața a ceea ce trece dincolo de regulile comune ale sensului. Un argument sceptic ne spune că, de fapt, ceea ce sesizăm - sub numele sensului sau al nonsensului - nu reprezintă ceva în sine. Ceea ce sesizăm privește modul în care ceva se arată într-o anume experiență. Nu se arată univoc și dintr-odată, ci cunoaște varii chipuri, de la ceea ce numim simplă aparență și până la ceea ce se arată pe
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
cu acele confuzii pe care de obicei le generează în mintea noastră. Mă restrâng la această simplă mențiune, că nu e cu putință sesizarea a ceva nemijlocit în sine. Prin urmare, e firesc să privim altfel ceea ce numim sens și nonsens. Aș spune că firesc este să le privim ca în oglindă, adică speculativ. Ceea ce vedem este mai curând o imagine, una din câte pot să existe, chiar dacă uneori nu știm a cui imagine este. De altfel, nu întotdeauna o imagine
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
percepției și voinței. Odată cu percepția comună survin altele, aparent străine, estetică și ludică, speculativă și religioasă. Iar lumea pe care o descoperă poate să facă într-o privință inutile - sau chiar să suspende - reprezentările obișnuite cu privire la ceea ce numim sens și nonsens. Este destul dacă ne gândim, de exemplu, la modurile variate de vorbire pe care omul le poate asuma, cotidian și tehnic, narativ sau religios. Ce se întâmplă în aceste cazuri? Față de sensul comun, survin ușor tot felul de abateri, unele
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ține de jocul secund al limbajului poate să apară fără sens. Dacă e vorba de o lipsă a sensului în genere sau de un deficit al celui comun, nu avem cum ști în primă instanță. Doar că acum poți întâlni nonsensul la un alt nivel decât cel comun. Poate fi aparent, dar, în alte situații, lăsat cu bună intenție să se vadă ca atare. Își fac loc astfel imagini și apariții insolite, obiecte noi, unele imposibile din punct de vedere logic
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
metafizica e greu de concurat în explorarea celor „absurde“. E adevărat, narațiunea și literatura de ficțiune par să ducă mult mai departe o asemenea posibilitate, numai că nu pretind să ne spună o dată pentru totdeauna cum arată această lume. Încât „nonsensul“ pe care îl cultivă pare să dispună de o altă libertate, aproape gratuită. Cât privește viziunea religioasă, aceasta caută să distingă între cele ce stau în puterea omului și cele ce nu stau. Ne lasă a înțelege că omul nu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
termeni. El caută uneori imposibilul ca atare, ține cu tot dinadinsul să exprime clar ceea ce este inefabil și să înțeleagă în mod conceptual ceea ce este incomprehensibil în sine. De unde, atâtea propoziții lipsite de sens. E adevărat însă, în vorbirea metafizică nonsensul nu cunoaște doar această expresie orgolioasă și tristă. Cum vom vedea în paginile ce urmează, uneori prezența sa e intenționată, mai ales în formulări paradoxale, căutând să indice înseși limitele gândirii noastre. Așadar, destule reprezentări și imagini pot fi considerate
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
adevăruri, ca să ne spună în definitiv că nici unul nu este ultimul. Pune în discuție - cu destulă discreție - mai toate pozițiile filozofice, inclusiv cea pe care el însuși pare să o susțină. Vorbește simplu, lăsându-te să vezi cum sensul și nonsensul se arată în același timp cu limitele lor. Iar ceea ce spune poate să echivaleze cu tăcerea însăși, probabil că tocmai aceasta așteaptă până la urmă în spatele cuvintelor. Am putea crede că asemenea situații sunt până la urmă simple excepții. Sau că e
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
Am putea crede că asemenea situații sunt până la urmă simple excepții. Sau că e vorba de unele exerciții solitare ale minții omenești. Însă lucrurile nu stau astfel, excesul survine cu orice rostire ce ia distanță de practica obișnuită a vorbirii. Nonsensul poate să apară cu orice distanță față de lumea comună a vieții. Nu doar prin unele gesturi insolite, nici doar prin acele acte pe care le-am putea numi pure, precum ruga în pustie, iubirea necondiționată și moartea în numele unei idei
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
Ar putea ține de atitudinea noastră naturală. Nu însă și atunci când Hegel spune, în „Introducere“ la Filozofia spiritului, că . Acum paradoxul este căutat cu grijă, iar atitudinea devine reflexivă. În alte cazuri însă, atitudinea naturală descoperă ea însăși paradoxuri surprinzătoare, nonsensuri subtile (ca în sentința anonimă: „nimic nu începe unde începe“). Se dovedește a fi de secundă instanță în chiar această primă instanță. Iar atitudinea elaborată poate să facă loc unor nonsensuri naive, ca atunci când se vorbește, cu autoritatea savantului, despre
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
cazuri însă, atitudinea naturală descoperă ea însăși paradoxuri surprinzătoare, nonsensuri subtile (ca în sentința anonimă: „nimic nu începe unde începe“). Se dovedește a fi de secundă instanță în chiar această primă instanță. Iar atitudinea elaborată poate să facă loc unor nonsensuri naive, ca atunci când se vorbește, cu autoritatea savantului, despre faptul că timpul curge liniar și ireversibil, uneori mai repede, alteori mai încet etc. Unui astfel de nonsens îi este preferabil, totuși, cel propriu conștiinței simple, când spune că nu mai
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
în chiar această primă instanță. Iar atitudinea elaborată poate să facă loc unor nonsensuri naive, ca atunci când se vorbește, cu autoritatea savantului, despre faptul că timpul curge liniar și ireversibil, uneori mai repede, alteori mai încet etc. Unui astfel de nonsens îi este preferabil, totuși, cel propriu conștiinței simple, când spune că nu mai este timp întrucât acesta a trecut deja. Însă, repet, dificultatea distincției este vizibilă mai ales în cazul acelor relatări care încep cu „se spune“. Iar acest „se
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]