829 matches
-
este obscur pentru că ni-i străin fondul, pentru că ceea ce spune poetul nu poate găsi ecou în sufletul nostru, pentru că - cu un termen pedant, dar just - nu avem cu ce apercepe ceea ce spune el. ESTETICE 1. Din punctul de vedere al plăsmuirilor și al senzațiilor, care sunt adevăratele elemente ale artei, poezia este expresiunea cea mai înaltă a artei. La muzică sunt numai senzațiuni și plăsmuiri auditive, la pictură numai vizuale, la sculptură iarăși vizuale. Poezia are însă toate plăsmuirile și senzațiile
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
just - nu avem cu ce apercepe ceea ce spune el. ESTETICE 1. Din punctul de vedere al plăsmuirilor și al senzațiilor, care sunt adevăratele elemente ale artei, poezia este expresiunea cea mai înaltă a artei. La muzică sunt numai senzațiuni și plăsmuiri auditive, la pictură numai vizuale, la sculptură iarăși vizuale. Poezia are însă toate plăsmuirile și senzațiile cunoscute. Poezia pe lângă că dezvoltă idei, ca și celelalte arte, dar conține chiar idei. Entuziasm în cel mai mare grad îl produce muzica și
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
vedere al plăsmuirilor și al senzațiilor, care sunt adevăratele elemente ale artei, poezia este expresiunea cea mai înaltă a artei. La muzică sunt numai senzațiuni și plăsmuiri auditive, la pictură numai vizuale, la sculptură iarăși vizuale. Poezia are însă toate plăsmuirile și senzațiile cunoscute. Poezia pe lângă că dezvoltă idei, ca și celelalte arte, dar conține chiar idei. Entuziasm în cel mai mare grad îl produce muzica și poezia. Muzica deșteaptă mai cu greu decât celelalte arte "idei senzuale". 2. Un stil
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
de-a-tunci: Niciodată, pe o scenă din România, o piesă n-a fost primită cu mai mare indignare... Atât de rușinoasă a fost căderea nenorocitei piese, încît orice critică din partea noastră n-ar avea loc, căci e greu de lovit o plăsmuire care a fost fluierată cu arîta nemilă". Astăzi, când, ca pe vremea lui Dinicu Golescu și ca pe vremea lui Caragiale, ne chinuim să intrăm o dată în Europa conștientă de 261 sine, și când același blestemat populism nu ne lasă
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
de două ori, de o mie de ori, până ce pe trupul de plastic nu se va mai afla nici măcar un singur loc care să nu fi devenit o rană, numai când îmi imaginez cum se va îngrozi Filip citind această plăsmuire diavolească a lui Rahan pe care, sunt convins, editorul sau editorii francezi, fie ei și socialiști, nici nu au cutezat s-o gândească vreodată, și mă simt definitiv pierdut, scufundat într-un întuneric beznă cu miros de brânză. Poate o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
de a depăși limitele condiției umane l-a făcut pe om să creeze teatrul. Căci ce poate fi mai aproape de țintă decât iluzia care te ajută să scapi de sub tirania ei? A vindeca răul prin "rău", a vindeca minciuna prin plăsmuire este o homeopatie socială ce poate lumina destine. De ce a ales Emil Botta să se exprime prin teatru? De ce acest joc, în toată biografia lui, între exterioritatea scenei și interioritatea poeziei? Până unde merge exteriorul și unde se oprește mișcarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
fost dăruită oamenilor cu harul divin al comunicării. Cuvântul ne unește, dar ne și desparte uneori. Când vorbesc toți odată se deschid porțile haosului. Artiștii sunt aceea care se comunică prin dăruire și se înveșnicesc prin Valoare. O lume fără plăsmuirile artiștilor rămâne doar o absurdă ipoteză. Noroc că cei dăruiți cu har răspund la chemările ființei lor profunde și dau un sens vieții adevărate. George Călinescu are, desigur, dreptate atunci când afirmă că la apariția unei cărți într-un oraș ca
Impresii de călătorie by Victor Geangalău () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1217_a_1939]
-
tot, nu numai deasupra! Nici un popor n-a avut sensul teatral al lucrurilor așa cum l-au avut grecii secolelor VI-V. Este vorba de a vedea acțiunile omului sub formă de apariție scenică, ca ieșire la vedere, ca închegare și plăsmuire treptată a fiecărui gest definitoriu al acțiunii. Scena, la greci, era locul placentar în care se definea în mod plastic, sensibil și tactil, mișcarea de înscriere în spațiu și în realitatea spiritului a gesturilor esențiale care compun o acțiune. Ca și cum
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
găsește în sugestia teatrală greacă sensul cel mai potrivit. Acolo, sensul teatral al lumii s-a revelat și s-a expus ca acțiune și ca revelație în acțiune. Este forma „scenică“ prin care spiritul însuși sculptează înăuntrul vieții sensul de „plăsmuire“ al acesteia, sculptura „născătoare de viață“ a actelor vieții. Este sensul predestinat al acțiunii. Oamenii bogați, cei care-și arată opulența și o poartă ca pe un stindard, alcătuiesc o clasă de indivizi de care nu mă simt deloc atras
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
care preluarea în proiect se face prin hotare și hotărâri impuse. Nimeni, în afara celui ce preia, nu se mai recunoaște și nu se mai definește în această preluare silnică. Dobândind hotare impuse, cel preluat pierde hotarele proprii, devine în întregime plăsmuirea celui ce preia - în care, nerecunoscîndu-se, el nu mai este. El a devenit pur și simplu nimeni. Proiectul care îi preia în el pe toți poate să sfârșească astfel prin a nu prelua de fapt pe nimeni. În lăcomia vastității
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
supraviețuirii sau "cuceririi naturii". Însă dacă forma l-a creat pe om și dacă în orice producție umană se află o urmă, cât de palidă, a travaliului divin de in-formare, atunci sculptura - activitatea orientată deliberat și în deplină gratuitate către plăsmuirea formei - nu mai este o simplă specie a activității, ci un rit comemorativ în care cosmogeneza, antropogeneza și esența oricărei fapte modelatoare sânt menținute constant în conștiința umanității. Spre deosebire de alte arte, de cinematograf de pildă, care atunci când încetează sa fie
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
fala întoarcerii în țară - III, p. 319). Clite mnestra respinge din prima clipă vestea substituirii pe altar a Ifigeniei cu o căprioară (Nimeni nu-ți va trăda minciuna./ Minunea va rămâne minune totdeauna - III, p. 325) și descifrează imediat rostul plăsmuirii (Acel care-a scornit/ Povestea înălțării la cer știa prea bine/ Că le voi cere trupul [...]/ Și-au născocit minunea, al înălțării crez - III, p. 328). Personajele pun, așadar, sub semnul întrebării legendele în care sunt ele însele implicate. S-
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
bântuită de năluci... Nimeni nu știe ce e adevărat și ce este închipuire în vorbele tale) și crede că aceasta și-a pierdut rațiunea din pricina iubirii (Toate astea sunt visuri de fecioară îndrăgostită - I 3). Ea consideră că Ifigenia preferă plăsmuirile imaginației certitudinilor realității (visezi întruna îngeri și semizei, făpturi pe care le ghicești numai cu mintea și niciodată nu le întâlnești aievea) și e revoltată că cea îndrăgostită de Ahile preferă ca el să-și împlinească solitar destinul glorios și
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
deșertăciunea mea... Vreau să se vorbească de Socrate (p. 101). În ultimele clipe, filosoful începe să se îndoiască de natura divină a Demonului de care s-a lăsat mereu călăuzit și se întreabă dacă nu cumva acesta e propria sa plăsmuire : Am senzația că nu vii din altă parte, ci din mine... Că nu eu îți aparțin, ci tu îmi aparții (p. 102). Revelația finală echivalează cu renegarea propriilor convingeri și duce la încercarea disperată de a respinge o moarte lipsită
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
reprezentată pentru prima oară în stagiunea teatrală 1982-1983, inclusă în volumul Beția de cucută din 1984). Din nou, protagonistul este un bărbat ilustru al Antichității eline, din nou se pune problema confruntării dintre intelectual și putere și aceea a aplicabilității plăsmuirilor sale : ultima descoperire a omului de știință, scoica de citit gândurile, se poate dovedi o armă primejdioasă. Invenția este râvnită de toți - familia savantului, oficialitățile Siracuzei, în frunte cu tiranul Hieron II, ca și dușmanii romani conduși de Marcellus - și
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
i-a ieșit, să izbândească cel puțin în acela de victimă (III, p. 420). Spectatorii pot fi înștiințați că acum începe cealaltă piesă, cu Agamemnon în rolul lui Agamemnon (III, p. 420). După ce s-a străduit zadarnic să triumfe asupra plăsmuirii țesute în jurul numelui său, omul de acțiune este în cele din urmă silit s-o accepte integrându-i-se. Pornind de la liniile mari ale tragediilor grecești dedicate Atrizilor, Iosif Naghiu remodelează datele legendei spre a ilustra relația dintre viață și
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
pe care le trăiți (p. 15-16). Spre a preîntâmpina o eventuală poftă de a urzi conspirații în urma spectacolului, scriitorul l-a trimis pe Petronius ca ministru al liniștirii spiritelor autorizat să dezvăluie taina personajelor și să le sublinieze caracterul de plăsmuiri literare : El dorește ca acești oameni de altădată să rămână pentru voi simple ficțiuni ; el nu vrea ca acești romani să vă tulbure siesta (p. 16). Dacă e să-i dăm crezare mijlocitorului său, cel care a compus piesa cu
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
și nici nu sânt prea mândru de strămoșii mei lipsiți de orgoliu că au putut dormi atâta timp, în așteptarea libertății. România are un sens întru cât o începem. Trebuie s-o creăm lăuntric, pentru a putea renaște în ea. Plăsmuirea acestei țări să ne fie singura obsesie. Orice om care vrea sau este chemat să joace un rol profetic în viața României trebuie să se convingă că în țara aceasta orice gest, orice acțiune, orice atitudine este un început absolut
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
înțelege că moare prietenul, nu personajul lui Cervantes. Vorbind despre relația dintre scriitor și personajele sale, Mircea Mihăieș spunea într-un interviu recent din „Suplimentul de cultură“: „Există, cu certitudine, un bovarism înnăscut al scriitorului. El pătrunde în lumea propriilor plăsmuiri, așa cum omul obișnuit pătrunde într-o clădire: cu firescul și iluzia că între ficțiune și realitate nu există nici un prag...“. Romanul Mut, al scriitorului Dan Stanca, prezintă un caz mai aparte al acestei relații care se stabilește între scriitor și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2210_a_3535]
-
străin decât se apropiase vreodată de Ovidiu în câțiva ani de conviețuire. Părea absurd dar știa că nu este, era pe cale să atingă a asemenea tandrețe ce leagă două firi identice, o tandrețe după care tânjea. NU. Totul fusese o plăsmuire a minții, o nouă încercare de a evada din moleșeală. Tânjea după o asemenea tandrețe. Atâta tot. Ajunse în fața blocului. Ridică ochii către fereastra bătrânei, sigur, era la postul de pază bătrâna, nemișcată, consternată, figura ei o făcu să întoarcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
nici nu-și dădea osteneala să citească versurile cântecelor pe care formația lui le interpreta vinerea noaptea. Adevăratul motiv pentru care bistroul fusese numit după Kundera, circula contraargumentul, era că acest punct În spațiu nu constituia nimic altceva decât o plăsmuire a propriei sale imaginații deraiate. Cafeneaua era un loc fictiv ce avea drept clienți obișnuiți oameni fictivi. Cu câtva timp În urmă Kundera Începuse, ca parte a unui nou proiect de carte, să scrie despre acest loc, insuflându-i viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
contemporane, deopotrivă critic și poet, creația sa în amândouă direcțiile aparținând de acum istoriei literare." Alexandru Dobrescu "Un lirism lapidar, aluziv, compensativ, de distilare intelectualistă, aparent glacial, străin de partipriul generaționist, inclusiv sub aspectul succesului "de piață". De îndrăzneală combinatorie, plăsmuirile sale poetice, încrustând îndoieli, îmbibate de concretețe (deseori), divulgând viața secretă (uneori), poartă sigiliul unui mare însingurat, sensibil, meditativ, inadaptabil." Adrian Dinu Rachieru ""Sfântul" Gheorghe de la Jiu continuă să ucidă...balaurii culturali. Incisiv, punitiv, argumentat. Excesele țin și de personalitatea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
doamnă cu nume nobiliar să-și facă publicitate ucigând suflete"130. Autoarea ridiculizează întreaga istorie a mântuirii și schimbă voit întreaga logică a textului scripturistic dorind a obține efecte cvasi-artistice tocmai prin falsa demonstrație "literară" că Pavel ar fi artizanul "plăsmuirilor evanghelice" despre Hristos. "Realitatea" pusă în scenă de Pippidi ar fi aceasta: Iisus Hristos n-ar avea legătură cu nimic din ceea ce relatează evangheliștii. El ar fi fost un profet-povestitor șters, care ar fi inspirat pe Pavel să născocească tot
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Journalistic/1410_a_2652]
-
frumoasă Keiko? Dacă frumusețea este tot una cu întruchiparea perfectei grații feciorelnice, cu siguranță. În Keiko, totul este început și promisiune, și aceea însă atât de vagă, încât ți se pare că, preț de o clipă, ai fost victima propriilor plăsmuiri. Femeia japoneză pare prinsă, pe vecie, în colivia translucidă a propriului nume, care nu o lasă să crească: ea este condamnată să fie "copilul" (ko, sufixul cu care se formează majoritatea apelativelor feminine) dulce, drăgălaș, gracil, mai presus de orice
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
A unei imense puteri. Făcând jocul bărbatului (neavând de ales, chiar dacă ar fi vrut), lăsându-se modelată în felul dorit de acesta, consimțind la uciderea femeii-demon pentru a putea să se nască femeia-copil (amândouă la fel de străine de adevărata ei natură, plăsmuiri ale psihicului masculin), ea a știut să-și folosească astfel poziția pentru a-și întări dominația asupra lui. În ciuda aparențelor, niciunde femeile nu dețin atâta putere cât în Japonia, o putere ascunsă, niciodată mărturisită. Bărbatul este redus la rolul de
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]