879 matches
-
era al doilea copil al lui Toader Boul, nepot al marelui postelnic Cozma Șarpe, un „neliniștit” amestecat în disputele din vremea lui Vodă Tomșa, tulburări în care își va pierde și capul 30. Nu știm dacă Gheorghe Ștefan a făcut penitență pentru fapta sa (Canonul 22 al Sfântului Vasilie cel Mare recomanda ca răpitorului să i se dea „epitimia” pentru desfrâu: „Iar epitimia pentru cei ce desfrânează este hotărâtă la patru ani; și trebuie ca în cel dintâi să se scoată
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
cromatică bipolară), negrul a fost socotit culoarea care semnifică îndepărtarea de lume, refuzul oricărei deșertăciuni. Călugării se îmbrăcă în negru, fiindcă negrul este (și pentru Apus, începând din veacul al XII-lea, dar și pentru Răsărit) „culoarea umilinței, și a penitenței”122, a căinței, culoarea monastică - adică - prin excelență 123. Simbolistica 124 acestei culori, a lucrurilor „ascunse” (Ivan Evescev) definește răul, nenorocirea, moartea (sensurile funerare întovărășesc obiectele și ființele care au această culoare) ce anulează viața. Folcloriștii și etnologii spun că
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
al durerii Lacrimile, emblemă a tristeții omenești, lacrimile din care Părinții Deșertului făcuseră un centru al „vieții spirituale”144 (Sfântul Antonie cel Mare le transformase într-o marcă esențială a renunțărilor pe care trebuie să le accepte monahii) și al penitenței, iar teologii occidentali, vorbind în „grația lacrimilor” (componentă a grației divine - „Fericiți cei ce plâng...”), le-au adăugat calității purificatoare 145, erau un însoțitor al văduviei. Ele erau socotite și un semn al „urmării lui Hristos”(al întrupării Mântuitorului), căci
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Vechiul Testament, piedică pusă în calea păcatelor (prin eliminarea lichidelor din trup) și indiciu al unei „fecundități” de sorginte divină. Lacrimi de apă și de sare, izvor al semnelor mâhnirii, punte aruncată spre un Dumnezeu care acceptă durerea ca formă a penitenței. Lacrimile le însoțeau pe văduve... Ce nu mai putea purta Ilinca Mavrocordat! Am arătat și mai sus că Radu Popescu, dușmanul lui Constantin Brâncoveanu, nu putea scăpa prilejul să arunce o suspiciune „de otrăvire” asupra celui care îi oprise cariera
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Neocezareea, 1 Loadiceea, Canoanele 12, 30, 41, 50, 53, 80, 87 ale Sfântului Vasile cel Mare. 199. Se știe că în Veacul de Mijloc ca și acum, Biserica Ortodoxă permitea căsătoria a doua și a treia oară (cu parcurgerea unor penitențe), „dar oprește cu desăvârșire ca o persoană să încheie a patra căsătorie, potrivit Tomului Unirii, dat de Sinodul din Constantinopol din anul 920” (Pr. dr. Gheorghe Soare, Impedimente la căsătorie, extras din „Ortodoxia”, p. 580). 200. Ediție (text stabilit, studiu
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
în pagina d-sale tipărită, se "agață" de Heidegger ca de-o speranță finală. însă are parte de o nouă decepție. Personalitatea d-sale virtuală nu poate accepta nici acest țarc ce i-a apărut inițial a constitui o binevenită "penitență": "cu Heidegger nu puteai naviga în speranța că vei ajunge la un liman propriu. Ori rămîneai sclav pe plantația lui (adică unul dintre miile de cercetători onorabili care îl îngînă și încearcă să explice ceea ce pesemne că uneori Heidegger însuși
Pe marginea unui jurnal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9772_a_11097]
-
specifice acelui univers al lui Venus, proiectat în concepția întregului spectacol într-un cadru de bordel modern. Finalul lucrării este construit pe o metaforă simbol: păstorul copil sădește un copac care va înverzi, reprezentând o speranță în mântuirea omului prin penitență, sacrificiu, luptă și mai ales dragoste. Este regretabil, însă, că regizorul nu a rămas la nivelul unor metafore discrete, păstrând esența mitului, fără exagerări și distorsiuni care nu slujesc cu nimic lucrarea. Am avut imensa șansă de a vedea Cenușăreasa
La Covent Garden by Mihai CANCIOVICI () [Corola-journal/Journalistic/5687_a_7012]
-
am făcut-o și la TVR în direct, la o oră de maximă audiență, față în față cu profitorul politic Adrian Păunescu, de care m-am despărțit public, în termeni foarte clari și energici. Sînt dispus, în continuare, să fac penitență publică la solicitarea oricui (gest pe care Cronicarul R.L. nu l-a făcut încă, deși ar cam fi cazul)..." Stați liniștit, dle I.Z., nu vă cere nimeni nici un gest de penitență. Cel mult, să nu mai faceți caz de
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13888_a_15213]
-
și energici. Sînt dispus, în continuare, să fac penitență publică la solicitarea oricui (gest pe care Cronicarul R.L. nu l-a făcut încă, deși ar cam fi cazul)..." Stați liniștit, dle I.Z., nu vă cere nimeni nici un gest de penitență. Cel mult, să nu mai faceți caz de calitatea de opozant radical al urmașilor unui regim în care (n-o spunem noi) v-ați comportat ca un laș. În ce-l privește pe Cronicar, n-are de făcut, el, un
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13888_a_15213]
-
strecoară din cînd în cînd o vagă aluzie ironică, nu poți să nu identifici autoportretul autorului. El îmbină întro perfectă simbioză cercetătorul, istoricul, memorialistul, cu detectivul - care, mînat de o prezumție inexplicabilă caută obsedat urmele unei bănuite spînzurători Bußwinkel (Colțul penitenței) - sau cu lunatecul sublim, băiatul din povestirea Zaunholzgasse (Strada Joagărului), cățărat pe-un gard înalt de unde cade, spunîndu-le celorlalți că a privit în cer și toți își bat joc de el. Ca în mai toate textele acestui prozator, semnificatul iese
Domnul Hermannstadt și fișierele memoriei by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/3603_a_4928]
-
devină un martor echilibrat. Nu să contrapună pamfletului un alt pamflet, nu să amplifice gesturile scandaloase prin scandal. Dimpotrivă, discursul său e obligat să păstreze, chiar în plin tumult, firescul adevărului. Cu speranța discretă că poate, cândva, aceste acte de penitență stilistică vor conta. Nu despre evazionism e vorba, ci despre eficacitate. Procedând altminteri, pare să fie convingerea lui Mihai Zamfir, omul de litere ar cădea, mai devreme sau mai târziu, în eroare. Franchețea nu înseamnă grosolănie. E drept că, pe
Sufletul cărților by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3808_a_5133]
-
aur). Acest ascet se hrănește exclusiv cu lumina rămasă precum un reziduu de la agapele angelice, ajungînd la o performanță de fachir, cea de a-și ține respirația nu doar ani întregi ci și secole și eoni. Dar o astfel de penitență de suflet nu întîrzie a se răzbuna. Sastisit de „hrana asta extralumească”, bardul cedează unei senzualități sui generis, care e atracția spre decorativul bogat, spre o imagistică încărcată, sublimare a simțurilor supuse restricției: „în el în adîncuri se-ntruchipa/ ca
Într-o interfață by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4675_a_6000]
-
schimb, are patru lumânări, care simbolizează cele patru anotimpuri, cele patru puncte cardinale și cele patru duminici rămase până la Crăciun. Cel mai adesea, lumânările sunt roșii, culoare ce evocă focul și lumina, doar în Austria este preferat violetul, considerat culoarea penitenței. Coronița ce se pune pe poartă sau pe ușa de la intrarea în casă, în prima duminică a Adventului, semnifică mesajul de bun venit al gazdelor, ea dând semnalul de început al marii sărbători. M. S. Ilustratele de Crăciun La începutul
Agenda2005-52-05-supliment () [Corola-journal/Journalistic/284552_a_285881]
-
lui Wagner de un atestat istoric: existența unui concurs de poezie cavalerească în Thuringia, la castelul din Wartburg, la începutul secolului 13. Existența minnesängerului Tannhäuser și urma lui în manuscrise: printre ele un imn către Venus și un cântec despre penitență. Spectacolul este tradițional, în montarea de acum câteva bune decenii. Don Giovanni, încă o versiune a mitului "Don Juan", reprezentat în cea mai fascinantă operă din câte sunt. Un spectacol nou, insolit, surprinzător, saturat de invenții bune și derutante. Cum
Wagner și Mozart la Opera din Budapesta by Ada Brumaru () [Corola-journal/Journalistic/12164_a_13489]
-
Gheorghe Grigurcu S-a creat legenda că, după 1989, D.R. Popescu ar fi tăcut. Că s-ar fi cufundat benevol într-o tăcere ce putea sugera multe: un examen de conștiință, regret, penitență etc. O tăcere ca o pauză între Rău și Bine, precum între două acte ale unei piese de teatru. Însă adevărul, inclement, este altul. Chiar dacă, din motive lesne de înțeles, n-a mai putut ocupa prim-planul, ex-președintele Uniunii Scriitorilor
O legendă spulberată by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16764_a_18089]
-
Poem). Această icoană a unei divinități ce se ascunde ("Fața Mea nu vei putea să o vezi", glăsuiește și Sfînta Scriptură) îl obsedează pe poet, însuflețindu-l poate tocmai prin categoriile negative ale golului, absenței, sterilității care joacă rolul unor penitențe paramonahale. Zăvorît în incomunicabil, într-o tăcere "mai cumplit de îndurat decît orișice tunet", conceptul Domnului apare cu precădere raportabil la o astfel de tăcere terifiantă: "eu m-am născut întemnițat în miezul ei încăpător ca un mormînt / mi-a
Miza spirituală by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8810_a_10135]
-
din ultimii ani ai secolului XIX și, bunăoară, Urcuș-ul lui Voiculescu... Apărut, acesta din urmă, în 1937, la Fundația pentru Literatură și Artă "Regele Carol II". Nu e nici un avînt în aceste versuri ale unei anevoioase desprinderi, ale unei penitențe a lepădării de lume: "Auzi-l greu din aur lăuntric cum se urcă/ Sunetul sufletului sleit" (III, în Cupa). O lume apăsată de veșnice neputințe, de zăgazuri de șovăială: "Boltisem vremea'n jurul molaticei copile.../ Mi-au luat-o 'n
Aspre căi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7191_a_8516]
-
înseamnă și renunțarea la obsesia metodei, recursul la multiplicitatea căilor de acces și calitatea interpretării... Și totuși, "portretul" de mai sus suferă de oarecare abstracțiune. Când l-am văzut de aproape, mi-a evocat un tânăr anahoret marcat de severitatea penitenței, de voluntara și îndelungata zăbavă în fantastica Bibliotecă a vreunei abații. Sau, știindu-l călător dintre sacru și profan, părea că seamănă cu un misionar, în togă modernă, al învățăturii lui Francesco d'Assisi; ori - și mai veridic - avea chipul
Marian Papahagi, critic literar by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7970_a_9295]
-
sa de lucru. în timp ce amfitrionul se tolănise într-un larg și confortabil fotoliu, vizitatorului îi era rezervat, în fața biroului, un fel de trepied neverosimil de mic, din lemn sumbru și răsucit cu diavolești sugestii, s-ar zice că menit unei penitențe monahale.
Evocîndu-l pe Eugen Barbu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12155_a_13480]
-
fatalitate a lumii de astăzi căderea în particular și degradarea prin identitate, figurează și cîțiva autori consacrați de pictură naivă și profană, spune destul de mult despre contextul estetico-moralo-spiritual în care mai funcționează acum acest străvechi și misterios amestec de meșteșug, penitență și devoțiune. De altfel, aceste expoziții nici nu mai sînt în mod strict de icoane, ci o demonstrație mai largă de vigilență festivă închinată iconografiei și obiceiurilor pascale în general, pentru că alături de scenele canonice ale răstignirii, ale coborîrii de pe cruce
Imagini și ipocrizii de Paști by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12937_a_14262]
-
lecturilor de identificare. Acum, e limpede că atâta insistență moralizatoare strică. „Aceasta între noi adesea o vedem", constatarea lui Alexandrescu, poate acuza prea abrupt, și in corpore, o societate care-și caută făgașul. Cu timpul, inși de felul lui Rîmătorian - penitența fostei amante care l-a trădat e să-și oblige soțul să vândă, în memoria lui, carne de porc, semn că așa-zis dispărutul e urmărit de derizoriu pe veci - se așază undeva mai la mijlocul societății, prin dregătorii de provincie
Oameni de prisos by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6094_a_7419]
-
franțuzească despre situațiile în care indivizi de calibru mic se consderă buricul pământului. Nu-mi permit s-o citez aici, dar i-o țin oricând la dispoziție d-lui Antonescu pentru consultare și confruntare.) Împarte note și stabilește rații de penitențe, distribuie indulgențe și pune cu genunchii pe coji de nucă, în fine, se crede ditamai dispecerul destinelor de pe scena politică a României. Ei bine, dl Antonescu nu e chiar așa de principial cum ar dori să se înfățișeze din simplu
Partituri și roluri by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10094_a_11419]
-
ne lăsăm confiscați de o nouă ,metodă", nu mai puțin autoritară decît cea marxistă. Bucuria de a avea în mînă traducerile unor creații de o mare diversitate (iar rareori chiar și texte în limbile de origine) era mai contagioasă decît penitența cu care te îndemnau textele teoretice, inclusiv ale postmodernismului, și ele deja existente în epocă. Practic, cel puțin în poezie, toate generațiile receptau experiențe de discurs neîntîlnite pînă atunci în România, inclusiv discursul speranței zero, prozastic sau minimalist, ironic și
Dinu Flămând și Alex. Ștefănescu în dialog by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12381_a_13706]
-
spirit de frondă, din voință de recunoaștere a valorii și din nevoia de a ne opune măsluirii sistematice a istoriei. În fața opticii răzbunătoare a celor care plătesc polițe și împart indulgențe pe criterii de servitute și oportunism, așteptînd în schimb penitență bleagă din partea celor care refuză să gîndească la comandă, în fața lor se cere seninătatea unui spirit lipsit de naivitate. Mai mult, morala care descinde din cazul lui Paulescu e următoarea: un spirit liber care se opune curentului nu are cum
Cercetătorul creștin by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6091_a_7416]
-
identitate ca scriitor rus, Sirin. S-a născut Disperare din lupta cu sine, din dorința semiconștientă de a se elibera de el, ca să accepte a doua sa natura ca necesară pentru a supraviețui literar? Și detaliul că a trecut prin penitența traducerii din rusă în engleză are tâlcul ei... Shusaku Endo, la rândul său, n-a încetat să-și problematizeze credința catolică, botezul hotărât de mamă ca un dat mai presus de voința sau alegerea lui. Multe dintre dilemele și neliniștile
Întâlnirea cu Dublul by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/7072_a_8397]