3,249 matches
-
nu vom avea, de pâine”. Paparudele, Caloianul, rituri de invocare a ploii, obiceiuri tradiționale, apar ca motiv cu parfum rural, ploaia torențială, seceta alcătuiesc un tablou în note campestre, cu tonuri ușor idilice, necesare, însă, pentru a sugera frumusețea, muzica perpetuă a acestei simfonii a naturii. Toamna este anunțată ca o victorie - Vine toamna!, dar și cu motivele bacoviene precum frigul, ploaia (Ploaie mocănească). Această notă e contracarată de imaginea senină, luminoasă a unei toamne tonice, romantice ca în Romantism de
DE ANA DOBRE de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1413 din 13 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/384419_a_385748]
-
care se repetă că într-o roată a norocului învârtita la nesfârșit și care, în scurte opriri, arucă celui ce o rotea monștrii jucăriilor de pluș, ori de cauciuc negru și dizgrațios...speranțele noastre de mai bine... Suntem într-un perpetuu război cu noi înșine și din prea multa delicatețe nu mai reacționăm în niciun fel la această realitate crudă și gândim la omul religios în sensul dat de Eliade, gândim la omul religios care toată viața să se călăuzește după
ROMANUL DIANEI de GIGI STANCIU în ediţia nr. 1388 din 19 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383759_a_385088]
-
este judecător. În cele din urmă, conștiința mai are și rolul de a aduce necontenit în amintire faptele rele și de a nu îngădui să dăm uitării ce am săvârșit, descoperindu-ni-le continuu, pentru ca să nu mai cultivăm răul. „Lupta perpetuă a creștinului constă de fapt în a-și păstra o conștiință trează și curată”, mai spunea preotul. Contemporanul nostru, medicul neurolog și psihiatru, prof. dr. Dumitru Constantin - Dulcan definește conștiința ca „un ram dintr-o altă conștiință - cea cosmică, deci
DESPRE CONȘTIINȚĂ de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 1872 din 15 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383299_a_384628]
-
Pncipesă a inimii și rezidirii! La mulți ani Alteța Voastră Regală! Florile Principesei Florile sunt ca dorul! Florile sunt al doilea suflet dat nouă de Dumnezeu. Ele au propria eternitate. Aidoma și aceleași, viețile florilor se așează una sub alta și perpetuu în corola timpului, una pe cealaltă se urmează în împărăția soarelui. Numele și urma dorului sunt de floare: „nu mă uita”; numele și urma durerii sunt de floare: „lăcrimioara”; numele și urma contemplației sunt de floare: „iris”; numele și urma
MARGARETA A ROMÂNIEI, PRINCIPESA INIMII ŞI A REZIDIRII de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1912 din 26 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383383_a_384712]
-
iar întra-l doilea, activitatea de bază este procrearea adică generarea unui om de către om. În fapt cele două răspunsuri sunt complementare. Spre a aduce veșnic laude, omagii și preamăriri Domnului Dumnezeului Nostru este strict necesar ca viața să fie perpetuă. Dar omul moare după atingerea unei vârste, așadar, cândva, nu ar mai exista omenire care să-L laude și preamărească dacă omul nu ar săvârși păcatul primordial de cuplare, numit științific însămânțare. Odată procreat, adică născut din femeie sub însămânțare
ÎNTRE DUMNEZEU ŞI NATURĂ de EMIL WAGNER în ediţia nr. 1195 din 09 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383437_a_384766]
-
poți obișnuită pentru a picta un peisaj, citându-mi: ”din bube mucegaiuri și noroi iscat-am frumuseți și prețuri noi”(Testament). Ca și marele poet, pictorița Viorica Oancea, își pune și ne pune prin tablourile sale întrebări, privind dincolo de noroiul perpetuu al prezentului și relevând prin opunerea microcosmosului - lumea de nisip a omului, macrocosmosul. Și în tăcere, în fața acestor tablouri, adevărate imnuri închinate vieții, descoperi singurul sentiment pe care îl poate avea omul în fața creației divine; acela de smerenie. NT - Ce
PENELUL LUMINII de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2304 din 22 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382890_a_384219]
-
care vine ploaia. (Nichita, mereu/ pag. 21) În zbor, s-ar contopi cu cerul, ar declina cu norii/...ar dezbrăca speranța/ în stropii de ploaie/... dansând sub lună/cu picior de izvor. (Zbor/pag.23). Dacina Dan este într-o perpetuă căutare a eului copleșit de iubire, frumos și speranță, deși uneori, plouă cu singurătate. Utilizează principiul disonanței în creație (lirismul ei fiind prins între trăiri contradictorii). O singurătate pe care mi-o explic, cunoscând autoarea, prin dorul de locul copilăriei
POETA DACINA DAN, CU INIMA PE-O FRUNZĂ DE VIE de MARIANA GURZA în ediţia nr. 2172 din 11 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382956_a_384285]
-
din Apuseni a fost transformată în răfuială politică. Problemele sistemice sînt mereu trecute cu vederea, iar domeniile tehnice continuă să fie populate și alimentate cu intruși și clienți politici la limita incompetenței, care în afara de șantaj, corupție, furt, minciună publică perpetuă, de linșarea adversarilor, de luptă pentru păstrarea puterii, nu sînt capabili de altceva. Avem nevoie de patrioți în sensul monumentalității, potriviți să repornească motoarele morale ale statului. Tolerăm un sistem care i-a trimis pe români într-o direcție fatală
Dacă nu era desființată unitatea de vânători de munte din Apuseni [Corola-blog/BlogPost/92452_a_93744]
-
puterii, nu sînt capabili de altceva. Avem nevoie de patrioți în sensul monumentalității, potriviți să repornească motoarele morale ale statului. Tolerăm un sistem care i-a trimis pe români într-o direcție fatală. Din veniturile umilitoare ale românilor se storc perpetuu bani pentru întreținerea acestui sistem profund viciat. Numai în ultimii zece ani Codul Fiscal s-a modificat de 120 de ori, spre disperarea plătitorilor de taxe. Acum, iată, vine o nouă propunere de modificare a acestui act normativ, care pretinde
Dacă nu era desființată unitatea de vânători de munte din Apuseni [Corola-blog/BlogPost/92452_a_93744]
-
și manipula, dacă nu ar mai deturna adevărul de la sens, dacă ar respecta legile și poporul, am crede că s-au îmbolnăvit. Lenin, ăla al lor, a zis, parcă: „toata puterea în mîinile sovietelor”? Ei cu Puterea și cu lupta perpetuă pentru ea și pentru os, noi, cu somnul democratic, cu visele lui și cu marea „generozitate” capitalistă. La putere nu văd pe nimeni cu adevărat de-al poporului. Pentru popor. Din lupta între „grei” ne alegem cu zgomotul de fond
Dacă nu era desființată unitatea de vânători de munte din Apuseni [Corola-blog/BlogPost/92452_a_93744]
-
ești orb. Dacă nu înțelegi, înseamnă că ești ignorant. Dacă nu vorbești în condițiile date, înțelegând să aduci respect și prețuire celor care deschid porți spre nemurire, otrăvești aerul, apa, pământul, sufletul. Pângărești, în loc să admiri. Te condamni, în fond, la perpetuă nefericire. Incapabil să apreciezi, hulești. Superficial fiind, rămâi pe marginea drumului și dai cu pietre. Înțelegerea rostului nerostit îți e străină, dar tu crezi, despre tine, că e drept să judeci pe cei din vârf. Plină de venin îți este
Artistul, între vocație și predestinare [Corola-blog/BlogPost/92804_a_94096]
-
emis un mesaj pentru contestatari și pentru cei care au criticat-o pentru participarea la Jocurile Olimpice. Nu oricine are competența de a face judecăți de valoare în sport, nu oricine cunoaște frustrările și strădania acestor minunați tineri aflați într-o perpetuă competiție. Nu oricine are acces la detaliile vieții acestor ostași fără epoleți. Noi ne exprimăm opțiunea de a fi alături de cei ce ne reprezintă Țara, la bine și la greu, apreciindu-le victoriile și înțelegându-le frustrările. Suntem oameni, nimeni
Oceanul de amărăciune al Cătălinei Ponor [Corola-blog/BlogPost/92876_a_94168]
-
Existența fiecăruia dintre noi este un joc perpetuu dintre risipire și restituire, un joc care se dozează diferit de la o persoană la alta și, mai ales, de la un anotimp al vieții la altul. Odată cu maturitatea, darul restituirii devine prioritar deoarece începe numărătoarea „urmelor” în vederea Marelui bilanț. Cert este
„Renaşte în fiecare zi” – decupaj de suflet şi de viaţă – [Corola-blog/BlogPost/93051_a_94343]
-
și parohiile, ca mijloace de mărturie și de mărturisire, salvează în felul cel mai corect modul de existență, ca predare integrală de sine Harului Divin, mănăstirea și parohia vor fi, în cele din urmă și în europeana noastră diaspora, cristelnița perpetuă spre (re)botezarea și (re)nașterea nu doar a celorlalți europeni ai noștri, ci și a ortodocșilor înșiși, care, marea majoritate sunt abia ieșiți de pe băncile școlii noastre românești, deci în mare parte tineri și chiar foarte tineri. Dacă cineva
ASCOR – Filiala Oradea, la douăzeci de ani de existenţă [Corola-blog/BlogPost/93045_a_94337]
-
munca, jertfa și politețea’’. ,,Omul feeric’’ este chiar Ovidiu Ghidirmic, din această carte și din toate celelalte 16, omul puternic: idealul moral la care Petre Pandrea ne invită să medităm. Disecând opera celor mai importanți creatori și, totodată, auto-modelându-se în perpetua confruntare cu tainele creației marilor înaintași -, Ovidiu Ghidirmic realizează o subtilă operație de vivisecție, de însuflețire a operei acestora, a personalității fiecăruia în parte și de re-Naștere, redimensionare a sa: a omului, profesorului, creatorului plurivalent, director executiv al revistei Lamura
Lansări editoriale la Târgul de Carte GAUDEAMUS – Craiova, OVIDIU GHIDIRMIC – La sfântul botez al Academiei Române * [Corola-blog/BlogPost/93432_a_94724]
-
lui Petru Movilă trei categorii de scrieri: scrieri proprii în studii și articole, dedicații și predoslovii, cărți de cult și de învățătură. Reformă în învățământ Fapta de cultură a lui Petru Movilă este apreciată de Dan Horea Mazilu ca o perpetuă ardere pentru zămislirea cărții, deoarece, "... în carte, în alcătuirea ei, multiplicarea, răspândirea și cercetarea ei asiduă a fixat cărturarul român, ajuns înalt prelat al Kievului ucrainean, soluția propășirii unui întreg sistem de valori apropiat de modelul pe care îl propunea
SFÂNTUL IERARH PETRU MOVILĂ de ŞTEFAN POPA în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383147_a_384476]
-
lumea poate fi cunoscută și dintr-o odaie. Te întorci la foaia de hârtie. Așteaptă. Suportă orice inepție, nu ții la nimic mai mult; albul ei te incită. Vei scrie. Nu scrii, te gândești la o femeie. Femeia solară. Marota perpetuă. Îi vei citi din Stațiunea. Veți fi singuri. Într-un moment de entuziasm, îi vei spune că va deveni personajul salvator: Magistratul va uita de Caravella pentru că - nimeni nu va ști de unde - s-a ivit, nepământeană, Femeia solară: acesta va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
să viseze urât; dacă nu e terorizată de un gând, se pornește spre prostii; încearcă să-și schimbe stăpânul, de obicei: să înlocuiască un Magistrat cu altul. Are un complex față de oamenii legii; cuvântul procuror îi produce frisoane. Sentimentul vinovăției perpetue. Iude fără cauză. În fiecare târgoveț zace un Iago. Un Cain. Când o comunitate nu mai poate fi îndreptată, trebuie distrusă. O voi da pe mâna Castelanului, acesta nu va cruța pe nimeni. Voi pieri odată cu gloata. Cu Magistratul, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
babilonii, inclusiv dimensiunii sale metafizice, și că datoria supremă a celor care se dedică studiului istoriei este să caute cu Încăpățânare și credință această Lege. Ideea era că și Spengler - cu circularitatea mișcărilor istorice, și Herder - cu evoluționismul și devenirea perpetuu ascendentă a umanității, și toți cei care, pentru a nu părea că se abandonează spațiului simplist și simplificator al aleatoriului, complică lucrurile În considerații abisale de toate soiurile și nuanțele nu fac altceva decât să evidențieze rezultatul, efectele, nu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
ale divinității, azvârlite ca pradă amăgitoare Vânătorului, pentru ca acesta să nu poată ajunge niciodată la adevărata țintă. Dar dacă omenirea nu a fost doar destinată unui cosmic și pervers joc cinegetic, ci creată chiar cu această searbădă menire, de alibi perpetuu al unui Dumnezeu care știe că, atâta vreme cât Între El și Marele Vânător se interpun inocentele substitute umane, supraviețuirea Sa nu este În primejdie? Și dacă, așijderea, greșeala Evei n-a fost una Întâmplătoare, imanentă curiozității feminine, ci provocată cu meșteșug
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
reabilita întrucâtva în dogmatica creștină imaginea șarpelui, nu a celui biblic, bineînțeles, ci a celui de casă (Natrix Natrixî, văzut ca un appendix terrae. Un ulcer contractat în timpul unei misiuni de creștinare în Numidia imprimară feței sale un aer de perpetuă suferință, așa că alegerea sa în fruntea bisericii catolice la sinodul din 1621 nu miră pe nimeni. Cu excepția unei singure inițiative despre care vom vorbi mai încolo, a fost un papă foarte liniștit. Gurile rele calvine îl porecliseră „Assonnato” (Somnorosulî. îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
o piatră și gata - rămîn În drum, zac În praf, nimic nu se mai poate recupera la valoarea inițială cînd locul vulnerabil nu e În spate, ci În creier. Ca toate locurile În care existența se consumă Într-un provizorat perpetuu, sala de așteptare a aeroportului Otopeni are un aer tensionat, plin de nerăbdare. Aici oamenii se află Într-o casă a lor care nu este pentru nimeni acasă și de fapt aceasta e lumea. Un peisaj care rămîne mereu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
în direcția lui Feifel. Era în asta o sfidare, pentru că (așa tălmăcise Feifel) îi era frică de soțul Ritei. Feifel aflase că Sașa fusese căsătorit cu o poloneză și fusese nefericit. Nefericirea se vedea pe fața lui ca un eșec perpetuu care nu putea fi o carte de vizită bună pentru o nouă iubire. Feifel îl blestema pe Sașa de câte ori îl vedea, rugându-se ca îndrăgostirea dintre el și Rita să se termine cu un clar fiasco. Din clipa când apăruse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
falsitatea lumii pe care o reprezenta și în spiritul căreia vorbise. Personajul nostru se mai gândi un pic, acum parcă un pic mai linștit, în vreme ce restul persoanelor aflate în birou, în număr de aproximativ zece, îl priveau într-o tăcere perpetuă. Acum se ridicaseră însă în picioare, formând un cerc în jurul lui și privindu-l ca și cum ar fi fost un animal ciudat. Încet, cu o lentoare de care nu se crezuse niciodată capabil, el făcu un gest îngrozitor, care le smulse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
pentru accederea, prin această cunoaștere de sine, la cunoașterea omului. Tentația sublimului, a absolutului, dar și a abjecției, așteptarea înfrigurată a necunoscutului și a experiențelor hotărâtoare, atât de caracteristice vârstei adolescentine, îl plasează pe Vadim Maslennikov într-o stare de perpetuă transă. Dar, în același timp, întâlnirea efectivă cu aceste experiențe, palparea miracolului existențial însoțesc disponibilitatea de trăire a adolescentului cu capacitatea lui ieșită din comun de a face din orice încercare care i se oferă prilej de distanțare de sine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]