1,729 matches
-
luminează,/ smulge-mi carnea negrului păcat,/ Groapă oarbă în cuvânt mi-așează,/ întru văzul Tău, nelimitat". Ceea ce spune cuvântul nu are ce arăta și semnifica, dar ceea ce i se arată - în invocarea Altuia - este ca atare, se deschide ca apariție orbitoare, strălucitoare. Lumina nu spune nimic, nu se spune pe sine ca prezență în ființa noului cuvânt; ea luminează propria semnificare, dând sens rostirii care o primește la sine. Dar pentru a lumina în adevăr precum lumina nestinsă a Celui ce
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
mijloacele sensibile" ale poeziei "țin de natura cuvântului, privit atât ca un corp sonor în sine, cât și ca un purtător de semnificații" (Artă și valoare, în op. cit., pp. 548, 600, 605). 15 Așa cum, în poemul Lumina (vol. Poemele luminii) "orbitoarea lumină de-atunci" subîntinde revelator toate celelalte imagini textuale. Este o "valoare de origine" (Gaston Bachelard, La poétique de l'espace, Quadrige / PUF, Paris, 1981, p. 8) care - deși vine de departe - nu vine din trecut, ci survine în chiar
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Gaston Bachelard, La poétique de l'espace, Quadrige / PUF, Paris, 1981, p. 8) care - deși vine de departe - nu vine din trecut, ci survine în chiar clipa intuirii apariției sensibile drept altceva absolut nou. Deodată, această lumină nu mai e orbitoare de vreme ce apare ca lumină de atunci care face imagine acum, arătându-se prin ceea ce spune sensul creației (divine sau poetice). Arătându-se ca lumină care nu se pune pe sine în vedere, ea arată și spune ceva: pune în lumină
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
sau în "extraordinara puritate" a muzicii astrelor și a frumuseții (Iberia), înfățișând "Utopia și alte himerice" (Egalii cu zero), vol. Un dor fără sațiu, în op. cit., pp. 359, 414, 446. 12 "Viața stelei de la sine se stinge,/ din sine stoarce orbitoarea voință să moară,/ în orbitorul sine se răsfrânge/ lumina, sieși statornică" (Am decăzut, vol. Pe-o gură de rai, în op. cit., p. 136). 13 Vol. Poziția aștrilor (1967), în Dan Laurențiu, Poziția aștrilor, Editura Cartea Românească, București, 1980, p. 42
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
muzicii astrelor și a frumuseții (Iberia), înfățișând "Utopia și alte himerice" (Egalii cu zero), vol. Un dor fără sațiu, în op. cit., pp. 359, 414, 446. 12 "Viața stelei de la sine se stinge,/ din sine stoarce orbitoarea voință să moară,/ în orbitorul sine se răsfrânge/ lumina, sieși statornică" (Am decăzut, vol. Pe-o gură de rai, în op. cit., p. 136). 13 Vol. Poziția aștrilor (1967), în Dan Laurențiu, Poziția aștrilor, Editura Cartea Românească, București, 1980, p. 42. 14 Căci aici, conform coerenței
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
fulgurantă, care nu dă decât "mireasma clipei noastre de noroc", "minunea clipei sfărâmând lumină" (Elegie, în Călătoria continuă, ed. cit., p. 67), atunci când "însăși fața și chipul după care al nostru/ este închipuit de la facere în lut/ într-o secundă orbitoare o vom întrezări" (Noaptea de anul nou, în op. cit., p. 53). 53 Vol. Un viitor obosit, Editura Augusta, Timișoara, 1998, p. 71. 54 Vol. Trandafirul și clepsidra (1985), în Dan Damaschin, Denecuprinsul, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2007, pp. 73-74
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
înseamnă, înainte de toate, mărturisire, iar singurătatea se dovedește o stare productivă. Se încearcă o definire a iubirii, sentiment care ocupă un spațiu important în imaginarul poetic: „E foc și frig, / și lacrimă și zâmbet.// Speranță și / întuneric și lumină, / soare orbitor și umbră, / și neliniște “ (Iubirea). Erosul lasă să se întrevadă o trăire tulburătoare și în altă carte, Respir amurgul - Respiro il crepusculo (2002), unde este proiectat un microunivers obsesiv, revelatorii fiind tot poeziile de dragoste. În fine, în versurile din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289067_a_290396]
-
rugăciunii, se deschise deodată cerul și, într-o depărtare nesfîrșită și totuși atît de aproape ca și cum ar fi fost chiar în sufletul lui, apăru o perdea de nourași albi, în mijlocul cărora strălucea fața lui Dumnezeu ca o lumină de aur, orbitoare, înfricoșătoare și în același timp mîngîietoare ca o sărutare de mamă...Din strălucirea dumnezeiască însă se limpezea o privire vie, infinit de blîndă și de măreață, care parcă pătrundea în toate adîncurile și ascunzișurile...Arătarea aceasta a durat numai o
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
atunci de "o lucire stranie, bolnavă". Punînd stăpînire hipnotică pe conștiința personajului, fluidul luminos al privirii devine crucial în cele două momente cheie ale romanului, reiterate în forme perceptibile ca variante de "întîlnire" hotărîtoare. Legătura între revelația dumnezeirii prin imaginea "orbitoare" a crucii și pacea din ochii condamnatului la ștreang ca și răstignit, între martiriul sacru și supliciul mundan, apare cu pregnanță. Simbolul acestor elemente citite-împreună trimite cu ușurință spre modelul christic. La timpul condamnării, Apostol Bologa se alătură, simbolic, tainei
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
În neștire, ca un copil lacom, întinse amîndouă mîinile spre lumină, murmurînd cu glasul uscat: Lumina!...Lumina!..." (s. n.) E de ajuns să comparăm semnele trăirii cu atributele extazei din copilărie, cînd Apostol a fost învăluit de o "lumină de aur, orbitoare, înfricoșătoare și în același timp mîngîietoare ca o sărutare de mamă..." Și mai elocvent ni se pare tiparul mamei Fecioare, transparent în rîndurile de mai sus, chiar sub forma înșelătoare de "fecioară îndrăgostită." Restituit prin asemănarea izbitoare contextului anterior citat
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
apare minții lui Bologa "stîrnită parcă de sfidarea lui". De reținut este și alternarea poziției dominatoare (sfidarea), acum favorabilă celui care privește lumina. Personificarea e sinteza tuturor temerilor și are, indiscutabil, un ce halucinant. Nu este prima oară cînd spotul orbitor al imponderabilei lumini îl aruncă pe Apostol într-o transă inexplicabilă: "țîșni o lumină orbitoare și mîndră, zvîrlindu-și întîiele raze spre cerul căptușit cu nouri și apoi, coborînd pe pămînt repede, cu tremurături înfrigurate. Apostol închise ochii, înfricoșat ca în fața
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
dominatoare (sfidarea), acum favorabilă celui care privește lumina. Personificarea e sinteza tuturor temerilor și are, indiscutabil, un ce halucinant. Nu este prima oară cînd spotul orbitor al imponderabilei lumini îl aruncă pe Apostol într-o transă inexplicabilă: "țîșni o lumină orbitoare și mîndră, zvîrlindu-și întîiele raze spre cerul căptușit cu nouri și apoi, coborînd pe pămînt repede, cu tremurături înfrigurate. Apostol închise ochii, înfricoșat ca în fața unei fantome, uitîndu-și tunurile și mînia, uitînd tot, parcă ar fi visat." (s. n.) Versantul obsesional
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
căruia romanul amorsează scenele cele mai însemnate pentru structura operei. Lumina "vorbește" personajului, pietrificat într-o teroare acceptată, însă "limbajul" ei simbolic derivă din însăși această supunere. Încremenit de revelația dumnezeirii, iluminat, străbătut de lumina ochilor de sub ștreang, "învins" de orbitorul fascicul uriaș, "ca un neașteptat răsărit de soare", Apostol resimte forța transcendentă care-l supune. IMAGINARUL SCENIC ÎN ROMANELE HORTENSIEI PAPADAT-BENGESCU A se situa în povestire, prin discurs, a lua pe cont propriu relatarea, descrierea, viziunea într-un cuvînt înseamnă
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
a ceda. Se poate, de asemenea, întâmplă că dificult)țile de adaptare și necesitatea unei acțiuni calculate s) devin), pur și simplu, prea covârșitoare. Claritatea cu care necesit)țile de acțiune pot fi acum observate poate fi ștears) de fulgerarea orbitoare a exploziilor nucleare. Teamă c) aceasta s-ar putea întâmpla înt)rește forțele și procesele pe care le-am descris. IV Un sistem de dou) puteri are numeroase virtuți. Înainte de a le explica mai detaliat, ar trebui examinat) chestiunea durabilit
[Corola-publishinghouse/Science/2255_a_3580]
-
încordate, într-un soi de adâncă penumbră interioară; acum „accentul” se mută pe sugestia unei eliberatoare ieșiri spre „lumină”. „După geruri lungi, aceasta era întâia zi de moină. Streșinile picurau și soarele împrăștia de deasupra Măgurii, pe omături, o strălucire orbitoare. Corbi fâlfâiră spre albăstrime din brazii râpilor (...)”: Vitoria știe că nu numai de „zodia primăverii” dau semn moina, soarele, zborul corbilor și „vântul cald”, ci și de acea relativă înseninare lăuntrică a ei, cu sufletul „curățit” de „orice gânduri, dorinți
Prelegeri academice by NICOLAE CREŢU () [Corola-publishinghouse/Science/91809_a_92372]
-
pe teren am văzut cum efectul psihologic asupra pelerinilor era extraordinar. Un strigăt agită mulțimea : „a venit Proteveul !”. Proteveul este numele generic care este atribuit oricărui post de televiziune prezent aici. Într- adevăr, undeva în față se pot zări lumina orbitoare a unui reflector și o tânără reporteră care „știe mai multe despre ceea ce se întâmplă”, potrivit formulei de prezentare deja consacrate în jargonul media. Fiecare dintre cei prezenți în rând își intră imediat în rol, construind involuntar pentru camere imaginea
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
familie pe care o voi regăsi mai târziu, noaptea, dormind sub cerul liber, învelită cu o plapumă groasă, toți laolaltă. Lângă baldachinul plin de flori, „punctul zero”, pelerinajul funcționează la foc continuu, raclele strălucesc în mii de ape sub luminile orbitoare ale lămpilor cu sodiu. Se intră și se iese intens pe sasul secundar de acces : rude, iubite, neveste, verișoare etc. ale preoților, pompierilor, jandarmilor, oficialilor de la primărie. Oricine are un dram de putere simbolică în organizarea pelerinajului pare a se
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
la fel de inevitabil precum nisetrul care vine să moară pe pietrele râurilor pentru a fi înlocuit de puiet"245. Metaforele lui Soljenițîn au funcție estetică și, în același timp, persuasivă. Metaforică este și definiția arestării: "Iată ce este arestarea: o lumină orbitoare și o lovitură care transferă dintr-o dată prezentul în trecut, iar imposibilul devine un prezent cu drepturi depline"246. Într-o altă definiție metaforică, "arestarea este lovitura necruțătoare pe care gerul o dă unui lichid, eliberarea este dezghețul timid dintre
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
a surprins. Și, totuși, am găsit momentul care m-a impresionat cel mai mult. După întîlnirea oficială cu guvernatorul din Gizeh, ne-am îndreptat spre Piramide, spre Sfinx. Soarele dogorea și încingea începutul pietros al marelui deșert, lumina generos, aproape orbitor, peisaje de apocalips, cu beduini, piramide, cămile... Puținii turiști se fotografiază lîngă cămile, pe cămile, lîngă Piramida lui Keops, în împrejurimile deșertice. Au pălăriuțe, sînt bine dispuși. Un vis lung, obsedant, se împlinea. Toți se salută între ei, sînt prietenoși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
plăcere și un exercițiu de sănătate curată. Ziua crește și se luminează la ore incredibile, așa că dispui de o larghețe de timp nemaipomenită. Ai timp să faci de toate! Piscina este aproximativ luminată, dar la ce ar folosi să fie orbitor scăldată în lumină? Cu halatul pe umeri, pe trotuarul îngust care duce la piscină simți o boare călduță, chiar și dimineața. Mergi fredonînd o melodie inventată. Pasărea dimineții își prezintă repertoriul sărac dar insistent. Apa este caldă, aburii ies în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Oameni neștiutori și smintiți, care nu vă cunoașteți nici norocul, nici nefericirea!" (v. 256, după traducerea lui J. Hubert) strigă atunci Demeter. Demophon nu va mai putea obține nemurirea. Atunci zeița se revelă în toată splendoarea sa, într-o lumină orbitoare. Ea cere să i se ridice "un mare templu cu un altar dedesubt", în care ea însăși îi va învăța riturile pe oameni (v. 271 sq.). Apoi părăsește palatul. O dată clădit sanctuarul, Demeter se retrage înăuntru, mistuită de dorul fiicei
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
hierofant". În secolul al IH-lea, Hippolyt a adăugat la dosar alte două informații (Philosophoumena, V, 38-41). El afirmă că se arăta epopților, "într-o tăcere solemnă", un spic de grâu. Hippolyt adaugă că "în timpul nopții, la lumina unui foc orbitor celebrând marile și inexprimabilele mistere, hierofantul strigă: "Sfânta Brimo a născut un sfânt copil, Brimos!", adică: Puternica a dat naștere Celui puternic". Prezentarea solemnă a unui spic de grâu pare îndoielnică, întrucât se știe că mystii trebuiau să aducă cu
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
poate să se aplice lui Kore și Hekate la fel de bine ca și lui Demeter. După Kerenyi, hierofantul proclama că zeița morții născuse un copil în foc9. Se știe, în orice caz, că viziunea finală, epopteia, se efectua într-o lumină orbitoare. Mai mulți autori antici vorbesc despre focul care ardea în micul edificiu, Anaktoron, și ale cărui flăcări și fum care ieșeau prin deschiderea acoperișului se vedeau de departe, într-un papirus din timpul lui Hadrian, Herakles se adresează hierofantul ui
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
dement. În sfârșit, obosită și înfrigurată a ajuns la destinație, adică la locul ei de muncă, la spălătorie. Stând pe taburet în fața focului aprins, mama se bucura asemenea arabului care, mergând pe lângă cămila lui răbdătoare, prin soarele ucigător și furtunile orbitoare de nisip, ajunge în cele din urmă la limanul visat, care pune capăt suferințelor sale: OAZA. Antonia, colega ei de muncă și de suferință, la vederea mamei a rămas uimită. Rozalie, Rozalie! Cine te pune să faci acte de vitejie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Brusc, s-a așezat pe un scaun și cu voce mormăită, dar potolită, l-a invitat și pe deținut să ia loc pe celălalt scaun. Erau față în față, îi despărțea o masă de lemn, cu o veioză care bătea orbitor în ochii lui Vlad. Tovarășul Cameniță a întins mâna cu degete butucănoase și a stins lampa aceea dureros de puternică. A rămas aprins doar becul chior din tavan. Și-a aprins o țigară. L-a îmbiat și pe Vlad. El
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]