2,009 matches
-
2; 13, 4; 14, 9; 16, 11; în Imnele descoperite la Qumran, passim. Referitor la această figură, în scrierile Părinților, cf. M. Scopello, „Béliar, symbole de l’hérésie”, Figures de l’Ancien Testament, Strasbourg, 1989, pp. 255‑275. - Mastema: Conducătorul oștirii duhurilor rele în Cartea Jubileelor 10, 1‑11; 11, 4‑5; 17, 15‑18; 48, 2; 48, 9‑19. El mai este numit aici și Satana (10, 11). El se comportă asemenea lui Satan în Cartea lui Iov: „Prințul duhurilor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sinteza unei părți însemnate a tradițiilor referitoare la imaginea potrivnicului. Acesta este prezentat ca un „amăgitor” (cf. 1In. 4,6; 2In. 7). În același timp, el se manifestă cu o violență extraordinară, din pricina alungării sale din cer. Episodul luptei dintre oștirea lui Mihail, pe de o parte, și cea a lui Satan, pe de altă parte, este o aluzie la Cartea Jubileelor 10. În Apocalipsă, diavolul nu este aruncat în adâncul pământului, așa cum se întâmplă în Cartea Jubileelor, ci pe pământ
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cu 50 devenind 616, variantă cunoscută, dar respinsă de Irineu. În loc de rezumat și concluzie parțială Capitolele 12 și 13 formează un ansamblu. Autorul descrie o anti‑Treime care domină întregul cosmos - cer, pământ și ape. După o primă confruntare cu oștirea arhanghelului Mihail, diavolul este învins temporar și exilat pe pământ și în ape. El învestește cu puterea sa o fiară monstruoasă, cu șapte capete, simbolizând Imperiul Roman. Această fiară, a cărei principală trăsătură este violența, își ia drept „scutier” o
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lui Chiril al Ierusalimului, despre care vom vorbi mai târziu. Cele trei capitole analizate anterior furnizează principalele motive eshatologice. Cu toate acestea, există în capitolele următoare o altă serie de motive la fel de importante. Vom începe cu cel al confruntării dintre oștirile îngerești și cele ale diavolului (cap. 16), motiv devenit celebru sub numele de „lupta de la Armaghedon”. Văzându‑se alungați, balaurul, fiara marină și profetul mincinos dau semnalul luptei în tot pământul. Ioan vede ieșind din gura lor „trei duhuri necurate
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
14) pentru confruntarea decisivă a „zilei celei mari a lui Dumnezeu” în locul numit Armaghedon. Lupta este descrisă în capitolul 19,19‑21, după episodul, deosebit de important pentru lucrarea noastră, al judecării și condamnării „desfrânatei celei mari”, cetatea Babilonului (cap. 17-18). Oștirea îngerilor condusă de Cuvântul lui Dumnezeu spulberă oștirea celor trei personaje malefice. Fiara din mare și profetul mincinos sunt prinși și aruncați de vii în „iezerul de foc și de pucioasă” (19,20). Un înger, ținând în mâinile sale cheia
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a lui Dumnezeu” în locul numit Armaghedon. Lupta este descrisă în capitolul 19,19‑21, după episodul, deosebit de important pentru lucrarea noastră, al judecării și condamnării „desfrânatei celei mari”, cetatea Babilonului (cap. 17-18). Oștirea îngerilor condusă de Cuvântul lui Dumnezeu spulberă oștirea celor trei personaje malefice. Fiara din mare și profetul mincinos sunt prinși și aruncați de vii în „iezerul de foc și de pucioasă” (19,20). Un înger, ținând în mâinile sale cheia adâncului și un lanț, coboară din cer și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
doar „un ceas” (17,12). Ei „vor avea cu toții un cuget, și puterea și autoritatea o vor da fiarei” (17,13). La sfârșit, ei vor fi învinși de Mielul ( „Domnul domnilor”), „Împăratul împăraților” și de „cei aleși și credincioși” din oștirea Mielului (17,14). Versetul 17,10 a generat numeroase comentarii și speculații de ordin cronologic. Autorul oferă un indiciu important, dar nu suficient de clar. El spune că cinci regi din seria celor opt au domnit deja, iar al șaselea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lui Dumnezeu îi călăuzește de‑a lungul întregii lor călătorii. Marșul lor are și o dimensiune militară. Dușmanii întâlniți în cale sunt pur și simplu sfărâmați; orașele distruse, devastate. Toate acestea cu îngăduința lui Dumnezeu (vv. 941‑988). Înainte ca oștirea sfinților să intre în Ierusalim, tiranul care l‑a învins pe Nero fuge către nord. Este prins și aruncat într‑un iaz (stagnum) împreună cu profetul său mincinos, îndurând aici „pedeapsa focului” (ignea poena). Ceilalți conducători vor deveni sclavi ai poporului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cu o armată numeroasă munții locuiți de credincioși. Ascultând rugăciunile lor, Dumnezeu trimite regem magnum de caelo liberator et iudex et ultor et rex et deus (7, 17) quem nos Christum uocamus (7, 19). Cristos apare ca un conducător de oștiri (Apoc. 19). Înainte de începerea luptei „o sabie coboară din cer”, semn că Dumnezeu este de partea celor asediați. Anticrist va fi învins la capătul celei de‑a patra confruntări, iar Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea lui vor domni pe pământ
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cu grijă la uneltirile vicleanului, căci vrea să semene cu orice preț tulburare în sufletul oamenilor. El va face ca demonii săi să se arate în chip de îngeri de lumină (cf. 2Cor. 11,14) și va fi urmat de oștiri fără număr de ființe netrupești. El se arată tuturor ridicându‑se la cer în sunetul trâmbițelor, în mijlocul celor ce îl slăvesc și al puternicelor osanale din partea celor care îi cântă imne de negrăit. Moștenitorul întunericului va străluci ca o lumină
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
rege mincinos, posedat în întregime de diavol, fără a se confunda însă cu acesta (7, 8). El „se va ridica dintr‑un neam mic, adică poporul iudeu” și „își va însuși puterea prin tertipuri, prin înșelăciune” (11, 24). Va învinge oștirile Imperiului Roman și se va proclama rege al lumii: „Anticristul va fi singurul iudeu care va stăpâni peste întreaga lume”. Apoi se va instala în templu și se va pretinde Dumnezeu și va declanșa persecuțiile împotriva creștinilor (11, 34‑35
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
tâlcuiesc ai noștri ultimul fragment al acestei vedenii despre Anticrist. În timp ce se va lupta cu egiptenii, libienii și etiopienii, distrugând aceste trei coarne din cele zece, el va afla că se ridică împotriva lui război dinspre Orient; va alerga cu oștiri nenumărate pentru a spulbera și a ucide pe mulți dintre dușmanii săi și își va așeza cortul la Apendo, aproape de Nicopolis, odinioară numit Emmaus, acolo unde începe partea muntoasă a Iudeii, ca să poată înainta pas cu pas spre muntele Măslinilor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și prin dominația forței violente: „După foamete, ciumă și războaie între popoare, [pământul] va fi stăpânit de prinți însetați de avuții, dușmani ai adevărului, ucigași ai fraților lor, înșelători, vrăjmași ai celor credincioși, plini de mândrie și iubitori de arginți [...]. Oștirile lor vor aduce mari tulburări, fugă [în deșert] și vărsare de sânge” (cap. 4). Apoi, un rege aprig își va face apariția în Apus. Domnia sa va sta sub semnul jefuirilor, al nelegiuirilor și al crimelor nemaivăzute (cap. 5). Haosul va
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nu obosească./ Un înger al Celui Preaînalt le va fi trimis/ Să le păzească drumul netulburat./ Mersul le este lesnicios, lipsit de vreo osteneală/ Asemenea leilor, pustiu fac tot locul prin care trec./ Vreo luptă de s‑ar da, nici o oștire nu le‑ar putea ține piept,/ Căci însuși Dumnezeu îi însoțește./ Nimicesc oameni și șterg de pe fața pământului cetăți întregi,/ Și, cu îngăduința lui Dumnezeu, pustiesc tot ținutul locuit./ Umplându‑și cuferele cu prăzile lor de aur și argint/ Și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Și acoperiți de bogății, cântă cântare de biruință./ De îndată ce se apropie de cetatea părinților lor,/ Cumplitul tiran fuge îngrozit,/ Dimpreună cu mulți, [căutând scăpare] la regii de la Miazănoapte/ Silind poporul la război./ Dar nici nu încep bine răzvrătiții lupta împotriva oștirii lui Dumnezeu/ Că sunt răpuși de îngeri./ Înșelătorul și profetul său cel mincinos sunt prinși/ Și dimpreună aruncați de vii în iezerul de foc, pradă chinurilor./ Comandanții, căpeteniile și legații/ Din pricina nelegiuirii lor, vor ajunge sclavii sfinților./ Apoi sfinții ajung
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
este potrivnică voinței regelui. Apoi, el arată tuturor modul în care au putut fi înșelați ceilalți profeți de către divinitate: „19 Ascultă cuvântul Domnului! Nu‑i așa. L‑am văzut pe Domnul Dumnezeul lui Israel șezând pe tronul Său și toată oștirea cerului stând lângă El, de‑a dreapta și de‑a stânga Lui. 20Și a zis Domnul: Cine îl va înșela pe Achaab, regele lui Israel, ca să se suie și să cadă în Remath Galaad?» Și unul grăia într‑un fel, altul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ci de o vreme de pocăință, mai exact - potrivit schemei adoptate de autorul nostru pentru derularea evenimentelor eshatologice -vremea în care cei doi martori ai Apocalipsei predică pocăința: un răgaz înaintea ultimei persecuții, a Anticristului. Cel Nelegiuit își pregătește deja oștirile, el lucrează deja în ascuns. [...] S‑ar putea crede că Victorin scrie comentariul său la Apocalipsă către 258‑260”. După cum vedem, este vorba de aceleași date care au fost propuse pentru scrierile lui Commodian. . P. Prigent și R. Stehly, „Les
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
făcut, în 1654, mare spătar, dar în anul următor i-a luat această dregătorie (poate de aici - zic istoricii - s-a născut dușmănia arătată apoi de Hrizea), dându-i iar rangul de mare paharnic. Să fi aflat Voievodul că șeful oștirii sale, asemănându-se „Iudei, care era lui Dumnezeu mai credincios dentâi și întingea într-o solniță cu dânsul, apoi îl vându jidovilor”, îl „mozavirea” și îndemna „gloatele ca să-l ucigă, și să șază în locul lui”? Poate... Hrizea din Bogdănei („Hrizică-Vodă
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
setei de putere, nutrite tocmai de cei pe care îi înconjurase magnificent (Cantacuzinii) cu generoase înzestrări, i-a cutremurat pe contemporani, pe conaționalii Voievodului ucis și pe străini. în privința ordinii în care au fost descăpățânați Brâncovenii, autorul necunoscut al Istoriei oștirei ce s-au făcut asupra Moreii la anul 7223 [1715] ( Nicolae Iorga îl identifică în persoana unui Constantin Vătaful, aflat în suita paharnicului State Leurdeanu, trimis al lui Ștefan Cantacuzino la înalta Poartă 126), martor la executarea Voievodului și a
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
informații aflate în circulație (transmise în scris sau oral) a condus, în timp, la constituirea unor „versuri” deosebite pentru relatarea unuia și aceluiași eveniment (sau evenimente). Precum în cazul ordinii în care au fost descăpățânați Brâncovenii. Autorul necunoscut al Istoriei oștirei ce s-au făcut asupra Moreii la anul 7223 [1715] (Nicolae Iorga îl identifică în persoana unui Constantin Vătaful, aflat în suita paharnicului State Leurdeanu, trimis al lui Ștefan Cantacuzino la înalta Poartă), martor la executarea Voievodului și a fiilor
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
limba greacă, și ajunsese la rangul de stolnic. Tatăl lui S., Petru, urmează cariera militară, avansând la gradul de polcovnic. El își trimite fiul să învețe știința armelor la Potsdam și Berlin. Totuși, în 1869 viitorul poet va intra în oștire ca simplu soldat, devenind colonel și comandant de regiment. Atins de o boală psihică, pleacă să se trateze în Germania și Franța. La întoarcere moare în drum spre țară. S. a fost unul din membrii fideli ai Junimii, colaborând la
SKELITTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289714_a_291043]
-
În gestionarea justiției. Cu toate acestea, i se conferea dreptul de a grația și de a comuta, În materie criminală, pedepsele. Prerogative importante avea și În calitate de comandant al armatei pentru ambele principate: desemna inspectorii generali și numea comandantul șef al oștirii <ref id="5">5 Constantin C. Giurescu, Viața și opera lui Cuza Vodă, București, 1966, p. 42-45. </ref>. După cum se poate observa, prerogativele acordate domnitorului de către Convenția de la Paris făcea ca instituția domniei să dețină rolul central În actul de
IDEEA „PRINȚULUI STRĂIN” ÎN DECENIUL PREMERGĂTOR INSTAURĂRII MONARHIEI CONSTITUȚIONALE (1856-1866). In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by DUMITRU IVĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1247]
-
al lui Răducanu Voinescu, în 1800 sluger, în 1816 stolnic, mai târziu mare clucer. Ofițer de carieră (căpitan în 1830, maior în 1836, colonel în 1841), V. a fost aghiotant domnesc și a avut funcții militare importante: „ajutor al șefului oștirii”, „șef al ștabului oștirii”, „șef al ștabului domnesc”. În 1851 era printre conducătorii școlii militare înființate de domnitorul Barbu D. Știrbei. A îndeplinit și funcția de președinte al Tribunalului Militar de Revizie, iar în timpul domniei lui Al. I. Cuza a
VOINESCU I. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290627_a_291956]
-
în 1800 sluger, în 1816 stolnic, mai târziu mare clucer. Ofițer de carieră (căpitan în 1830, maior în 1836, colonel în 1841), V. a fost aghiotant domnesc și a avut funcții militare importante: „ajutor al șefului oștirii”, „șef al ștabului oștirii”, „șef al ștabului domnesc”. În 1851 era printre conducătorii școlii militare înființate de domnitorul Barbu D. Știrbei. A îndeplinit și funcția de președinte al Tribunalului Militar de Revizie, iar în timpul domniei lui Al. I. Cuza a fost membru în Consiliul
VOINESCU I. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290627_a_291956]
-
de vitalitate torturantă, însă în expresie mai frustă, în alt decor, asiatic, pentru ca în Krum cuceritorul să construiască, parcă din piatră, o înfățișare de centaur sălbatic: „Pe armăsar în spume oprit, ca un erete/ Privirea o rotește flămândă pe câmpii./ Oștirile-i în urmă se-nalță mii și mii,/ Desfășurând spre zare un mișcător perete!”. Motivul „barbariei” va fi reluat într-un cadru larg în Cântecele stepei, cărora Tudor Vianu le găsește afinități cu Anabasis, poemul lui Saint-John Perse, tradus de
PILLAT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]