5,205 matches
-
printre reclame și fotografii ale fericiților câștigători, o figură spălăcită, comună, ce nu-i spunea nimic, exista așa cum exista chioșcul de loto unde nu intra niciodată pentru că, la jocurile sorții, rămânea întotdeauna în pierdere. Observase că, odată cu dispariția tușului de pleoape, a rujului de buze, a pudrei, îi dispăruse și ceea ce se cheamă farmec, ori poate se stinsese numai încrederea în sine formată prin credința că mijloacele cosmetice înlătură micile imperfecțiuni ale naturii. Și, ca să disimuleze înfrângerile vanității ei de femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
apropiere, râse din gât la observația oaspetelui, apoi râsul i se termină cu un hîî prelungit, oftă și-și concentră atenția asupra paginilor cu scris mărunt, albe, foșnitoare. Impunător, la biroul său, Alexe ședea cu fălcile încleștate zbătând alene din pleoape. Albastrul ochilor se întuneca tot mai mult de la o clipire la alta, devenea tulbure, mâlos ca o baltă. Părul des, blonziu, răvășit ca o coamă îi încadra fața împietrită. Fumul din cameră începea să se rarefieze tras de gura ușii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cum, când? Se opri obosit, se adânci în canapea, avu câteva mișcări dezordonate cu degetele. Îl furnicau brațele, puncte fierbinți îi sfredeleau mușchii, tegumentele i se contractară de parcă i s-ar fi făcut foarte frig. Privi furiș către Nina. Cu pleoapele plecate, femeia întorcea alene paginile colorate ale almanahului. O simțea caldă, catifelată, așa cum ședea ea acolo pitulată în colțul canapelei, cu cotul delicat sprijinit de marginea din piele. Și din nou furnicături de-a lungul brațului. Într-o zi am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Părea iluminată, cu toate că, pe de altă parte, ceva se produsese, o desincronizare cu ritmul normal de viață. Slăbise îngrozitor în acest timp, osatura devenise foarte proeminentă, se îngrozea singură când își privea mâna, cu tegumentele subțiri, transparente, lipite de oase. Pleoapele i se îngustau reflex într-un rictus, era de fapt un început de miopie dar întârzia, mereu întârzia să se prezinte la un oculist. Reîncepură și migrenele, vechea ei meteahnă, uneori își întrerupea orele și așa puține de somn, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
greu dar se urni. Carmina expuse dintr-o suflare concluziile studiilor ei din ultima vreme, argumenta înfocată fără să-și poată ascunde unda triumfătoare din voce. Profesorul o asculta impasibil, cu un zâmbet binevoitor, împietrit pe chip. Soția lui, cu pleoapele plecate, descifra un labirint dintr-un almanah. Carmina nu-și pierdu suflul, nici vocea, de data asta, nici nu se poticni în cuvinte. Vezi tu, îi spuse la urmă Alexe, după ce Carmina tăcu, autorul tău are, fără îndoială, merite dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
aveam porii curați, m-am dus la bucătărie, cu fața spre fereastră, știi, la bucătărie, ferestrele dau spre răsărit, am luat cuțitul de tăiat pâine și am strecurat lama metalică între paginile cărții. În timp ce povestea, Nina avea figura toată transfigurată, pleoapele roșiatice plecate, buzele foarte voluntare, glasul voalat, gesticula cu mâinile ei cu degete subțiri, cu unghiile tăiate din carne, mișcându-se foarte sugestiv, un dans extrem de bine executat. Am deschis cartea, continuă și respiră greu ca după un urcuș și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
lupți, să lupți. Lașitatea e o boală care macină pe mulți. Vocea ștrangulată din pricina enervării, ușoara congestionare a feței, saliva care i se cernea printre dinții tociți până la gingii, ochii mici, verzui, tulburi, în care cu greu mai pătrundea lumina, pleoapele umflate, roșietice, zbătându-se rar, rar. Tu mai înveți sau ce faci? Se simțea uscată, sfărâmicioasă, ceva se fisurase într-însa și la orice mișcare bruscă avaria își țesea pânza. Bucăți, bucăți din interior se prăbușeau în interior. Era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
noi, ui, să nu uit să ridic transperantul. Ești nebună. Nebună, ne-nebună, trebuie s-o știm și pe asta, ca să nu murim proaste. Ssst, vine mama. Aruncă pieptenul pe comodă și sărind peste Carmina intră sub plapumă. Închise repede pleoapele și, întoarsă pe-o parte se făcea că doarme. Tu nu te culci, întrebă mama pe Carmina, mai citești? Ba mă culc, zise, după ce primi pe sub plapumă un călcâi de-al Elenei. Așeză semnul de carte între pagini și abandonă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
invadați pe alocuri de verde, avea impresia că ar fi putut găsi acolo ceva, ceva asemănător cu o carte în care să poată citi secretul Elenei. Dar rămânea dezarmată, se izbea de nevinovăția ce transpărea din ochii Elenei și apleca pleoapele ea singură rușinată de suspiciunile sale. Poate din seara aceea începuse schimbarea Elenei, transformarea ei din zi în zi, maturizarea, ori poate toate acele schimbări ar fi avut loc oricum odată cu vârsta, odată cu trecerea de la copilărie la adolescență, în tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
despre necazurile lui de la serviciu, ținea paharul de vin între palme, să se mai încălzească. Nu-i prea plăcea muțenia gazdei dar ce să facă? Strâns ca ariciul în scaunul lui tatăl nu spunea o vorbă, îl asculta clipind des, pleoapele îi erau tot mai roșii, din când în când și le presa cu palma. Probabil venise momentul să-și toarne cu pipeta câteva picături de pilocarpină în ochi, glanda lui lacrimogenă se atrofiase, ochii i se uscau și-l usturau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
soluție și pipeta se găseau într-o trăistuță confecționată anume, cu o despărțitură strâmtă pentru pipetă, culmea, trăistuța era din parchet albastru cu bleu, fusese făcută din resturile de material rămase de la rochia Elenei, își încărca pipeta și, depărtându-și pleoapele între degetul arătător și cel mijlociu, lăsa să cadă pe globul ocular, una, două, trei picături. Zăbovea câteva secunde nemișcat, cu pipeta suspendată în aer, apoi repeta operațiunea la ochiul celălalt, închidea sticluța, o așeza în trăistuță, o așeza pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
isprava fiului. Mică, trasă la față, cu buzele foarte roșii, Elena se așeză pe scăunelul de lângă perete, îi privea pe toți, pe rând, curioasă, speriată, părea că nu este în apele ei. Nu vorbi aproape deloc, își pleca foarte des pleoapele, se închidea în tăcerea ei vinovată. Era îmbrăcată cu o fustă plisată din tergal, avea cizme noi, maronii, la gât îi atârna un lănțișor de aur cu cruciuliță. La masă, așa cum erau așezate una în fața alteia, Carmina își privi concentrată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
convingere. Seara când pătrunse în camera Carminei se simțea stingherit. Spune-mi, tu după ce termini liceul ce-ai de gând? Fata îl privi curioasă. Era prima oară când discutau pe această temă. Vreau să dau la facultate. Tatăl își plecă pleoapele. Medita. La ce facultate? se interesă. La psihologie îi răspunse ea prompt. Psihologie? Ședea în picioare, în mijlocul camerei, se gândea la ceva, pe urmă se hotărî: în definitiv fie ce-o fi numai facultate să fie, diplomă, din aproape în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
erau tot mai evidente, fir-ar să fie, zicea distrat, bâjbâind după clanța ușii, traversa odaia, se lungea de-a lungul patului, pipăia cu mâna după trăistuța cu medicamente, scotea sticluța, pipeta, le așeza pe piept, pe urmă își apuca pleoapele între două degete, le depărta, irisul tulbure, albul globului ocular traversat de vinișoare roșietice, cădea prima picătură și în timpul acesta imaginația îl căra în sus, tot mai sus era aer, oxigen mult, simțea arsuri pe fundul ochilor, dar senzația era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
în timpul acesta imaginația îl căra în sus, tot mai sus era aer, oxigen mult, simțea arsuri pe fundul ochilor, dar senzația era depărtată, depărtată, venea parcă de la o altă ființă, străină lui, aflată undeva jos, lipită de pământ, își masa pleoapele, îl gâdilau, îl gâdilau până la excitație, înșuruba capacul sticluței pe eticheta căreia era desenat un cap de mort, o așeza în trăistuță, în cealaltă despărțitura introducea pipeta. Înainte de a ațipi, în locul treptelor, a piscului, a oxigenului apăreau diplome albastre, roze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pe picioarele ei, departe de casa părintească, tatăl visa la diplome, premii, titluri, primiri festive, entuziasm general. Avea fiecare universul lui propriu, greu să se accepte unul pe celălalt, incomod, imposibil. Mult mai simplu era după ce se stingea lumina, pe sub pleoapele închise să-și deruleze ficțiunile creierului, singurele posibilități de evadare, de refuz al faptului real, să pătrundă acolo, în zona iluzoriului, unde nu existau piedici, bariere, norme, legi, acte, monede. Înainte de examen Carmina își vizită sora, așa, dintr-o credință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
muncă. Așa o să înveți, domnișoară, să prețuiești orele pe care le pierzi aiurea, așa, numai lovindu-te de greutăți. Era violaceu în obraji, vocea îi gâjâia, ochii nici verzi, nici căprui, rămăseseră o dungă numai, printre pliurile rozii, bolnave ale pleoapelor. Își gândise îndelung răzbunarea. Poate atunci chiar credea că o să poată intra cu bocancii în sufletul fetei. Am vorbit cu Iordan, de mâine începe culesul la vie și are nevoie de sezonieri berechet! Ai să te duci să muncești, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
anatomia abandonată pe masă ca pe un obiect întâlnit cândva mai de mult nu se mai știe unde. Ceasul ticăia pe noptieră. De la un timp butucii parcă se încovoaie și trupurile la fel. Diminețile devin grele, se lasă umede peste pleoape. Ierburile se încolăcesc reci pe picioare. Respirația ustură, mâinile se învinețesc. Parcă și masa de prânz e tăcută și searbădă. Fetele se întorc la parcelele lor, fără gânduri. Apoi se ivește soarele și via începe să miroasă a viu, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
amărât pe scaun, în fața biroului, sub dușul luminos al veiozei și încerca să-și stimuleze gândirea, se concentra, i se dilatau ochii, uneori credea că o idee interesantă îi dă târcoale, ședea la pândă, gata s-o apuce, își mijea pleoapele, încerca s-o prindă, se repezea și, dintr-odată se trezea tot cu mâinile goale bâjbâind în vid. I se pleoșteau umerii, respira sacadat ca după un urcuș greu, fetele cu greu reușeau să-l facă să râdă la masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Alexe. La început nu veni nimeni să-i deschidă. Era tocmai pe punctul de a porni către trepte când auzi papucii profesorului târâți către intrare. Îi deschise chiar el, o invită înăuntru, la lumina becului din hol văzu că avea pleoapele umflate, probabil că îl trezise din somn. Era liniște în sufragerie. Draperiile grele, plușate, înăbușeau lumina săracă a serii. Alexe aprinse veioza de pe birou și atunci Carmina observă chiar deasupra brațului canapelei o tapiserie cu măști, o achiziție nouă. Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
la plecare, Carmina se opri în dreptul bătrânei și îi oferi savarina, auzi pe una dintre tinere adresându-se colegului ei: Iar s-a căpătat cu ceva, doamna spală blide. Bătrâna primi savarina fără să zică nimic, abia dacă-și săltă pleoapele din farfuria pe care tocmai o golea, o trată cu o superioară indiferență. Poate faptul că luase masa în picioare, poate episodul cu bătrâna, ceva o indispuse pe Carmina. Își simțea abdomenul uriaș, balansându-se dizgrațios între oasele bazinului deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
gurii, rupse trei bețe de chibrit până reuși să aprindă unul, apoi, cu un aer degajat, eliberă primul fum, săltând din cap de parcă scăpase de povară. Unde e Fana? Femeia o privi cu ochii ei mărunți, foarte umezi, strânși între pleoape și cum ședea acolo, întârziind să răspundă, măruntă, aparent insignifiantă, ca un câine bătut ce imploră din priviri mila, Carmina se strânse de încordare și liniștea din casă, praful ce îneca încăperea și ochii Sidoniei atât de umezi încât cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Și tu ce zici? îl întrebă Carmina și-și privi unghiile. Ovidiu era ca un dar al Sidoniei, îl primea fără să se bucure sau să se întristeze, nu simțea nici o chemare specială pentru el. Ovidiu își ridică în sfârșit pleoapele și o privi pentru câteva clipe. Apoi își înălță privirea către tavan. Cu mâna dreaptă își pieptăna absent o șuviță de păr. Poate are dreptate, mai știi? Zâmbi amuzat de parcă spusese o anecdotă. Ei, ce zici? Nu știu, îi răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
aștepta cu sufletul la gură să-i spulbere temerile. Cu ceafa sprijinită de suportul scaunului, cu ochii grei, parcă lăsați spre obraz, Ovidiu conducea în tăcere, lent, fără să forțeze comenzile, femeia avea impresia că dintr-o secundă în alta pleoapele i se vor lipi și mașina își va lua zborul lin, mai întâi razant, pe deasupra luncii, pe urmă tot mai sus către strălucirea seacă a soarelui din acel sfârșit de septembrie. Într-adevăr, imediat după vizita făcută Fanei, aflând de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
lecturată de amândoi de curând, recomandată foarte stăruitor de Sidonia, unde personajele care locuiau într-un oraș mare aveau o adevărată predilecție în a face amor în natură. Întins pe spate, gol, cu brațele sub cap, Ovidiu zâmbea tâmp, cu pleoapele lăsate, satisfăcut ca un morun care și-a depus icrele. Reveniți la han ospătarul i-a privit cu impertinență, în timp ce le lua comanda a spus, ca din întâmplare, că plouase cu o zi în urmă și fără îndoială pământul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]