1,265 matches
-
Gh. și Bârligă Vasile ne acompaniau cu vioară. Rareori se întâmpla să mai învățăm cântece noi sau alte urături. Eu recitam la fiecare serbare câte o poezie (lungă) de M. Eminescu sau G. Coșbuc. Părinții erau încântați când își vedeau odraslele pe scenă. Se făceau fotografii și totul părea că merge strună. În realitate era însă multă superficialitate și lipsă de interes pentru carte. O dată, într-o duminică după-masă ce i-a venit tatei să mă verifice la "fracții". Doar în
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
auzit pe câte o noră, când eram în vizită la ea, cum își laudă de respectuos mama soacră, ca după numai câteva minute după ce a ieșit, s-o vorbească de rău, utilizând atribute necuviincioase. De asemenea, sunt părinți, care în fața odraslelor lor îi bârfesc pe profesori, vecini, sau chiar rude apropiate, folosind un limbaj neadecvat pregătirii lor intelectuale. Mulți tineri au tendința de a folosi un limbaj altfel decât cel obișnuit, puternic "colorat" pentru a fi "la modă". "Limbajul este o
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
focarul ce radiază cultură și civilizație, casa veche părintească toate au avut un rol decisiv în formarea mea de peste ani, îmbrățișând profesia nobilă de dascăl. Mereu m-am simțit legată prin zeci de ițe de sat, de locuitorii satului și odraslele lor. Am înțeles că, nimic nu poate fi mai scump, decât locul natal, cu casa părintească, livada, fântâna din mijlocul curții, stogul cu fân și tot ce mă înconjoară. Le-am iubit și îndrăgit cu toată ființa mea de copil
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
numele vitelor este dat de stăpâni, după ziua când au fost fătate, adică Mândrolea a apărut pe lume într-o miercuri iar Joiana întro joi. Cele două vaci mugeau încetișor, chemându-și astfel vițeii la supt, dar știind că hrănirea odraslelor se petrece în același timp cu mulsul de către stăpâni, care au grijă să le îndulcească traiul cu porția de tain pus în dreptul boturilor lor. Mândrolea era o vacă înaltă, ciolănoasă, cu păr roșcat bătând spre galben, avea coarne mari și
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
și comercial al coloniilor spaniole, întrucât Peru era viceregatul cel mai bogat și mai valoros, care trimitea Spaniei valori inestimabile. America Spaniolă era organizată după sistemul feudal: regele Spaniei era suveranul. El era reprezentat pe noul continent de viceregii săi. Odraslele spaniolilor născute în America se bucurau, de asemenea, de multe privilegii, deveneau autorități locale de necontestat. Acest sistem s-a perpetuat peste trei sute de ani. În 1570, viceregele Francisco de Toledo a reorganizat teritoriul și a inițiat exploatarea zăcămintelor de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
1556, pe tronul imperial pe fiul său, Filip al II-lea, pe atunci rege al Neapolelui, Siciliei și Milanului, precum și al Țărilor de Jos, după victoria acestuia în războiul cu Henric al II-lea al Franței. În semn de recunoștință, odrasla imperială decide edificarea Escorialului. Mănăstirea a fost prima etapă a construcției concepute de Juan Bautista de Toledo, fost ucenic al lui Michelangelo în perioada lucrărilor de la Vatican; ea a fost terminată în 1571, după care au urmat "casa regilor", în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
era aici mult mai bogată și mai „selectă“, cu conture mai distincte - din cauza sporitei mele capacități de percepție - decât ceea ce cunoscusem „în trecut“. Pe perimetrul curții, m-am împrietenit îndată cu patru dintre copiii ce locuiau aici. Consulul avea două odrasle simpatice prin aerul foarte dezghețat (emancipat), care învățaseră românește (servind de interpreți părinților, când urcam sus la ei), o fată și un băiat: Loulou și Guy. Mai emancipată era Loulou, ceva mai mare decât noi, băieții, căci începuse deja școala
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
mi ieșeau în cale și aflam că nu sunt căsătoriți întrebarea fatală: „Nu vrei să te însori cu tanti Elenuța?“ - spre hazul, penibil adeseori, al celor astfel atacați și spre necazul părinților mei, care nu izbuteau să-și disciplineze impertinenta odraslă nici cu vorba bună, nici prin metoda contondentă. Mai mărișor ceva, am învățat și să-mi programez „naivitățile“. Eram elev de școală primară deja, când - strecurându-mă nebăgat în seamă printre invitații noștri (de obicei, îmi era interzis accesul) - am
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
înfricoșat. Ultimii doi dintre amicii copilăriei mele danubiene locuiau pe aceeași stradă cu mine, unul într-o parte, altul în cealaltă. Riccardo era băiatul consulului italian, despărțit de soția lui româncă, în casa căreia venea destul de des să-și vadă odrasla. M-a jignit profund, susținând - ceea ce auzise desigur de la ai săi - că tatăl meu fusese făcut ofițer din plutonier, în vremea războiului. N-am știut ce să răspund - că tata avea o diplomă de doctor în drept în buzunar -, nici
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
își înzestrase ofițerii. Când ne-am revăzut, mi-a povestit cu reproș ce necazuri i-am făcut în lipsă. A fost chemat la școală de noul director (profesorul de istorie), care l-a moralizat aproape jignitor că nu-și supraveghează odrasla (avea el însuși o „odraslă“, cu un an mai mare ca mine, și dascălul mă gelozea pentru succesele mele răsunătoare), că se descoperise de autorități organizația clandestină a frățiilor de cruce de la Liceul „Titu Maiorescu“ și că, împreună cu elevul Negoițescu
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
am revăzut, mi-a povestit cu reproș ce necazuri i-am făcut în lipsă. A fost chemat la școală de noul director (profesorul de istorie), care l-a moralizat aproape jignitor că nu-și supraveghează odrasla (avea el însuși o „odraslă“, cu un an mai mare ca mine, și dascălul mă gelozea pentru succesele mele răsunătoare), că se descoperise de autorități organizația clandestină a frățiilor de cruce de la Liceul „Titu Maiorescu“ și că, împreună cu elevul Negoițescu, toți vinovații au fost deferiți
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
ideea de a avea un actor în familie, puneau o ceată de slujitori să-l fluiere la intrarea în scenă. Și așa mai departe, și așa mai departe... Nimeni nu se pricepea să-i liniștească pe oamenii frământați de soarta odraslelor rebele, care se îndârjeau să apuce pe drumuri nebătătorite. Ar fi trebuit pentru asta inventat cu anticipație un aforism al lui Paul Valéry: „Nici măcar viitorul nu mai e cel de altădată!“ La 28 iulie 1834, consulul țarist Minciaki, începându-și
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
singură. Îți aștept veștile cu îngrijorare. Sunt fericită să te știu acolo și nefericită că nu te am cu mine, în imensitatea asta albastră. Seara e cam răcoare; la Delureanu, cinci mese de 8-10 persoane, câteva mese de doi plus odrasla, eu - singură, iremediabil singură. Când am ieșit, strada neagră, urcând în pantă, clipea cu ochi de ciclop la răspântia dinspre „Roza Vânturilor“, care era închisă. M-am întors acasă și-ți scriu cu inima plină de tine; te iubesc, scumpa
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mă scol ca să mă duc la școală. Draga mea, mi-e inima grea și tristă; îmi lipsești; te ador; nu reușesc să scad intensitatea durerii și singurătății mele. Curti îmi face iar de-ale lui: mi-a trimis cele două odrasle, mi le-a lăsat în grijă, fără de-ale mâncării, fără bani. Cum nu am o perspectivă reală, i-am cerut 12 mii pe lună, dar aș obține [oricum] același rezultat: prețurile nu mai corespund celor inițiale. De data asta
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
pentru faptele sale, mai ales în situația asta: despărțite, de doi ani încoace. Scumpa mea, dulcea mea copilă mult iubită, le-am mai spus și că, orice ai face, n-am să te reneg niciodată și că ai să rămâi odrasla pântecelui meu, a sângelui meu, a creierului meu, a inimii mele: copilul visat. Nici lașitate, nici „salamalec“, nici înjosire ca să-mi scap pielea. Strivită fizic, dar cu fruntea sus, cu capul sus. Și așa are să fie până la sfârșit, sper. Îmi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
nu mi-a scris nimic. [...] Vești de ultima clipă: te iubesc mereu, și mereu mi-e dor de tine, până la lacrimi. 33/1950 26 martie, duminică [...] Draga mea, dulcea mea dragă, totul e putred, infect, infestat. Copii, mai ales fericitele odrasle ale doamnei Coadă de Topor, pândesc un zâmbet, un cuvânt, ca să se ducă să pârască, să răstălmăcească - și vai de cine n-a știut să-și țină gura, sau a scăpat o vorbă, cum mi s-a întâmplat mie de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
UNEI PĂLĂRII* La Hârlău, la d. avocat Totoescu, aflu despre o întâmplare petrecută aici, o întâmplare ca foarte multe altele, ca prea multe din nefericire. La d. Strul Cuten, crâșmar, cămătar, comerciant de cereale (și supus rus ca să nu facă odraslele sale armată în țara în care toată familia se hrănește), vine un biet creștin, Costache Dinu din Cotnari, ca să soarbă un păhar de băutură, în primăvara anului 1904. Avea Românul o căciulă mare, foarte frumoasă, prea mare, prea frumoasă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
aude doctorul de așa ceva, se duce cu lacrimi pică, cere măcar banii lui. Domnul C. M. era încă în camașa de noapte. Drept răspuns la protestări și tânguiri, și-a râdicat camașa și s-a bătut peste posterior: Na de-aici... Odraslă a boerimii și a marei proprietăți! Toată lumea vede și înțelege că e excrocherie legea nu poate pedepsi asemenea fapte: cel puțin așa declară oamenii legii. Iar ceilalți amici ai lui Ficher și amici politici, și magistrați și avocați și atâția
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
fim flatați și noi, genitorii) prin faptul că provin din „familii de intelectuali”. În schimb, Jean Ciută îi privește realist și nu cruță pe nimeni. Ca să fie convingător, a arătat (scenă de efect, excelent mimată) cu cîtă nespusă silă pun odraslele noastre mîna pe cîrpa de șters tabla. M-am uitat în sală: tăticii și mamițele se amuzau. Neexistînd individualități puternice, clasa lui Ducu e mai omogenă, mai solidară, cu un climat de toleranță reciprocă. În cea a Roxanei sînt cîțiva
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
cîntăreț, care a-nveselit cîmpiile și inimile cu trilurile lui văratice, să moară de foame! Ah, trădarea de confrați lafontainiană! Jalnică preamărirea filosofiei filistine a burții. Dureroasă, neașteptată trădare. A doua: concepția oportunistă, slugarnică, sclavagistă a povestitorului: laudă maleabilitatea bicisnicei trestii, odrasla mîlului, care păcălește vitregia firii îndoindu-se la pămînt. O dă ca exemplu (horribile dictu!) falnicului și nobilului stejar, care preferă să țină fruntea sus și mai curînd să moară decît să se ploconească. Astfel de fabule le-aș interzice
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
cucurile» și de «goangele» lui. Nu realizezi - mă întreabă - că a transformat revista într-un instrument de promovare a intereselor personale? Uită-te, acum, cu ce insistență îi cultivă pe cei de la Institutul de Teatru, unde urmează să-și bage odrasla!” Nu „marșez”, pentru că nu știu cît are să-l țină această formă de răzvrătire. Nu uit cronica sa la Conversație în oglindă, care nega punct cu punct ceea ce-mi spusese după premieră. Și, vai, cît de „excitat” era de faptul
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
început să recite din Eminescu și (amestecînd versurile) Minulescu! În timp ce eu sînt decepționat și nesigur de ziua de mîine, există inși care au proiecte, matematic calculate, pentru ei și copiii lor. Azi am stat de vorbă cu unul dintre aceștia. Odrasla lui abia a luat examenul de treaptă, nu știe prea bine părțile corpului, dar el îl și vede medic. „Păi, cum?” „Simplu”, mă asigură inventivul tată. „Băiatul termină (obligatoriu) liceul, îi fac rost de o bursă în Bulgaria, iar din
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
cui pe teracota sobei din celulă un text ce mi-ar putea servi la CV-ul de dizident: "Deținut V.M., octombrie 1962. Trăiască libertatea!" Nu mai spun de spaima trasă de biata mama, care, venind la Botoșani să-și vadă odrasla, s-a trezit cu mine la "vorbitor", adus de la arest de un soldat cu arma la spate. "Băiețelul mamei" era galben ca turta de ceară, după cele 2 săptămâni de dizenterie și cu echipamentul abia ținându-i-se pe ciolane
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
osteneau să ia notițe la cursuri, la o lucrare scrisă le-am permis să stea cu caietele de notițe pe bănci pentru "inspirație", propunere primită cu aplauze întrucât majoritatea nu aveau "ce pune pe masă". Printre studenți erau și câteva odrasle de ștabi, cunoscute de toți, față de care cadrele didactice aveau o atitudine de protecție, avantajându-le la examene și lăsându-le să-și facă de cap la cursuri și seminarii. Justițiarul "Cartuș" avea să se confrunte cu un atare "pui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
voi primi nici la viitoarele seminarii, dacă nu sunt atenți la discuții, iar pe "fata tovarășului" întrebând-o, în drum spre ușă, daca tatăl cunoaște ceva despre comportamentul ei la facultate. Respectivul tată era un om la locul lui și odrasla zburda deoarece nimeni dintre cadrele didactice nu-i pusese căpăstru. Mi-a făcut plăcere s-o văd la următorul seminar în prima bancă, cuminte, atentă și dornică de a participa la discuții .La întoarcerea de la București tovarășul conferențiar a aflat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]