8,496 matches
-
să se mărite cu el. Aide i-a răspuns sec: "Fiindcă nu vreau să mă mărit cu o bancă". S-a stârnit un haz nebun. "Zi mai departe, zi mai departe", strigau și fetele, și băieții bătând cu picioarele în podea. Aide continuă: Ne obișnuim cu băieții noștri cum ne obișnuim cu băncile, nu?" Sala gemea de râsete. Silueta profesorului a apărut în ușă, s-a uitat la hărmălaia din sala de curs, a urcat la catedră, și-a aranjat cărțile
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
curățenie, miroase bine și ochiul este desfătat de ceea ce vede în jur. Nu pot descrie casa, dar trebuie să vă imaginați că aici lumina, culorile și liniile sunt într-o perfectă armonie, iar lucrurile din casă parcă ar crește din podea. Mă plimb fascinată prin casă și mă gândesc că aș vrea să trăiesc într-un astfel de spațiu măcar preț de o carte. Acest gând este tot mai presant în mintea mea, deși el nu are niciun fel de justificare
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
oboseală. Zinzin trage arcușul pe strunele viorii, sunetul scrâșnește în creierul ei, se uită la cei din sală, și-i imaginează plutind în văzduh, siluete haotice, planând peste dealuri, cântând ca îngerii în bezna lumii, și-a înfipt picioarele în podea, își lasă mâna să conducă arcușul ca într-un fel de transă, ascultă vocea profundă a viorii, aceasta tresare într-un suspin, muzica începe să curgă în aer ca mierea în faguri, sunetele răsună în corpul ei ca într-o
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
intensitate și atât de dureros îi spune că ea nu are ce căuta în această lume Zinzin trage arcușul pe strunele viorii, coarda viorii scrâșnește, spectatorii din sală plutesc în văzduh, siluete haotice, planând în văzduh, își înfige picioarele în podea, își lasă mâna să conducă arcușul ca într-un fel de transă, ascultă vocea profundă a viorii, își lipește urechea de pieptul ei, aceasta tresare, muzica începe să curgă în aer ca mierea în faguri, se lasă în voia sunetelor
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
luat dreptul de a cânta după voia ei. Atât Zinzin, cât și vioara au devenit obiecte de patrimoniu național, păzite cu strășnicie. Aide stă în sala de concert scufundată în beznă. Sus pe podium Zinzin și-a proptit picioarele în podea și cântă în extaz. Trage de arcuș de parcă ar trage de propriii ei nervi. Sunete incandescente se desprind din trupul viorii, claia neagră de păr i se aprinde în reflexe albăstrii, toată femeia pare cuprinsă de flăcări. Zinzin și Sandei
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
sare din pat și intră sub duș, îi vine să urle ca o fiară, dă drumul la apă la maximum, deschide gura, vrea să se înece, el o prinde duios de mijloc și o trage din baie, se tăvălesc pe podea, el o pătrunde furios și tandru în același timp, se lasă în voia lui, el o posedă cu sălbăticie, acolo pe podele, peste covoare, se rostogolesc prin toată încăperea, peste trupul ei se năpustesc fiarele din pădure, trupuri lemnoase cu
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
vrea să se înece, el o prinde duios de mijloc și o trage din baie, se tăvălesc pe podea, el o pătrunde furios și tandru în același timp, se lasă în voia lui, el o posedă cu sălbăticie, acolo pe podele, peste covoare, se rostogolesc prin toată încăperea, peste trupul ei se năpustesc fiarele din pădure, trupuri lemnoase cu respirația împuțită, o hăcuiesc, ea vrea să scape din încleștare, o dor măruntaiele, o dor rărunchii, murdăria se revarsă în ea ca
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
și-a întreținut familia, lucrând în atelierul său de tâmplărie alături de cei doi băieți mai mari, Gică și Vasile, cu care a ridicat o mulțime de case în Vama și în satele vecine. Uneori, cei care comandau uși, ferestre, tocuri, podele, vergele erau amânați în multe rânduri, mai ales de unchiul Gică, un om care de mic era cam neparolist. Degeaba făceau clienții gălăgie că-i apucă iarna, chiar cerând banii de avans înapoi, motivele întârzierilor erau întotdeauna tabuuri. De fapt
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
1954, când aveam doar trei ani, și am rămas fascinat de curajul și inteligența câinelui distribuit în rolul principal. Prin anii șaizeci, s-a dat în folosință in centrul satului, vis-à-vis de Casa Parohială, o sală modernă de cinematograf, cu podeaua înclinată să se vadă bine și din spate, cu ecran lat și scaune rabatabile, numerotate. La început, rulau două filme pe săptămână, iar duminica dimineața de la ora zece aveam matineu, la care nu lipseam niciodată. Client fidel eram și la
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
pavată, ce se pierdea șerpuind printre pâlcuri de iarbă Înflorată, clădiri și felinare. Lui Grimmi i se dădu drumul de sus, de deasupra scenei, În acordurile pianului din culise, ale cărui sunete Îi ilustrau perfect mișcările. Când acesta atinse milimetric podeaua, se opri Într-o poziție verticală, chiar În mijlocul petei de lumină, care-i scoase În evidență trăsăturile expresive. Sforile care-l susțineau Într-o balansare continuă aproape că nu se vedeau În penumbra creată de spațiul scenic. Acesta salută ștrengărește
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
ne ascultăm una pe alta! - Bine! Uite, eu plec la schimbul de după amiază, dar când vin acasă să te găsesc cu lecțiile făcute. Tu știi bine, nu ai de ales. Ori înveți și răzbești prin viață, ori speli rufele și podelele Coanei Aglaia. Când Olga auzea numele Coanei Aglaia, i se făcea negru înaintea ochilor. E drept, era o bătrână neputincioasă, dar pentru nimic în lume n-ar mai fi intrat în casa ei, unde fusese o singură dată și, de la
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
ar fi vrut să se disculpe într-un fel, dar mama ei era extrem de grăbită: - Hai, lasă, lasă, vom mai vorbi! Nu uita ce ți-am zis și mai ales amintește-ți că și Coana Aglaia are rufe de spălat, podele... - Iar începi, mamă... Poate șirul vorbelor nu se terminaseră, dar Olga nu le mai auzi și mama ei se afla deja la poartă. În pașii ei graba lucra spornic. Mai avea doar câteva minute ca să ajungă la timp, la ghișeul
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
că i se zâmbește. Îngheță. Închise repede ochii, ca nu cumva garoafele din buchet să îi zâmbească ca și Delia. — Bă, m-ai spart. — Ce mă? Ce ți-am făcut? În spatele vagonului două perechi de blugi largi și căzuți măturau podeaua. Cămășile în carouri se revărsau peste ei, căzând de pe umeri, acoperind degetele și unghiile celor doi puști de parcă nici nu le-ar fi avut. Unul era blond, cu fața roșie și cu piercing în nas, celălalt avea obrajii supți și
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
bancheta din față. Se ridică instantaneu să le culeagă. Așa, aplecată, părea un copil care se joacă neîndemânatic cu niște bile, numai când întorcea capul era din nou bătrână și hidoasă. Grăbită, coborî cu plasele ei, uitând de rujul de pe podea. În spatele ei, cei doi puști salivau ostentativ, numai unul călcă batonul roșu și se duse apoi să coloreze albul din jurul surorii sale. Pe măsură ce stațiile treceau, tânăra cu fusta foarte scurtă devenea și mai palidă, iar domnul cu servieta imensă, și
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
din agendă, nu mi-a folosit la nimic. — Vă înșelați, domnule, mai târziu vă veți aminti. — Ca de o zi pierdută. — Dacă așa considerați. — Acum pot să apăs pe buton? Nimeni nu dădu atenție întrebării. De oboseală, se așezară pe podea, apoi mâncară pizza și băură Coca-Cola. Spre dimineață li se făcu somn și fură brusc copleșiți de tristețe și milă. Simțeau din ce în ce mai acut lipsa spațiului liber plin de oxigen, mișcare și viață. În primele zile au rezolvat problema oxigenului printr-
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
de tristețe și milă. Simțeau din ce în ce mai acut lipsa spațiului liber plin de oxigen, mișcare și viață. În primele zile au rezolvat problema oxigenului printr-o serie de găuri date în cabină și prin deschiderea tavanului; gaura cea mai mare din podea era destinată nevoilor. Unicul lucru nerezolvat era hrana. Erau prețuite cerealele fetiței, semințele puștiului și bomboanele cu mentă din buzunarul bătrânului. La un moment dat, doamna a găsit în geantă un sendviș și o tabletă de ciocolată. Cele cinci pliculețe
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
și să strige isteric, încât bărbatului și secretarei le luă mult timp ca s-o liniștească. Apucară însă să promită că vor găsi o soluție. Era din nou liniște, doar gândurile alergau de la unul la altul. Secretara se întinse pe podea, nemaifiind nevoită să-și îndoaie genunchii. Bărbatul o ajută să se așeze cât mai comod și îi puse sub cap haina sa. Aproape fără să se miște, ea adormi imediat. Trăgându-și mâna de sub capul ei, bărbatul atinse un obraz
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
așteptă îngăduirea mamei și se apucă să apese aleatoriu pe câte două-trei butoane odată ca și cum ar fi cântat la un instrument cu clape. După câteva secunde liftul se puse în mișcare și începu să coboare repede, dezmembrându-se din pricina vitezei. Podeaua se desprinse prima și căzu în gol și, odată cu ea, doamna și fetița ei. Totul a durat doar o fracțiune de secundă, un timp foarte scurt, doar cât să te prinzi de frânghiile ce atârnau libere peste cabină. Trupul secretarei
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
și se transformaseră în orange străbătut de nervuri roșii, tavanul nu mai era alb, ci roșu aprins, nu era sigur dacă mai putea găsi ușa, în locul ei rămase o dungă violet, destul de groasă, asemeni unei vene ce se pierdea în podeaua albastră. El și camera lui; o încăpere obișnuită, ca a tuturor tinerilor de vârsta lui, cu afișe peste afișe, cu beculețe și reviste, cu haine aruncate peste fotoliu, totul într-o dezordine perfectă; acum era nevoit să accepte pereții goi
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
într-o inimă enormă ce-a încetat de mult să bată. Își întinse brațele și încercă să atingă pereții; nimic mai simplu. Mâinile i se lungiră din încheieturi, iar degetele se prelingeau în continuarea nervurilor de pe pereți. Picioarele intraseră în podea, vârfurile pantofilor se alungiseră atât de mult, încât acum se contopiră cu ceea ce ar fi trebuit să fie ușa; avea impresia că și trupul începea să se mărească și să pătrundă tot mai mult în canapea. Se simțea ocrotit, îmbrățișat
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
perete, lângă ușă. Peretele era cald, îl simțea pulsând prin cămașă, sau poate că nu era peretele, ci inima lui. Pe sub ușă pătrundea o ușoară adiere de aer, răcorindu-i palma și degetele de la mâna stângă, ce stătea răsfirată pe podea. Acestea erau momentele care-i plăceau cel mai mult, singur în camera lui, ascuns de ceilalți, fără speranțe sau regrete, înainte de a începe ceva, orice, când totul este posibil. Se gândi să mai savureze clipele acestea, înaintea de a lua
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
savureze clipele acestea, înaintea de a lua o hotărâre. Erau momente perfecte, iar el se simțea împlinit în nenorocirea sa și probabil că dacă ar gusta-o ar fi dulce, ca și prăjitura din fața lui. Se așeză mai comod pe podea, lăsându-și capul să se sprijine pe umărul stâng, simțind adierea cu întreg brațul. Ar fi vrut să simtă picături de ploaie căzându-i pe față, răcorindu-l, însă totodată era sigur că o singură picătură l-ar fi putut
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
Zâmbea liniștit și mulțumit de performanțele sale. În fond nimic nu era greu, cândva o să se vindece și el, și tot ce simte în aceste momente va fi ceva mai puțin decât o amintire. Dacă și ar lipi urechea de podea ar putea auzi pașii ei, egali și indiferenți, îndepărtându-se sau apropiindu se, iar dacă ar deschide ușa ar putea să o vadă în prag așteptând să treacă ziua de ieri. Nu avea chef să se ridice, în schimb își
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
din loc în loc impresia unor nuanțe violet. Ochii săi zâmbeau împăcați și fericiți, ca și când ar fi auzit în cele din urmă pașii ei, și probabil că inima lui n-a mai încăput în piept de fericire, căci zăcea liniștită pe podea, alături de farfurioara cu prăjitura glazurată. — E mort? — Așa pare. — Și eu cred la fel. — S o fi sinucis. Da, mă, că spunea el că l-a părăsit aia. — Cât curaj trebuie să fi avut. — Și câtă lașitate. — Acum ce facem
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
de față la convorbirea dintre cei trei părinți și fată: nu doresc să scot nici un cuvânt. Vă rog, numai, să mă lăsați s-o privesc, un pic, în ochi. Da? Da! A privit-o. Ea, și-a plecat privirea în podea, s-a ridicat și a părăsit camera. Din urmă, tatăl, a rostit: este vinovată. Spuneți-i că eu o rog să mărturisească, totul, așa cum a fost. Cu cât o va face mai repede, cu atât va fi mai bine, pentru
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]