780 matches
-
vreți, dar un Beckett umed, mânjit, lipsit de măreția cenușii. Crescând larvar, întîi copil, apoi adolescent, în fine matur, omul e cuprins de același urât, pentru că urăște totul și totul e urât în jurul său. Este axa verticală, diacronică, a plictisului: plictisul existențial. Pe orizontală și încrucișîndu-se cu acesta, plictisul social, sincronizat la o întreagă populație și definind o epocă - Epoca Marelui Plictis - se întinde leneș în ritmul unei nesfîrsite anchete sociale. Individul băltește și toți cei din jurul lui băltesc. Aceasta e
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
măreția cenușii. Crescând larvar, întîi copil, apoi adolescent, în fine matur, omul e cuprins de același urât, pentru că urăște totul și totul e urât în jurul său. Este axa verticală, diacronică, a plictisului: plictisul existențial. Pe orizontală și încrucișîndu-se cu acesta, plictisul social, sincronizat la o întreagă populație și definind o epocă - Epoca Marelui Plictis - se întinde leneș în ritmul unei nesfîrsite anchete sociale. Individul băltește și toți cei din jurul lui băltesc. Aceasta e crucea lipsei de speranță (pentru că asta e plictisul
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
cuprins de același urât, pentru că urăște totul și totul e urât în jurul său. Este axa verticală, diacronică, a plictisului: plictisul existențial. Pe orizontală și încrucișîndu-se cu acesta, plictisul social, sincronizat la o întreagă populație și definind o epocă - Epoca Marelui Plictis - se întinde leneș în ritmul unei nesfîrsite anchete sociale. Individul băltește și toți cei din jurul lui băltesc. Aceasta e crucea lipsei de speranță (pentru că asta e plictisul) înălțată de poetă în vîr-ful edificiului ei, gingaș, șubred, atât de feminin și
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
plictisul social, sincronizat la o întreagă populație și definind o epocă - Epoca Marelui Plictis - se întinde leneș în ritmul unei nesfîrsite anchete sociale. Individul băltește și toți cei din jurul lui băltesc. Aceasta e crucea lipsei de speranță (pentru că asta e plictisul) înălțată de poetă în vîr-ful edificiului ei, gingaș, șubred, atât de feminin și cu toate acestea puternic, care este "Xilofonul". E ideologia cărții, închizîndu-se la sfârșitul ei, asemenea capacului împăienjenit din poemul lui Baudelaire, și făcând din prima carte apărută
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
sfârșitul ei, asemenea capacului împăienjenit din poemul lui Baudelaire, și făcând din prima carte apărută după revoluție ultima carte a epocii băltirii și cel mai autentic document despre ea pe care-l cunosc. Ochiu-nchis afară se deșteaptă însă înăuntru. Căci plictisul are un revers fără de care nu poate fi conceput: nostalgia. Deprivarea senzorială duce la revenirea eidetică, imperioasă, a amintirii. Depuse strat peste strat, imaginile străvezii ale plictiselii se îngroașă, golurile suprapuse la nesfârșit încep să sune deodată a plin și
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
un efort de Înțelegere a intenției poemului și a modului său de articulare. Puține completări erau realmente valoroase, dar uneori se nimerea cîte una care concura cu originalul. Propusesem un poem al meu, care suna așa: amiază sub nuc - În plictisul verii o muscă bâzâind Versul boldit fiind lipsă, trebuia găsit un substitut. Vara, sub nuc - ce imagine mai aproape de desăvîrșirea unei liniști paradisiace?! Și, prin contrast, ce poate fi mai sîcÎitor decît insistența supărătoare a unei muște nesuferite? Dar oare
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
verii o muscă bâzâind Versul boldit fiind lipsă, trebuia găsit un substitut. Vara, sub nuc - ce imagine mai aproape de desăvîrșirea unei liniști paradisiace?! Și, prin contrast, ce poate fi mai sîcÎitor decît insistența supărătoare a unei muște nesuferite? Dar oare plictisul ar mai fi atît de savuros fără acest bîzÎit care dă consistență tăcerii? Mai ales acum, cînd totul este doar amintire! Completarea Anișoarei Iordache, amiază sub nuc - În cutia viorii musca bâzâind mi s-a părut uluitoare. În primul rînd
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
savuros fără acest bîzÎit care dă consistență tăcerii? Mai ales acum, cînd totul este doar amintire! Completarea Anișoarei Iordache, amiază sub nuc - În cutia viorii musca bâzâind mi s-a părut uluitoare. În primul rînd, pentru că evita În mod discret plictisul care, dintr-un scrupul firesc pentru haiku, nar fi trebuit numit ci doar sugerat. În al doilea rînd, pentru că reușea o hiperbolizare a bîzÎitului atașîndu-i o neașteptată cutie de rezonanță. În al treilea rînd, pentru că aducea acea notă de umor
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
degrabă pasiv (cuvîntul pare să fi intrat În ultima vreme Într o derivă spre conotația englezească mai activă de sprijin și ajutor). De la faptul că la un eveniment sau chiar Într-o clasă prezența este mai curînd formală, Între complezență, plictis și gură-cască. Drumul Am ales să Încep versul doi cu În clasă pentru a elimina verbul asistă absorbit de această simplă localizare care implică de la sine ce se Întîmplă acolo. GÎndindu-mă mai bine, am schimbat Însă cu În sală care
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
făcut, de unul singur, un drum la fel de lung ca paleoliticul superior, în care stilurile se numără în milenii). Antichitatea târzie și prima modernitate atestă că declinul unui ciclu are prea puțin de-a face cu acea maladie a melancoliei, cu plictisul, cu încetineala vieții, sugerate de poncifele noastre literare ("Sunt Imperiul la sfârșitul decadenței..." Este mai degrabă efectul unei supraproducții inflaționiste de spectacole, teorii, accesorii, cu o viteză de execuție tot mai mare și o circulație accelerată a semnelor (monetar, pictural
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
lume inventivă, colcăind de inițiative și puncte de vedere, în care poate să se întâmple orice, bogată în asocieri libere și evocări poetice, o lume în care valorile emoționale de context, de simpatie și de participare fizică ne salvează de plictisul și cinismul rece al abstracțiilor logice. Capitolul XII Dialectica televiziunii pure " Aceste aserțiuni sofistice deschid deci o arenă dialectică, în care fiecare parte care are permisiunea de a ataca are câștig de cauză, iar acela care este silit să procedeze
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
bate în țărmul de piatră al Soartei. Până și războiul, ca prilej de desfășurare a forței, apare preferabil lâncezelii și inacțiunii. Câtă vreme nu luptă, mirmidonii lui Ahile tânjesc de urât și, când nu umblă de ici colo, își omoară plictisul aruncând cu lancea sau cu discul, trăgând cu arcul. Iar când Ahile îi trimite iarăși la război, le spune că vor merge să facă ceea ce le este drag să facă (hées to prin geráasthe): să se avânte în luptă ca
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
umană Hera, vorbind cu Zeus, spune chiar despre Ahile că nu este decât un muritor care „știe atât de puțin“. Văzuți de zei, în genere, oamenii sunt precari, efemeri, mărginiți și mărunți, buni doar să-i ferească pe nemuritori de plictisul nemuririi și al vanității lor. Apolon, vorbind cu Poseidon, spune și el: „niște sărmane făpturi omenești care, aidoma frunzelor, trăiesc o clipă, trăgând din pământ căldura vieții, apoi se veștejesc și pier“. Și tot el îi spune înverșunatului și inteligentului
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
amintiri. Nu au nici măcar viața arătărilor din vise. Ținutul morților este singurul loc din universul homeric unde Forța care poartă lumea, care este lumea, e absentă. Acestor umbre fără cuget, fără voință și fără pasiuni nu le este nici măcar urât, plictisul fiind doar o tânjire a vitalității. Și nălucile acestea nu sunt nici măcar mohorâte sau triste, pentru că de fapt nu mai sunt. Față de ele până și materia, mineralele sau metalele, apele și norii, vântul și focul par înzestrate cu un fel
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
bate în țărmul de piatră al Soartei. Până și războiul, ca prilej de desfășurare a forței, apare preferabil lâncezelii și inacțiunii. Câtă vreme nu luptă, mirmidonii lui Ahile tânjesc de urât și, când nu umblă de ici colo, își omoară plictisul aruncând cu lancea sau cu discul, trăgând cu arcul. Iar când Ahile îi trimite iarăși la război, le spune că vor merge să facă ceea ce le este drag să facă (hées to prin geráasthe): să se avânte în luptă ca
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
umană Hera, vorbind cu Zeus, spune chiar despre Ahile că nu este decât un muritor care „știe atât de puțin“. Văzuți de zei, în genere, oamenii sunt precari, efemeri, mărginiți și mărunți, buni doar să-i ferească pe nemuritori de plictisul nemuririi și al vanității lor. Apolon, vorbind cu Poseidon, spune și el: „niște sărmane făpturi omenești care, aidoma frunzelor, trăiesc o clipă, trăgând din pământ căldura vieții, apoi se veștejesc și pier“. Și tot el îi spune înverșunatului și inteligentului
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
amintiri. Nu au nici măcar viața arătărilor din vise. Ținutul morților este singurul loc din universul homeric unde Forța care poartă lumea, care este lumea, e absentă. Acestor umbre fără cuget, fără voință și fără pasiuni nu le este nici măcar urât, plictisul fiind doar o tânjire a vitalității. Și nălucile acestea nu sunt nici măcar mohorâte sau triste, pentru că de fapt nu mai sunt. Față de ele până și materia, mineralele sau metalele, apele și norii, vântul și focul par înzestrate cu un fel
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
pronunțată a scrisului. Caligrafia impecabilă de altă dată se transformă într-un veritabil grifonaj, în care, spune Gorovei, anumite litere trebuieau "gâcite". Se transformă și entuziasmul său pentru viața intelectuală din capitala Saxoniei, care se diminuează și devine un veritabil plictis, exprimat prin concluzia "bine c'am scăpat de parșivii cei de saxoni" (Gorovei, 1930, p. 116). După întoarcerea de la Congresul antropologic de la Roma, în mai 1894, îl cheamă pe Artur Gorovei la el pentru o chestiune "foarte importantă", însă după ce
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan () [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]
-
lectură directă sau orice reprezentare scenică, să dezmintă interpretările tendențioase și chiar să reveleze, prin contrast cu regimul care ostracizase râsul în zonele trecutului sau ale "imperialiștilor", o lume paradisiacă 23: "Realismul socialist este o doctrină vagă dar eminamente serioasă, plictisul și cenușiul fiind trasăturile sale dominante. Într-un astfel de spațiu, delimitat de o parte de lagărul de concentrare, de alta de moralizarea didactică și de optimismul vigilent, râsul se stinge. De aceea, comuniștii îl caută în trecut, și cred
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
act, un prolog și două tablouri Actul al șaselea, în care D. D. Pătrășcanu parodiază piesa shakespeariană Romeo și Julieta, amuzându-se prin negarea finalului tragic arhicunoscut și continuarea poveștii de dragoste prin imaginea infernului conjugal în care gelozia și plictisul pregătesc terenul unor adultere în paralel. Spre deosebire de piesa lui G. Ranetti, Romeo și Julieta la Mizil, centrată pe conflictul de natură politică între familiile celor doi, comedia lui D.D. Pătrășcanu deschide mai larg evantaiul țintelor parodice, vizând și alte mari
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
strâmb, grimase, manuale, tăceri, cataloage, "moaca roșcată a servietei", țigări, somn, ciorapi curați, un ceas deșteptător, cămăși, cravate, vodcă mică, soneria, cutia de scrisori, ședințe, consilii, comisii, clasicii noștri, lame, chei, dulapuri, orare, ferestre, bilete, bibliotecă, bancuri, bani, comentarii, întrebări, plictis, gălăgie, coridoare, afișe, un caiet de dictando ca un recipient pentru scurgeri finale de energie.191 La distanță de câteva pagini, același procedeu este însă marcat de originalitate atunci când lista reface șirul "cuvintelor mitice", adică a acelor termeni care antrenează
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Vancouver nu dura decât vreo două ore, Nieve nu voia să petreacă aceste două ore pe un loc incomod, în fața vreunui copil enervant care ba îi lovea tot timpul scaunul, ba se plângea de foame, ba de sete, ba de plictis - un copil care era, într-un cuvânt, o pacoste. Se cuibări în scaunul ei tapițat cu piele, cu spațiul său confortabil de întins picioarele și pernuța sa pentru cap ajustabilă; era recunoscătoare firmei pentru faptul că întotdeauna asigura angajaților călătorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
de rășină și țărână, ar fi fost un halucinogen tare, injectat intravenos... Aceeași exaltare năucă am simțit-o și azi, pe traseul meu printre molizi, în susul culmii Cumpătului. Când m-am întors, ud de zăpadă și încălzit, uitasem de tot plictisul, de mediocritatea fără ieșire a vieții mele bucureștene. De lumea literară, de contractele cu ISIS-ul, de mutrele Deliei, de panica la gândul că trebuie să mai scriu din când în când câte o carte... Pe acest Zauberberg, în vila
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
zilele ca azi, când are pe față privirea aia care spune că nu-i deloc bine să stai și să te relaxezi în fotoliul tău. În plus, m-am gândit că o să mă ajute să scap de sentimentul neplăcut de plictis care îmi dă târcoale încă de la prânz. Indiferent cât de mult încerc să mă conving să scap de dispoziția asta - îmi fac în cap o listă cu toate lucrurile bune din viața mea, ca într-un articol de autoajutorare din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
chiar ale tuturor lucrurilor nu sunt, și încă nemuritoare exact în sensul în care credeau catolicii naivi din Evul Mediu, atunci, dacă nu așa stau lucrurile, nimic n-are valoare și nicio strădanie nu merită osteneala. Și de aici doctrina plictisului a lui Leopardi după ce i-a pierit amăgirea supremă, ch’io eterno mi credei, aceea de a se crede etern. Și așa se explică și împrejurarea că trei dintre autorii cei mai îndrăgiți de don Miguel sunt Senancour, Quental și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]