1,077 matches
-
e adevărat."200 Dificultatea alegerii este sporită de conștientizarea pe deplin a stadiului în care se afla cultura română în secolul al XIX-lea și de necesitatea inițierii unui proces atât recuperator, dar și generator de stabilitate ulterioară. Din fericire, pașoptiștii au înțeles foarte bine mecanismele dezvoltării artistice și au încercat să integreze literatura într-un făgaș ce avea să o aducă la un nivel apropiat de valorile Occidentului. Din acest punct de vedere există în planul ideologiei estetice un acord
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
de nici un autor pe deplin clasic sau pe deplin romantic, nici la nivelul operei, nici la nivelul crezului artistic. Desigur, concretizarea unilaterală a unei doctrine literare este imposibilă în orice timp sau spațiu; cu toate acestea, interferențele complicate din operele pașoptiștilor rămân o manifestare aparte. Ilustrativ este, în această ordine de idei, cazul lui I. H. Rădulescu figură dominantă a perioadei care își va schimba radical opiniile dinspre orientarea de tip clasic spre cea de factură romantică spre sfârșitul vieții, deși
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
din acei ani, care se subscria prin multiple elemente curentului nou romantic. Eclectismul lui Heliade reflectă, astfel, eclectismul epocii dovadă de nesiguranță poate, până la urmă justificată de evoluția precară a literaturii în spațiul românesc. Cu toate acestea, tatonările multiple ale pașoptiștilor nu se datorează indiferenței sau ignoranței, ci dimpotrivă, unei prea arzătoare dorințe de a oferi tinerei literaturi române modele viabile. În acest sens, se poate citi în ideologia epocii un anumit pragmatism generat de necesitățile momentului, ce, în mare măsură
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
opțiunea trebuia făcută între doctrina clasică verificată, având ca rezultat opere fundamentale și cea romantică marcată de suflul prospețimii și al unui tumult spiritual care corespundea stării de exaltare a momentului. Ca urmare, după cum o arată peisajul literar mozaical, alegerile pașoptiștilor au urmat ideea unui compromis, considerând necesare pentru nou-formata literatură română, atât subsumarea la un set de reguli estetice, afilierea la anumite modele sau crearea unor opere cu scop educativ principii clasice -, cât și cultivarea inspirației din istoria neamului și
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
presupuneau definirea ca nație prin trăsături particularizante și prin încadrarea în granițe spațio-temporale precise, în vreme ce tendințele clasice vizau mai mult necesități artistice ale unei literaturi aflate în stadiul primelor exerciții estetice. Aceasta ar explica, până la un punct, de ce mulți dintre pașoptiști gândeau clasic (în articole, manifeste, arte poetice etc.), dar scriau romantic sau preponderent romantic (căci nu există omogenitate nici la nivelul operelor). Saltul de la teorie la practică presupune, în acest caz, o trecere de la glasul rațiunii la tumultul trăirii, de la
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Saltul de la teorie la practică presupune, în acest caz, o trecere de la glasul rațiunii la tumultul trăirii, de la aspectul apolinic la cel dionisiac. Dualitatea aceasta a impulsurilor artistice a mai fost explicată prin raportarea la etapele dezvoltării spirituale a tinerilor pașoptiști care, în marea lor majoritate, au studiat în adolescență la școli grecești sau școli românești în care orientarea era filoclasică, însușindu-și deprinderi ce țineau de principiile curentului născut în secolul al XVII-lea în Franța, dar care ulterior și-
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
în forma sa vie și concentrată nu s-a manifestat decât în literatura franceză a secolului al XVII-lea, restul reprezentărilor europene constituind doar ecouri, mai puternice sau mai slabe, însă neegalând niciodată originalul. În acest sens, admirația profundă a pașoptiștilor pentru marile figuri clasice mai ales Boileau -, transpunerea fragmentată a câtorva principii ale acestei ideologii sau cultivarea unora din speciile literare specifice curentului, nu ar putea justifica pe deplin existența unui clasicism românesc. De altfel, majoritatea cercetătorilor s-au ferit
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
își întitulează amplul său studiu despre acest aspect Clasicism și tendințe clasice în literatura română ceea ce sugerează, totuși, ideea unei preluări, fără a se constitui într-o ideologie unitară. La acest critic întâlnim formularea "direcție clasică" cu privire la manifestările din epoca pașoptistă. Este, de altfel, unul dintre puținii autori care analizează această epocă din perspectiva clasicismului, restul exegeților preferând unghiul de vedere romantic. Astfel, majoritatea lucrărilor dedicate pașoptismului subsumează această etapă romantismului românesc, atrăgându-se totuși atenția asupra interferențelor clasice. Sintetizând, se
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Grigore Alexandrescu, Ion Heliade Rădulescu, Alexandru Odobescu, Timotei Cipariu etc., iar într-un capitol separat, vom avea în vedere principalele teoretizări în ceea ce privește arta dramatică, unul din punctele de bază ale clasicismului. IV.2. Gheorghe Asachi Personalitate oarecum anacronică față de restul pașoptiștilor prin diferența de vârstă (avea deja 60 de ani la Revoluția din 1848), dar și prin atitudinea negativă în ceea ce privește elanurile revoluționare și unioniste, Gheorghe Asachi rămâne, totuși, unul din reperele fundamentale ale epocii prin importanța colosală pe care a avut
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
-o în organizarea și îndrumarea învățământului public în limba română sau prin editarea, începând cu 1829, a primului ziar politic și literar moldovenesc Albina românească. În plus, volumele sale de poezii și piesele de teatru sunt publicate în plină epocă pașoptistă. Crezul său artistic se încheagă aproape exclusiv sub imperiul principiilor clasice, după cum o atestă propria-i mărturisire din prefața primului volum de poezii publicat în 1836: "Îndreptat de pilde clasice și de firea limbei, ne-am sârguit a urma sistema
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
aceeași sferă: Virgiliu, Racine etc. Cu toate acestea, observăm grija pentru autodefinirea națională pe care o cereau rațiunile momentului prin îndrumarea tinerilor spre un raport echilibrat între influența străină și cultivarea propriilor valori culturale și lingvistice. La fel ca majoritatea pașoptiștilor, Asachi are intuiția valorii, care este asociată cu fenomenul clasic și reprezentanții acestuia, dar are, totodată, și intuiția necesității afirmării spiritului național în contextul istoric al secolului al XIX-lea. Această dualitate a dus, probabil, și la discrepanța oarecum paradoxală
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Heliade își articulează victima, dar și câteva spirite mai rebele ale epocii, care doreau să-și asume libertatea de expresie. Paul Cornea susține că termenul de republicani folosit aici nu se referă la romantici în general, ci doar la câțiva pașoptiști mai radicali I. Ghica, C.A. Rosetti, care l-ar fi calomniat anterior pe Heliade.218 Dincolo însă de această explicație, respectul pentru reguli și, implicit, oroarea față de o exprimare poetică nesistematizată atestă afinități clasice. Același lucru este sugerat și
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
în mod artificial și exagerat acest statut.221 În orice caz, spre sfârșitul vieții, Heliade se va exprima împotriva principiilor clasice în numele libertății de creație și a naturalului în artă. Această multiplicare a viziunii, dincolo de reflectarea naturii duale a epocii pașoptiste, poate fi privită și drept o consecință directă a complexității lui Ion Heliade Rădulescu, considerat de G. Călinescu a doua mare personalitate a literaturii române după Dimitrie Cantemir.222 IV.5. Al. Odobescu Încadrat de Nicolae Manolescu în categoria postpașoptiștilor
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
vor fi mai aprețuite și mai spornic semănate în inima lectorului, cu cât cuvintele vor fi mai alese, cu atât ele îi vor susține mintea în sfere nobile și mai înalte." IV.6. Ardelenii Dintre personalitățile de marcă ale Transilvaniei pașoptiste, doi autori mai cu seamă proiectează în teoretizările lor principii ale doctrinei clasice este vorba despre George Barițiu și Timotei Cipariu. Primul dintre aceștia al cărui nume se pronunța de către contemporani Bariț reprezintă o figură proeminentă a emancipării culturale de peste
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
atestă, printre altele, și conștientizarea stadiului incipient al literaturii române, ceea ce face din articol nu doar o teoretizare sterilă, ci mai ales o promovare a căilor de urmat în dezvoltarea culturii. Este, de altfel, sensul în care trebuie citite articolele pașoptiștilor care nu aveau timp de dispute estetice gratuite, subsumându-și toate eforturile emancipării naționale, politice și culturale, după cum sugera și I. Heliade Rădulescu în faimosul său îndemn atât de controversat însă: Nu e vreme de critică, copii, e vremea de
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
care lucrarea lui Timotei Cipariu să fie percepută drept o teoretizare în spiritul viziunii clasice. Așadar, după cum o sugerează exemplele discutate anterior, se poate vorbi de existența neoclasicismului și în spațiul transilvănean, îmbogățind prin contribuții interesante peisajul ideologic al epocii pașoptiste. IV.7. Teoretizări despre teatru Este deja cunoscut faptul că teatrul a reprezentat "principalul cal de bătaie al clasicismului"231 după cum sugera P. Cornea, de aceea numeroasele articole ale vremii, ce aveau ca obiect actul dramatic, sunt subsumate principiilor acestui
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
modelatoare a spiritului colectiv al publicului. Aceste impulsuri teoretice care au elogiat rolul esențial al actului dramatic, care au exprimat ambiția atingerii marilor modele își au importanța lor în dezvoltarea miraculoasă pe care a avut-o teatrul românesc în epoca pașoptistă. IV.8. Alte prezențe notabile Pentru a accentua complexitatea intruziunii ideilor clasice în cadrul pașoptismului românesc se cuvine a fi luate în considerație încă două mărturii teoretice și anume Câteva cugetări asupra poeziei prefața lui G. Baronzi la volumul său, Cugetările
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
târziu de adepții impresionismului critic. Articolul lui Radu Ionescu coagulează într-o mare măsură idei logice, argumentate cu vitalitate, trasând pe de altă parte încă o dată contururile unei viziuni de sorginte clasică. IV.9. Concluzii Peisajul literar pestriț al epocii pașoptiste a suscitat de-a lungul timpului numeroase explicații, fiecare din acestea contribuind la clarificarea opțiunilor ideologice a scriitorilor acelei vremi. Dincolo însă de justificările pe care trebuie să le căutăm, este mai importantă poate analiza propriu-zisă a realităților epocii, care
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
importantă poate analiza propriu-zisă a realităților epocii, care au fost cum nu se poate mai vii. Această punere sub lupă a unui moment ce de multe ori a fost totuși privit din prisma numeroaselor prejudecăți literare dezvăluie complexitatea resorturilor ideologiei pașoptiste. În acest sens, a percepe maniheist clasic vs. romantic opțiunile estetice ale perioadei 1830-1860 este o greșeală. Nuanțările multiple ale îmbinărilor elementelor celor două paradigme o dovedesc atât la nivelul creațiilor literare cât și al teoretizărilor. Desigur, nici a privi
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
ei generale, a fost destul de pașnică. Aceasta și datorită faptului că scriitorii epocii au fost, în marea lor majoritate, implicați politic, fiind însuflețiți de ideea emancipării naționale, a emancipării prin literatură decât de angrenarea în polemici literare. De altfel, deși pașoptiștii puteau disocia teoretic între cele două noțiuni, practic operele lor le-au topit, această îmbinare corespunzând influențelor estetice multiple sau pur și simplu unei dimensiuni ontologice mai aparte care a permis manifestarea destul de evidentă a atracției pentru echilibru și ordine
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
un mult râvnit caracter universal. Folosirea sintagmei "încă o dată" în fraza anterioară este motivată prin raportarea la celelalte încercări de a înscrie literatura română în coordonate clasice, dintre care am dezvoltat-o aici într-un capitol anterior pe cea a pașoptiștilor, dornici să micșoreze decalajul cultural față de Occident. Aceste aspirații recurente către clasicism se pot justifica și prin luarea în considerație a ceea ce Mircea Martin numea "complexul începutului continuu" manifestat prin dorința fiecărui scriitor de a deveni un deschizător de drumuri
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
se mai scot în evidență trăsături precum caracterul elitist, erudiția, sociabilitatea, dar o sociabilitate distantă manifestată mai ales prin conversație elevată sau corespondență, relaționarea prin prietenii. În acest sens, se sugerează că începuturile literaturii române moderne e vorba de epoca pașoptistă stau sub semnul mentalității clasice deoarece exista un puternic sentiment de prietenie precum și o plăcere epistolară aparte. Această "societate de tip clasic" care a existat până în perioada Junimii este pe cale de dispariție în perioada interbelică unde predomină cenaclul ce presupune
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
concretizarea acestor aspirații către o "împământenire" a modelului clasic, care să funcționeze drept un impuls pentru literatura autohtonă care, în acel moment istoric, se afla într-o postură net inferioară celei produse de Franța Regelui Soare. Aceeași viziune însuflețește spiritele pașoptiștilor români care la aproape două secole distanță de înflorirea clasicismului francez încă îl mai percepeau drept o soluție viabilă pentru diminuarea decalajului cultural față de Occident, împletindu-l, însă, într-o manieră aproape paradoxală cu elemente ale romantismului contemporan. În ceea ce privește secolul
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
puternice față de modelul francez. Le lipsește însă geniul acestuia și, ca urmare, majoritatea producțiilor literare se dovedesc inferioare artistic, curgerea temporală aruncându-le în grămada informă a anonimatului. În ceea ce privește secolul al XIX-lea, creațiile adepților neoclasicismului cum sunt, de exemplu, pașoptiștii români devin mult mai impure prin amestecul elementelor romantice, dând naștere uneori unor împletiri oximoronice. Cu un secol mai târziu, ruptura între dimensiunea teoretică și cea a creațiilor propriu-zise este aproape totală. Neoclasicismul secolului al XX-lea pare, din acest
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
versificație, Tiparul Seminariului, Blaj, 1960. 12. Cocteau, Jean, Jurnalul unui necunoscut, traducere de Valentin Protopopescu, Editura Pandora-M, 2005. 13. Cocteau, Jean, Le Rappel à l'ordre, Librairie Stock, Paris, 1926. 14. Cornea, Paul; Zamfir, Mihai, Gândirea românească în epoca pașoptistă, Editura pentru literatură, București, 1969, vol. 1-2. 15. Dryden, John, Of Dramatic Poesy, în Literary Criticism of John Dryden, antologie de Arthur C. Kirsch, University of Nebraska Press, Lincoln, 1966. 16. Eliot, T. S., Points of View, Faber and Faber
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]