866 matches
-
era ca Iliada să nu fi avut loc niciodată. Ceva asemănător are loc între Ahile și Priam către sfârșitul Iliadei. Priam vine la Ahile, noaptea, să răscumpere leșul lui Hector. Bătrânul rege era acum omul supus la cele mai crâncene pătimiri din toată lumea epopeii, iar Ahile era cel care îi ucisese fii după fii și, până la urmă, pe cel mai iubit. Întâlnirea 59 lor ar fi putut să fie, indiferent la ce învoială ar fi ajuns, o întâlnire încruntată și grea
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
lui să-l găzduiască peste noapte acolo. Iar, la despărțire, Ahile, nerugat, îi făgăduiește încetarea, timp de douăsprezece zile, a luptelor, ca să-i dea răgazul să-și plângă și să-și înmormânteze fiul. Dar mai este totuși o clipă când pătimirea se preschimbă în altceva, trecând în alt plan, acela în care fapta războinică se preschimbă în cânt. În seara când solii aheeni urmau să sosească la el, Ahile, în sălașul lui, ascultat în tăcere de Patrocles, cânta, însoțindu-se de
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
fi și vrut să fie, dacă și-ar fi ales altă soartă. Acasă și cântând ceva care ar putea fi propria lui poveste, 60 depășită ca trăire și durere și devenită poezie și cânt. Este una dintre clipele în care pătimirea se transfigurează, prin artă, în trainică slavă. Și în care Iliada își prescrie și își definește propriul ei destin. Cine însumează în gând aceste trei clipe ale marelui poem nu poate să nu fie izbit de un lucru. Ele stau
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
a vitalității. Și nălucile acestea nu sunt nici măcar mohorâte sau triste, pentru că de fapt nu mai sunt. Față de ele până și materia, mineralele sau metalele, apele și norii, vântul și focul par înzestrate cu un fel de conștiință și de pătimire, pentru că sunt expresia Forței care 69 trăiește în ele și se desăvârșește, prin ele, în una dintre formele ei. Câmpia cu asfodeli, întinderea vagă pe care foșnesc, în trista penumbră, florile acelea liliachii și umbrele deșarte ale morților sunt Nimicul
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
perpetuarea amintirii lor în amintirea celor care vin. Și astfel, ceva dintr-un om nu se pierde deplin, ca zadarnică umbră, ceva rămâne, partea lui cea mai a lui și cea mai înaltă, amintirea faptelor sale, a poveștii sale, a pătimirii sale, a izbânzilor și a înfrângerii sale în moarte. Mari întâmplări rămân astfel în slava amintirii, în gloria unui nume care dăinuie mereu în nevăzutul viitorului, materie pentru cântări. Viața și moartea omenească se transfigurează în poem, câmpia plină de
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
vremilor peste tinerețea fără bătrânețe a grabnic muritorului ei fiu, ținându-l în brațe și mângâindu-i fruntea fierbinte de crâncene patimi, ca o altă maică a durerilor (mater dolorosa). Și știind că, veșnică fiind, veșnică o să-i fie și pătimirea. Ahile, sortit să moară tânăr, a fost sortit să nu moară niciodată, să trăiască mereu, ca durere, în neuitarea veșnică a unei mame eterne. Briseis are un rol hotărâtor în acțiunea epopeii: mânia lui Ahile și lunga lui abținere de la
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
96 sine, și pentru ce-i era el lui Ahile. Iar la interferența dintre planul divin și cel omenesc, alături de durerea Tetidei nu se află în poem mai aspră durere decât a acestor cai eterni cuprinși pentru o clipă în pătimirea devenirii. Ahile pornește din nou la luptă, semănând cu o stea, în armura lui nouă și cu scutul pe care se află înfățișat tot ce cuprinde cerul și pământul. Sare în car, alături de Automedon, și strigă la caii lui, cerându
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
ce vor duce corăbiile acasă după ce toate vor avea un sfârșit. Din 146 Odiseea știm că Odiseu l-a întâlnit pe Ahile între morți și că era acolo împreună cu Patrocles. * Forța cosmică întrupată în Ahile, în puterea, în frumusețea, în pătimirea și în singularitatea lui, a luat, prin el, o formă atipică. S-ar fi putut împlini în tiparele, dorite de Ahile, ale vieții ca viață bună de trăit și de trăit ani mulți, în ritmul frumos al anotimpurilor și al
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
acum cu toată durerea inerentă omenescului învrăjbit și prădalnic, forța senină care ține lumea. Sunt, într-adevăr, față de încrâncenarea care le determină și de care se desprinde, clipe în care omul pătimitor se privește pe sine dintr-o zonă supraordonată pătimirii. În al treilea cânt, bătrânii sfetnici ai Troiei stau pe parapetul din înaltul zidurilor și privesc spre câmpie, unde, alături de armata lor, se află, desfășurată, armata dușmană, cea care, de zece ani, prefăcuse în suferință vechea și tihnita fericire a
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
era ca Iliada să nu fi avut loc niciodată. Ceva asemănător are loc între Ahile și Priam către sfârșitul Iliadei. Priam vine la Ahile, noaptea, să răscumpere leșul lui Hector. Bătrânul rege era acum omul supus la cele mai crâncene pătimiri din toată lumea epopeii, iar Ahile era cel care îi ucisese fii după fii și, până la urmă, pe cel mai iubit. Întâlnirea lor ar fi putut să fie, indiferent la ce învoială ar fi ajuns, o întâlnire încruntată și grea de
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
lui să-l găzduiască peste noapte acolo. Iar, la despărțire, Ahile, nerugat, îi făgăduiește încetarea, timp de douăsprezece zile, a luptelor, ca să-i dea răgazul să-și plângă și să-și înmormânteze fiul. Dar mai este totuși o clipă când pătimirea se preschimbă în altceva, trecând în alt plan, acela în care fapta războinică se preschimbă în cânt. În seara când solii aheeni urmau să sosească la el, Ahile, în sălașul lui, ascultat în tăcere de Patrocles, cânta, însoțindu-se de
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
ar fi și vrut să fie, dacă și-ar fi ales altă soartă. Acasă și cântând ceva care ar putea fi propria lui poveste, depășită ca trăire și durere și devenită poezie și cânt. Este una dintre clipele în care pătimirea se transfigurează, prin artă, în trainică slavă. Și în care Iliada își prescrie și își definește propriul ei destin. Cine însumează în gând aceste trei clipe ale marelui poem nu poate să nu fie izbit de un lucru. Ele stau
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
a vitalității. Și nălucile acestea nu sunt nici măcar mohorâte sau triste, pentru că de fapt nu mai sunt. Față de ele până și materia, mineralele sau metalele, apele și norii, vântul și focul par înzestrate cu un fel de conștiință și de pătimire, pentru că sunt expresia Forței care trăiește în ele și se desăvârșește, prin ele, în una dintre formele ei. Câmpia cu asfodeli, întinderea vagă pe care foșnesc, în trista penumbră, florile acelea liliachii și umbrele deșarte ale morților sunt Nimicul vieții
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
perpetuarea amintirii lor în amintirea celor care vin. Și astfel, ceva dintr-un om nu se pierde deplin, ca zadarnică umbră, ceva rămâne, partea lui cea mai a lui și cea mai înaltă, amintirea faptelor sale, a poveștii sale, a pătimirii sale, a izbânzilor și a înfrângerii sale în moarte. Mari întâmplări rămân astfel în slava amintirii, în gloria unui nume care dăinuie mereu în nevăzutul viitorului, materie pentru cântări. Viața și moartea omenească se transfigurează în poem, câmpia plină de
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
vremilor peste tinerețea fără bătrânețe a grabnic muritorului ei fiu, ținându-l în brațe și mângâindu-i fruntea fierbinte de crâncene patimi, ca o altă maică a durerilor (mater dolorosa). Și știind că, veșnică fiind, veșnică o să-i fie și pătimirea. Ahile, sortit să moară tânăr, a fost sortit să nu moară niciodată, să trăiască mereu, ca durere, în neuitarea veșnică a unei mame eterne. Briseis are un rol hotărâtor în acțiunea epopeii: mânia lui Ahile și lunga lui abținere de la
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
pentru sine, și pentru ce-i era el lui Ahile. Iar la interferența dintre planul divin și cel omenesc, alături de durerea Tetidei nu se află în poem mai aspră durere decât a acestor cai eterni cuprinși pentru o clipă în pătimirea devenirii. Ahile pornește din nou la luptă, semănând cu o stea, în armura lui nouă și cu scutul pe care se află înfățișat tot ce cuprinde cerul și pământul. Sare în car, alături de Automedon, și strigă la caii lui, cerându
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
la ce vor duce corăbiile acasă după ce toate vor avea un sfârșit. Din Odiseea știm că Odiseu l-a întâlnit pe Ahile între morți și că era acolo împreună cu Patrocles. * Forța cosmică întrupată în Ahile, în puterea, în frumusețea, în pătimirea și în singularitatea lui, a luat, prin el, o formă atipică. S-ar fi putut împlini în tiparele, dorite de Ahile, ale vieții ca viață bună de trăit și de trăit ani mulți, în ritmul frumos al anotimpurilor și al
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
pe generalul Ioab,ori de câte ori acesta căuta să-l răzbune pe vrăjmașii săi fără să-lîntrebe (2 Regi 3, 28); Moise și Ilie au arătat pe Tabor că sunt părtașila „desăvârșirea” lui Dumnezeu, când vorbeau cu Mântuitorul, nudespre vrăjmașii Săi, ci despre „pătimirile sale de la Ierusalim”(Luca 9, 31), cunoscând, ca și toți proorocii Vechiului Testament, „măririle cele de după ele” (1 Petru 1, 11). Prin aceste „măriri”,Mântuitorul avea să răsară ca „Soarele dreptății” (Maleahi 3, 20),așa cum „piatra mică de după munte a
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
oricum mai redus. Când scriu, mă străduiesc să comunic stări și expresii reale, iar nu stereotipii de limbaj; dacă individul ar fi scris pe dinăuntru cu stereotipii de stări, atunci nu ar fi posibilă sustragerea de la coercițiunea sistemului lingvistic. (astăzi) Pătimirile Sfântului Anton continuă; nu știu de ce am visat-o pe E. azi-noapte. Era cu colega ei de bancă, Margareta Liță; se mișcau provocator prin preajma mea fără să mă vadă, dar totuși văzându-mă. Eram Într-o gară, eu trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
procese verbale etc.). Jurnalul lui M. Scriu ca să pot să rezist. Singurătatea mă apasă ca ceva material, un sac cu vată ce mi se așază pe corp și mă Împinge În jos. Visez toată noaptea numai trupuri goale, ca În pătimirile Sfântului Anton. Azi m-am uitat la toate colegele din grupă cu mare atenție. Toate sunt niște biete ființe docile ce așteaptă un soț norocos prin care să rămână În capitală; ele nu Înțeleg sfânta gratuitate a spiritului și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
nu admite să fie scos din visul său și cufundat în visul visului, în teribila conștiință a conștiinței, adică problema cea mai angoasantă. Nu vrea să i se smulgă iluzia realității. Se povestește despre un predicator de țară care descria pătimirea Domnului Nostru și, auzindu-le pe țărăncile evlavioase cum plângeau cu lacrimi cât pumnul, a exclamat: „Nu mai plângeți așa, că toate astea s-au întâmplat acum peste nouăsprezece veacuri și pesemne nici nu s-au întâmplat întocmai cum vi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
reia cu niciun chip reprezentația, când s-a sinucis cu adevărat, în toată puterea cuvântului adevărat, atunci a avut parte de fluierături. Și-ar fi fost încă și mai tragic dacă ar fi cules râsete sau zâmbete. Râsul!, râsul!, abisala pătimire tragică a Domnului Nostru Don Quijote! Și cea a lui Cristos. A stârni râsul cu o agonie: „Dacă Tu ești regele iudeilor, mântuiește-Te pe Tine însuți!“ (Lc., 23, 37). „Dumnezeu nu este capabil de ironie, iar dragostea e ceva prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
care ar fi trebuit să fie a sufletului pe care și-l simțea uscat și tânjind, dar care era cu mult mai largă, de parcă ar fi fost bătut fibră cu fibră, și asta nu înțelegea. Gândindu-se că este o pătimire meritată din moment ce a ținut totul închis în el, vorbe și simțire, iar un altul a știut să pună frunze și flori unui arbore amenințat sau chiar cuprins de uscăciune. Convins dintr-odată că teama în iubire nu poate fi decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
descoperă un Rosmini profund credincios și legat de Biserică, declarîndu-se "fiu devotat" al acesteia chiar și atunci cînd este chemat să pună în lumină aspectele mai puțin pozitive. Starea de agonie a Răscumpărătorului care poartă în trupul său glorios stigmatele pătimirii caracterizează starea actuală a Bisericii din această lume: Biserica răstignită și agonizantă care totuși nu încetează să spere și să se încredințeze mirelui ei... Devotamentul față de Biserica răstignită nu se micșorează nici atunci cînd instituția bisericească îmbracă chipul sever și
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
perfectă între ei, la fel cum El și Tatăl împreună formau cea mai perfectă dintre unități, avînd aceeași natură. Această unitate sublimă, despre care vorbea Omul-Dumnezeu în acea cuvîntare minunată care a avut loc după cină, cu puține ceasuri înaintea pătimirii sale, era, în principal, o unitate interioară, o unitate de credință, de speranță, de iubire. Dar acestei unități interioare, care nu poate lipsi niciodată din Biserică, trebuia să-i corespundă și exteriorul, ca efect al cauzei și expresie a lucrului
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]