822 matches
-
am pus lopata în mână, i-am dat o palmă, o găleată cu lacrimi și... și am uitat codrul de pâine. Era prea ascuns! Dar el l-a luat și l-a pus în buzunarul de la spate. Apoi, ca un ostenit al timpurilor, s-a apucat de treabă. Striga să nu-l audă nimeni, suferea s-alunge eclipse ,,și de lună, și de stele, și de dor de rândunele!”... Apoi s-a stins. Fusese vânt în ziua aceea. L-am îngropat
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
așezîndu-le dinaintea lui Bologa. Peste câteva minute, după oarecare șovăiri, convorbirea se aprinse iarăși, mai ales între Gross și Varga. Apostol Bologa înghițea în silă. Deși nu luase nimic în gură de la prânz, nu-i era foame. Se simțea mereu ostenit, parcă toată ziua ar fi cărat bolovani. Ar fi dorit să ia parte la discuție, ca altădată, dar nu îndrăznea, de teamă să nu observe ceilalți cât de false și nesincere îi sunt vorbele. Frica aceasta îl chinuia neîncetat, îi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
voința. În pragul casei văzu pe Ilona rezemată de ușcior, ca și cum ar fi așteptat pe cineva. ― Domnule ofițer, d-ta ești bolnav! zise fata, schimbîndu-se la față. Bologa, fără să-și dea bine seama, se opri întrebător. ― Ești galben și ostenit... Trebuie să te odihnești, adăugă Ilona, stăruitor. Glasul i se păru atât de alinător, că tresări de bucurie. În aceeași clipă însă îi fulgeră prin inimă o frică ciudată, care îl îndemna să răspundă mînios: ― I-ascultă, fetițo, altă treabă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
încurcată, ca și cum ar fi așteptat întrebarea și ar fi uitat răspunsul pregătit. Ce să-ți mai spui eu, că ai s-o vezi tu, și... Ești gata, Rodovico? adăugă repede către servitoarea care se ivise în ușă. Așa... că domnișoru-i ostenit și-i trebuie odihnă bună! Îl petrecu în odaia lui și-l sărută pe frunte, ca odinioară, când dormea în iatacul cu Dumnezeu pe perete. Apoi Apostol rămase singur. Pe mescioara de noapte fâlfâia flacăra portocalie a unei lumânări scufundată
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
vacile, nici caii, si nici boii. Mâine, dacă va apărea soarele, se vor aduna iarăși în jurul căpițelor: cosași, femei, copii, toți vor întoarce brazdele, scuturându-și furcile în bătaia soarelui auriu. - Gheorghe, ia' n vezi să nu prăpădești fânul, murmura ostenita Anica, dar Gheorghe e departe. Ochii lui clipesc când și când, aprobator, dar el fluiera prin somn. Târziu, lătratul câinelui îl trezește brusc și se școala de-ndată răvășit. Prezența lui Azor în curtea lor este străveche, aproape divină, din
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
cap purtau bască. Mergeau iuțit, înturnându-și din când în când capul cu grijire. Când ajunseră în Văioaga Ursului, făcură popas. — Preacuvioase Metodiu, grăi cel tânăr cu sfială, dar nu fără o zâmbire scurtă în colțul gurei, îi fi și matale ostenit de atâta cale. Să stăm oleacă întru Domnul. — Domnul a dat, Domnul a luat! oftă cel bătrân, așezându-și ciolanele turcește. Fiule, urmă el scoțând de mâncare, să dăm trupului ce-i al trupului, căci fără dânsul sufletul este egal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
insistentă și inclementă a țânțarilor, cât și temperatura îndeobște scăzută a nopții, el nu i-ar sfătui pe îngrijorații săi oaspeți să doarmă afară, ci îi rugă să vină înăuntru în. colibă, căci se va găsi un colțișor și pentru ostenitele lor ciolane, colțișor în care el amenajase deja un fel de așezământ din ceea ce li se spune popular „niște paie”. O satisfacție adâncă se putu imediat citi pe chipul moldovenilor; într-adevăr asocierea frigului cu întunericul era o operă măreață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Îndepărtat. Bubuiturile au devenit din ce În ce mai șterse; s-au pierdut Încolo, spre Răsărit. Oamenii vorbesc mereu de Nistru, Nistru. Nistru. Stau În calidor. Cu, la picioare, Osman. Aștept. Aștept să vină tata - mâne, dacă nu azi; aștept să se-ntoarcă mama - ostenită, colbăită, cu pleoapele Înroșite, respirând numai pe gură și În lături și târând basmaua. Știu de unde vine, știu ce-a făcut, doar adineauri am venit și eu, peste grădini, dar mă prefac că sunt de-o viață-ntreagă, cuminte, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
o ceainărie deschisă și ea recent. Am trecut pe acolo când ieșeam de la o ședință. Locul mi-a plăcut. Atâta doar că nu se fumează, dar sper să nu fie un inconvenient prea mare, În sfârșit, gemu Sidonia și zâmbi ostenită. O mică, mare certitudine. Nici nu aș fi bănuit după atâta platitudine.Bizar. Ajunsă acasă o să-și facă pasiențe, jos, pe covor, cu spatele rezemat de dormeză, o să învârtă cărțile până o să-i dea dezlegările toate. Atunci îi văzu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
dat foc registrelor. Apoi, pentru a le justifica dispariția, a pus foc casei. Pujato, 27 decembrie 1941 Nopțile lui Goliadkin În memoria Tâlharului cel Bun I Gervasio Montenegro - Înalt, distins, confuz, profil romantic, mustață ofilită și cănită - a urcat cu ostenită eleganță În mașina poliției și a Îngăduit să fie voituré la Penitenciar. Era Într-o situație paradoxală: numeroșii cititori ai ziarelor de după-amiază din toate cele paisprezece provincii erau indignați că un actor atât de celebru ca el era acuzat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
un salonaș intim; e lăsat acolo; deodată se stinge lumina; mintea imberbă i se zbate Între două ipoteze: scurtcircuit sau răpire. Ba geme, ba se bocește, ba blestemă ziua În care a văzut lumina zilei, ba Întinde brațele; o voce ostenită Îl imploră cu dulce autoritate. Umbra este plăcută, divanul prielnic. Aurora, femeie și ea la urma urmelor, i-a restituit vederea. Nu voi amâna revelația, mult iubite prietene Parodi: Ricardo și-a scuturat lenea somnului În brațele baronesei de Servus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
ofițerași oarecare într-o armată care nu dă doi bani pe voi. Și asta pentru că nimeni nu dă doi bani pe armată. Toată lumea e la petrecere, se împart bucatele, iar armata, care a sîngerat din greu, care cu brațul ei ostenit a adunat la un loc țara, bucatele ce se împart, stă pe la uși, stă pe la ferești și se bucură că e măcar prima dintre slugi. Știa ce urmează. Era la mintea cocoșului. Nu mai era decît un pas de făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cu care stătuse de vorbă, e drept, într-o poziție dezavantajoasă, dar totuși fusese în preajma lui și nu mai semăna nici cu cel pe care funcționarii îl purtau în mintea lor. Cel din fața sa era un bărbat la capătul drumului, ostenit, vlăguit, în jurul său se întrezărea o umbră care anunța să devină tot mai întunecată, tot mai mare. "Te-am întrebat ceva, domnule Bîlbîie, sau trebuie să repet?" Vocea era aceeași, tonul iritării îl recunoșteai imediat. "Vă rog să mă scuzați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
prea bine să-l roage chiar pe lup să păzească oile. Asta ar fi fost o prostie și adjutantul Popianu ar fi acceptat să se spună orice despre el numai că ar fi prost nu putea înghiți. Ajuns în București, ostenit, nebărbierit, eu ochii usturîndu-l de un început de febră, nu mai ieșise din Vladia de multă vreme și schimbarea de aer putea fi vinovată, s-a trezit în fața Gării de Nord cu un sentiment de singurătate și neajutorare foarte puternic și neplăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
el și să-l ia prin surprindere, dar ceva din atitudinea lui o făcu să se oprească. Nu avea nimic din forța obișnuită și veselia neastâmpărată pe care Fran ajunsese să i le asocieze prin definiție. Arăta ca un bătrân ostenit așezat pe o bancă în parc. Gândul că îmbătrânea și că n-avea să fie întotdeauna alături de ea o izbi ca o pală de vânt rece. O lume fără el, pe de altă parte, era ceva de neconceput, ca soarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Vrei una? Fran clătină din cap. — Deci, cui ar trebui să-i spunem tati? Lui Tweedledum sau lui Tweedledee? încercă Stevie să facă haz de necaz. N-am deschis încă plicul. — Înțeleg. Stevie își croi drum prin mulțimea de turiști osteniți și copii care orăcăiau spre locul unde-și lăsase mașina. — Ai bătut drumul până la Londra să iei rezultatele ca apoi să nu le deschizi. — Nu știam că n-o să deschid plicul până în momentul în care l-am primit. Era conștientă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
din Sărățeni? Da! răcni repede crâșmarul; boierul Niculiță! Și așeză cu grijă, pe masă, trei păhărele de țuică. Vânătorul sorbi încet băutura, cu ochii pe jumătate închiși. Puse paharul la loc și-și șterse mustățile zbârlite. Grăi iar cu glasu-i ostenit: — Am auzit că la Sărățeni o duc mai bine rumânii... Sandu nu-mi dădu voie să răspund. Își repezi arătătorul drept, înainte: Cum? foarte bine! acolo, ca în sânul lui Avram! Ți-o spun eu, neică Marine, pe onoare! Omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu el, neică Marine?... —Eu? cu el? nimic! Când vine, îi duc vânat și pește - atât. Și pentru asta îmi dă voie să mă hrănesc din bălți un an, că numai atât mi-a rămas: pușca și căsuța... Mă privea ostenit, cu fața întunecoasă, cu ochii verzi, rotunzi, și dădea din cap. Într-un rând îmi zise scurt: — Și dumneata te-ai teme ca și mine... De ce să mă tem? Zici că n-ai avut nimic cu el. Dar cu celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
obișnuita-i prietinie. S-a întors iar vremea bună, boierule! Ce mai zici? Te așteaptă neica Marin... Și vânătorul ieși îndată tropăind cu cizmele-i grele, privindu-mă iscoditor cu ochii lui verzi și rotunzi. Zise cu vocea-i joasă, ostenită: — Atuncea n-am așteptat... Era vremea urâtă... Știam că n-ai să vii... Și cum mă privea, o neliniște ciudată mă învălui ca o negură, dintrodată. Îmi întorsei privirile în altă parte, spre calul pe care-l ducea Sandu la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de unde să bănuiască. Liniștit, își umplea pipa cu tutun. Și-o puse în gură și mă privi lung: — Ce ai dumneata, boierule Niculiță? Nu te simți bine? Parcă ești tras la obraz... Ești ostenit? — Da, am umblat mult pe câmp... Ostenit însă nu eram, și nu înțelegeam ce puteam avea - deși greutatea, negura care mă învăluise, mă apăsa încă. Fără voie, ținteam cu ochii mânile uriașe și pline de noduri ale pușcașului. Și dintrodată simții frica mânilor acelora mari, care m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
s-a și stâns. „Niculiță! Niculiță!“ Tresar. Și într-o clipă, fără să vreau, întrebarea naște: —Unde-i Chiva? Ce-ai făcut cu ea?... Pușcașul rânjește; ochii rotunzi au sticlirea Iezerului. Și deodată un glas - un glas străin parcă, jos, ostenit, înfiorător - glasul lui Marin, totuși pornește: Unde-i? Ce-am făcut? Ce-am făcut eu? Dar tu ce-ai făcut?... Și iar rânji neclintit, lângă mine. —Boierule!... ciocoiule! Și tu, mă, ai făcut ca ălălalt, ca ăl de-a murit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
dându-l îndărăt. Paznicul rezistă, clipind pripit; apoi se supuse și se așeză. — Ha-ha! a strigat Ieronim Dragu, cine spune că-i bolnav Culi? De ce poate să fie bolnav Culi? Am fost greu bolnav, domnule doctor, a răspuns cu voce ostenită Ursake. Micu îi pipăia fruntea, îi lua pulsul. Ionaș Popa se lipise cu umărul de sobă și-l privea lung. Culi era, într-adevăr, un sărman tovarăș de breaslă exilat la marginea lumii. Nana Floarea nu avusese vremea să dezvălească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
un papirus de preț. Zâmbetul lui Audrey Hepburn te va orbi atunci, strălucitor și cald și fragil, albeața pielii ei, intensificată de hârtia poroasă, va răsuna aproape ca un cântec peste măsuțe și sertare și rafturi și băncuțe de lemn ostenit. Tu ești la fel de frumoasă ca Audrey Hepburn și semeni cu ea, uite, gâtul ce lung este, uite pielea, îți va spune apoi bătrâna, pentru ca apoi, împungând cu degetul spre chipul tău împietrit în uimire, să se mire, încercând să imagineze
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
oricând, ultimele trepte sunt mai abrupte decât orice costișă. Ușa se deschide și pășesc încet pe holul atât de familiar. Din bucătărie vine miros de mâncare și o undă de muzică. Apa fierbinte a trecut în șuvoaie peste corpul meu ostenit. Ici-colo, vânătăi martore ale pățaniei zâmbesc violet și promit să mai doară o vreme. După cea mai bună cină, mă las purtat în valurile de alb ale așternuturilor. E cald și liniște. Numai ceasul de pe noptieră mă poartă când și
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
rindeaua, așchiile tale mi-au zdrelit carnea. Cuie nu am știut să bat și scândurile patului, descumpănite de povara ciolanelor mele, s-au ridicat de pe caprele tale aspre și groase ca să se întoarcă împotriva mea și să-mi surpe trupul ostenit. - Ostenit de lenevie fără leac, adăugă în diapazon avortonul monstruos , bătând enervat cu pumnișorul în coșul pieptului meu. - Pălmuit de sănătatea judecății tale, spusei mai departe, plimbându-mă între ușă și cuptor, începui să mânuiesc rindeaua, sângerându-mă și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]