793 matches
-
mărunte. Mă tem ca de o trufie să încerc așa ceva. Răbdarea este grea. Noi suntem mereu grăbiți, agitați, în fugă, superficiali, la suprafață și, în mod paradoxal, această acumulare continuă de mișcări și energii fără durată are drept rezultat monotonia, plictisul, inerția, orbirea și ne-simțirea în relația cu propria noastră viață și cu viața unanimă. Răbdarea ar fi o soluție de împotrivire la această aneantizare, o educare întru aprofundarea de sine, un mod de a fi mai rodnic întru spirit
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
am născut în Transnistria, o țară care nu există. Dar, uite, eu sunt de acolo, din țara care nu există. Ce v-a făcut să vă apucați de teatru, de film? Foarte de curând am descoperit că m-a determinat plictisul. Pe la 15-16 ani am aflat o chestie tragi-comică pentru mine: că viața este foarte plictisitoare. Sau urma să fie așa... în orice caz, traseele pe care mi le indicau părinții, apropo de Fellini!, erau unele extrem de plictisitoare: trebuia să mă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2165_a_3490]
-
mai zice pe plan locală au jucat primele lor piese fac din acesta un spațiu potențiabil. Însă piesele selectate în festival au rupt vraja în două, amintind că, în marea lui mărinimie, teatrul românesc se poate reduce la doi termeni: plictis și artificialitate. Dar să nu ne grăbim. Generalizările sunt moartea pasiunii, poate de aceea selecția la secțiunea „Regal Teatral“ a fost una dedicată teatrului fosilizat și fosilizant. Festivalul de la Piatra-Neamț e, de fapt, un compus între un festival al regizorilor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2186_a_3511]
-
se află lada cu galbeni? CREPUSCULUL CIVIL DE DIMINEAȚ| Sunt zile care se preling moale... Emil BRUMARU Sunt zile care se preling moale în ploaia măruntă, sub o zare cenușie, obturând mințile și sufletul degradat încet-încet a pagubă și-a plictis... Nu fac nimic, răsfoiesc cărți, le aduc pe pat, mănânc mere tăiate cu cuțitul, sorb cu poftă iaurturi degresate (0,1% grăsimiă, mă simt pierdut, fără continent de bază, fără părinți, fără prieteni, fără iubită, fără ibric, fără nasturi la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2186_a_3511]
-
Buzău, 2007) pleacă de la o premisă greșită: că negativismul lui Emil Cioran ca și alte caracteristici ale modului lui de a scrie se explică prin anumite boli, psihice și fizice. În prima categorie de afecțiuni autoarea înscrie insomnia, anxietatea, depresia, plictisul și epilepsia. Iar în a doua categorie - nevrita, gripa, răceala și gastrita. „Insomnia - declară ritos Mihaela Nicoleta Grigore - este boala care îl face pe Cioran să fie ceea ce este: negativist, disprețuitor, obsedat, deprimat, melancolic, plictisit, disprețuitor, invidios, contradictoriu, dar și
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
sus și-n jos În lift, stând la birou, la volan, Îngrijind de mașinării. Pentru un animal atât de nestatornic și de neliniștit, un animal curios, cu nervii atât de Întinși, o maimuță supusă la atâtea boli, la caznă, la plictis, asemenea disciplină, asemenea instrucție, asemenea putere de regularitate, asemenea asumare de răspunderi, asemenea respect pentru ordine (chiar În dezordine) sunt și ele un mare mister. O, sunt un mister. Nu se pot confunda cu nebunia, prin urmare. Un lucru, totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
judecătorului, înmânându-i acestuia un plic în interiorul căruia se afla declarația soțului Olgăi. Președintele deschise plicul, desfăcu declarația, o citi și o puse peste dosarul din fața sa, fără a face vreun comentariu. Avocatul Diaconescu urmări întreaga scenă cu un vădit plictis și schiță un gest prin care voia să dea de înțeles că aceste argumente sunt destul de superficiale și că instanța ar putea chiar să nu le consemneze. - Vreți să continuați, domnule avocat Mocanu? i se adresă judecătorul acestuia. - Desigur, domnule
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
luptînduse și n-a trecut nici o patrulă să ne oprească: „Stați! Actele! Voi nu vedeți că fortul se surpă din năuceala voastră?“ Sfînta năucelă a zilei de azi. Cotidianul e drogul nebunilor. Neștiind că vor să iubească, încearcă totul, de la plictis la crimă. Sînt sigur că în mintea mea există un centru învățat al vieții căci am învățat să trăiesc parcă învățînd să citesc lumea: uitînd știința tăcerii. Nașterea a umplut liniștea albă cu peisajul unui univers necunoscut, inundat de altă
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
cu toate că se-nvelește în norii poeziei. Necazul tău e că nu te poți concepe ca o treaptă. Vrei să te pășești. Sigur, avem dreptate că sîntem unici dar asta-i important doar în economia noastră. E singura armă ce sfîșie plictisul. Și ar trebui să ne facă frenetici atît în durere cît și în bucurie. Trezirea aceasta, chiar individualistă, e menită să ne scoată din egoism. Mai toți trăiesc călduț, alungînd orice teroare sau suferință, cuibărindu-se în anestezia plictisurilor, pulsînd
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
Poate de aceea, simțind cât de tare îi disprețuiesc, clienții s-au rărit peste măsură. Legea fiecărui negustor, de a nu mânca de dimineață până nu-și face safteaua, nu mai putea funcționa. Aș fi rămas nemâncat zile întregi. Un plictis nesfârșit m-a făcut să-mi imaginez diferite experiențe. Având de a face cu figura umană, m-au fascinat anumite detalii. De exemplu, m-am convins că fața omului nu numai că e imperfect simetrică, dar că e perfect asimetrică
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Hăt la cel Vânăt cer Împăcat la sori de ger, Unde visul lumii ninge, Unde sparge și se stinge, Sub târzii vegheri de smalt, Orice salt îndrăznit: Falsă minge Ori sec fulger De hanger Repezit; Prin Târziu și Înalt În plictisul și căscatul lung al râpelor de smalt, Hai în zbor de șoarec sur La ăl ciur Des și rar Clătinat la râul nopții De Țiganul Aurar, Ciuruitul prapur sur Ce-n azur străvechi întinge Îngălatul de azur: Rupta lumilor meninge
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
se omoară. Hai, Daniel, dă fuga. Și dumneavoastră dați-mi cheia aceea, vă rog. Doctorul Baró era un burlac insomniac ce-și petrecea nopțile citindu-l pe Zola și privind stereograme cu domnișoare În lenjerie intimă spre a-și alunga plictisul. Era un client obișnuit al prăvăliei tatei și el Însuși se califica drept un măcelar de mîna a doua, Însă avea mai mult fler În a nimeri diagnosticele decît aveau cei mai mulți dintre medicii bogătașilor, cu cabinete pe strada Muntaner. Mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
zi? Asta nu coastă? Și baltă pentru scăldătoarea dumnealui de unde să iau? Poate mă sfătuiești dumneata c-ar fi bine să-l leg c-o curelușă și să-l scot la promenada în fiecare dimineață, să nu se bolnăvească de plictis! Sigur, că altă treabă n-am! Ori poate să tocmesc pe cineva să-i poarte grijă dumnealui, gănsacului, pănă la toamnă, doar banii stau la mine grămezi-grămezi, și numai ce-mi bat capul cum să scap de dânșii. Foarte mulțumesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
chiar ale tuturor lucrurilor nu sunt, și încă nemuritoare exact în sensul în care credeau catolicii naivi din Evul Mediu, atunci, dacă nu așa stau lucrurile, nimic n-are valoare și nicio strădanie nu merită osteneala. Și de aici doctrina plictisului a lui Leopardi după ce i-a pierit amăgirea supremă, ch’io eterno mi credei, aceea de a se crede etern. Și așa se explică și împrejurarea că trei dintre autorii cei mai îndrăgiți de don Miguel sunt Senancour, Quental și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
culcă. Și întins în pat continuă să-și spună: „Păi adevărul e că m-am plictisit fără să știu, și doi ani ucigători... de când a murit sfânta mea mamă... Da, da, există o plictiseală inconștientă. Aproape toți ne plictisim inconștient. Plictisul reprezintă fondul vieții și plictisul e cel care-a inventat distracțiile, romanele și dragostea. Din ceața vieții picură o dulce plictiseală, o licoare acrișor-dulceagă. Toate întâmplările astea cotidiene, nesemnificative; toate conversațiile astea dulcege cu care ucidem timpul și lungim viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
continuă să-și spună: „Păi adevărul e că m-am plictisit fără să știu, și doi ani ucigători... de când a murit sfânta mea mamă... Da, da, există o plictiseală inconștientă. Aproape toți ne plictisim inconștient. Plictisul reprezintă fondul vieții și plictisul e cel care-a inventat distracțiile, romanele și dragostea. Din ceața vieții picură o dulce plictiseală, o licoare acrișor-dulceagă. Toate întâmplările astea cotidiene, nesemnificative; toate conversațiile astea dulcege cu care ucidem timpul și lungim viața, ce sunt dacă nu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
e cel care-a inventat distracțiile, romanele și dragostea. Din ceața vieții picură o dulce plictiseală, o licoare acrișor-dulceagă. Toate întâmplările astea cotidiene, nesemnificative; toate conversațiile astea dulcege cu care ucidem timpul și lungim viața, ce sunt dacă nu un plictis excesiv de dulce? O, Eugenia, Eugenia mea, floare a plictisului meu vital și inconștient, însoțește-mă în visele mele, visează în mine și cu mine!“ Și adormi. V Străbătea norii, vultur strălucitor, cu aripile puternice perlate de rouă, cu ochii prădalnici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Din ceața vieții picură o dulce plictiseală, o licoare acrișor-dulceagă. Toate întâmplările astea cotidiene, nesemnificative; toate conversațiile astea dulcege cu care ucidem timpul și lungim viața, ce sunt dacă nu un plictis excesiv de dulce? O, Eugenia, Eugenia mea, floare a plictisului meu vital și inconștient, însoțește-mă în visele mele, visează în mine și cu mine!“ Și adormi. V Străbătea norii, vultur strălucitor, cu aripile puternice perlate de rouă, cu ochii prădalnici pironiți în ceața solară, cu inima dormindu-i într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
și inconștient, însoțește-mă în visele mele, visează în mine și cu mine!“ Și adormi. V Străbătea norii, vultur strălucitor, cu aripile puternice perlate de rouă, cu ochii prădalnici pironiți în ceața solară, cu inima dormindu-i într-un dulce plictis la adăpostul pieptului călit în furtuni; împrejur, liniștea proiectată de îndepărtatele zvonuri ale pământului, iar acolo, sus, în vârful cerului, două stele gemene revărsând un balsam invizibil. Un țipăt strident sfâșiè liniștea, zicând: „La Correspondencia!“ Și Augusto întrezări lumina unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
de oțet! Apoi o trăsură, și apoi un automobil, și după-aceea niște țânci. „Imposibil! - își spuse din nou Augusto -. Se-ntoarce viața. Și odată cu ea, dragostea... Și ce-i dragostea? Nu-i oare distilarea tuturor acestora? Nu-i oare secreția plictisului? Să ne gândim la Eugenia: ora e propice.“ Și închise ochii cu intenția de a se gândi la Eugenia. A gândi? Gândul acesta i se diluă, topindu-i-se, și-n scurt timp nu mai era decât o polcă. Sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
cunoscut viitorul. Și acum, când încep să-l întrezăresc, mi se pare că o să mi se transforme în trecut, Eugenia e aproape o amintire pentru mine. Zilele astea care trec... ziua asta, ziua asta eternă care trece... lunecând în ceața plictisului. Azi ca ieri, mâine ca azi. Uită-te, Orfeule, uită-te la cenușa pe care a lăsat-o tata în scrumiera aia... Asta e revelația eternității, Orfeule, a teribilei eternități. Când omul rămâne singur și închide ochii la viitor, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
sunt acum eu în ea? ce s-a ales de ceea ce a fost?“ Asta e ceața, asta e rimanul, asta e legenda, viața eternă... Și asta e cuvântul creator, visător. Există o viziune radioasă a lui Leopardi, tragicul visător al plictisului, și anume Cântecul cocoșului-sălbatic, cocoș gigantic scos dintr-o perifrază targumică a Bibliei, cocoș care cântă revelația eternă și-i poftește pe muritori să se trezească. Și sfârșește așa: „Va veni o vreme când universul acesta și natura însăși se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
scriu La Raza ca să fac un joc de cuvinte - gust conceptist -, deși Larraza însemnează pășune. Și Jugo nu prea știu ce, dar nu ce însemnează jugo în spaniolă. U. Jugo de la Raza se plictisește în chip suveran - și ce mai plictis cel al unui suveran! - din cauză că nu mai trăiește decât în sine însuși, în bietul său eu de sub istorie, în omul trist care nu s-a făcut roman. Și tocmai de-aceea îi plac romanele. Îi plac și le caută ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Spaniei?“ Și devoram - așa cum continui să devorez - jurnalele, și așteptam scrisori din Spania. Și scriam acele versuri din sonetul LXXVIII din cartea mea De la Fuerteventura la Paris: Și Revoluția este-o comedie de Domnul inventată contra plictiselii. Căci nu din plictis e făcută anxietatea istoriei? Și-n același timp mă încerca dezgustul de compatrioții mei. Îmi dau perfect seama de sentimentele exprimate de Mazzini într-o scrisoare de la Berna, adresată Judithei sale, la 2 martie 1835: „I-aș strivi sub dispreț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
un poet. Umbră, nu trup al durerii. Aici e însă fondul tragediei romanești, a romanului tragic al istoriei: durerea este umbră, nu trup; durerea cea mai dureroasă, cea care ne smulge strigăte și lacrimi ale lui Dumnezeu este umbră a plictisului: timpul nu e corporal. Kant spunea că e o formă a priori a sensibilității. Ce somn cel al vieții...! Fără trezire? [Și citesc în acel număr, aici, în munții mei, că Góngora a numit „del Prineo la ceniza verde“ (Soledades
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]