794 matches
-
4-5 m, cu 6 bastioane semicirculare și un bastion pătrat (bastionul pătrat a fost totodată și locuința clopotarului). Zidul a fost întărit cu contraforturi la intervale de 4-5 m. Din bastioanele semicirculare a mai rămas doar unul singur ("Turnul Pârcălabului"-"Pârcălab torony"), având incizat anul 1870. S-a păstrat până azi și bastionul pătrat, care servește de intrare în curte (“Turnul de intrare”). În partea de nord-vest se observă în zid urma unui portal încheiat în arc frânt și alături inscripția
Biserica Reformată-Calvină din Turda-Nouă () [Corola-website/Science/306963_a_308292]
-
curții domnești devin cele mai mari din țară, șanțul de apărare, lat de aproximativ 20-24m și adânc de 4m fiind întărit cu pari de lemn dispuși oblic în mal. Un act datat 17 noiembrie 1476 menționează pentru prima oară un pârcălab al cetății ceea ce presupune că, la acea dată, Târgoviște avea un important rol militar. Spre sfârșitul aceluiași secol se ridică o porțiune de de cca. 20m de zid terminată cu un turn de veghe. O altă etapă de extindere a
Curtea Domnească din Târgoviște () [Corola-website/Science/302297_a_303626]
-
erau politice, fiscale și judecătorești și se manifestau cu ocazia: confirmării sau dăruirii unei moșii, judecăților (domnul nu putea judeca fără sfat), încheierea acordurilor cu țările străine. Ștefan cel Mare a întărit puterea domnească, introducând în Sfatul domnesc și pe pârcălabii cetăților, (care erau numiți tot de domn). Preocupările studiului Sfatului domnesc își au originea în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Deși August Treboniu Laurian avusese în plan un articol pe acest subiect, intenția nu s-a materializat
Sfatul domnesc () [Corola-website/Science/302172_a_303501]
-
militare, a fost chiar membru al Sfatului domnesc o perioadă în timpul lui Ștefan cel Mare. Apare în secolul al XVI-lea, ca substitut al portarului în Moldova. Principala atribuție era cea militară, pe care a preluat-o de la portari și pârcălabi. În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, hatmanul a ocupat locul al patrulea în sfatul domnesc. Treptat a cumulat și atribuții fiscale. Era dregătorul cel mai apropriat de persoana voievodului, putând intra în iatacul domnului chiar și nechemat
Dregătorie () [Corola-website/Science/302173_a_303502]
-
lui 1964, pe la mijlocul returului, Dinamo era lider dar trecea printr-o criză de formă, urmăritoarea Rapid apropiindu-se periculos. Exact înaintea meciului direct cu Rapid, Dinamo avea mari probleme de efectiv Ene, Varga, Gergely, Țârcovnicu și Unguroiu fiind absenți, iar Pîrcălab trecând printr-o pasă proastă. Astfel, antrenorul Traian Ionescu a avut curajul și inspirația de a trimite în teren, în acel meci decisiv, un necunoscut pe nume Radu Nunweiller. Cu tupeul caracteristic fraților mai mari și cu siguranța unui jucător
Radu Nunweiller () [Corola-website/Science/302551_a_303880]
-
teren, în acel meci decisiv, un necunoscut pe nume Radu Nunweiller. Cu tupeul caracteristic fraților mai mari și cu siguranța unui jucător experimentat deși avea doar 19 ani, Radu Nunweiller a preluat coordonarea jocului, l-a repus în formă pe Pârcălab, a marcat un gol și a fost unul dintre principalii eroi ai victoriei cu 5-2 asupra Rapidului. A urmat un galop de sănătate cu victorii până la sfârșitul campionatului și cu un dramatic 5-3 în finala cupei cu Steaua (Radu a
Radu Nunweiller () [Corola-website/Science/302551_a_303880]
-
sfatul domnului moldovean, Matia l-a înscăunat pe Vlad Țepeș în Țara Românească, care a sfârșit tragic după scurt timp. Ștefan a primit de la Matei două feude în Transilvania, Cetatea Ciceului și Cetatea de Baltă, unde și-a numit proprii pârcălabi. În 1483 s-a negociat o pace între sultan și Matia Corvin, în care, din neatenția redactorului maghiar, cancelarul, a fost uitată o clauză care să protejeze Moldova. Încheierea păcii între turci și unguri l-a readus pe Ștefan la
Politica externă a lui Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/302618_a_303947]
-
tătarii Hoardei de Aur sunt alungați din Orheiul Vechi de moldoveni. Începe procesul de transformare a orașului oriental în oraș moldovenesc. Pe timpul lui Ștefan cel Mare, cetatea din piatră este reparată, înzestrată cu artilerie de foc și transformată în reședința pârcălabilor de Orhei. La mijlocul secolului XVI, locuitorii orașului abandonează Orheiul Vechi și se mută cu 15 km spre nord-vest, fondând Orheiul pe locul actual al orașului. Cetatea din piatră este distrusă, probabil din porunca lui Alexandru Lăpușneanu, care la cererea turcilor
Orheiul Vechi () [Corola-website/Science/302741_a_304070]
-
Codru, cartierele Mălina Mică, Telecentru și mahalalele Hrusca, Melestiu, Valea Dicescu și Frumoasa. Include magistralele centrale: bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, bd. Constantin Negruzzi, bd. Iu. Gagarin, străzile 31 August 1989, Mitropolit Varlaam, București, M. Kogălniceanu, Alexe Mateevici, Vlaicu Pârcălab, Mihai Eminescu, Armenească, Vasile Alecsandri, Bulgară, Ismail ș.a. Sectorul Centru a fost înființat la începutul secolului al XIX-lea pe locul unor terenuri agricole și de pășunat. Documentele atestă aici unele vechi puncte de reper: Galbena - în regiunea actualei Universități
Centru (sector din Chișinău) () [Corola-website/Science/304715_a_306044]
-
adus recunoașterea ca târg de importanță europeană, unde se schimbau mărfuri sosite din trei continente cu cele ale producătorilor locali. Nicolae Iorga crede că la Târgoviște a avut loc bătălia (datând-o în 1369) dintre voievodul Transilvaniei Nicolae Lackfi și pârcălabul Dragomir al cetății Dâmboviței în vremea domniei lui Vladislav I, alias Vlaicu-Vodă, câștigată de români. Este de reținut că, în cronica turcului Ioan Küküllö, se pomenește de existența, pe locul unde se află astăzi orașul, a unei fortificații, căci „voievodul
Târgoviște () [Corola-website/Science/298021_a_299350]
-
câștigat lupta, turcii nu au putut supune Moldova, fiind hărțuiți permanent de moldoveni. Ei s-au retras cu armata destrămată și cu armamentul distrus, nereușind să ocupe nici Cetatea Sucevei (apărată de hatmanul Șendrea) și nici Cetatea Neamțului (apărată de pârcălabul Luca Arbore bătrânul). În Bătălia de la Valea Albă, mulți oșteni moldoveni au murit, precum și mulți boieri mari. Cronicarul Grigore Ureche descrie astfel pierderile moldovenești: ""Și atâta de ai noștri au pierit, cât au înălbit poiana de trupurile de a celor
Mănăstirea Războieni () [Corola-website/Science/312511_a_313840]
-
comercial care lega orașele Cernăuți și Iași trecea prin sat. Satul este atestat oficial pentru prima dată într-un document din data de 8 aprilie 1528 dat de către Petru Rareș, domnitorul Moldovei (1527-1538; 1541-1546). Prin acel hrisov, i se întărea pârcălabului Ion Stârcea de Hotin, fratelui său Mihul Stârcea, pârcălab de Cetatea de Baltă și surorii lor, Fedca, nepoții lui Tăbuci cel Bătrân, moșia Marele Boian . Prin hrisovul domnesc din 1 aprilie 1547, domnitorul Iliaș al II-lea Rareș (1546-1551) i-
Boian, Noua Suliță () [Corola-website/Science/311756_a_313085]
-
sat. Satul este atestat oficial pentru prima dată într-un document din data de 8 aprilie 1528 dat de către Petru Rareș, domnitorul Moldovei (1527-1538; 1541-1546). Prin acel hrisov, i se întărea pârcălabului Ion Stârcea de Hotin, fratelui său Mihul Stârcea, pârcălab de Cetatea de Baltă și surorii lor, Fedca, nepoții lui Tăbuci cel Bătrân, moșia Marele Boian . Prin hrisovul domnesc din 1 aprilie 1547, domnitorul Iliaș al II-lea Rareș (1546-1551) i-a dăruit diacului Matiaș Stârcea, fiul lui Ion, treimea
Boian, Noua Suliță () [Corola-website/Science/311756_a_313085]
-
lor, Fedca, nepoții lui Tăbuci cel Bătrân, moșia Marele Boian . Prin hrisovul domnesc din 1 aprilie 1547, domnitorul Iliaș al II-lea Rareș (1546-1551) i-a dăruit diacului Matiaș Stârcea, fiul lui Ion, treimea din sat stăpânită de Mihul, fostul pârcălab de Cetatea de Baltă. La 3 aprilie 1560, domnitorul Alexandru Lăpușneanu (1552-1561) a dat un hrisov prin care a împărțit satul Boian între copii și nepoții frațior Stârcea. Cele trei părți ale Boianului erau partea de sus (actualul cătun Hlinița
Boian, Noua Suliță () [Corola-website/Science/311756_a_313085]
-
cuvenit. Ultimii locuitori, dar nu cei din urmă, erau așa zișii „"libertini "”, foști iobagi care îndeplineau diferite servicii speciale ca: meseriași, curieri, însoțitori înarmați, păsărari, etc. Despre un curier, cu numele de de Curtean, se știe că presta serviciu pe lângă pârcălabul Tălmaciului și că era plătit de către comunitate cu 35 de florini ungurești pe an, sumă în care se includea și produsele naturale. Activitatea juridică era reprezentată de către castelanul de la Turnu Roșu și mai apoi de cel al Tălmaciului, ajutat de
Comuna Racovița în Evul Mediu () [Corola-website/Science/311047_a_312376]
-
anume Avruț din Ploiești și logofătul Coresi din Bărcănești. Legenda spune că Mihai Viteazul, în 1597, voind să facă un târg nou pe drumul spre Ardeal, a propus moșnenilor ploieșteni să le cumpere cu bani grei moșia. Aceștia însă, prin pârcălabul lor, au respins mai multe tentative ale voievodului, temându-se ca, odată cu pământul, să nu-și piardă și libertatea, să nu devină rumâni. Mihai a cumpărat o parte din moșia Băicoiului și le-a oferit-o în schimb ploieștenilor, care
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
la 1500, în urma unui proces, voievodul Moldovei a fost nevoit sa plătească ramurii feminine a familiei Losonczi câteva sute de florini drept despăgubire, un nou act de donatie regească fiind întocmit la 1503 pentru a atesta închiderea disputei legale . Castelan (pârcălab) al cetății era la 1498 un oarecare Bernaldinus, posibil unul și același cu Bernard Vernes, menționat și acesta ca și familiar și castelan al lui Ștefan cel Mare. La 1500 știm că era castelan Petru care intermediază la această dată
Cetatea Ciceu () [Corola-website/Science/309163_a_310492]
-
pe tron după fratele său, Iliaș, și domnise în perioada 1551-1552) și Doamna Elena Rareș (decedată în 1553). În anii următori, în mănăstire au fost îngropați unii dregători și familiile lor, printre aceștia menționând pe episcopul Mitrofan de Rădăuți (+ 1552), pârcălabul Frățian (+ 1544), pârcălabul Nicoară Hâra (+ 1545) sau pe marele vistiernic Stroici. Pe la mijlocul secolului al XVI-lea, mai precis în anii imediat următori ridicării zidului de incintă (1550), au fost construite în incinta mănăstirii patru clădiri din zidărie masivă de piatră
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
fratele său, Iliaș, și domnise în perioada 1551-1552) și Doamna Elena Rareș (decedată în 1553). În anii următori, în mănăstire au fost îngropați unii dregători și familiile lor, printre aceștia menționând pe episcopul Mitrofan de Rădăuți (+ 1552), pârcălabul Frățian (+ 1544), pârcălabul Nicoară Hâra (+ 1545) sau pe marele vistiernic Stroici. Pe la mijlocul secolului al XVI-lea, mai precis în anii imediat următori ridicării zidului de incintă (1550), au fost construite în incinta mănăstirii patru clădiri din zidărie masivă de piatră legată cu mortar
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
pronaosul bisericii se află o serie de morminte ale unor dregători și ale familiilor lor (10 morminte ale familiei Stroici și 5 morminte a altor boieri considerați ctitori). Printre cei îngropați în biserică se află episcopul Mitrofan de Rădăuți (+ 1552), pârcălabul Frățian (+ 1544), pârcălabul Nicoară Hâra (+ 1545), o fetiță, Vasilica (+ 1569), marele vistiernic Stroici și alți membri ai familiei sale. Grigore Ureche menționează înmormântarea în biserică la 7 aprilie 1548 a hatmanului Vartic, căruia i s-a tăiat capul din porunca
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
află o serie de morminte ale unor dregători și ale familiilor lor (10 morminte ale familiei Stroici și 5 morminte a altor boieri considerați ctitori). Printre cei îngropați în biserică se află episcopul Mitrofan de Rădăuți (+ 1552), pârcălabul Frățian (+ 1544), pârcălabul Nicoară Hâra (+ 1545), o fetiță, Vasilica (+ 1569), marele vistiernic Stroici și alți membri ai familiei sale. Grigore Ureche menționează înmormântarea în biserică la 7 aprilie 1548 a hatmanului Vartic, căruia i s-a tăiat capul din porunca lui Iliaș Rareș
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
Rareș dăruia acest sat lui Pavel Scripcă brănișter. În a doua jumătate a secolului satul este stăpânit de Ion Moghilă logofăt, iar apoi de urmașii săi. În 1620, după îndelungate procese de judecată Cobîlea ajunge în posesia lui Ionașco Paicul pârcălab. Între anii 1629 - 1650 Cobîlea a trecut prin vânzare de la strănepoții Cozmei la Dumitrașco Ștefan și apoi la Gorgan. Proprietatea este des tulburată prin dese procese la divan de călugării de la mănăstirea Pantocrator ( în limba greacă: Παντοκράτορος), aflate pe Sfântul
Cobîlea, Șoldănești () [Corola-website/Science/305118_a_306447]
-
carbune de lemn,așchii și unelte din cremene toate acestea datînd din perioada tîrzie a paleoliticului. Prima atestare documentară a satului Gura Căinarului apare la 20 august 1588, cînd voievodul Moldovei, Petru Șchiopul, îi făcuse danie lui Andrei hatman și pîrcălab de Suceava un rînd de sate din lunca Răutului, inclusiv Nemteni și Căinărești din preajma rîului, inclusiv un preot și cîțiva băjenari din Țara Leșească. Pe atunci siliștea avea o bisericuță de lemn acoperită cu stuf.(Documente privind istoria României. Veacul
Gura Căinarului, Florești () [Corola-website/Science/305113_a_306442]
-
nume Toader, avea privilegii de cumpărătură pentru cîteva părți din acest sat de la Petru Vodă Rareș. Apoi Alexandru Voievod îi întărește pe 5 mai 1554 vistiernicului Mogîldea partea dinspre răsărit a s. Medveja, cumpărat cu 600 zloți tătărești de la Grozava, fiica pîrcălabului Toader. Mai aflăm că Mogîldea era pan, dar el era Mogîldea, nu Medvedev. Satul mai este pomenit și într-un hrisov de la Petru Voievod, datat cu 24 martie 1587 ca punct de hotar pentru o altă moșie. Iar într-un
Medveja, Briceni () [Corola-website/Science/305140_a_306469]
-
să răscumpere părți din acest sat. Astfel în 1577 el cumpăra rînd pe rînd părți din sat de la urmașii lui Badea paharnicul. Insă au apărut neînțelegeri privind hotarele stăpînirii între proprietari, căci în 1587, domnul trimitea o scrisoare către Nicoară, pîrcălab de Hotin, în care îi cerea să meargă la Holohoreni să separe a patra parte. Insă neînțelegerile privind hotarele au continuat, deoarece la 1589 Petru Șchiopul repeta cererea făcută pîrcălabului de Hotin. In 1610 a patra parte din satul Holohoreni
Halahora de Sus, Briceni () [Corola-website/Science/305139_a_306468]