998 matches
-
casă și m-am aruncat în brațele lui tanti Aura, care s-a dus să deschidă. Eu am fugit în camera mea, unde aveam să dorm întreaga săptămână, și care era despărțită de sufragerie printr-o ușă cu glasvand. În penumbra din cameră, mi-am lipit urechea de geamul rece și îngust al ușii, cu flori și arabescuri în relief, de parcă ar fi fost înghețat. Tanti Aura îi poftise în cameră pe alungiți (cum aveam sa aflu că îi numeau vecinii
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
le știam numele și pe care le vedeam pentru prima oară. într-un ghiveci cu pământ noroios înota o roua-cerului de-o frumusețe nepămîntească: avea corola de ace fine, fiecare terminat cu o boabă de lichid transparent, care strălucea în penumbra camerei. "E o plantă carnivoră", ne spuse alungitul, care se așezase pe locul lui preferat. Atinse cu degetul lui lung aproape cât antebrațul meu discul din mijlocul țepilor: acestea, ca la comandă, se ridicară și apoi, unele după altele, se
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
strâmtă, înflorată, cum se purta prin anii aceia, dar vulgar tăiată și nepotrivită cu talia fetei, iar în picioare - papucii tradiționali: roșii, lăcuiți și cu pompon de iepure. Pleteje lucios de negre și le împletise în două cozi groase; în penumbră, fața ei, frumoasă de altfel, era primitivă ca un idol de lemn. Ne-am îndreptat toate încet, cuprinse de teamă, spre o clădire întunecată, mai înaltă decât celelalte, care se desprindea pe cerul înstelat în capătul străzii perpendiculare pe strada
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
care-o știam atât de bine. Lacătul era pus, dar nu era încuiat, atârna, ruginit și buretos, de belciugele lui. Am deschis ușa și-am privit înăuntru. Sub pânzele de păianjen, grele și pline de insecte mișunătoare, se vedeau în penumbră unelte vechi: târnăcoape, lopeți, bucăți ciudate de tablă, o nicovală, fiare răsucite, scoabe, toate acoperite de cruste cărămizii de rugină. O găleată turtită era plină până la jumătate cu var solidificat. Am plecat cuprinsă deodată de oboseală, de sentimentul inutilității. Mi-
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
nimeni. Coridorul părea destul de slab luminat și Adrian șovăi câtva timp, nehotărât. Ieși în ultima clipă, simțind ușile ascensorului închizîndu-se chiar în spatele lui. Coridorul părea nesfârșit, așa cum se întindea de o parte și de alta, pierzîndu-se parcă foarte departe, în penumbră. Chiar în fața ascensorului era o oglindă, prea mare pentru locul unde se afla, și ușor înclinată. Adrian se privi câteva clipe cu o secretă satisfacție, potrivindu-și nodul cravatei. Apoi își apropie obrazul de luciul rece al oglinzii. Arăta, așa cum
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
după perete, încăperea în care se afla, unde fusese transportat în preziua vizitei doctorului Bernard. De atunci, de câte ori rămânea singur, mai ales nopțile, deschidea ochii, își mișca ușor capul, apoi umerii, și începea să cerceteze formele și culorile, umbrele și penumbrele din jurul lui. Nu și-ar fi putut închipui că o asemenea beatitudine fusese de totdeauna la îndemîna lui; doar să privească, foarte atent și pe îndelete obiectele de lângă el. - De ce nu ne-ați arătat și nouă că puteți deschide ochii
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
să râdă, fără să reușească totuși să-și ascundă turburarea. - Așa se aude întotdeauna, nopțile, mai ales acum, toamna, când bate vântul. Casa asta e pe jumătate ruinată... O vezi bine, de altfel, adăugă întinzînd brațul spre fundul salonului. În penumbră se zăreau câteva scânduri bătute de-a lungul peretelui, neîndemînatec acoperite cu draperii decolorate, zdrențuite, mâncate de molii. - Nu mai cântă, șopti Ieronim. Asta înseamnă că se pregătesc de plecare. Ia dă-mi o clipă lanterna. O aprinse și, voalîndu-i
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
exilării întru moarte a aproapelui, a susținerii resemnării și dispariției neîntârziate a semenului, cel rău își făurește planul incitant al viitoarelor sale ambiții. Adesea, însă, într-adevăr, aceste calcule de perspective ce par ancorate într-o siguranță implacabilă plutesc în penumbra unei radicale erori. Resortul unei astfel de greșeli, unei astfel de profunde înșelări se constituie în confuzia pe care ființa umană cucerită de malefic o postulează între viziunea proprie asupra sinelui și realitatea propriu-zisă ce-l definește. Astfel, eul negativ
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
prelungă ar fi amânarea sumbrului apus al unei secvențe de fericire din paradigma vieții individuale, fiecare dintre noi ne dorim continuarea sau reluarea nesfârșită a acestei clipe ce este asemeni unui atom închis și imun la nenorocirile care pândesc din penumbra existenței. Dar această zăbovire în interiorul unei astfel de insule edenice nu poate dura la nesfârșit. Temporalitatea nu distruge o astfel de oază a unui sublim existențial coborât peste destinul individual al unor ființe umane, ci smulge brutal și nemilos aceste
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
purificante ce stimulează perfecționând autoprogresia spiritului astfel solicitat. De asemenea, aceste stări de viditate și descendență a sufletului survin și ca mărturie a frivolității umane în fața opțiunilor dăruite de infinitatea divină, ca dovadă pentru conștiința umană a existenței propriilor sale penumbre și dispoziții spre rătăciri în obscuritatea uitării transcendenței. Privirea ce coboară dinspre zeu abandonându-l cunoaște, adesea, reîntoarcerea lacrimară spre perspectiva acestuia, revenirea dramatică la parcursul inițial și disiparea tulburării perturbante. Această dinamică a spiritului înălțată din propria cădere templul
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
ceva, știai sigur că n-are să îl atingă. Se uita în oglindă, o oglindă înaltă până la plafon, cu o ramă neagră de abanos, cu sidef încrustat în măsuța toaletei și împrejurul sertarelor ; ape roz, ape bleu vert făcea sideful în penumbra camerei, o lumină ștearsă, ușor gălbuie intra prin ferestre. Yvonne fusese totdeauna un copil cuminte, care nu scosese ochii păpușilor și nu le smulsese părul ; nici acum nu atingea nimic, stătea doar pe taburet și se privea în oglindă. Nu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
a oprit definitiv, ea va surâde, măgulită de interesul pe care vorbele lui i-l arată. După atâția și atâția ani, după atâtea dezerțiuni și atâtea întoarceri, iată-i cum stau de vorbă, la fel ca în primii ani. în penumbra hall-ului, obrazul lui bronzat încă mai pare tânăr ; aproape tânăr îi pare și trupul, îngrijit îmbrăcat, pe care mult timp a reușit să-l ferească de burtă. Numai ochii de la o vreme îl îngrijorează, pentru că, în lumină și fără motiv
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Vica ! Ți-ai găsit să lase tot și să vină. S-o fi pus eu să le spele, să vezi ce fasoane făcea !... Ei, n-are decât să le spele și să se potolească ! E întuneric în hall, dar întunericul, penumbra nu mă incomodează. Este atât de urâtă lumea în plină lumină ! Și mai ales la noi, când vezi vitrinele așa fără gust aranjate, și oamenii îmbrăcați fără gust, și străzile neîngrijite, și nicio grijă pentru parcuri, pentru verdeață... Și, dacă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
argint, înnegrite și acoperite de praf. Când o veni Leana, o să trebuiască să i le dea să le curețe. Ivona stinge aplicele, stinge lampa și rămâne doar o dungă subțire de lumină care se strecoară prin jaluzelele lăsate. E o penumbră dulce, care te liniștește. Se întoarce la oglindă și caută febril printre obiectele de pe toaletă, dă la o parte caseta de argint din care, cu o neglijență căutată, ies șiragurile de perle și chihlimbar, dă la o parte pudriera, pulverizatorul
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mai vadă nimic și întinde automat rujul pe pomeți. Și acum se dă câțiva pași înapoi. Ei, da, uite, parcă ar fi mai bine. Un pic de ruj doar, și parcă ar fi alta. E drept, că mai e și penumbra... O femeie trebuie să fie cochetă pentru ea însăși, în primul rând - este ceea ce îi ridică moralul. Și iar își mai trage una peste alta buclele părului uscat și rar. Dar ce repede a putut să crească de astă dată
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ceea ce îi ridică moralul. Și iar își mai trage una peste alta buclele părului uscat și rar. Dar ce repede a putut să crească de astă dată ! Se întoarce brusc pe călcâiele pantofilor trotteurs și mișcarea bruscă, tinerească o mulțumește. Penumbra dulce și mirosul vechi, răcoros de levănțică, de mult intrat în lemnul de trandafir al șifonierului. O rază venită de-afară scânteiază dintr-odată orbitor pe sideful prins în rama neagră a oglinzii ; raza alunecă și se stinge. Pe Ivona
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
un Papierkorb și o pomieră de bronz cu picior și cu toarte mici, răsucite. În pomieră, un teanc de hârtii, plicuri, extrase, reviste. Ora corespondenței. Deasupra gheridonului, vrejul și ciucurii translucizi ai lămpii olandeze. Singura pată de lumină ; în rest, penumbră solemnă : lambriurile întunecate, lucioase, mobila greoaie, ținuta fiecăruia ușor crispată. Este un moment deosebit, în care ei pozează prinși în conversația obișnuită ; un moment pe care aparatul deschis începe să-l rețină, iar chipurile lor încearcă să-i prindă solemnitatea
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
crini și tuberoze, Sophie cu un voal des, ca să nu se poată ști dacă într-adevăr plânge, pauvre Ștefan, el plângând cu adevărat, dar aruncându-i ei câte o privire, ca să vadă dacă îl aprobă... Madam Ana leșinată, ce jale... Penumbra catedralei și marșul funebru din Parisiana și „Allegro con fuoco“ din Dolore a lui Fr. Senna. Și nicio lună n-are să treacă, și vor merge cu toții la teatru, să vadă Păianjenul, care ei i s-a interzis, și, anflamată de
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
care a patronat renovarea. Deloc potrivite cu restul clădirii și prea noi, prea lucitoare, ca într-o casă de proaspăt îmbogățiți, susține Profesorul... Cu mintea golită dinadins de orișice gând, apeși pe buton, dar țârâitul slab, care se pierde în penumbra amenințătoare a casei, îți crispează mușchii. Îți îndrepți mașinal ținuta. Acum stai țeapăn, cu bărbia corect ridicată, gata la primul semn să te înclini, zâmbind : într-o mână bastonul, în cealaltă pălăria. Stai și aștepți în fața ușii, fără să mai
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
înspăimântă.... Micuța Yvonne mâzgâlește, iar Profesorul admiră zborul lăstunilor : zigzag de linii negre ce se intersectează între pereții cerului - ivoriu catifelați - pe care roșul apusului a început să-i injecteze. Afară irupe gradat lumina intens aurie ce face să crească penumbra în salon - așa cum crește și scade apa în două vase comunicante. Trezit din visare, Profesorul aude glasul însuflețit al soției sale : tot despre incidentul de la Mamornița este vorba : — Bineînțeles că Regele Ferdinand nici nu a vrut să audă de versiunea
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
se întind spre platouri, spre farfurioare, fălcile mișcându-se fără foame, fără grabă, fără lăcomie. Binecuvântata aromă a ceaiului. Cu un frou-frou incitant, cu pași ușori, Sophie trece de la unul la altul. Chipul ei grav și copilăresc plutește acum în penumbra salonului, întinzând cu grație ceașca aburindă. Atât de exactă și de plină de tact, încât, desigur, nu poate exista un lucru în care să nu aibă ea dreptate. încât nu poate exista eroare... — Ștefan ! Te rog !... I-a luat din
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
stau la coadă... Da, da, stimată și distinsă doamnă, ne așteaptă zile încă și mai grele. Glasul tânărului profet este vesel și o lucire de satisfacție i s-a aprins în ochi. Totuși, o tăcere îngrijorată s-a țesut în penumbra salonului, la această oră neliniștitoare a zilei, entre chien et loup. Cel mai tare s-a întunecat la față Profesorul Mironescu, care își tamponează îngrijorat fruntea pleșuvă : fierbințeala pleoapelor îi lasă impresia că febra i-a urcat deodată, periculos de
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
gândurilor în această direcție. Profesorul le întoarce celorlalți un obraz neatent și binevoitor, potrivindu-și rama ochelarilor pe nas. Freamătul viu și odihnitor al camerei îl înconjoară, briliantele unei broșe scânteiază într-un jabou, dantelăria spumoasă a unei dantele despică penumbra... Ferește ! Vai de mine, donșoară ! Ferește ! Foșnet de fuste, țipete, tropăituri, zgomot de cești lăsate în grabă pe farfurioare. Și totuși el, cel fără de reflexe, el, distratul ochelarist, a ajuns, dintr-un salt, primul. El desprinde mânuțele umede ale Yvonnei
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
lucioși ai iederei care înveșmântează fastuos pereții, lăsând numai deasupra burlanului cu cap de leu să sticlească, impudică, goliciunea albă a zidului. Jos de tot, în întuneric, lespezile de piatră înfundate în pământul gras, acoperite de mușchiul verde negru. Aici, penumbra dulce a salonului, împăienjenindu-se de amurg, mobila de mahon care nu mai lucește a nou, conversația Profesorului Mironescu, încălcând cu bună-știință codul monden care i-ar cere să rămână spumoasă, agreabilă și superficială. Iar dincolo de cămașa cu guler tare
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
a fân, a pământ, a copilărie îndepărtată, și el simte că e vară. E vară - e vară - e vară... Aerul încețoșat de albastru, umbra catifelată a clematitelor, mirosul de regina-nopții și de petunii. Straturile de trandafiri ai Sophiei, luminoși în penumbră, dincolo de ele, în grădină, două scaune de răchită, alăturate. Neliniștitoare alăturarea celor două scaune goale, păstrând ca un schelet o posibilă conversație dusă în șoaptă. Dar, dând la o parte neliniștea aceasta, Profesorul simte iarăși, ca o dulce remușcare, ca
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]