2,966 matches
-
străbună în sufletul pădurii. Doar ea știe cum și de ce înaintașii ei au plecat să apere glia moldavă în eternitate, păstrând slovele Măritului Ștefan în catafalcul durerii: ,,Moldova nu e a mea ci a urmașilor urmașilor noștri...”, a lor, celor plecați demn prin jertfa de sine. Mariana Gurza este lacrima durerii coborâtă din nord de Moldovă Ștefaniană pe câmpiile bănățene spre mereu aducere aminte, strângând boabele de lacrimi ale ... X. AZI... PENTRU MÂINE - CONVORBIRI: PETRUȘ ANDREI, CULTUL PENTRU MUNCĂ ȘI VALORILE
EMILIA ȚUŢUIANU [Corola-blog/BlogPost/383059_a_384388]
-
e lumină, Doi moși întârziați, la un pahar, Răstălmăcesc isprăvi de-o săptămână. Balconul meu e suspendat de nori, Văd vârfuri de biserici sub cer de smoală, Iubesc orașul elegiac... Spre zori Suflete triste vin de mă-nconjoară... Sunt cei plecați... " Orașul de pe deal " Se-ndreaptă-n vis spre mâine... Plin de viață, Cu primăvara țintă, ideal, Mă-ndrept și eu spre-o altă dimineață. Mugurel Puscas ( Liga Scriitorilor din România ) Referință Bibliografică: SOMNUL ORAȘULUI ( primăvară reghineană) / Mugurel Pușcaș : Confluențe Literare
SOMNUL ORAŞULUI ( PRIMĂVARĂ REGHINEANĂ) de MUGUREL PUŞCAŞ în ediţia nr. 1892 din 06 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383285_a_384614]
-
cu pricina. „Ia și mănâncă, te rog eu, / Din ce ne dete Dumnezeu!” Sarmale-n strachină a pus / Și lupului i le-a adus. Lupul le-a înghițit pe toate - / Gogâlț, gogâlț - nemestecate. „Cumătră, Domnul să îi ierte / Pe cei plecați! Bine sunt fierte Și tare bune le-ai făcut / Sarmalele. Chiar mi-au plăcut!” Deodată buf, în groapa-n care / Jăratecul se-ncinse tare, Căci scăunelul s-a topit, / Fiind din ceară întocmit. Nici rogojina n-a ținut, / Iar astfel
CAPRA CU TREI IEZI de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383224_a_384553]
-
năucitoare; insuportabilă, pentru că, altfel, Magistratul nu ar fi plecat fără veste. A revenit spre iarnă, era așteptat; peste câteva luni a dispărut iar. Întâlnise o pianistă-contesă. Ducesă. Cam așa; avea un de între un nume și altul. Și iarăși cel plecat s-a întors, dar totul se sfârșise. Nu a izbutit să se mai apropie de iubita lui nici cu plată, așa cum făceau, de la o vreme, cei din port. Degeaba a insistat, a și plâns; pentru aceea care mai târziu va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
într-o altă țară, era un fel de legendă fără cap și fără coadă; tatăl său, Clarvăzătorul, îl trimisese departe, la mii de kilometri, pentru că - asemenea Astrologului, peste ani - prevăzuse dezastrul Stațiunii și vroia, astfel, să-și salveze urmașul. Cel plecat - Castelanul, cum dintr-o nevoie de romantic îl numeau localnicii - urma să fie inițiat în stăpânirea forțelor telurice. Trebuia, la întoarcere, să salveze Stațiunea. Sau, dimpotrivă, să o distrugă, împlinind astfel profeția părintelui său și a Cititorului în stele. Făcându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
dar cel ce i-o strângea rezistă cu o forță nebănuită. Un bănuț! Ce naiba vrei de la mine, babo? Îi strigă poetul femeii care Îl reținuse. Acoperită de zdrențe, cu părul lung și alb despletit peste spatele cocârjat, Își ținea capul plecat, ca și când n-ar fi cutezat să Îl privească În față. — În schimbul sorții tale. — Ai tu grijă de soarta ta, vrăjitoareo. Că ai nevoie. Un bănuț. Un bănuț pentru soarta ta, Îi repetă ea Încă o dată. Tonul glasului ei era ferm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Vă salut, messeri. Din păcate, Încurcăturile cotidiene mă silesc să mă despart de domniile voastre. Necesitățile Comunei sunt presante, mai zise el, Întorcându-le spatele și apucând-o spre colțul străzii. 10 În aceeași zi, În jurul amiezii Dante trecu, cu capul plecat, pragul porții de la Ospedale della Misericordia. Din grupul de bărbați cu glugi ai confreriei ospitalierilor care staționau pe sub portic, nici unul nu păru să Îl bage În seamă. Se Îndeletniceau cu băutul, pe rând, dintr-un mic ulcior, rezemați de marginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și nu era exclus ca vreun zbir al cardinalului să Îi fi luat deja urma. Scrută cu luare aminte chipurile trecătorilor, fără să observe Însă nimic suspect. Continuă să Înainteze cu pași repezi, lipindu-se de fațadele edificiilor, cu capul plecat, reflectând asupra celor abia Întâmplate. Acquasparta negase totul. Dar faptul că ajunsese la Florența imediat după sosirea meșterului din Como putea fi, Într-adevăr, o simplă coincidență? Poate că Ambrogio, fugind de la Roma, lăsase În acest oraș o urmă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
era evident. A porni de la persoane prezumate ca vinovate, putea fi o metodă, dar, În chip limpede, nu era o soluție. Chestiunea trebuia abordată altfel. Mai simplu, mai la obiect. În cazul de față, obiectul era pistolul. De la el trebuia plecat. Cel care Îl sustrăsese o făcuse indubitabil pentru a-l folosi. El, nu altcineva. Nu fură nimeni o armă ca s-o dea altcuiva care, la rândul lui, o va folosi ca să-și suprime inamicul. Și viceversa: cel care recurge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Barzovie-Vodă, cât de întristat era, prinse a zâmbi și se îndreptă imperceptibil din șale. — Cu mare plăcere! - zise el căutând cu ochii. Dar unde este? Iovănuț se dădu la o parte și din spatele lui răsări Huruzuma. Ea veni cu capul plecat, își îndoi mărunt genunchii în fața lui Barzovie, apoi îl privi numai o singură dată. Mulți au spus după aceea că Huzuruma l-ar fi privit de două ori. Timpul scurs de atunci, cât și perspectiva noastră contemporană asupra istoriei, perspectivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
sunt deci diminețile când mă sculam, mă pieptănam, mă firitiseam și lăsam gloata să vină la mine? Unde-s boierii care-mi îngenuncheau, unde curtenii care mă preamăreau, unde răzășii, câți mai erau? Unde-s mințile luminate, în care capete plecate, sub ce mâini împreunate? Unde-s fripturile, unde torturile, unde mi-s cărțile, slujnicele, pantofii de-atlaz, luleaua, rădvanul, cafeaua? Unde-mi sunt câinii, paharnicul, vornicii, zimbrii și urșii? Dar blănile lor? Unde-s albinele, sfecla*, cotnarul, unde mi-e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
a fi un papagal uriaș, cenușiu. Pe ochiul drept papagalul avea o bentiță neagră, cum au pirații. La vederea domnului, călugării căzură în genunchi. Sculați-vă, fiii mei - spuse cu glas domol, răgușit, Sima-Vodă. Nu genunchii, ci capetele să le plecați domnului vostru. — Ești dat dracului, Măria-Ta! - ciripi deodată papagalul zvâcnind din aripi. Ia uită-te cum i-ai mai speriat! — Taci, Alfred! - spuse la fel de domol Sima-Vodă. Nu-l luați în seamă, cuvioșiile voastre: e un papagal fără minte. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Era o zi cu soare. Stârnind în mod pașnic colbul drumului și ascultând cu luare-aminte apelurile impetuoase prin care sub forma unor sunete laice, stomahurile lor solicitau să fie degrab’ umplute, cei doi slujitori ai Domnului pășeau repejor, cu capetele plecate și rasele suflecate. Deodată, Metodiu, ce mergea în frunte, ridică privirea și zări un par în vârful căruia stătea bătută în cuie o scândură. — Frate Iovănuț, ce scrie pe scândura ceea? Iovănuț se apropie și înălță gâtul. — Premysl - citi el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
noastre a sta întru creștini. — Mare e Dumnezeu - spuse cu blândețe roșcovanul. Pe loc repaus. Episodul 105 SUFLETUL SLAV Se vedea cât colo că fețele preacuvioșilor Metodiu și Iovănuț inspiră bărboșilor lor comeseni o anume sfială. Stăteau toți cu privirile plecate, cu mâinile în poală, ba vreo doi-trei își trecură rușinați săbiile la spate și râcâiau încetișor cu unghia paharele goale, ca și cum paharele ar fi fost niște obiecte cu totul neînsemnate, întâmplător aflate acolo, ca niște solnițe. Stânjeneala lor, rod al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
îl chemă pe Vasâle, feciorul de casă care încă duhnea groaznic a vin, îi porunci s-aducă o frânghie, legară cufărul cu ea și-l scoaseră pe fereastră, Iăsându-l încet în curte, unde aștepta Ximachi, cu rădvanul data de drum. — Plecați, Măria-Ta? - făcu feciorul, după ce coborî cufărul. — Plecăm, mă Vasâle - zise trist Vodă. Da’ poate ne-om întoarce. Tu iată-mă dacă vreodată ți-am greșit cu ceva. — Ce vorbe-s astea? - răspunse Vasâle, scoțând o ploscă din sân. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
prezintă intrarea unor personaje în Cetatea Eternă zugrăvesc o vreme frumoasă, eu cer senin și soare puternic, acum ploua mărunt, câinește, ploaie mocănească, ce te pătrundea până la os. Călugării intrară în oraș prin Porta Capenna. Mergeau repejor, zgribuliți, cu capetele plecate. Ocolind o băltoacă, Metodiu ridică privirea și zări la câțiva pași în fața lor, venind din direcție opusă, alți doi călugări. își dădu imediat seama după îmbrăcăminte, nu fără o ușoară tresărire, că sunt iezuiți. Iezuiții îi zăriră și ei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
într-adevăr, vlahi”, gândi papa și, fără voia lui, în cuget și-n simțiri i se deșteptă brusc un val de simpatie. Cei doi călugări ajunseră lângă bancă, îngenuncheară, sărutară mâna molatic, întinsă spre ei și rămaseră așa, cu capetele plecate, reculeși. Hotărât lucru, Grigorie al XV-lea era impresionat. — Și voi ce mai stați pe-aici? - se răsti el ca să-și ascundă emoția spre cei doi soldați rumeni și cu niște figuri ușor de tăntălăi ce rămăseseră în picioare. Dați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mari nevoi și nu mai puțin mari speranțe ne-au mânat încoace. Dar înainte de a ne deschide sufletul înaintea luminăției și bunătății voastre, îngăduiți-ne, mie, nevrednicului Metodiu, și mai tânărului meu frate întru credință, Iovănuț, să mulțumim cu capetele plecate că din prea plinul, obștescul timp al sfințeniei voastre ați avut veșnic de lăudata îngăduință de a desprinde un mic răgaz pentru a ne primi și asculta păsurile. Nu vom uita aceasta niciodată. Frumos vorbești, padre Metodiu - zise uimit papa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
s-ar putea? - zise papa Grigorie al XV-lea către cardinalul Damiani. Tu știi ce bani avem. Damiani stătu câteva clipe tăcut, socotind în minte. Dacă am reduce garda elvețiană de la 57, câți sunt acum, la 51, cu lefurile celor plecați s-ar putea acoperi, cred, cheltuielile pe un an pentru trei oameni. — Foarte bine! - spuse papa. Poți să reduci și mai mulți, și-așa nu fac nimic toată ziua. Episodul 208 AMINTIRI DIN NOVICIAT O clipă se lăsă liniștea. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
însă așa bâtă cum e, în venele ei curge, orice s-ar spune, sângele lui Homer. — Copii aveți? - întrebă Metodiu. — Nu-mi dau seama - răspunse turcul. La prima vedere s-ar părea că am, deși eu am fost mai mult plecat. Seamănă toți șapte cu mine, dar s-ar putea să-mi fie frați, căci tata e încă verde. Bineînțeles, ele spun că sunt ai mei, dar poți să le crezi? E și normal să spună așa, fiindcă de la tata n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
sculă de pe un butoi și începu să se vaite: — Bre, Osman, halva ai luat, sardea ai luat, icre ai luat, la Beci nu m-ai lăsat, ce face io, bre, aici? Vrei io murit? Murit, bre, dacă vrei, da’ lase plecat! — Gura - făcu turcul calm. Grecoteiule, îl iei pe dânsul și până la Brăila nu faci haltă. Dac-aud că i s-a clintit dumnealui un fir de păr în cap, te găsesc și te mănânc. — Putut pleca, bre? - se bucură grecul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
teribilul lor coșmar se sfârșise. Au fost momente stânjenitoare și într-un fel emoționante, ce deveniră mai intense, dar de altă natură, când în depărtare apăru feciorul cel mic al familiei Sayah urmat de Bruno Serafian, ce mergea cu capul plecat. — Ăsta e tipul care l-a omorât pe Maurizio Belli? întrebă pe un ton agresiv chelul care părea că întotdeauna are dreptate. — El susține că a fost un accident. — Ce fel de accident? Nené Dupré se grăbi să intervină cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
apei o fată goală; Încercați să simțiți răcoarea parfumată a pielii ei, acel trup oval și lunecos sub stropii zglobii ca și cînd zilele de mult s-ar fi Întors cu adevărat, ca și cînd nu ar fi fost niciodată plecate. Ies pe poarta din spate În amiaza Înaltă. VÎntul stîrnit brusc ridică trîmbe de praf pe maidanul cu cîteva leagăne rupte. Calc cu grijă pentru că pe jos, printre smocurile de iarbă uscată, sînt cioburi și bucăți de tablă și sîrme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
colorat în loc de inimă, în alb și negru, în lipsă de altceva mai bun. Am așteptat-o pe coridor. — Am aflat că voi pleca de aici - am spus eu când i-am întins desenul. L-a mototolit o vreme cu ochii plecați, apoi a făcut trei pași mărunți înapoi și nu s-a oprit în pragul plânsului. Am plecat repede mai departe. Mă rugam să nu se fi atașat de ciorile mele. Înainte de culcare, am făcut inventarul dezvoltării mele spirituale. Metalele, Newton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
reușesc să o descriu. Nu avea nimic deosebit. Ne-am înțeles, totuși, bine, iar notele mele erau mai mari decât fuseseră vreodată la doamna Watkins. Cum nu era mai nimic de făcut, acum că tații, soții și prietenii erau toți plecați, toată lumea mergea la film. Chiar și duminică noaptea era aglomerat, când predicatorul avea întâlnirile de seară. Domnul Watkins a încercat să închidă cinematograful duminica de la șase, dar acesta era proprietatea fratelui șerifului și petiția s-a pierdut pe undeva. Aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]