695 matches
-
de metal al reptilelor peste pietrele încălzite. — Ce îți place la ele? încerca să se lămurească Rashid, stând și el cu privirea fixată printre crăpăturile lespezilor. — Dacă-ți spun, ai să știi? întrebase Omar. Praful se înălța în cordoane de pâclă fină, care înnodau cerul peste nisipuri. Exact la amiază, începea mirosul de pâine, care se pitula ca șopârlele prin cotloane. Erau lipiile de dinainte de ultima rugăciune și umpluturile cofetarului Rumieh. Era dulcele de melasă al alunelor gratinate și tăvălite apoi
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
și iuțeală de cânepă. Când se întorcea în Tabriz, carpetele vorbeau singure, despre lucruri nenăscute în natură: trandafiri îmbăiați în cașmir și ghirlande de mure, scuturate pe lotuși albi. Faguri cu nectar închegat și struguri de gheață, printre care tremurau pâcle. Bondari cât o nucă, prinși în goarnele unor crini de cleștar și crenguțe de mirt, de pe care se zbicea ploaia. Limbi de foc, în rotiri de mandală și cârcei cu sclipiri de rouă. Chenare și romburi, urzeală de catran și
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
dacă l-ar fi avut, nu vedeam nici un motiv Întemeiat de a nu-l dezvălui lumii, refuzându-și, dintr-un capriciu, șansa să devină cel mai glorios savant al tuturor timpurilor. - Nu-ți bei cafeaua? l-am auzit ca prin pâclă. Eva e o adevărată expertă În materie... Eva? Cine o mai fi fiind și Eva? Oricum, suna bine: Adam... Eva... Lipsea doar grădina Edenului - șarpele biblic era, conștiincios, la datorie, mi se Încolăcea insidios În minte, Îndemnându-mă, cu ancestrala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
ale Teatrului de Artă din Moscova, supunând câteva versuri celebre acțiunii - pe jumătate disecție, pe jumătate mângâiere - executate de vocea ce rostea rar și limpede cuvintele. Mai era veșnicul autor de mâna a doua al cărui glas se zbuciuma În pâcla unei proze ritmice, În timp ce urmăreai tremurul nervos al sărmanelor lui degete neîndemânatice, dar prudente, de fiecare dată când vâra pagina pe care o terminase sub cele ce trebuiau să urmeze, astfel Încât manuscrisul Își menținea pe tot parcursul lecturii jalnica și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
un pas, să așeze tortul pe masă, Veturia să taie prima felie și, dintr-odată, totul să se lumineze în mine. Să revin din timpul acesta difuz, din cofetărie (auzi, nume de cofetărie, „Tineretului“, fostă „Progresul Roșu“!), de lângă Ana, din pâcla în care mă aflam, să trec și pe lângă cel care parcă rămăsese undeva în noapte și mă închipuia, să revin în sufrageria prietenilor mei, la masa petrecerii, să-mi întindă Veturia farfurioara cu felia de tort, să înfig lingurița în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
sufrageria prietenilor mei, la masa petrecerii, să-mi întindă Veturia farfurioara cu felia de tort, să înfig lingurița în moliciunea albei prăjituri și, dintr-odată, halucinația timpului în care mă aflam să dispară, cu tot cu Ana, cu cofetăria, cu Bulevardul în pâclă. — Ai adormit? Ana mă bătea ușor pe umăr. — Nu, nu, am tresărit, conștient că pirpiria aceea nu va mai ajunge niciodată la masa din miezul nopții, cu tortul ei de frișcă. Nu mi-e somn. Încerc doar să-mi revin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
tăiat lumina.“ Nu-mi mai vin cărțile. S-a întrerupt lumina. Nu mai merg lifturile. Mi-am schimbat locul, la o masă mai lângă fereastră, puțin mai luminată. Am scris. Am fost iar pe Bulevard. M-am lăsat înfiorat de pâclă. Sentimentul îmi e că tot trăiesc, și acum, un timp halucinant, iluzoriu. Că, de fapt, timpul meu adevărat a rămas acolo, în durata celor câtorva pași pe care pirpiria îi avea de făcut, cu tortul de frișcă în mână, până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cunosc eu ce trebuie și ce nu trebuie făcut de către un om? Care sunt acele mărunțișuri care-i dau contur frumuseții. Eu doar privesc. Cu toropită mâhnire privesc cum micile mizerii ale zilei se trag una din alta, ca o pâclă încețoșând timpul, atât de puțin, ce mi-a mai rămas. Mă simt bătrân nu pentru că trec, se adună anii. Bătrân doar pentru că simt că mi-au mai rămas atât de puține neștiute. Și toropeala de-a nu mai cuteza să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
le aflu. La policlinică, ieri, să-mi prescrie rețeta pe luna în curs. Leacuri pentru trigliceride și HTA, amicele mele de mai bine de doi ani de zile. Lume multă. Zumzet. Aer greu. Discuții felurite. Figuri cunoscute ca dintr-o pâclă a amintirii. Contururi de foști, îmbătrâniți, împovărați de boli, de uitare. Bățoși, totuși, în convingerea că vin la o policlinică a lor, care a fost și rămâne a lor. Sfidători prin neputința ostentației de a se simți ca acasă. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
peticești întruna. După cum talentul nu-i simplu meșteșug postmodernist. Merg la Bibliotecă ca într-un fel de ritual. Am ajuns la o molcomă dependență de ea. Două-trei zile dacă nu trec pe acolo, intru în mohoreală, în neștire, într-o pâclă de plictis profund. De cele mai multe ori nu citesc ceva anume. Mă las pradă jocului cu fișierul. Răsfoiesc casete cu fișe, la întâmplare, dându-mi sufletul, mintea, imaginația la voia hazardului. Perindarea fișelor, jocul numelor, anilor, cifrelor, până și a cotelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nu mă simți niciodată singur, chiar dacă am dus o viață însingurată. Mi-a dat, revenirea, puterea de a mă bucura de fiecare zi, de a crede în frumusețea Lumii, de a o redescoperi mereu, chiar atunci când trăiam în neguri, în pâcle, în noroaie. Mi-a păstrat, reîntoarcerea, sufletul curat, gândurile limpezi, puterea de a nu face rău și aceea de a ierta. Sunt convins, acum, că nu mor, că nu voi muri. Doar revin, mă voi întoarce Acasă. Citesc nu dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a întrebat ce mâncasem dimineața. „Lapte și un măr pe drum.“ „De-asta ți s-a făcut rău. Să nu le mai amesteci.“ Am simțit, de multe ori, frica. Nu paralizantă, dar amenințătoare. Întinsă în preajma mea, alor mei, ca o pâclă sufocantă din care mereu pândeau amenințări felurite. Încetul cu încetul, am învățat că rostul tău, viața ta puteau fi schimbate, distruse de un oarecare, pornit cu furie oarbă împotriva ta din cele mai stupide motive. Am învățat să mă feresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu Trombă m-au făcut să-mi descopăr, dintr-odată, contururile precise ale fricii purtate în mine până atunci. Cu care trăisem în toți acei ani tulburi, nu pentru că vremurile erau tulburi, ci doar pentru că nu deslușeam, în toată acea pâclă, un semn de ordine. Un liman spre care să tind sau dinspre care să mă întorc. Veneam din goluri și mă îndreptam spre goluri. Trombă devenise, în tot cinismul lui, un astfel de despărțitor al cețurilor. Ceea ce intuiam el îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
liziera, de-a lungul căreia întreaga garnitură se strecura cu viteză și încăpăținare, au învăluit în întuneric și pe neașteptate micul compartiment. Fețele călătorilor aproape că nu se distingeau. Geamurile erau deja ude pe dinafară și aburite prin interior. O pâclă lipicioasă, prin care privirea abia pătrundea, înconjura trenul. Seara își intrase în drepturi depline și irevocabile. Influențat de starea atmosferică sumbră, de cele discutate anterior, de situația confuză sau, mai bine spus, de năuceala creată și de alte griji ce
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
grijă, în buzunarul da la surtuc. „Să ai grijă de el..!“, îi reveni în minte obsedant privirea lupoaicei. Oftă din adâncul sufletului, în semn că așa va face, și-și dădu drumul la vale pe potecă. Pădurea rămase învăluită în pâclă... într-o pâclă groasă, cu tainele ei de nepătruns... PARTEA A DOUA „Învrednicește, Doamne, inima mea, ca să pot vedea binele și răul!“ Solomon „...Te-am auzit cum hăuleai departe Înfiorând pădurea’nzăpezită, Bătrâne lup, cu gura istovită, Etern pribeag al
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
da la surtuc. „Să ai grijă de el..!“, îi reveni în minte obsedant privirea lupoaicei. Oftă din adâncul sufletului, în semn că așa va face, și-și dădu drumul la vale pe potecă. Pădurea rămase învăluită în pâclă... într-o pâclă groasă, cu tainele ei de nepătruns... PARTEA A DOUA „Învrednicește, Doamne, inima mea, ca să pot vedea binele și răul!“ Solomon „...Te-am auzit cum hăuleai departe Înfiorând pădurea’nzăpezită, Bătrâne lup, cu gura istovită, Etern pribeag al câmpurilor moarte. Te-
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Zenoviei, a ridicat capul încet către bătrân, dar nu s-a încumetat să-i cate în ochi. Simțea că în albastru acela dintre pleoape ardea ceva greu de îndurat. Peste mintea limpede, care-și văzuse osânda... s-a lăsat o pâcla groasă și amețitoare. Vorbele Anucăi când a încălecat... spuse în șoaptă: „- Ai să mori mâncat de lup..!“, i s-au înfipt în inimă ca un pumnal. - Ci negureală mai fumărești în tini, măi, Lisandri ?! îl întrebă bătrânul. Vorba țăranului e
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
adevăr, pe călărețul ce înainta încet sub soarele puternic al dimineții. Da, recunoscu. E acolo, dar am impresia că ne-a văzut. S-a oprit și se uită încoace. Locotenentul Razman luă binoclul și privi iarăși spre punctul unde, prin pâcla ce se reflecta pe suprafața albă, Gacel Sayah privea și el spre locul unde se aflau, la marginea lacului sărat. Știa că ochii de șoim ai unui targuí obișnuit cu marile distanțe vedeau la fel ca ai unui om obișnuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
un acoperiș și se adăposti sub el, dispus să aștepte răbdător să treacă cele mai grele ceasuri ale zilei... N-a dormit, privind fix spre locul unde vehiculele lansau spre soare sclipiri metalice, observând cum, de la un minut la altul, pâcla se făcea tot mai groasă, iar căldura creștea, amenințând să facă sângele să fiarbă în vine; o căldură atât de densă, de copleșitoare și de apăsătoare, că se răzvrăti până și mehari-ul, obișnuit prin însăși natura lui cu cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
soluție! Ni se termină apa. Ai grijă de tine! — Vreo noutate la bază? — Azi-noapte a fătat... O fetiță. — Bine. Pe mâine! închise și rămase câteva clipe cu receptorul în mână, privind gânditor pustiul ce începea să se acopere cu o pâclă cenușie. Se născuse o cămilă, iar el urmărea un targuí fugar. Era, fără nici o îndoială, o săptămână cu o activitate excepțională la Postul Militar din Tidiken, unde treceau luni de zile fără să se întâmple absolut nimic. Se întrebă, încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
să deschidă ochii, adăugă: — Acum ar fi mai bine să dormi. Va fi o noapte lungă. Și-a fost, într-adevăr, o noapte lungă și obositoare. Din clipa când un soare roșu și tremurător a început să se cufunde în pâcla ce plutea deasupra crestelor dunelor, până când același soare, odihnit și strălucitor, a renăscut la stânga lor, iluminând identicul peisaj cu uriașe femei goale. Și-au făcut rugăciunile cu fața spre Mecca și au cercetat din nou zarea: — Cât mai e? — Mâine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
gândul meu era către Zâna, pe care o doream lângă mine... Oare și bătrânul o fi având același gând?... În noaptea aceea, am adormit cu greu... În zori, mi-am văzut de treburile mele, devenite obișnuință... Soarele, apărut dincolo de horbota pâclei din zare, mângâia firea încărcată cu fuioare de funigei... Când am revenit în chilie, gustarea de dimineață mă aștepta pe masă, ca de obicei. Oare cine a adus-o? Nici un semn care să-mi vorbească despre aceasta... Am ieșit să
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
O mare de acoperișuri de tablă sau terase cenușii, un labirint de ulicioare neasfaltate care se lărgeau pe măsură ce avionul pierdea din înălțime și motoarele lui huruiau cu mai multă putere, și acolo, în față, un nor gros de fum negru - pâclă a coșurilor de fabrică și a eșapamentelor de automobil - care ascundea privirii înaltele turnuri ale Companiei Telefonice, ale Hotelului Hilton și ale Companiei Pacific Oil. Vechiul avion DC-3 își schimbă direcția, tuși de trei ori, țopăi pe pistă și alunecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
un fel care dădea iluzia unei vieți de secole. Din Tătărași descopăr vuietele hoardelor tătărăști, din Țuțora aud concertul de muzică cultă, susținut de orchestra adusă de țarul Petru cel Mare, venit în Moldova lui Cantemir. Seara se lasă o pîclă albicioasă, ca un văl care ascunde taine, peste șesul comun al Bahluiului și murdarei Nicolina. Luminile se aprind succesiv și lămpile prind puteri cu încetul. Marginea pădurii se deslușește tot mai greu și fantasmele ies la iveală pentru cei cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
ar putea ajuta să-și ispășească vina față de morți. Morții sînt inaccesibili celor vii - fie ei vinovați sau nu. Și Rowe nu voia să-și mîntuiască sufletul. — Ce-ai de gînd să faci? auzi el iarăși glasul lui Hilfe prin pîcla ce-i Învăluia creierul, chinuit de lunga-i călătorie. Avea senzația că Înaintează printr-un coridor nesfîrșit, spre un individ pe nume Digby, care-i semăna atît de mult, deși avea amintiri atît de diferite. Parcă auzea glasul lui Digby
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]