919 matches
-
alături de Marele său Bărbat. Privesc portretele pictorilor care o înfățișează cam hieratic, cu acel surâs dulce cu care te întâmpină, cu veselia ochilor și cu franchețea cu care-ți vorbește și-mi spun că numai așa putea fi descrisă din penel, deși dincolo de acest chip există o femeie energică, intransigentă când lucrurile nu merg cum trebuie, mereu la postul său, emanând de o energie de neînfrânt. La Academie, în ședințele consiliilor științifice, la Marea Adunare Națională, Domnia Sa ne învăluie cu surâsul
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
straturile sociale. Așa, când l-am rugat să mă trimeată în străinătate pentru a învăța pictura, el a sărit în sus: Cum, vrai să te faci zugrav? Ai înnebunit, băiete? Silit am fost, deci, să îmbrățoșez altă carieră; să lepăd penelul și să ieu condeiul și nu știu zău dacă schimbul a fost în avantajul meu. Cu toate aceste, din când în când, în oarele când n-aveam ce face, cum zicea un candid poet acum răposat, tot mai schițam câte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
ce face, cum zicea un candid poet acum răposat, tot mai schițam câte o vedere, câte o figură pentru a nu pierde obiceiul, iar după ce am intrat în "Junimea", instinctiv m-am apropiat de acei care ca și mine țineau penelul în mână. Aceștia nu erau mulți la număr. Petru Verussi ocupa locul de frunte ca unul ce era pictor de profesiune. După dânsul veneau: Theodor Buiucliu și Vasile Pogor. Aveam o junime literară, un cerc muzical, era natural să avem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
om nedormit, nespălat, neîngrijit, care-ți dădea impresia necurățeniei. Chiar în modul său de a-ș exercita profesiunea era cu desăvârșire neglijent și lipsit de noțiunea curățeniei. Astfel, de lene, el nu-și spăla niciodată paleta cumsecade și cu același penel manipula toate coloarele, încât aceasta poate a și fost una din cauzele pentru care tablourile lui căpătau la sfârșit un aspect așa de monoton sau, mai bine zis, aton. Buiucliu, deși becher 163 până la sfârșitul vieții sale, a avut un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
această probă nerecuzabilă a inferiorității lui, recunoscută de el însuși, dânsul nemaiputând face bună figură în atelier s-a retras imediat și de atunci pănă în ziua de azi nu știu să mai fi pus el mâna pe estompă sau penel. Arta, desigur, n-a pierdut nimic, iar Pogor a rămas în opinia prietenilor săi cu un talent mai puțin. Mai bine de un an a mers societatea noastră fără dânsul. Am desenat și pictat fiecare mai multe capete și vederi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
de tot, alerga cu entuziasm prin toate odăile, dând de știre tuturor fraților și surorilor în limba ei: "tata zugăveti, tata zugăveti!" La glasul ei, imediat se adunau toți în juru-mi și sorbeau din ochi cu pasiune fiecare trăsătură de penel. Tată, ici parcă trebuie ceva mai roș, dincolo ceva mai verde, îmi observa câte unul în naiva lui pricepere, și, zău, că uneori avea dreptate micul critic de la spatele meu, căci pentru a vedea greșeli nu era trebuință să fie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Velázquez pictori localnici executând copii pe șevalet, nepăsători la mulțimea de gură-cască de la spatele lor. Copiile erau destul de reușite, dar nu perfecte: ele nu izbuteau să reproducă modelul în deplinătatea lui, care rămâne inimitabil, cum irepetabilă este fiecare tușă de penel. Nimeni, oricât de iscusit ar picta, nu poate să reconstituie inspirația, starea sufletească a artistului de demult. E frustrant să privești cum se lucrează la copii în preajma originalului. De parcă asiști la o știrbire de prestigiu, la o degradare a valorii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de aceasta, sau dacă o sensibilitate dăruită nouă de providență ne ajută să ne apropiem, să ne cunoaștem (...) (am făcut o pauză și am finisat un tablouaș care mi se pare foarte reușit). Cred că datorez matale ultimele lovituri de penel și, când vei veni pe la mine, vei vedea ce s-a comis (...). Cu cele mai bune gânduri pentru familia matale. Afecțiune, Teodor Tatos </citation> <citation author=”ȘERBAN Mihail” loc=”Fălticeni” data =”10 mai 1969” desc=”C.P.”> Dragă domnule Eugen, Am
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
asupra intelectualității chineze. De multe ori, când o persoană refuza recompense materiale în dauna integrității sale morale, spunea: "Nu-mi îndoi șalele pentru o plată de mizerie." Refacerea oglinzii sparte În literatura chineză este foarte des folosit cuvântul "oglindă". Sub penelul scriitorilor, un om cu mintea ca "oglinda" înseamnă o persoană lucidă, iar "refacerea oglinzii sparte" înseamnă că doi soți despărțiți s-au reîntâlnit și sunt din nou împreună. Povestea despre refacerea oglinzii sparte s-a petrecut în secolul al IX
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
poate de simplă și aceeași de mii de ani: amestecarea lutului, frământarea, modelarea, pigmentarea și pictarea. Pigmentarea lutului nu se face bucată cu bucată, ci pe întregul material. Pictura se aplică numai după uscarea piesei brute. Nu se desenează cu penelul, ci cu un cocean subțirel de sorg. Picturile de culoare roșie, verde, albă și galbenă, aplicate pe un fond negru scot în evidență vitalitatea și intensitatea culorii. Jucăriile de lut din ținutul Xun Dezvoltarea și răspândirea acestei forme de artă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
și nobleța... Mînele ei îi căzură-n jos, căci era obosită de emoțiune, dar nu sătulă de-a privi. Tremura cu toate astea ca varga și i-a fi auzit clănțănirea dinților dacă n-ar fi ținut gura strâns încleștată. Penelul pictorului zbura pe spațiul gol ce și-l lăsase pe pânză și sub mînă-i se născură formele lui Ieronim, din sus în jos, formă cu formă până la umeri, pe cari pictorul schiță două lungi și strălucite aripi negre... ședința era
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
rece, sceptică, îi discleștă puțin buzele. O, de ar fi înmărmurit astfel! Era o durere mândră în fața lui, și bietei Cezare îi ieși o lacrimă în ochi. - Da, da! asta-i espresia! zise Francesco inspirat. Ochii lui se entuziasmară și penelul său schiță în fugă acele trasături de-o dureroasă amărăciune în fața întunecatului său geniu infernal. - Ce nenorocit trebuie să fi fost când reamintirea îi schimbă fața - gândi Cezara și o duioșie dulce și liniștită îi împlu sufletul... Ea nu mai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ce părea lucrat în marmură... Răsuflând din ce în ce mai liniștit, începu să privească întregul acel model frumos, din a cărui mușchi și forme respira mândria și nobleța... Mînele ei îi căzură-n jos, căci era obosită, dar nu sătulă de-a privi. Penelul pictorului zbura pe spațiul gol ce și-l lăsase pe pânză și sub mînă-i se născură formele modelului, din sus în jos, până la umeri, pe cari pictorul schiță două lungi și strălucite aripi negre... Ședința era lungă. În vremea aceea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ceva. Reamintește-ți acea situație, ca să văd ce expresie va lua fața ta. Ieronim își rechemă în minte scrisoarea bătrânului Euthanasius și o zâmbire rece îi descleștă buzele. - Da, da! asta-i expresia! zise Francesco. Ochii lui se entuziasmară și penelul schiță în fugă acele trăsături de-o dureroasă amărăciune în fața întunecatului geniu. - Cum reamintirea îi schimbă astfel fața, gândi Cezara, și o duioșie liniștită îi împlu sufletul... Ea nu mai era aceeași. Din tremurătoare deveni lină - acuma-l iubea. În
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și nobleța... Mînele ei îi căzură-n jos, căci era obosită de emoțiune, dai nu sătulă de-a privi. Tremura cu toate astea ca varga și i-ai fi auzit clănțănirea dinților dacă n-ar fi ținut gura strâns, încleștată. Penelul pictorului sbura pe spațiul gol ce și-l lăsase pe pânză și sub mînă-i se născură formele lui Ieronim [modelului], din sus în jos, [formă cu formă] până la umeri, pe cari pictorul schiță două lungi și strălucite aripi negre... Ședința
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sceptică, îi discleștă puțin [descleștă] buzele. O, de ar fi înmărmurit astfel! Era o durere mândră în fața lui, și bietei Cezare îi ieși o lacrimă in ochi. Da, da! asta-i espresia! zise Francesco inspirat. Ochii lui se entuziasmară și penelul său schiță în fugă acele trăsături de-o dureroasă amărăciune în fața întunecatului său geniu infernal. - Ca nenorocit trebuie să fi fost când [Cum] reamintirea îi schimbă astfel fața, gândi Cezara, și o duioșie dulce și liniștita îi împlu sufletul.. Ea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Un șoricel rodea sfoara rețelei ca să‑l elibereze. (Să fie una dintre fabulele lui Esop?) Amănunt care se pierduse În umbra secolelor. Dar una dintre cele mai mari personalități ale secolului nostru, omul de stat Winston Churchill, a reconstituit, cu penelul lui, miticul șoricel. Când s‑a Întors din Anglia, Abe mi‑a povestit totul În propriul său salon (sufragerie nu putea fi numit). Avea și el tablouri semnate de artiști francezi mai puțin cunoscuți, dar buni. Cel mai vast dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
copaci și paraclis se vedeau câteva morminte având deasupra cruci grosolane. Rotari m-a urmat tăcut, fără să se opună schimbării de direcție. Înăuntru era un bărbat care părea în vârstă, și asta poate numai fiindcă pătimise mult. Înmuia un penel într-un vas plin cu cerneală roșie și trăgea linii drepte și curbe pe peretele din dreapta, aparent fără nicio noimă. Avea părul cenușiu și lung până la jumătatea spinării, iar barba îi ajungea până pe pântece. Era oacheș la față, nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
am întrebat: - Cine ești, omule? Mi-a răspuns fără a conteni să-și aștearnă extravagantele mâzgăleli. - Eu sunt cel care se roagă și cugetă. Numele meu, dacă se poate spune așa, este Garibaldoo. - Ești călugăr? Ești pustnic? A pus jos penelul și s-a așezat, cu umerii slabi rezemați de zid și cu mâinile pe genunchi. Privindu-mă în ochi, mi-a spus: - Tu nu ești longobard. Crezi în cele două naturi, devenite una în Logosul întrupat, sau într-o singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Probabil din cauza înverșunării mele, adunarea a luat o hotărâre menită să scandalizeze nu puțini longobarzi. În a zecea zi a lui august m-am dus la călugărul Garibaldo, cel pe care-l credeam a fi monofizit. Mânuia de zor un penel, dar de data asta acoperea cu alb tot ceea ce hașurase cu ocru. - Ce mai faci? l-am întrebat intrând în biserică. - Încerc să mă lecuiesc de înfumurare și de orgoliu. Și tu ce mai vrei de la mine, Stiliano? Cuvintele mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mâna dreaptă în pieptul meu, în dreptul inimii, și a spus: - Am să fac ce-mi spui și mă voi ruga și pentru ca aici la noi să se reîntroneze pacea. Stai o clipă. S-a dus în locul unde-și ținea vasele, penelurile și culorile și a luat puțin ocru roșu. A spălat o bucată de zid cu apă, frecându-l apoi cu rădăcini de pir gros. A înmuiat penelul în acel amestec, a desenat un dreptunghi pe tencuiala curată, și în interiorul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
reîntroneze pacea. Stai o clipă. S-a dus în locul unde-și ținea vasele, penelurile și culorile și a luat puțin ocru roșu. A spălat o bucată de zid cu apă, frecându-l apoi cu rădăcini de pir gros. A înmuiat penelul în acel amestec, a desenat un dreptunghi pe tencuiala curată, și în interiorul lui a pictat numărul 625 între două columbe. - Uite, o să mă rog pentru ca aceste două suflete, eliberate din trup în acest an, să zboare ca pasărea pe cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
altceva nu-i sunt dator. Discuția asta am mai avut-o, dacă-mi amintesc, și chiar de mai multe ori. S-a apropiat de masă și a măturat de pe ea toate hârțoagele, vărsând cerneala și cutiile cu ustensile de scris, peneluri și pene. Mai înalt ca mine cu un cap leonin și apucând masa ca și cum ar fi avut de gând să mi-o arunce în față, a zbierat: - Vreau adevărul sau o să-ți culegi toți dinții de pe jos! Nepăsător, cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
linii subțiri încercând să reprezinte cutele veșmintelor, niște veșminte care nu există, precum sfinții lui din biserică în veșminte de aer, roșul pe pânză însă numai trup viu, undeva sub buric, buricul imaginar, abia vizibil, sexul, o singură trăsătură de penel, dar apăsată, coborând în oblică, dreaptă și nu vertical, vertiginos ca celelalte tușe, brațele îi sunt desfăcute, în stânga, acoperindu-i palma, ține paleta din care se scurg culori, doar tonuri luminoase, contrastând cu cenușiul paletei, iar în cealaltă mână ține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
Închinat mântuirii bătrânului său sfătuitor. Magistratul Îl Întrebă: — Ce nume să dăm templului? În calitate de fondator, trebuie să-l călăuziți pe marele preot În alegerea unui nume. — Bătrânul ar fi mai fericit cu un nume ales de mine. Și, ridicând un penel, scrise: „Templul Seishu“. După aceea, de multe ori, pornea pe neașteptate spre templu, deși foarte rar ținea slujbe sau se așeza cu preoții să citească sutrele. — Bătrâne! Bătrâne! murmura de unul singur, dând ocol templului, după care, la fel de brusc, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]