1,267 matches
-
spune-mi ceva inteligent, nu mă lăsa în băltoaca asta de dezamăgire! Aud?! Taci, nu-i așa? Nu ești în stare să-mi spui nimic nou și cum ai putea să-mi spui?! Ultimele scântei de jar abia de mai pâlpâie în cenușă, mă zvârcolesc neputincios în așternutul meu de iarbă și crengi și afară licăre primii zori, se crapă de ziuă, mă ridic și ies în aerul tare al dimineții, în același loc ca și aseară, mă așez pe piatra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
lui e un privilegiu, datorită naturii sale solare. Nu cunoscusem până atunci pe cineva care să iradieze În mod natural atâta siguranță. Eschimosul din foto- grafie iradia mai degrabă o putere galactică, misterioasă, Înde- părtată și imprevizibilă, a stelelor care pâlpâie Îndepărtat și a vacuumului găurilor negre. Pe de altă parte, intuiam la Jean- -Claude o parte mai puțin luminoasă, pe care o suspectam că provine din condiția lui de băiat de la țară, frustrat de copilăria sa plină de lipsuri, care
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
Într-o dimineață caldă de vară. m-am ridicat În picioare și l-am mân- gâiat pe obraz, peste rănile de la Împunsăturile de fus, peste Șaman 227 orbita goală a ochiului, În care se ascunsese acum un fluture colorat ce pâlpâia din aripi. — iubitul meu frate ! Dragul meu ! Tu nu ești rău ! Cine ți-a spus că ești rău ? mi-a luat ani În șir să Înțeleg, dar până la urmă am Înțeles : nu există rău absolut, ci doar un rău funcțional
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
de patruzeci-cincizeci de oameni. Atât de puțini erau, atât În castel, cât și Împreună cu Nobunaga. Calul pe care-l luase Nobunaga În ziua aceea se numea Tsukinowa. La poartă, foșnetul frunzelor tinere se auzea În vântul nopții, iar luminile lampioanelor pâlpâiau. Nobunaga sări pe cal, Într-o șa bătută cu sidef, și porni În galop spre poarta principală, cu tasetele armurii și sabia lungă zăngănind În mers. Cei rămași În urmă, la castel, uitară de orice stăpânire și Începură să strige
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
se așeză În mijlocul lor. Era o seară de toamnă, dar, În casă, continua să fie cald, Înăbușitor. Jaluzelele de stuf atârnau de streșini așa cum stătuseră În tot timpul verii, iar, printre ele, pătrundeau zumzetul insectelor și briza toamnei, făcând să pâlpâie fitilele lămpilor cu ulei. Odaia, curată lună, era Întunecată și nu tocmai luxoasă. Camera rezervată pentru ceremonia propriu-zisă era mică, iar absența totală a oricăror decorațiuni dădea un aer proaspăt camerei. Rogojini de papură Împletite În eclise fuseseră Întinse pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Hisano Îi aranja părul, Îi mai dădu un ordin: — Mi-e foame. Dă-mi ceva de mâncare. Când fu adusă masa, Ieyasu luă imediat bețișoarele dar, În loc de a mânca, spuse: — Deschide toate ușile spre verandă. Chiar și cu flăcările lămpilor pâlpâind, camera fu mai luminoasă cu ușile larg deschise, din cauza zăpezii de-afară. Grupuri Întunecate de războinici se odihneau pe verandă. Imediat ce-și termină cina, Ieyasu părăsi fortul și porni să verifice apărarea castelului. Le ordonă lui Amano Yasukage și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
zgâlțâia ca și cum ar fi fost gata să se desprindă. Oichi privi În sus, instinctiv, cu ochi speriați, strângându-și mai strâns la piept copilul cel mic. Încă nu fusese Înțărcat. Nu sufla vântul, dar pretutindeni zbura funingine, iar lumina lămpii pâlpâia nebunește. — Mamă! Mi-e frică! A doua fiică a ei, Hatsu, i se agăță de mâneca dreaptă, În timp ce fata cea mare, Chacha, se ținea strâns, tăcută, de genunchiul ei stâng. Băiatul, Însă, nu venise lângă mama sa, deși era Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
i se dezvoltase În perioada nefericită a tinereții și era atât de disciplinat, Încât putea ațipi ori de câte ori voia, indiferent de timp și loc. Îl trezi sunetul unei tamburine. Tăvile cu mâncare și sake fuseseră luate. Doar lămpile mai continuau să pâlpâie cu o lumină albă. Amețeala i se risipise, dar oboseala-i părăsise trupul. Hideyoshi Își dădu seama că dormise o bună bucată de timp. În același timp, avea o oarecare senzație de veselie care-i Învăluia Întreaga ființă. Înainte de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Vi-l voi restitui, așa că puteți rupe legăturile cu noi, renunțând la tratat și plecând În grabă spre Bizen, mâine dimineață. Cu aceste cuvinte, Hideyoshi scoase declarația lui Naoie și i-o dădu Înapoi. Naoie, Însă, privi tăcut lumina care pâlpâia În lămpile Înalte și refuză să atingă, măcar, documentul. Hideyoshi nu mai spuse nimic. — Nu, sparse, deodată, Naoie tăcerea; Își Împreună mâinile, curtenitor. Am Încredere În dumneavoastră că veți Încerca, Încă o dată, tot ce puteți. Vă rog, interveniți la Seniorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
o cameră mare și goală. Deși nu era decât Începutul verii, o briză delicată, răcoritoare, sufla, tăcută, prin Întuneric. Mitsuhide era cumplit de palid. Se părea că părul de la tâmple i se ridica drept În sus, de fiecare dată când pâlpâia flacăra lumânării. Chinul i se vedea În neorânduiala părului și În culoarea cumplită a feței. În sfârșit, Își ridică Încet „capul de kumquat“, cum i-l poreclise Nobunaga, privind spre grădina Întunecată. În depărtare, văzu multe lămpi strălucind printre copaci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
să adoarmă la loc. Era ceață sau ploaie? Zgomotul valurilor de pe lac sau vântul suflând peste Muntele Hiei? Toată noaptea, vântul de la munte nu Încetă să șuiere pe sub streșinile casei. Deși nu pătrundea În casă, lumânarea de lângă perna lui Mitsuhide pâlpâia ca și cum ar fi fost zgâlțâită de un spirit rău. Mitsuhide se Întoarse pe partea cealaltă. Cu toate că era anotimpul nopților scurte, avea impresia că dimineața nu mai venea. În sfârșit, chiar când respirația Îi redevenise adâncă și regulată, dădu iarăși cuvertura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
taie feștilele lumânărilor de mai multe ori, nu făcea decât să bea apă și să continue petrecerea, nepăsător față de trecerea timpului. Era o noapte de vară, iar obloanele și ușile templului erau toate deschise. Din acest motiv poate, flăcările lămpilor pâlpâiau Încontinuu, Învăluite În aureolele ceții nocturne. Dacă În lumina lămpilor din seara aceea s-ar fi putut ghici viitorul, poate s-ar fi citit un semn de rău augur În halourile cețoase sau În nuanțele luminii ce licărea din fitilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
cum spusese Tatewaki, nu depășeau cinci sute de oameni. Miyake Tobei era comandantul Castelului Shoryuji. Nici aici nu se vedeau decât semne de rău augur ale Înfrângerii, iar În castel domnea un sentiment abătut, de osândă. Înconjurați de lampioane ce pâlpâiau slab, toți cei prezenți căutau o cale de a se salva. În timp ce căutau o concluzie rațională, până și Mitsuhide Își dădu seama că nu mai era nimic de făcut. Santinelele din afara castelului raportaseră, de mai multe ori, apropierea inamicului, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Pajii care-i urmau buluc și membrii familiei fie se duseră să se odihnească, după cum Îi instruise Nene, fie se mulțumiră să-l salute de pe verandă, fiecare dispărând, apoi, În camera sa. În templul principal, cu plafon Înalt, o lampă pâlpâia pe un suport jos. Lângă ea, stătea așezată o femeie cu părul alb, ca gogoașa unui vierme de mătase, Îmbrăcată Într-un kimono ruginiu. Auzi glasul fiului ei În timp ce era condus de soția lui pe terasă. Fără a scoate un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
ascunse de membrii clanului Shibata. Nu cumva Încercau stăruitor să-l provoace pe Hideyoshi? O senzație stranie, comună tuturor, Începu să se formeze din sentimentele de neîncredere, plutind pe briza ca de cerneală a serii și prin umbrele lămpilor, care pâlpâiau pe culoar. Era miezul verii, dar fiecare oaspete simțea fiori pe șira spinării. Hideyoshi așteptă ca Genba să termine, apoi râse sonor: — Nu, Senior Nepot, mă Întreb de unde-ai auzit asta. Mă duci cu gândul la o amintire plăcută. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
din Noto. Chiar recunoscându-i aceste defecte, Katsuie era totuși sigur că Genba era altfel decât majoritatea. — Ah, dar acum tocmai aceste calități s-ar putea dovedi fatale, bodogăni el, răsucindu-se În așternut. În momentul când lămpile Începură să pâlpâie, câțiva războinici veniră În fugă, pe coridor. În camera alăturată și În următoarea, Menju Shosuke și alții tresăreau din somn. Auzind glasuri ca răspuns la pașii grăbiți, oamenii care păziseră camera lui Katsuie ieșiră În fugă, pe culoar. — Ce s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
ziua cea de aur? Înalță-te, O Enion, înalță-te, căci Iată, marile mi-am domolit". 495 Așa grăind, neputinciosul cap și-l așeza pe stîncă Jílavă, Și-ntunecime-acoperi întreg adîncul: lumină lui Enion se stinse Aidoma unei văpăi neputincioase ce pîlpîie pe fața-ntunecimii. Vala atunci mîinile-și ridicắ spre cer pe Enion ca să o cheme. Ea o chema, dar nimeni nu-i putu răspunde și doar ecoul vocii ei se-ntoarse: 500 "Unde e oare glasul lui Dumnezeu care chematu-m
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
captive este greu de schimbat, mai ales atunci când nu există soluții de pus În loc. Acest curent de gândire care a dus la prăbușirea finanțelor internaționale, la falimentul multor firme și la pierderea a milioane de locuri de muncă, Încă mai pâlpâie, Într-o stare nici de viață, dar nici de dispariție totală, cumva ca niște zombie, de unde și denumirea conceptului zombie economics. Pe fondul implementării unor măsuri de ieșire din criză, intervine o altă dezbatere referitoare la alte două curente prezente
Managementul Cunoașterii by Octavian ȘERBAN () [Corola-publishinghouse/Science/233_a_168]
-
iubirea; încăpere; încinge; încins; îneca; lampa; lemnele; Ana Lesco; luminos; mare; metamorfoză; miere; mistuie; mistuit; mîncare; mîncarea; mocni; mult; neputința; nerăbdare; de nerăbdare; nervi; nervii mei; nimicește; pagube; paie; panică; paprika; ca para; paraziții; pară; pădure; pierdere; pieri; pierzanie; piper; pîlpîie; pîrjolește; ploaie; pompier; prăjește; purifica; purificare; rău; răutate; rece; a se risipi; scînteie; sete; sfîrșit; soarele; soba; spaimă; stejar; stins; la stomac; suferință; șef; tigaia; trecut; trecutul; țigara; a uita; văpaie; vede; vîlvătaie; zare; zbiară (1); 793/171/60/111
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
4); mormînt(4); topită(4); tristețe(4); arsă(3); lumînare (3); miros(3); morți(3); Paște(3); stingere(3); tort(3); ardere(2); bec(2); botez(2); colac(2); Crăciun (2); fără curent (2); flăcări(2); galbenă(2); liniștire (2); pîlpîie(2); rugăciune(2); sfînt(2); sfîntă(2); sfîrșit (2); soare(2); umbră(2); vară(2); veșnic(2); albastru; amintire; aprinde; arzîndă; atingere; bujie; cald; călău; ceartă; cenușă; cimitir; cină; comoară; companion; cu; curent; deșteptare; diplomă; dor; dorință; dovleac; dragoste; dubii
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
primordiale, o viziune a lumii sau a „sentimentelor”: „Necunoscut îmi e băiatul care este,/ are un vapor tras de un elefant fericit./ I-aș cere hainele cu împrumut/ Și câinii Angliei care l-au ispitit./ Stăm în pădure deznădăjduiți/ și pâlpâie pe trunchiuri veverițe și apoi/ copacii se deschid și ne înghit/ în lemnul lor pe amândoi./ Și amețită se întunecă realitatea,/ păianjeni taie aerul pe care-l pierzi,/ din pulsul pieptului noi aruncăm cu sunete/ în bronzul clopotelor verzi” (Desen
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288085_a_289414]
-
vocabula eu * Și cel ce se rostogolise într-un butoi afară din lume își încredințase mai înainte viața științelor exacte potasiu natriu aluminiu fuseseră cu prisosință scoase la lumină cînd ei chiar în ajunul acelei zile se retrăseseră în vîrstă pîlpîind prin odăi cu perdelele trase clipeau către moarte și ea ca o doagă crăpată le înfoia penajul albăstriu primăvăratic al plămînilor Plumburiu se făcu cerul apoi alb cu nori tociți cenușii peste acoperișe încovoiate pe care ploaia bătea într-o
Ernest Wichner - Un gând obosit în scrîșnetul universului by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/11800_a_13125]
-
să fie el însuși, cu scăderi (fraza de mai sus cuprinde trei ocurențe ale semnului de punctuație "două puncte"), cu adevăratele afinități afișate (Roland Barthes în primul rînd, autorul Mitologiilor, sau Beckett, autorul "ultimei literaturi") și cu strălucirea ratării care pîlpîie cînd și cînd, ca luminița de la capătul tunelului, o ratare care face de fapt identitatea autorului alș; o ratare cultivată, construită, una care-i permite, de fapt, toate ambivalențele, toate contradicțiile, grimasele, toată libertatea.
Ce ești și ce vrei să fii by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/9397_a_10722]
-
un joc al contrastelor, i-a alăturat imaginea Monicăi Lovinescu pe patul de spital, o umbră a trecutului grăitoare, o mărturie. Cît despre cei care s-au devotat comunicării cu orice risc a adevărului, toate aceste figuri, cu mici excepții, pîlpîie și se sting pe ecran, impresionant chipul emaciat al Monicăi Lovinescu, sentimentul de dezrădăcinare și inutilitate al lui Neculai Constantin Munteanu, întors într-o Românie aflată într-o stare de derută, de prostație, obstinația dizidentei Doinei Cornea, o mînă de
Un exercițiu de libertate by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8972_a_10297]
-
poezia sa este prea puțin mistico-romantică. Se hrănește din această nostalgie, însă e scrisă cu alte instrumente poetice și într-un alt stil (așa cum există, de pildă, poeți ai tradiției fără a fi tradiționaliști). Registrul neguros, oracular sau metaforizant abia pâlpâie în câteva poeme selectate din primele două volume. Într-un alt timp, într-o altă vârstă poetică (în loc de prefață) este emblematic pentru écart-ul între idealitate și contingent, între ce ar fi poezia și ce înseamnă transpunerea sa în act. Într-
Nostalgia Euridicei by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/2731_a_4056]