740 matches
-
pe tatăl lui, cei adevărați, se gîndise să rupă fotografia cu perechea necunoscută din fața Palatului Buckingham care Îi ținuse loc de părinți atît de mulți ani. În ultimul moment, ca o măsură de precauție, strecurase totuși fotografia În cutie. Ascultă plînsetele copiilor obosiți. Deja oamenii se așezară În drum, Încercînd să-și apere fețele de roiul muștelor care evacuaseră lagărul și se mutaseră spre trupurile transpirate de pe cealaltă parte a gardului de sîrmă. Jim se uită Înapoi spre Lunghua. Întinderea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
mergem la Nantao, apoi ne vor duce În altă parte... — Nu... rațiile noastre... Jim se Întoarse spre paznicii japonezi. Cele trei camioane trecuseră podul, și Îl putea vedea pe doctorul Ransome mișcîndu-se printre pacienți cu un copil mic În brațe. Plînsetele acestuia răsunau În lumina orbitoare a soarelui. Sutele de prizonieri ședeau În lumina febrilă, ca figurile din tablourile fantomatice care făceau reclamă spectacolelor chineze de film. Japonezii stăteau pe vine lîngă camioane, mîncînd o pastă de orez fiert pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
turci abhazi, finlandezi, hakași, balkari, altai, dungani, persani, abazini, asirieni, tați. Vine o iarnă Îngrozitoare. Tatăl pleacă nopțile de acasă. Aude tropăit de cisme, clinchetul rece al pistolului. Mereu același clinchet afon, având ceva din gingășia morții.Voci Întretăiate. Și plânsetele. Ale mamei. Tata s-a născut În anul 1923 În orașul Reghin. A luptat pe frontul antihitlerist În cadrul aviației române. A participat la dezarmarea trupelor hitleriste la Cluj. A fost decorat cu medalia „Eliberarea de sub jugul fascist”. A intrat În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
picura. —În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, te botez pe tine Connor Declan Weinberg. Spunând asta, Bridget și-a umplut palma făcută căuș cu apă și l-a stropit pe Connor pe cap. Copilul a dat drumul unui plânset scurt, ușor nemulțumit. Ruby și-a pus mâna la gura ca să se poată opri din râs. „O, Dumnezeule“, a murmurat În bărbie, „femeia l-a botezat sub robinetul din bucătărie!“. Gata, gata, micuțule, i-a zis Bridget tandru În timp ce ștergea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
un om care doarme pe jos. Își scoate capul din culcușul lui mizerabil. N-am nimic! Se agită, țipă, crede că vreau să-l fur, ce să fur? Grămada aceea de zdrențe putrede? Dinții care, atunci când deschide gura și un plânset răgușit i se rostogolește în șanțul lucitor al gâtului, se vede că lipsesc? — Mă scuzați, am căzut. Ce am atins? Ce miasme am respirat? Bărbatul emană un miros îngrozitor, ca de câine abandonat cu burta spintecată pe marginea drumului. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ghemuindu-se lângă maică-sa și necutezând să-și întoarcă fața sau să și-o smulgă din întunericul blând al sânului ei fremătător, de teamă să nu dea de ochii devoratori ai lui Baubau. Și astfel se scurseră zile de plânset și înnegurare, până când lacrimile se retraseră în adâncuri și casa își risipi întunecimile. Era o casă blândă și călâie. Lumina intra printre florile albe brodate pe brizbrizuri. Jilțurile, cu o intimitate de bunici copilăriți de trecerea anilor, își deschideau brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
eram capabil să produc un scâncet patetic, foarte slab, ca de bebeluș. Nu, un bebeluș poate să țipe. Trebuia să o fi auzit pe fiica mea cum urla când doctorul i-a tras o palmă ca să o aducă la viață. Plânsetul ei a făcut înconjurul lumii. Am deschis și eu gura ca să strig de bucurie, dar văzând-o atârnând de piciorușele ei lunecoase și acoperite cu mucus, crudă și plină de sânge ca o bucată de carne, strigătul mi s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
mi-am dat seama că știa ce atinge. La el voise să ajungă. „Cât de mult rămânem îndatorați lumii, chiar și atunci când am fost exilați din ea?“ Oameni în vremuri întunecate, de Hannah Arendt 10tc "10" N u am auzit plânsetul care anunță venirea pe lume a fiului meu. Sala de așteptare era la oarecare distanță de locul unde o duseseră pe Madeleine cu o oră înainte. Venise repede pe lume. Fiul meu, ca și mine, era nerăbdător. Crezusem înainte că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
Fata de lângă mine, care poate că nu îl auzise niciodată, începu să suspine. Când poliția a spart geamul ușii de la intrare, un alt lucru pe care nu îl făcuseră, femeia cu gâtul gros din față a gemut. Întunericul vibra de plânsete înfundate, de gemete, în timp ce femeile își suflau nasul. Camera de filmat se mută iar la cer. Norii se rostogoleau deasupra. Pescărușii scoteau sunete ascuțite și zburau foarte jos. Filmul se termină, dar nu era chiar finalul. Mai urmau Westerbork, Auschwitz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
părea cuprins de un mic cutremur, gura era deschisă pentru a da glas supărării lui. —Sst, am șoptit spre pătuț. Sst. Dar el continuă să plângă. Cu toții știau poveștile. Mama care punea o mână peste gura copilului pentru a înăbuși plânsetele ca să nu le audă ofițerii SS și simțea cum trupușorul devenea moale în brațele ei. Tatăl care sufoca un bebeluș care plângea pentru a-i salva pe ceilalți doi copii. Dar nu voiam să mă gândesc la povești. Stăteam lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
unu sau două noaptea. Divorțate elegante sau văduve culte mai În vârstă veneau În vizite care durau câte cinci ore. Fima auzea răsunând În salon voci cu un accent slav pronunțat, Întrerupte din când În când de râsete. Sau de plânsete. Sau de melodii cântate pe două voci. Cu greu, parcă trăgându-l de păr, tatăl a reușit să-l facă pe Fima să treacă dintr-o clasă Într-alta. I-a confiscat grămezile de cărți În care se afunda și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
vremea celui mai nou prezent eu desenam pesiaje născute prin exploatări de suprafață, era în orice caz destulă liniște pentru ca urechea întoarsă spre trecut să audă răcnetele comandantului coloanei de tancuri, zgomotul motoarelor Maybach, strigătele refugiaților din căruțe, nechezatul cailor, plânsetele copiilor, dar și ștampila plutonierului și zăngănitul lingurilor de tablă - râcâiam resturi din gamele -, și abia apoi primele explozii ale obuzelor trase de tancurile sovietice. Între o lingură și alta, plutonierul meu a spus: „Astea-s T-34“. Eu, ecoul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
se revarsă-n Doamnă Cu doruri arse, din albăstrita taină a mării. Dar ne desparte-un legământ dintr-o iubire stinsă Ce a plecat în AERUL DE CER DURUT, Cu lacrimi vii de stele, privirea-mi pare ninsă De-un plânset surd și albastru, un ASTRU nevăzut Ce mi-a furat iubirea din neștiute doruri Și viața mi-a fost condamnată la un delir flămând Ca un pribeag de stele prin negrele decoruri Un trup de AER, în ruina unui FIOR
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
dacă interfonul era deschis. Mă duc. —Distracție plăcută, mi-a strigat mama. —O să încerc, am răspuns cu buza de jos tremurându-mi. Drumul până-n oraș a fost un coșmar. Știți că dacă asculți cu mare atenție, orice sună ca un plânset de copil? Vântul prin copaci, ploaia căzând pe acoperișul mașinii, zumzăitul motorului. Eram convinsă c-o aud pe Kate plângând după mine. Slab și aproape imposibil de sesizat. Era de nesuportat. Am fost la un pas să întorc mașina și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
datoriile și responsabilitățile aferente începuseră din nou să se transforme într-o plăcere. Kate fusese deja dusă la clinică de vreo două ori. Pentru ea nu mai era o noutate. Dar eu nu eram într-adevăr pregătită pentru cacofonia de plânsete care ne-a întâmpinat la sosire. Se părea că în sala de așteptare erau câteva mii de copii care plângeau în brațele mamelor hărțuite și înnebunite. De fapt, unele dintre mame plângeau mai tare decât propriile progenituri. — De s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Gara Centrală. Helen pleca la Belfast pentru două zile, într-o excursie cu facultatea, și era convinsă că pregătirile ei nu trebuiau să fie doar o chestie de ultim moment, ci și un eveniment de familie. În loc să fiu trezită de plânsetele lui Kate, am făcut ochi în fâșâitul înfundat care venea de la capul patului. Cineva intrase în camera mea și era pus pe rele. Somnoroasă, m-am ridicat în capul oaselor. —Cine-i acolo? am întrebat căscând. Era Helen. Ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
să nu mai faci ce nu trebuie făcut, iar dacă nu e meritată, nu se poate ca până la urmă oamenii mari să nu-și afle și recunoască greșeala, încât răsplata îndurării, așa cum i se spunea, va fi mare; însă oricum plânsetul gălăgios și văicăreala nu pot arăta decât slăbiciune și lașitate și sunt prea asemănătoare comportamentului țâncilor, pentru că - se gândea el - probabil toate câte există au fost date la începutul începutului lor cu un rost și sunt suportabile tocmai în virtutea acelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
necunoscutul tainic - sufletul - l-am hrănit cu smirnă și-au răsărit chiparoși; ai alergat să ajungi lângă mine, sunt mai bogat cu o zi lumină împrăștiată-n văzduhul cerat. Când curge marea vine furtuna, fug peștii în larg dar cântecul, plânsetul, râsul violei netezește vuietul și nu-l poți evita. Acum sunt peste tot și nicăieri știu că exiști, e suficient... și nu e.
De?ertul negru by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83908_a_85233]
-
și se balansează ca un vapor. —Am ieșit din Anglia? Întreabă o voce neîncrezătoare din spate. Nu. — Am ajuns la bunica? — Nu. —Dar vreau la bunica. Nici nu trecem de Hatfield și copiii interpretează deja o fugă pentru țipete și plânsete. Dau mai tare caseta cu Colinde interpretate de corul de la King’s College, iar eu și Rich Începem să cântăm după casetă cu Însuflețire. (Rich e specialist În triluri, iar eu cânt partea lui Jessyie Norman.) Aproape de Peterborough, la vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
ca niște mici tirani. Nu-ți dau la schimb nici un pic de timp liber pentru mângâierile primite, nu te eliberează pe cuvânt În ciuda nenumăratelor ore petrecute la căpătâiul lor În Întuneric. Poți să răspunzi de o sută de ori la plânsetele lor, dacă a o suta una oară nu răspunzi, tot te vor da pe mâna curții marțiale ca dezertor.) — Gata, taci cu mama. Gata, gata, mami nu a plecat. Ne Întoarcem la scaunul albastru, Îl țin de mână și iau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
să fug din cameră, urmată de urlete. Pe bancheta din spate a lui Pegas, Încerc să citesc Financial Times ca să mă pun la punct pentru ședință, dar nu mă pot concentra. Scutur din cap cu putere ca să scap de amintirea plânsetelor lui Ben. Îl văd pe Winston studiindu-mă În oglinda retrovizoare. Suntem la sensul giratoriu de la Old Street când Îmi vorbește În sfârșit: —Cu cât te plătesc, cucoană? — Nu e treaba ta. —Cincizeci? O sută? —Depinde de primă. Dar anul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
Cu capul Înainte, am plonjat În puțul de mină al epuizării fizice. S-ar putea să fi fost câteva ore mai târziu - parcă trecuseră numai câteva secunde- când am auzit-o plângând. Până În acel moment, nu știusem că pot recunoaște plânsetul bebelușului meu, dar, când l-am auzit, am știut că Întotdeauna Îl voi cunoaște, că-l voi putea recunoaște din mulțimea de plânsete de pe lumea asta. De undeva de pe un coridor cafeniu, ea mă chema. Înfășurându-mi cateterul pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
trecuseră numai câteva secunde- când am auzit-o plângând. Până În acel moment, nu știusem că pot recunoaște plânsetul bebelușului meu, dar, când l-am auzit, am știut că Întotdeauna Îl voi cunoaște, că-l voi putea recunoaște din mulțimea de plânsete de pe lumea asta. De undeva de pe un coridor cafeniu, ea mă chema. Înfășurându-mi cateterul pe o mână și cu cealaltă mână ținându-mi cusăturile, am pornit-o bâjbâind către ea, condusă de sonarul acela care-mi fusese oferit gratuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
al vieții are loc, jucat Încă o dată și Încă o dată de femei scunde și femei Înalte și de o femeie căreia i s-a rupt apa În liftul de la Banca Angliei. Loc al durerii și al exaltării. Carne și sânge. Plânsetele crude și uimite ale bebelușilor; fețele mamelor lor, sărate de bucurie. Când ești aici crezi că știi ce e important. Și ai dreptate. Nu vorbește petidina din tine, e adevărul lui Dumnezeu. La scurt timp, trebuie să te Întorci În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
fi drept să spunem că Biserica, în mijlocul atîtor umilințe, ar fi fost lipsită de vocea solemnă care să proclame adevărul. Biserica cea nemuritoare ar înceta să existe dacă nu ar mai vesti lumii adevărul. Dar era o voce solitară și plînsete și suspine care se aud acolo unde domnește jalea. Eu mă voi mulțumi să fac referire la un pasaj din Florus, diacon de Lyon din secolul al X-lea, care a scris o carte exact despre "alegerea Episcopilor", pentru a
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]