819 matches
-
Masa era încărcată cu toate bunătățile din lume și mă aștepta, iar eu n-am pierdut ocazia, m-am așezat, am băut și am mâncat. Mă pierdeam printre sticlele acelea pline, dincolo de care hohotea directorul, mare, gras, moale și generos, personificarea însăși a belșugului. Chiar pot să zic că nu m-am întreținut cu el, ci cu sticlele și cu piureul și cu friptura, el era ca un chelner, se asigura că totul e în regulă. Nu mai țin minte când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
treabă e omul pe care nu-l observi și pe care doar întâmplarea ți-l descoperă ca sfânt. Omul e cu sfințenia lui, are cancer și nu zice nimic, continuă să zâmbească, mă rog, chestii din astea. Sfântul oribil e personificarea fațadei, a mierii în care a fost pusă o bombă de zahăr, e omul care radiază extazul și te copleșește, ca o pătură de lână în toiul verii. Vorbește delicat și atent, nu care cumva să-ți rănească timpanele, clipește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
detaliile, nuanțele vieții lui. Iar când se va ridica din fața camerei, se va transforma într-o ființă cumva simplificată, aflată sub semnul acelui episod care se leagă de povestea principală a filmului. Va deveni personaj. Așa a ajuns Gh. Enoiu personificarea anchetatorului din anii ‘50. Poetul încerca să mă transforme pe mine în participant activ la o confruntare Uneori, persoanele refuză să devină personaje de film. Mai demult, prin 2002, am lucrat cu un regizor englez, Ben Lewis, la un film
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2187_a_3512]
-
să și-l asume. Heidegger observă că lucrurile se petrec în filozofie ca într-un imens iarmaroc. Același lucru se poate spune despre poezia lui Emil Botta. În această ordine de idei, nu întâmplător ni se va părea faptul că personificarea este, poate, cea mai frecventă figură de stil din lirica marelui "Comedianț". Personajele dețin taina unei uzurpări a realului, ele fac parte dintr-un spectacol ratat. Majoritatea personajelor sunt "negative": Neurastenie, Durere, melancolie, Desperare, Spaima-Pădurii, Terorile, Înșelătorul, Piaza Rea, dolenta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
caelo) Alteritățile poetului pot îmbrăca o haină ludică, gingașă, efemeră: licuricii, arborii, vântul, "privighetoarea-n sutană", un cuc eremit (v. Confidență) sunt incluși în sfera ludus-ului. Huizinga ne învață: "În orice configurare, de la cea mai sacrală până la cea mai literară (...), personificarea rămâne o extrem de importantă formă de exprimare a minții omenești și în același timp o funcție ludică".2 Poezia este un personaj central, ambiguu, în continuă schimbare a încărcăturii semantice, și totuși rămâne un captator de sensuri, idol sau fantoșă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
îl anihileze. El se pierde în limbaj (Jankélévitch spune: "Limbajul nostru este în mod natural alegoric"), ratează întâlnirea cu obiectele. Quiditatea lor devine spațiul Însinelui poeziei. Ele sunt "reprezentarea absolutului sau a universului în particular" (Schelling). Creionam mai înainte rolul personificării în lirica lui Botta. Fr. Schlegel descrie arta ca o întrepătrundere a alegoriei și a personificării, pe care le definește astfel: "La baza personificării se găsește imperativul: Să faci spiritual tot ce e sensibil. Al alegoriei: să faci sensibil tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
ratează întâlnirea cu obiectele. Quiditatea lor devine spațiul Însinelui poeziei. Ele sunt "reprezentarea absolutului sau a universului în particular" (Schelling). Creionam mai înainte rolul personificării în lirica lui Botta. Fr. Schlegel descrie arta ca o întrepătrundere a alegoriei și a personificării, pe care le definește astfel: "La baza personificării se găsește imperativul: Să faci spiritual tot ce e sensibil. Al alegoriei: să faci sensibil tot ce e spiritual. Cele două împreună redau determinarea artei." Dar personificarea, în poezia Școlarului Durerii, este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Însinelui poeziei. Ele sunt "reprezentarea absolutului sau a universului în particular" (Schelling). Creionam mai înainte rolul personificării în lirica lui Botta. Fr. Schlegel descrie arta ca o întrepătrundere a alegoriei și a personificării, pe care le definește astfel: "La baza personificării se găsește imperativul: Să faci spiritual tot ce e sensibil. Al alegoriei: să faci sensibil tot ce e spiritual. Cele două împreună redau determinarea artei." Dar personificarea, în poezia Școlarului Durerii, este un truc de limbaj, o ironie. Și ironia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
întrepătrundere a alegoriei și a personificării, pe care le definește astfel: "La baza personificării se găsește imperativul: Să faci spiritual tot ce e sensibil. Al alegoriei: să faci sensibil tot ce e spiritual. Cele două împreună redau determinarea artei." Dar personificarea, în poezia Școlarului Durerii, este un truc de limbaj, o ironie. Și ironia, știm bine, gândește un lucru și spune altul, deci este o figură alegorică. Personificarea alunecă în alegorie. Ironia personificării este uneori atât de crâncenă, încât devine reversul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
faci sensibil tot ce e spiritual. Cele două împreună redau determinarea artei." Dar personificarea, în poezia Școlarului Durerii, este un truc de limbaj, o ironie. Și ironia, știm bine, gândește un lucru și spune altul, deci este o figură alegorică. Personificarea alunecă în alegorie. Ironia personificării este uneori atât de crâncenă, încât devine reversul incisiv al melancoliei: Astăzi nu vă acord audiență, desperare, desamăgire, legiuni crâncene ale morții. Treceți pe-aici altădată, niciodată și depuneți galante carta de vizită. (Vacanță) Personificarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
spiritual. Cele două împreună redau determinarea artei." Dar personificarea, în poezia Școlarului Durerii, este un truc de limbaj, o ironie. Și ironia, știm bine, gândește un lucru și spune altul, deci este o figură alegorică. Personificarea alunecă în alegorie. Ironia personificării este uneori atât de crâncenă, încât devine reversul incisiv al melancoliei: Astăzi nu vă acord audiență, desperare, desamăgire, legiuni crâncene ale morții. Treceți pe-aici altădată, niciodată și depuneți galante carta de vizită. (Vacanță) Personificarea este apanajul jocului, ale-goria ține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Personificarea alunecă în alegorie. Ironia personificării este uneori atât de crâncenă, încât devine reversul incisiv al melancoliei: Astăzi nu vă acord audiență, desperare, desamăgire, legiuni crâncene ale morții. Treceți pe-aici altădată, niciodată și depuneți galante carta de vizită. (Vacanță) Personificarea este apanajul jocului, ale-goria ține de limbaj. Din limbaj se naște versul, atunci când cuvintele se produc "pentru ele însele", când vorbirea se află "trimisă înapoi în ea însăși". Din același limbaj se naște teatrul, când cuvintele se produc în afara lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
la putere nu făcuseră nimic ca să-și salveze viețile lor sau ale altora, care se arătaseră gata să meargă supuși până la camerele de gazare, dacă așa voiau naziștii. O brichetă este, bineînțeles, o formă obținută prin presarea pulberii de cărbune, personificarea însăși a comodității în privința transportului, depozitării și arderii. Arpad, confruntat cu problema de a fi evreu în Ungaria nazistă, n-a devenit brichetă. Dimpotrivă, Arpad și-a procurat acte false și a intrat în SS-ul maghiar. Acest fapt stă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
Literatură, în 1972. Și care, la fel ca Günter Grass, face din trecutul Germaniei subiectul suprem al operei sale, „decojind“ straturile unei istorii zbuciumate, vinovate și, mai ales, cumva neîncheiate.Metafora cărții, clovnul, este pariul unei conștiințe individuale, dar și personificarea asumată a unei conștiințe colective. Imaginea care predomină (dacă nu, mai bine spus, domină) în Opiniile unui clovn (Editura Polirom, 2007, traducere din limba germană de Petru Forna) e aceea a unei conștiințe încărcate, în mijlocul haosului generalizat. Dacă toată lumea spune
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2178_a_3503]
-
face parte din vocabularul zeilor. În primul caz, Zeus vorbește cu Hera: "...chiar de te-ai duce până la hotarele ultime ale pământului și mării (peirata gaies kai pontoio), unde sânt țintuiți pe veci Iapet și Cronos..." Iapet și Cronos reprezintă personificarea unor borne care marchează limita ultimă a teritoriului oikoumene-i, iar după opinia cosmologului homerizant Crates din Pergamon, cei doi poli ai pămîntului 3, dincolo de care începea regiunea Tartarului, cu straturile sale de aer dens, rece și stăpânit de întuneric. În
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
a cunoștințelor privind originea și evoluția sa biologică. - În momentul apariției sale, la sfârșitul secolului 16, "iconologia" nu era decât un repertoriu de simboluri și alegorii de tip plastic sau, cum o numea autorul ei, Cesare Ripa, o "enciclopedie-etalon a personificărilor". Dar în afara interesului pentru "imagine" (la care trimite etimonul eikon), ce mai are ea comun cu iconologia din secolul nostru, căreia Panofsky îi fixează ca sarcină căutarea "semnificației ultime a fenomenului artistic" (situată dincolo de intenția artistului) și stabilirea relației ei
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
viața, pe care i-am urât toată viața, cărora mult stimatul dumneavoastră frățior le servește drept imagine atât de proeminentă. Te urăsc, Gavrila Ardalionovici, numai pentru că - poate o să ți se pară de-a mirării - numai pentru că ești tipul și incarnarea, personificarea și culmea platitudinii celei mai impertinente, mai încântate de sine, mai bădărane și mai dezgustătoare! Ești platitudinea cu ifose, platitudinea care nu se îndoiește de sine, platitudinea de o seninătate olimpiană; ești rutina rutinei! Nici minții, nici inimii dumitale nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
vol. III, 134). Modelul familiei patriarhale este reprodus în Rusia la toate nivelele ierarhiei sociale, de la cel mai de jos și până la cel mai de sus, al statului. Țarul este considerat ca fiind tatăl tuturor rușilor, iar pământul Rusiei este personificarea mamei. Acest sentiment de familiaritate, de apartenență a tuturor rușilor la o mare familie, poate fi remarcat, afirmă Haxthausen, și în limba vorbită și mai ales în formulele de adresare întrebuințate de populație. Rusul „dă lui Dumnezeu, Țarului, preotului, bătrânului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
cantitate mare din acest remediu, în timp ce zace și luptă disperat cu panica pe care o simte clădindu-se în corpul său scuturat de frisoane. Astfel alege Amar Nath să facă față bolii. Este ceva real: acest ipohondru se confruntă cu personificarea trup și suflet a celor mai mari temeri pe care le-a avut vreodată. Își duce mâna la piept, imaginându-și cu mintea sa din ce în ce mai bolnavă, că-și poate smulge boala din trup, ca pe o căpușă. Asudă, și pereții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
-vă, pe rând, în locul fiecărui personaj, după cum urmează: Grupa I. Imaginați-vă că sunteți nefericita prepeliță. Grupa II. Imaginați-vă că sunteți puiul cel mare, neascultător. Grupa III. Imaginați-vă că sunteți unul dintre ceilalți pui neascultători. Folosind în continuare personificarea, relatați cum gândesc și vorbesc personajele, arătați sentimentele lor în fața unor obstacole, bucuria că le-au învins sau tristețea că nu le-au putut depăși d) din mai multe variante posibile se alege titlul adecvat în funcție de ideea dominantă a povestirii
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
omenesc, pentru că, deși este vorba de o prepeliță, dragostea ei pentru cei șapte puișori este profund umană. Ceea ce impresionează profund este atmosfera de tristețe, de durere și melancolie pe care autorul a reușit s-o construiască punând în valoare prin intermediul personificării o dramă convingătoare și emoțională. În această narațiune, mama este pusă în situația dramatică de a alege între moartea unui singur pui și salvarea celorlalți șase. La această cumpănă s-a ajuns din cauza lui ,,nenea”, puiul cel mare, care a
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Alteori se poate recurge la omonime pentru a preciza sensurile diferite ale cuvintelor în context, acestea întărind înțelegerea corectă a majorității cuvintelor. Nu trebuie uitat ca adevăratele modele de exprimare sunt întotdeauna textele literare, deoarece ele oferă epitete, comparații, metafore, personificări și alte figuri de stil pe care le putem transmite elevilor sub forma unor ,,expresii frumoase” care, alături de cuvintele noi contribuie la însușirea unor expresii literare corespunzătoare. Pentru a forma elevilor deprinderea de a se folosi de vorbirea curentă, profesorul
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
unor propoziții date; organizarea logică a propozițiilor în cadrul compoziției; respectarea părților de propoziție; îmbogățirea exprimării; construirea unor enunțuri corecte și expresive. 4. Desfășurarea lecției: a) Găsiți adjective potrivite substantivelor: apus, soare, orizont, noapte, amurg, înserare. b) Găsiți metafore, comparații sau personificări pentru cuvântul apus. Se dau exemple: violetul întunecat al bolții, mare de jăratec, apusul ca sângele, apusul de jăratec, o boltă se înflăcăra într-o fierbere purpurie, astrul obosit se duce să se culce, își aruncă în noi ultimele săgeți
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
om și natura eternă este făcută printr-o enumerare de elemente naturale: soarele și luna, brazii și păltinașii, paseri și păsărele, munții și apele. Elementele naturii devin, pe rând, preoți care oficiază nunta, lăutari și nuntași, prin acest procedeu al personificării creându-se un cadru fantastic, de basm. Această reacție a ciobanului moldovean conferă baladei Miorița semnificația unui proces față de moartea prematură și nedreaptă; aflat în centrul cântecului, testamentul ciobanului conține răspunsul la întrebarea eternă privind misterul vieții și al morții
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
nu găseai decât discurile lui Karajan. Era „singurul“ dirijor vandabil, în termenii de marketing ai noii economii de piață, impuși de Deutsche Grammophon. Personajul Herbert von Karajan a fost, cum o recunoștea el însuși într-un interviu la bătrânețe, o personificare exclusivă a calculului rece, altfel spus avid de putere, faimă și bani, arogant și disprețuitor, temut de orchestra sa, Filarmonica berlineză, și de nenumărați interpreți ce jucau jocul idolatriei față de patron. Puțini din cei ce au lucrat cu el au
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2194_a_3519]