2,744 matches
-
ei i-o cumpărase de la un țigan, dintr-un iarmaroc de la Seghedin. (Țiganul, un mustăcios tînăr, șchiop de-un picior, cu mulți dinți de aur, vindea cazane de aramă. Îl implorase pe gospodar să-i cumpere oglinda, zicea el „de pomană“, atît era de ieftină. În ziua aceea nu vînduse nimic, și pruncu-i era bolnav, pe moarte.... „Obiceiuri țigănești.“) Fetița Își apropie oglinda de față, dar pentru o clipă nu văzu nimic. Doar pentru o clipă. Drumul de țară pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
și în fântâna aflată pe imașul satului Slobozia, săpată și pietruită puțin după anul 1950. Îmi amintescă că a fost 216 sfințită de preotul Ion Păvăluță, sfințire la care a participat tot satul. Fântâna de pe imaș a fost și este pomana spre pomenire a familiei Vasilaș și ar trebui să-i poarte numele celui care a făcut-o: moș Vasile Vasilaș (Costănoiu), Fântâna lui Costănoiu. După ce s-a răspânădit folosirea cimentului, piatra a fost înlocuită de beton, deși pietrișul nisiposă (balastul
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
făceau parte din aceeași comună, răzeșii din Fruntești nu mergeau la hramul „clăcașilor”, se ineau rezervați, primeau doar rudele din Oțelești, Oncești, Antohești, Mărăști etc., dar nici clăcașii nu mergeau la hramul răzeșilor, ca să nu se zică că primeau de pomană. Hramul nu era zi de pomană - pentru pomeni erau zile speciale: Moșii de iarnă și Moșii de vară - era obligația morală și materială a gazdei de a-i hrăni pe toți cei care-i călcau pragul. Pentru familia de gospodari
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
din Fruntești nu mergeau la hramul „clăcașilor”, se ineau rezervați, primeau doar rudele din Oțelești, Oncești, Antohești, Mărăști etc., dar nici clăcașii nu mergeau la hramul răzeșilor, ca să nu se zică că primeau de pomană. Hramul nu era zi de pomană - pentru pomeni erau zile speciale: Moșii de iarnă și Moșii de vară - era obligația morală și materială a gazdei de a-i hrăni pe toți cei care-i călcau pragul. Pentru familia de gospodari care primeau cât mai mulți hrămari
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
nu mergeau la hramul „clăcașilor”, se ineau rezervați, primeau doar rudele din Oțelești, Oncești, Antohești, Mărăști etc., dar nici clăcașii nu mergeau la hramul răzeșilor, ca să nu se zică că primeau de pomană. Hramul nu era zi de pomană - pentru pomeni erau zile speciale: Moșii de iarnă și Moșii de vară - era obligația morală și materială a gazdei de a-i hrăni pe toți cei care-i călcau pragul. Pentru familia de gospodari care primeau cât mai mulți hrămari era o
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
celui desemnat ca să scape de lovituri. Era căutat, scosă din ascunzișuri (după sobă, sub pat, în tindă etc.) și, dacă nu ghicea la cine e „gherdănica”, continua jocul și o încasa iar și iar spre hazul general. Pentru mort, în afară de pomana praznicului, o masă cu băutură la toți cei care au fost la înmormântare, se coceau împletituri speciale, numite capete, sub forma unei cruci. În aceste capete se înfigeau bețișoare în care se puneau mere, prune, nuci, portocale etc. care țineau
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
bețișoare în care se puneau mere, prune, nuci, portocale etc. care țineau loc de „pomul vieții”, până la pomenirea de 40 de zile, când se ridica panaghia și se făcea „pom” mare,încărcat cu de toate. Tot atunci se dădea de pomană: pat, plapumă, scaun, masă, haine. Pomenirea se făcea la jumătate de an, la un an, iar la șapte ani se dezgropa. Se făcea slujbă și se sfințea mormântul și scheletul, considerându-se că mortul și-a dobândit odihna de veci
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Acestea erau obiceiurile la mort pe care unii locuitori din Filipeni le țin și acum, cu tot scenariul, cu cele 12 punți pentru cele 12 vămi ale văzduhului, cu bani aruncați peste mormânt și în mormânt, cu toate obiceiurile, și pomenile,și pomenirile. Acum se practică și un ritual simplificat; din lipsă de timp, din cauza depărtării, cei veniți de departe săși înmormânteze pe cei dragi, facă totul „întrun drum”. Așa s-a ajunsă ca „pomul” care se făcea și se mai
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
din lipsă de timp, din cauza depărtării, cei veniți de departe săși înmormânteze pe cei dragi, facă totul „întrun drum”. Așa s-a ajunsă ca „pomul” care se făcea și se mai face la 40 de zile, după deces, plin de pomeni, să se facă la înmormântare, însoțind mortul, fiind „mai rigurosă supusă ritualurilor creștine”. X X X într-o Adresă a Ministerului Instrucțiunii și Cultelor din 28 noiembrie 1906 către Școala Filipeni - Lunca, adresată Domnului Diriginte (director), adică Gheorghe Postoi se
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
om de treabă, Însă un pic nesuferit. Ți-o fi foame. Merceditas ne-a lăsat niște supă din aia pe care a făcut-o pentru mama ei. Fata asta e o comoară. Ne-am așezat la masă pentru a degusta pomana lui Merceditas, fata vecinei de la trei, care după știrea tuturor era cuminte ca o sfîntă, Însă pe care eu o văzusem de vreo cîteva ori asfixiindu-l În sărutări pe un marinar cu mîini iscusite care uneori o Însoțea pînă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
cumplitei melancolii mă strivește și mă smulge de pe calea binelui. Și, mai ales, o supărătoare lipsă de bani. Dacă bătrânul meu nu se hotărăște să crape, lăsându-mi puținul care i-a mai rămas, voi fi silit să cer de pomană. Dacă nu cumva nu mi se ivește vreo ocazie. Aici, chiar se pare că vă merge bine, florentini afurisiți. Poate că se va găsi un colț de pâine și pentru mine. Mă aflu aici pentru a-mi oferi serviciile. - Cui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ei de dăscăliță, una dintre fetele mai mari, trecută de 17 ani, a început să cânte altceva, ca o nebună, singură, îi murise bărbatul de trebuia să se mărite cu el și-l chema disperată: Tinerel te-am îngropat/ De pomană că ți-am dat/ Apă multă și vin mult/ Să te țină Domnul sfânt!, aaa!!!, de ce-ai plecat?, urla ca un animal, se întinsese pe pământul cald, fetele opriseră cântul lor cu Caloianul și o ascultau... că morții... morții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
de găină, eram mic și m-am speriat. Toate păsările plângeau acolo, în lunca noastră. Au îngropat păpușa aia din lut, cred că eram singurul din sat care știa unde, văzusem bine locul înmormântării. Au plecat la una acasă, pentru pomana mortului, știam că vor coace ghizmană, plăcintă mare, turte speciale și ușor de făcut de copile, că vor bea țuică și vin. Că vor plânge mai mult, își vor boci morții și vor mânca pentru ei. Eu însă m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
haplea, ați văzut și dumneavoastră, cică faci dragoste așa cum mănânci, la Maestru se potrivește de minune afirmația asta, mă îngrijesc de grădină, de solar, de casă, de livadă, de cățea, mai zice el câteodată: o hrănim pe Tara asta de pomană, latră atât de rar!, suntem nababi, ce dracu’?, mai leagă cățeaua, că toată ziua e în casă... dar câinele e salvarea mea de aici, de când o avem, nu mai intră nimeni la furat, trec toți nenorociții cu respect pe la porți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
în sală, se mai lua de noi, spectatorii, mai cânta la vioară - și o făcea bine -, apoi alerga în spatele cortinei și apăreau de îndată de după ea alte și alte măști și păpuși uriașe care se zbăteau, răcneau și încercau de pomană să îndrepte lumea, s-o facă să înțeleagă că a face dragoste este de preferat unei agresiuni inumane și fără rost. La sfârșitul spectacolului își aștepta spectatorii în hol și le dădea pâine cu mujdei și câte un pahar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
mai bine de zece ani. Pița era cineva și nu a tolerat așa un afront. Pe bună dreptate, zic, chiar dacă și acum, când mă mai invită cineva, pun clar condiția să nu fiu chemat aiurea și să nu stau de pomană la cadru. A, a fost o singură dată când chiar și așteptările mele au fost depășite, la o filmare cu Anamaria Beligan. Era studentă în anul patru, cred, și făcea un film pentru televiziune. Mă cheamă, eu, ca actor disciplinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
că suntem și mai complex programați decât dumneata? Crezi că noi ne ținem kilowații de prăsilă? Nu, tovarășe! Tot pentru voi îi ținem, să vă ajutăm în caz de accident, de boală! Așa că te rog să nu mai discuți de pomană! — Dragii mei - interveni languroasă Getta 2 -, ce-aveți, dragă, cu băiatul ăsta? Discuta și el puțin cu mine, atâta tot! Îl certați pentru niște kilowați. Se poate? Păi dacă asta-i toată problema, îi dau eu la kilowați cât n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
foarte săraci. În anul 1889 li se dărâmase o biserică de peste 400 de ani, neavând unde să se mai roage. Atunci, cei din Vișeul de Jos și-au construit o monumentală catedrală și drept mulțumire lui Dumnezeu au dat de pomană botizenilor biserica lor de lemn. Lăcașul aceasta are o caracteristică. Trăind botizenii pe vremea aceea în Imperiul austro-ungar, erau obligați să vorbească în limba maghiară. Numai în biserică vorbeau românește. De aceea au dorit să vadă și tricolorul pictat de jur împrejurul
MARAMUREŞ, O ICOANĂ VIE A SPIRITUALITĂŢII AUTENTICE ROMÂNEŞTI... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 951 din 08 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364316_a_365645]
-
veșnic! CAPITOLUL 9 DESPRE MINUNATĂ DRAGOSTE A UNUI SFÂNT PĂRINTE Tot în lavra Turnurilor locuia un alt călugăr bătrân. Deși era foarte sărac, el avea totuși harul milosteniei. Într-o zi a venit un sărac la turnul lui, cerându-i pomană. Bătrânul nu avea decât o singură pâine, pe care a dat-o săracului. Săracul însă a zis: - Nu vreau pâine, ci o cămașă! Bătrânul voind să-l ajute, l-a luat de mână și l-a dus în turnul lui
LIVADA DUHOVNICEASCA (2) de ION UNTARU în ediţia nr. 980 din 06 septembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364362_a_365691]
-
să culeagă, Înjură că recolta-i slabă, Dar uită că, la normă-ntreagă, Atâți-au fost: un moș și-o babă! Și iarăși stă cu mâna-ntinsă, Lui Dumnezeu cerându-i mană, Și-n candela mereu aprinsă Așteaptă veșnic de... pomană! Referință Bibliografică: Mai ară, Doamne, câte unul / George Safir : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 340, Anul I, 06 decembrie 2011. Drepturi de Autor: Copyright © 2011 George Safir : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă
MAI ARĂ, DOAMNE, CÂTE UNUL de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364496_a_365825]
-
ardei iute, și-a exprimat Mișu preferința între două înghițituri de ciorbă fierbinte. E bună, măi, ai avut dreptate!... La friptură aș vrea numai cartofi prăjiți, dar să știi că, dacă nu mănânc și trei mici cu mujdei, e ca și când pomana e fără colivă!... Vorbim după ce mâncăm, a adăugat el, privindu-l vesel pe Gogu, după ce ospătarul s-a înclinat și le-a urat „poftă bună”! Așezați la masă, cei doi trecură în revistă frânturi din perioada în care viețile lor
de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 385 din 20 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361359_a_362688]
-
și mai ales Luna. Omul care împrumuta foc, fără să știe, ne-a luminat copilăria. Îl iubeam ca pe un bunic al tuturor copiilor. Cântecele lui melodioase m-au urmărit toată viața. Își cânta tristețea singurătății și sărăcia. Când era pomană pentru morți oamenii îl chemau la masă. De fapt el mânca numai atunci când era chemat la pomană. În sat mureau mulți oameni, că nu existau doctori. Așa că nu prea răbda de foame. A murit într-o zi de Paște. A
AM LUAT CU ÎMPRUMUT...FOC, POVESTIRE DE TITINA NICA ŢENE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 269 din 26 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361482_a_362811]
-
ca pe un bunic al tuturor copiilor. Cântecele lui melodioase m-au urmărit toată viața. Își cânta tristețea singurătății și sărăcia. Când era pomană pentru morți oamenii îl chemau la masă. De fapt el mânca numai atunci când era chemat la pomană. În sat mureau mulți oameni, că nu existau doctori. Așa că nu prea răbda de foame. A murit într-o zi de Paște. A mâncat așa de mult, încât seara a murit. Singur, neștiut de nimeni. L-a găsit, din întâmplare
AM LUAT CU ÎMPRUMUT...FOC, POVESTIRE DE TITINA NICA ŢENE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 269 din 26 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361482_a_362811]
-
1104 din 08 ianuarie 2014 Toate Articolele Autorului O clipă de fericire Moș Orion, cât era ziulica de mare, ședea bombănind pe prispa rachetei sale interstelare - o epavă din timpuri imemoriale (ca de altfel și Moș Orion) - ce ocupa de pomană loc într-un parc de agrement pentru copiii care se jucau zburdalnici prin preajmă. Și faptul că racheta, cândva vestită, încă nu a fost dezintegrată prin metoda neutralizarii cu antimaterie, se datora faimei trecute a lui Moș Orion, care și
POVESTIRE SF de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1104 din 08 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363816_a_365145]
-
el la marginea râului ce curgea în vecinătatea casei bunicilor și săpând o groapă, l-a îngropat cu grijă. Fiecare participant la ritual a adus câte un ou - două, puțină făină, mălai, lapte și alte alimente, pentru a se pregăti pomana caloianului. Bunica le-a gătit o omletă mare cu mărar, plăcintă cu brânză și gogoși, iar din zeamă de lămâie, zahăr și bicarbonat de sodiu, au improvizat limonada. Copii erau veseli și gălăgioși nevoie mare, care mai de care gata
ANA, FIICA MUNTILOR, ROMAN; CAP. III de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1109 din 13 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363789_a_365118]