1,143 matches
-
poate a unei vulpi flămânde sau a unui alt animal, Simiuc niciodată nu reușise să identifice animalele sălbatice după sunetele care le scot. Bătrânul Tofan, văzându-l gânditor, fără să lase lucrul izbucni deodată într-o șoaptă susurată ca un pâlc de ierburi atinse pe neașteptate de biciul vântului. - Cine știe ce gândești dumneata acum? Poate spui că am să-ți zic de pământul acesta că este de la tatăl meu, care l-a avut de la tatăl lui și tot așa în negura timpului
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
și curățat când am ajuns așa că nu am întârziat mai mult pe acolo. Sper ca să revin pe aici la vară când totul va fi înveșmântat în verdele crud al frunzelor, când satul acesta plin de pomi, parcă este un pâlc de pădure rămas de la facerea lumii. Când vine primăvara? Satul meu natal Cursești-Vale este departe de calea ferată indiferent la care traseu te-ai gândi, la cel de Buhăiești-Roman sau la cel de București- Iași. De aceea, pe timpuri, când
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
pădurea statului, coborând în satul Buda apoi urcând dealul molcom la Negrea, spre pădurea cu același nume, coboram voios printr-o rariște spre Valea Mare. Era în acea zi un soare prietenos, ca de primăvară, care bătea puternic. Mai erau pâlcuri de zăpadă pe ici, pe colo, care se topeau despletind pârâiașe zglobii pe versanții dealurilor. Susurând printre crengile moarte ale lăstărișului doborât peste iarnă, pârâiașele acelea erau atât de limpezi, încât lesne ți-ai fi putut face o idee despre
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
de lupi, am auzit zgomot de copite și scârțâit de roți. Anunțate de o tremurătoare geană de lumină roșiatică, s-au ivit câteva umbre de cai. Alaiul era deschis de doi purtători de torțe lungi și sfârâitoare; venea apoi un pâlc de lăncieri: însoțeau un car acoperit, cu felinare la cele patru colțuri ale platformei. Ne-am dat mai în față ca să vedem mai bine. Perdelele carului erau trase, și am izbutit să zărim o figură întunecată în interior. În lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
doua zi m-am întors să-l iau și l-am adus din nou la palat. Giuliano nu se întorsese acasă, și nici Calinic, ceea ce a avut darul să mă îngrijoreze foarte tare. Pe drum ne-am întâlnit cu un pâlc de gardieni ai împăratului, trimiși să-l ia cu o lectică pe Garibaldo. Acesta a refuzat-o. Încet, încet am ajuns la porțile de bronz, și doi funcționari cu un aer servil ne-au condus până la Boukoleon. Atriumul era gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cele trei fiice ale sale în cea mai fierbinte și umedă zi a anului; toți membrii familiei Stapleton erau asudați și epuizați după ce terminaseră de despachetat, și se bucurau să vadă că Nieve o pornise în sus pe uliță spre pâlcul de copaci de la capătul aleii închise, unde Darcey stătea și citea o carte. Amândouă aveau șapte ani. —Ce c’tești? Darcey nici n-o observase pe cealaltă fetiță până când Nieve vorbi. —De ce? Poate aș putea s-o împrumut. —N-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
compromisuri nici măcar cu Dumnezeu și fiara mulțumită din mine își linge bine hrănită din orgoliul meu, e felul ei preferat de mâncare, își linge satisfăcută labele și rămâne încordată le pândă, marele ospăț abia urmează! Cu pasul meu iute depășesc pâlcuri de oameni și dincolo de zgomotul lumesc al mașinilor, al vocilor, al pașilor de om aud tăcerea copleșitoare a văilor, ca o pompă ce mă absoarbe cu o putere căreia abia pot să-i rezist, prin pădurea tânără de mesteceni ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
aștept în fața liceului, e nins orașul și eu o aștept pe Ana, când se face douăsprezece jumătate sunt convins că am fost indus în eroare la telefon, vocea aceea grăbită nu s-a uitat ca lumea pe orar, sau, ies pâlcuri de elevi, mie nu mi-a trecut febra, dar nu-mi mai pasă, trebuie s-o văd pe Ana, chiar dacă aș sta aici până mâine, îmi simt obrajii arzând și capul, nu mi-am mai pus ochelarii, dacă o fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
trebuit să-l Întreb pe Otowaka.“ Pietrele de pe malul râului se uscau la soare, care strălucea viu pe iarbă, pe fructe de pădure și pe hainele murdare ale lui Hiyoshi. „Oricum, voi aștepta aici,“ hotărî el, așezându-se lângă un pâlc de tufișuri. Seniorul Nobunaga... Seniorul Nobunaga. Poznașul stăpân al clanului Oda. Ce fel de om putea fi? Ca o pecete, numele acestuia nu-i mai ieșea din cap, fie că dormea, fie că era treaz. Hiyoshi voia să-l Întâlnească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
de la marginea drumului. — Oamenii din Owari au sosit, stăpâne. Aflînd aceasta, Dosan mormăi și-și Îndreptă atenția spre drumul din fața ferestrei. Încuind ușa, vasalii Își lipiră fețele de crăpăturile și de găurile scândurilor. Păstrau o tăcere absolută. Glasurile păsărelelor din pîlcul de copaci tăcură și ele. Cu excepția fâlfâitului lor de aripi, ca și cum toate și-ar fi luat zborul dintr-o dată, domnea o tăcere desăvârșită. Nici măcar briza ușoară nu o tulbura. Picioarele trupei ordonate de soldați Înaintară cu hotărîre. Muschetarii, ducându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
primească des vizita lui Shibata Katsuie, iar castelul deveni focarul unui complot trădător. — E plăcută ploaia, nu-i așa? — Da, găsesc că sporește farmecul ceaiului. Sado și Katsuie stăteau așezați față În față Într-o mică ceainărie, la adăpostul unui pâlc de copaci, În curtea castelului. Anotimpul ploios trecuse, dar, din cerul Înnorat, continua să plouă, iar prunele verzi. — Probabil că mâine se va Însenina, Își spuse fratele lui Sado, Mimasaka, stând adăpostit sub ramurile prunilor. Ieșise să aprindă lampionul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
să se bazeze pe ea În totalitate. Femeia ieși la poartă și-și chemă doi servitori: — Acesta e Domnul Kinoshita Tokichiro, care tocmai a fost Însărcinat cu grajdurile. Nu peste mult se va muta În casa cea goală, cea de lângă pâlcul de paulownia. Arătați-i-o și, când aveți un moment liber, faceți curățenie. Condus de servitori, Tokichiro porni să-și vadă locuința oficială. Era mai mare decât Își imaginase. Oprindu-se În fața porții, mormăi: — Ei, asta da casă bună. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
decât Își imaginase. Oprindu-se În fața porții, mormăi: — Ei, asta da casă bună. Când se interesă, află că fostul chiriaș se numea Komori Shikibu. Trecuse câtva timp, iar casa era destul de deteriorată, dar lui i se părea un adevărat conac. Pâlcul de paulownia din spate e un semn de bun augur, fiindcă blazonul familiei Kinoshita este un paulownia de pe vremea strămoșilor noștri, Îi spuse Hiyoshi servitorului. Nu era sigur că așa era, dar suna bine. I se părea că văzuse un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
mătase albă, trecu În camera alăturată, unde se așeză. Genba? — Stăpâne? — Intră. Sakuma Genba se opri la marginea camerei alăturate și Înghenunche. Nobunaga Își făcea vânt. Seara se simțea deja răcoarea toamnei care se apropia, dar, În curtea castelului, cu pâlcurile sale dese de copaci, Încă mai zburau roiuri de țânțari. — Nu e chiar atât de neașteptat, spuse, În cele din urmă, Nobunaga, ca și cum ar fi cîntărit Îndelung cuvintele. Dacă Yamabuchi-ii se revoltă, Înseamnă că rana care se vindeca a Început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
agitat. Canafi roșii atârnau de o șa cu sidef și chenar de lac Înspicat cu auriu; căpăstrul alb cu purpuriu era prins de zăbala din argint. Pesemne că era armăsarul unui general. Jinnai privi cum calul era dus Într-un pâlc Întunecos de brazi. Aici, pînzele unui cort aproape se prăbușiseră, dar partea rămasă În picioare flutura sălbatic În vânt și ploaie. Jinnai sări Înainte și ridică pânza. Îl văzu pe Yoshimoto. Un vasal tocmai Îi spusese că era gata calul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
pământ, strigând: — Cei din Tokugawa au atacat În profunzime! Nu-i lăsați singuri acolo! Să alerge cineva În ajutorul Seniorului Ieyasu! Dar trupelor din dreapta și din stânga lui nu le mai rămăseseră suficiente forțe. Nobunaga striga În zadar. Apoi, dintr-un pâlc de copaci de pe malul nordic, un singur grup de oameni se repezi drept prin mijlocul haosului, spre țărmul celălalt, Împroșcând cu spumă albă ca zăpada. Hideyoshi, deși nu primise ordin de la Nobunaga, Înțelesese și el situația. Nobunaga văzu stindardul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
În jurul lui Shikanosuke. O lună palidă plutea pe cerul după-amiezei târzii. Pe pământ se târau flori de rochița-rândunicii. — Shinza! Hikoemon! Acum e momentul! le șopti fiul cel mare al lui Kii, Motoaki, celor doi oameni care stăteau În umbra unui pâlc de copaci, unde erau priponiți vreo zece cai. Shikanosuke nu-i observă. Luntrea care-i ducea familia ajunsese cam pe la jumătatea râului. Vântul din luncă Îi umfla pieptul și toată priveliștea Îi uimea ochii plini de lacrimi. Ce jalnic, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
iar șoimilor nu li se dădu drumul. După o scurtă odihnă, Nobunaga ordonă ca grupul să se Înapoieze la Azuchi. În timp ce intrau În cetate, Nobunaga Își struni calul și se Întoarse spre o clădire cu aspect străin, din mijlocul unui pâlc de copaci. De la o fereastră se auzea sunet de vioară. Seniorul descălecă pe neașteptate și intră, urmat de câțiva dintre Însoțitori. Doi sau trei iezuiți Îi ieșiră grabnic În Întâmpinare, Însă Nobunaga Înainta deja prin casă cu pași mari. — Domnia Voastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Saito Toshimitsu, care puteau fi văzuți În avangardă. — E greu de văzut pe străzile astea strâmte, pline de ceață. Nu vă rătăciți, Încercând să ajungeți Înaintea celorlalți. Luați-vă ca semn de reper salcâmul din dumbrava Templului Honno! Țintiți marele pâlc de bambuși dintre norii de ceață. Acolo e! ăla e copacul de plătică al Templului Honno! Galopând Înainte și agitându-și, cu furie, mâinile În timp ce dădea instrucțiuni, Toshimitsu părea să-și fi pus chezășie În dimineața aceea glasul de războinic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
luptătorii Își croiră drum cu forța În primele linii ale bătăliei. Pășind, cu repeziciune, peste trestiile de pe malul răsăritean al râului, se năpustiră furibunzi În mijlocul inamicilor. Soarele Începea să apună. Nori roșii arși, anunțând apropierea serii, Își reflectau culorile peste pâlcurile negre de oameni care urlau sub cerul pustiit. Violenta bătălie mai continuă Încă o oră. Tenacitatea unității lui Saito era surprinzătoare. Tocmai când păreau să se prăbușească, iarăși se ridicau. Ținându-se pe poziție Într-o mlaștină, respingeau atac după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
dormeau adânc, ignorând haosul din lume. Sfredelind Întunericul cu ochii Îngustați, Akechi Shigemoto și Murakoshi Sanjuro cercetau terenul până departe În față, călărind de-a lungul satului Îngust, fără vreun incident. Oprindu-se Într-un loc unde drumul ocolea un pâlc de bambuși, Îi așteptară pe Mitsuhide și grupul său. Siluetele celor doi oameni și lucirile lăncilor se vedeau limpede În umbra copacilor, care se Înălțau la cincizeci de metri mai În față. Deodată, În Întuneric, izbucniră zgomote de bambuși călcați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Murakoshi strigă În Întuneric, Îngrijorat să nu fi fost doborât deja. — Yojiro, vino Înapoi! Yojiro! Yojiro! Dar, indiferent de câte ori strigă, Yojiro nu se mai Întoarse. Murakoshi fu rănit și el În câteva locuri. Când reuși cumva să se târască prin pâlcul de bambuși, văzu silueta unui om trecând chiar prin dreptul lui. — A! Stăpâne Shigemoto. — Sanjuro? — Ce face Domnia Sa? — Și-a dat ultima suflare. — Nu! exclamă surprins Sanjuro. Unde? — E chiar aici, Sanjuro, indică Shigemoto capul lui Mitsuhide, pe care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
notate aseară când am plecat de la castel și date lui Asano Yahei, așa că cere-i lui instrucțiunile. — Am Înțeles, stăpâne. — Stai o clipă. Am uitat ceva. Spune-i lui Kumohachi să treacă pe la mine. Pașii lui Gonbei se Îndepărtară dinspre pâlcul de copaci din spatele casei, În direcția templului. După ce plecă, Hideyoshi Îmbrăcă repede armura și ieși. Locuința lui Hideyoshi se afla În apropierea intersecției drumurilor de Ise și Mino. Trecu pe la colțul magaziei și porni către răspântie. În acel moment, Kumohachi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
ea. Eu nu vreau să mă duc! Fetele mai mari Încercară și ele s-o liniștească. — Trebuie să vină și mama, mai târziu. Nu-i așa, Shinroku? — Da. Sigur că vine și ea. Sporovăind astfel, se apropiară, În sfârșit, de pâlcul de brazi unde Hideyoshi Își instalase tabăra. Hideyoshi ieși din cort și se opri sub un brad, privindu-le cum se apropiau. Le veni În Întâmpinare. — Toate au același aer al familiei din care provin, spuse el, când le văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
asupra clanului Shibata. Acum, sub pretextul de a relata bătălia de la Yaganase, Îi cerea corespondentului să-și definească propria atitudine cu privire la viitorul clanului său. Era o scrisoare personală și peste măsură de importantă. Kazumasa stătea așezat alături, privind, În tăcere, pâlcurile de bambuși, În timp ce Hideyoshi dicta: Dacă i-aș fi lăsat lui Katsuie un moment de răgaz, mi-ar fi luat mult mai mult timp ca să-l Înving. Dar stătea În balanță soarta Japoniei, așa că, a trebuit să mă resemnez cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]