3,246 matches
-
psihologi, biologi sau filosofi) culminează în trei polemici propriu-zise, în care șase dintre autori, împerecheați după criteriul incompatibilității de spirit (ateii față în față cu credincioșii), răspund obiecțiilor venite din tabăra opusă. Rezultatul este o carte vie al cărei nerv polemic se transmite citiorului prin contagiune înceată, de unde și imboldul de a compara ideile din curiozitatea de afla cărei categorii aparții tu însuți. Cum autorii sunt culți și bine așezați în lumea științei, deosebirea dintre ei nu se face prin prestanță
Gustul fideist by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5283_a_6608]
-
aceea, căci era o formulă comodă, în expresivitatea ei, pentru a califica (de nu chiar pentru a blama) un soi de echilibru al stărilor de spirit și al atitudinilor, exprimate deopotrivă în scrisul poetic și în glosele critice, fără bravada polemică și efervescența stilistică a altor confrați. În ce mă privește, am simțit mereu ca o povară și o deficiență zisa „cumințenie”, devenită cu timpul motiv aproape recurent într-o poezie scrisă cu teama de stagnare spirituală, de conformism și de
Ion Pop „Sentimentul inițial de solidaritate intelectuală și afectivă a rămas foarte viu pentru majoritatea «echinoxiștilor»” by Ilie Rad () [Corola-journal/Journalistic/5450_a_6775]
-
și vede satul într-o lumină idilică și etnografică. S-a considerat de obicei că Streinu polemizează cu Gherea. Toată critica a ignorat un studiu contemporan cu ale lui Călinescu și Streinu, care le oferea amândurora un punct de plecare polemic la fel bun, și, în orice caz, mai proaspăt decât acela din vechiul articol al lui Gherea. Nu se poate ca Streinu și Călinescu să nu fi cunoscut studiul lui Nichifor Crainic, „George Coșbuc, poetul rasei noastre”, din volumul Puncte
Note despre George Coșbuc by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/5393_a_6718]
-
ultimii ani cu grupul de la „Cruciada românismului”, intermediate de Alexandru Talex, astfel de aspecte sunt examinate de Iorgulescu cu infinită răbdare și scrupulozitate. Și cu benefice efecte. Aș spune că în urma demersului său rămân puține aspecte nelămurite în legătură cu Istrati. Este polemic cu exegezele dictate de interese politice (Al. Oprea) sau cu acelea numai sentimentale, romanțate, aducându-ne înaintea ochilor un Panait Istrati veridic, proiectat cu acea „obiectivitate pasionată” de care vorbea Eugen Simion în prefață.
Ultimul Mircea Iorgulescu (II) by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5135_a_6460]
-
la verificarea afimațiilor din paginile lui. Rezultatul este chiar volumul de față, Freud, amurgul unui idol, publicat în 2010 la Editions Grasset & Fasquelle. Constatările la care ajunge Onfray nu doar că adeveresc concluziile Cărții negre..., dar le sporește în cheie polemică, căci materialistul anticreștin îndrăgostit de Proudhon nu are inhibiții de ordin retoric: scrie fără scrupule și nu scapă nici un detaliu menit a face din Freud un impostor de legendă. Știind că terenul pe care joacă e prea delicat pentru a
Omul cu canapeaua by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5363_a_6688]
-
trebuie să fie suficientă din punctul de vedere al temei, al concluziei vizate. Diferențele - inevitabile - rămân irelevante din același punct de vedere relațional, contextual. În plus, ele trebuie să prezinte un risc redus de contracarare prin contraanalogii. Într-un articol polemic, Nae Ionescu argumenta în favoarea tezei că românii nu pot fi cu adevărat catolici, fiind născuți ortodocși: „Atunci când eu am din naștere părul negru, e suficient să vreau a-l avea roșu, pentru ca să-l și am?” (Iluziile catolicizanților, 1930, în Roza
Argumente riscante by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5230_a_6555]
-
spiritului în și mai multă trufie. Acum, după ce vom fi căzut de acord întrucîtva asupra faptului că antimodernii fixează axul central al modernității, avem a constata că în literatura noastră antimodernul radical a fost Mateiu Caragiale. Antimodernismul său nu este polemic și ideologic. Este organic. Tradiția de la care se revendică nu este conservatoare, jucînd spre slava unei aristocrații istorice, ci inițiatică și creștină. Nici măcar gnoza nu-i este imputabilă ca fiind de sorginte eretică, dat fiind că "teoria" despre surghiunul îngerilor
Inițierea Crailor by Ioan BUDUCA () [Corola-journal/Journalistic/6650_a_7975]
-
Poate că nu e nepotrivit să-l amintim, acum, pe Montale, care în celebrul poem Lămâii din nu mai puțin celebrul volum Oase de sepie, din 1925, se arată iritat de enumerarea estetă a plantelor asociate "poeților laureați". Ligurul preferă, polemic, în locul "plantelor cu nume puțin folosite: buxus, ligustru, acant".../ străzile ce dau în ierboasele șanțuri, cum traduce Marian Papahagi, Montale, Dacia, 1988. Mazilescu are o afinitate poate neștiută cu parcimoniosul la scris, agnosticul, pesimistul existențial italian, cu idealul acestuia de
Baconsky și Mazilescu by Adrian Popescu () [Corola-journal/Journalistic/6690_a_8015]
-
se numără printre ei). Dar, îmi permit o formulare neconvențională, pe nici unul nu-l rupe de șale și nu-l încarcă cu desagi prea grei. Preferă spectacolul echitației. Am urmărit cu atenție de câte ori dezacordul se exprimă pamfletar sau măcar virulent polemic. Cum fiecare scrisoare conține, ca romanele de demult, un rezumat promițător, căutarea mi-a fost dintru-nceput înlesnită. N-o să credeți, dar, de pildă, ceea ce pornește ca o revanșă față de intelighenția autohtonă ajunge să sune mai degrabă ca un exercițiu
La pachet by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6710_a_8035]
-
avea un tratament medical sigur în țară erau tot mai scăzute, totuși nu îmi pica bine că un luptător ca el plecase. L-am auzit apoi la Europa Liberă cu niște comentarii prudente, dar în care recunoșteam ceva din nervul polemic al cronicilor sale din România literară. După alte cîteva luni a venit revoluția, încît n-a apucat să devină una dintre marile voci ale Europei Libere, ceea ce cred că l-a marcat după aceea. Oricum, de pe urma ex-pe-rienței sale pariziene a
Reîntîlnirea cu Mircea Iorgulescu by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/6748_a_8073]
-
Ideea însăși de națiune nu e mult mai veche. Europa medievală, preburgheză, era un stat global, fără frontiere precise și care, în orice caz, separau comunități mai degrabă religioase decât etnice. Identitatea națională a fost definită prima oară în mod polemic în Franța o dată cu afacerea Dreyfus și cu crearea ligilor reunite în "Action française" a lui Charles Maurras. O definiție care a făcut o lungă carieră internațională, bazată pe excluderea a patru "inamici interni": protestanții, evreii, masonii și metecii. Cel puțin
Ce este identitatea națională? by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/6614_a_7939]
-
ținut să fie prezent și tânărul de douăzeci de ani. La puțin timp după aceea, N. Iorga își începe lunga și prodigioasa carieră în ale scrisului, propunându-și să atragă atenția asupra sa, prin cel puțin două atitudini cu tentă polemică: întâi, abordarea zonelor plutind în incertitudine ale literaturii vremii, în care se simțea nevoia unor reașezări, a unor sistematizări, după severa revizuire junimistă, temperată între timp, iar Creangă reprezenta un asemenea subiect suspendat, amânat, ținut în rezervă, poate și pentru că
N. Iorga, primul exeget al lui Ion Creangă by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/6626_a_7951]
-
ale autoritarei sale reviste în statornicirea limbii române culte, echivalent "bunului simț în literatură"4). Ca amplitudine, studiul dedicat special lui Creangă 5), marcând debutul râvnit în "Convorbiri literare", poate fi considerat cel mai elaborat, mai ambițios, dar și mai polemic al perioadei începuturilor, fiind totodată întâia analiză asupra operei viitorului mare clasic român. N. Iorga propune câteva demersuri importante, toate de noutate în epocă, și anume: să-l scoată pe Creangă din sfera minoră a anecdotiștilor, pe seama cărora se amuzau
N. Iorga, primul exeget al lui Ion Creangă by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/6626_a_7951]
-
atunci, din întunecatul deceniu nouă. Aparent, pentru o mai bună înțelegere, prin analogie, a celor două lumi. Așa erau ei, altminteri suntem noi, spune, cu înțelepciune didactică, Negrici. Numai că didacticul (ca tendință) nu-i decât o mască diplomatică pentru polemic. Într-un rând, e invocat libertinajul erotic contemporan, pus în cumpănă cu strictețea mortificantă medievală. Chiar așa? Altă dată, amuzamentul de societate al consultării horoscopului e contrapus grelelor pedepse ce cădeau în trecut pe capul solomonarilor. Să se fi putut
Un prozator al criticii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6590_a_7915]
-
patriotard colectivistă a primelor formule. Hazul trebuie să fi fost deplin în epocă. Cenzura era păcălită cu numai două trei artificii retorice. Ceea ce nici nu-i mult, în definitiv. Să părăsim, totuși, anecdotica aceasta ready made. Pentru că, dincolo de vâna piezișă, polemică, arțăgoasă, irascibilă și subversivă, există la Eugen Negrici o enormă energie pozitivă. El nu-i numai un constrictor, ci în primul rând un constructor. Critica lui literară rezultă prin interferarea impulsurilor teoretice cu acelea amplu narative. Autorul Imanenței literaturii e
Un prozator al criticii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6590_a_7915]
-
primită și perorând neobosit împotriva celor care se bucură de prea multă. E un scorțos dificil cu profunzimi autentice, dar niște profunzimi hrănite din dezamăgiri orgolioase și din ranchiuni nestinse. Un coleric cu viziuni sumbre cheltuindu-și veninul în scăpărări polemice de mare efect estetic. A doua trăsătură privește voința lui Schopenhauer de a lămuri problemele filozofiei. E în el o sforțare de paladin care vrea să pună capăt tuturor dilemelor spiritului, o insurecție pornită din dorința de a rezolva totul
Marele neconsolat by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6465_a_7790]
-
sugerând "relații speciale pe care le-ar avea respectivul cu cercuri înalte din politică, administrație, servicii secrete, care îi „întăresc” scrisul. Ceea ce subsemnatul nu a avut niciodată". CT Popescu a precizat că nu a considerat nimic în legătură cu Patapievici, articolul fiind "polemic și atât". Mai mult, Patapievici ar fi încercat să facă o legătură între CT Popescu și CV Tudor, prin: "Adevărul - care vindea pe vremea aceea între 200.000 și 400.000 de exemplare, o epocă în care, să nu uitați
"Patapievici face un fals premeditat cu ticăloșie". Cum demontează CT Popescu dezinformarea și manipularea filozofului by Covrig Roxana () [Corola-journal/Journalistic/64831_a_66156]
-
menit a-l trezi, Cronicarul a dat peste pagina de revista presei, în care redactorul-șef se războiește cu redacția României literare. Tonul e de răfuială aspră cu tentă răzbunătoare, Aura Christi neputînd ierta României literare că a găzduit articolul polemic în care Gheorghe Grigurcu se atinge de efigia inatacabilă a lui Nicolae Breban. În plus, Aura Christi nu-i poate ierta lui Nicolae Manolescu că, într-un text din Evenimentul Zilei, confirmă afirmația lui Mircea Dinescu privitoare la statutul de
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/6429_a_7754]
-
Pavel Șușară La celălat pol, dar orien-tînd cercetarea formei și resursele limbajului în aceeași direcție și păstrînd poziționarea polemică față de mimetismul sculpturii clasice, se situează interesul Doinei Lie pentru forma arhaică, pentru volumul în sine, fără niciun referent exterior. Privirea adîncă în urmă, spre un cosmos incipient, spre o civilizație litică, la limita amorfului cu primul pas către structură
Doina Lie, schiță de portret (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6440_a_7765]
-
aici verdictul formidabil al lui Călinescu: cine, folosind cuvinte obișnuite, nu spune prin ele ceva mai mult decît înțelesul lor strict nu e scriitor. Adept al dicteului venit de dincolo, Ilie Constantin are o sensibilitate pe măsură. Nu are fire polemică și nici porniri belicoase, fiind în genere un stoic care ia de la viață ceea ce ea îi dă. Ni-l putem închipui ca pe un simandicos comod, fără paroxisme existențiale și fără accese revoluționare, supus tiraniei dispozițiilor sufletești și pîndind clipa
Dicteu din înalt by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6355_a_7680]
-
-ist, care să se ducă la televizor să vorbească despre mărețiile lui Crin Antonescu. Chiar plec din partidul ăsta atunci, dacă se întâmplă asta. Eu vreau însă să înțelegeți că uneori sunt nevoit să adopt anumite poziții, chiar dacă ele sunt polemice, pentru că nu o face altcineva. Exemplu: Nimeni vreodată nu a pus la îndoială și nu are cum să pună, cât trăim noi aici,nu știu ce o să vină după noi, libertatea de opțiune și de exprimare, inclusiv în public, din punctul meu
Antonescu: Liiceanu şi Pleşu sunt laşi, nu au curaj să protesteze la mitocăniile lui Băsescu - Citeşte aici discursul INTEGRAL al liderului PNL () [Corola-journal/Journalistic/47215_a_48540]
-
recunosc, interesante. Scriitorul pare un umoral, iar stările de conștiință care îl guvernează influențează textul diaristic: acesta e când alert, înțesat de observații ascuțite asupra mediului, când reflexiv, stagnând în lungi și obscure meditații. Traian Chelariu nu este un spirit polemic, însă textul conține observațiile sale morale la adresa colegilor și prietenilor de la Cernăuți (din gruparea Iconar), dar și de la Roma și Paris (mulți dintre respectivii bursieri, dispăruți între timp din cultură). Acestea sunt, de altfel, cele două axe de interes ale
Jurnalul lui Traian Chelariu by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4734_a_6059]
-
Ranicki, Herta Müller, Durs Grünbein, Henryk M. Broder, Bernard Henri- Levy, Wolf Biermann, spre a nu cita decît nume dintre cele mai cunoscute în Germania, s-au distanțat la rece de autorul Tobei de tinichea sau au repudiat pătimaș și polemic ultima sa scriere. Motivul oprobriului: poezia intitulată „Ceea ce trebuie spus”, publicată în miercurea de dinaintea Sărbătorii Paștelui, în „Süddeutsche Zeitung”. O poezie care s-a transformat într-o „cabală” politică, generînd o nouă dezbatere din al cărei fundal se desprinde iarăși
Günter Grass: Literatura ca vestă antiglonț by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/4739_a_6064]
-
polemică și pamflet, una de idei, altul, de cuvinte. Să reamintesc doar că marele critic făcea distincția cu pricina în studiul despre Titu Maiorescu din 1940, scris tocmai spre a-și marca dezacordul cu ideologia naționalistă agresivă și a evoca, polemic, nu pamfletar, folosind-o ca un scut, civilitatea gândirii înaintașului, „naționalist în spiritul adevărului”, cum îl socotea Eminescu. Nici n-am așternut bine pe hârtie aceste considerații introductive și mă simt obligat să recunosc că ele nu au nici un fel
Cui i-e frică de Pleșu și de Patapievici? by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4743_a_6068]
-
rîndul dușmanilor literari, atunci rostul unor ghionturi malițioase e neavenit. Mai mult, cum intuiesc că Petru Pătulescu nu face parte din genus irritabile vatum, din acea încrengătură a naturilor lirice predispuse la ură reactivă, serenitatea în judecată e preferabilă sadismului polemic. De aceea, să ne apropiem de volumul lui cu ochi curioși, de martori asistînd la un caz extravagant, de acromegalie verbală. Volumul e o antologie de meditații și însemnări de lectură, acoperindu-i ultimii trei ani de dospire a minții
Acromegalia verbală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5018_a_6343]