1,360 matches
-
cu un nume și să visezi apoi la rezultat. Numele, care e fals, și visul, care e adevărat, creează într-adevăr o nouă realitate 158." Modul realist de a fi în lume (M1) presupune că limbajul reflectă realitatea. Constructivismul (M2) postulează că limbajul o creează. Teoria pe care o prezentăm precizează că expresiile și cuvintele noastre produc posibile și imposibile care construiesc realitatea. CARE ESTE REALITATEA REALITĂȚII FIZICE? Scena se petrece la Caen, în timpul unui congres științific internațional 159. În ajun
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
de verde din tablourile lui Van Gogh sunt create de creierul nostru, cel al unui animal cu totul special. Cînd percepem mediul înconjurător, îl inventăm, de fapt, noi înșine", explică Heinz von Foester 164, gîndindu-se la cîteva experiențe neurofiziologice: realismul postulează heteronomia celor existente, constructivismul, autonomia lor. Am putea să ne sprijinim pe mai multe lucrări de neurofiziologie care să justifice poziția constructivistă, dar ar însemna să nu ne asumăm pe deplin teza filosofică a constructivismului. Ca atitudine, constructivismul a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
conduce iarăși către realismul extern. În acest sens, realismul extern este o condiție pur formală." Nu putem dovedi existența unei realități exterioare, dar realismul este o credință necesară: aceasta este teza filosofului american. Pentru a putea comunica, oamenii trebuie să postuleze că realitatea exterioară există. Realismul este o presupunere necesară comunicării între oameni. Pentru a ne înțelege, a trăi și a acționa împreună trebuie să credem în existența unor lucruri exterioare, precum munții, soarele, ceilalți... În teoria sa asupra limbii, Searle
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
Complementaritatea" reprezintă, pentru Bohr, o idee care se aplică tuturor științelor (biologia comportă o viziune mecanicistă și una finalistă), tuturor cunoștințelor și experiențelor umane. Teoria omului și a lumii pe care o propunem este "complementară" în sensul în care ea postulează că: M1 și M2 sunt două descrieri ale lumii care se exclud reciproc dar sunt în mod egal necesare; juxtapunerea descrierilor M1 și M2 constituie o descriere exhaustivă a lumii; nu există descriere unificată a lumii (nu putem realiza o
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
nu pot să nu-l imaginez în lumea mea. Despre ce imaginație este însă vorba? Imaginația este, de obicei, definită ca fiind facultatea de a-și forma imagini (de obiecte absente, de scene trecute, de situații dorite). Concepția tradițională realistă postulează că imaginile pe care și le creează oamenii sunt adesea înșelătoare, fantasmagorice, periculoase. Persistă încă gîndirea potrivit căreia procesul de cunoaștere e orientat către dezvăluirea realității, către risipirea "falselor reprezentații" care parazitează spiritul uman, deci contra imaginației. Considerată un obstacol
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
faptul că societatea nu poate trăi peste posibilitățile sale, cererea globală este adusă, prin creșterea prețurilor și erodarea puterii de cumpărare a unității monetare, la dimensiuni reale, în concordanță cu mărimea efectivă a ofertei globale. În 1958, un economist britanic postula o relație de inversă proporționalitate între inflație și șomaj, exprimată prin celebra "curbă Philips", după numele autorului. Dar au venit anii '70, ani de stagflație, șomajul și inflația crescînd în același timp. "Încă o lege pierdută pentru știința economică", exclama
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
vorba de o intrigă a Altuia în Același, care nu echivalează cu o deschidere a Altuia în Același. (Altfel decît a fi sau dincolo de esență) Această urmă a prezenței Altuia, reliefată de particula reflexivă se (alta decît impersonalul se heideggerian), postulează o distanțare de sine, o luare în calcul a sinelui ca fiind Altul, reflecție ce amintește în bună măsură de un alt filosof francez, Jean-Paul Sartre, cu deosebirea că la Sartre acea "distanță" marchează o ruptură, o zonă de neant
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
volumul Lidiei Cotea reprezintă o incitantă provocare la noi interpretări ale universului aparte creat de trei reprezentanți de frunte ai postmodernismului francez contemporan. Posibilele și imposibilele noastre Lumea nu este decît fructul unei viziuni despre lume. Teoria posibilelor și imposibilelor postulează că omul este creator de lume prin intermediul reprezentărilor și al imaginației sale, iar istoria omenirii este povestea acestei pluralități ireductibile a lumilor. Însă, paradoxal, științele umane nu iau omul în serios, ci ajung dimpotrivă la marginalizarea lui, subliniind constrîngerile exterioare
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
specifice anilor '50 în tehnologia care va face posibilă distanțarea față de trecut, și un discurs cultural pozitiv, care celebrează trăsăturile eliberatoare ale culturii postmoderne, manifestate cu precădere în cultura pop. Discursurile negative ale postmodernismului sunt conectate la ideea de criză postulată în lumea occidentală, criză care se conturează în special în jurul teoriei sfârșitului lumii moderne, un exemplu de discurs "pesimist și apocaliptic" fiind cel oferit de francezul Baudrillard (dar doar din perioada luată în atenție, după care discuțiile sunt mult mai
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
o întoarcere la ele"158 (s. a.). Alte catalogări ale tipurilor de relaționare dintre modernism și postmodernism la o serie de autori și critici au evidențiat trei filtre de interpretare: paradigma schimbării, cea a continuității și cea nostalgică 159. Paradigma schimbării postulează existența unor modificări fundamentale atât la nivelul societății, cât și la cel al discursivității, iar ele nu pot fi explicate corespunzător prin apelul la conceptele și teoriile moderne. Chiar dacă provoacă sentimente de incoerență, destabilizare, fragmentare, panică și produce discursuri apocaliptice
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
istoriei", pierderea unității, a autonomiei individuale etc.). Urmând dihotomia continuitate ruptură, Best și Kellner 160 disting între două tipuri de teorii postmoderne: teoria extremă sau "puternică" ("strong postmodern theory") și teoria moderată ("modest mode of postmodern discourse"). Prima dintre ele postulează ruptura modernism postmodernism, care se răsfrânge și în aceea dintre discursurile moderne și cele postmoderne, accentul căzând aici pe particula "post-"; teoria modernă este respinsă în totalitate ca fiind universalistă, esențialistă și fundaționalistă. În această categorie sunt incluși teoreticienii din
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
concluzie similară pare a ajunge și Mircea Cărtărescu, care, studiind "taberele" comentatorilor care văd în postmodernism mai curând continuitate și pe cele care susțin varianta rupturii de modernism, observă intruziunea termenului opus în fiecare dintre cele două poziționări. Chiar dacă criticii postulează continuitatea sau recuperarea trecutului și a tradiției, de obicei reclamă ca acestea să fie înfăptuite la modul ironic, parodic, intertextual, ceea ce înseamnă că postulează în același timp și ruptura. De cealaltă parte, cei care văd în postmodernism ruptura de modernism
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
varianta rupturii de modernism, observă intruziunea termenului opus în fiecare dintre cele două poziționări. Chiar dacă criticii postulează continuitatea sau recuperarea trecutului și a tradiției, de obicei reclamă ca acestea să fie înfăptuite la modul ironic, parodic, intertextual, ceea ce înseamnă că postulează în același timp și ruptura. De cealaltă parte, cei care văd în postmodernism ruptura de modernism, ajung să accentueze atât de mult diferențele specifice față de cel din urmă curent, depășirea și chiar negarea sa, încât transformă postmodernismul într-un nou
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
în istoria artelor de suprarealism, poate constitui "hiperrealismul" un nou curent artistic? Baudrillard afirmă că suprarealismul este încă solidar cu realismul pe care îl contestă, dar îl și atestă, intensificându-l prin intermediul imaginarului, în timp ce "hiperrealismul" consideră depășită contradicția real imaginar, postulând o situare "dincolo de punctul de dispariție a artei". Dacă sloganul stadiului suprarealist era "realitatea depășește ficțiunea", în stadiul hiperrealist toată realitatea cotidiană, politică, socială, a trecut în jocul realității, transformându-se în metamorfozarea sa statică. Pentru noul stadiu, irealitatea este
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
în televiziune (care este percepută după modelul ADN-ului). Baudrillard mută discuția într-un plan superior, indistincția mediu/mesaj este generalizată asupra tuturor schemelor binare prin intermediul cărora se asigura până acum o viziune "confortabilă" asupra realității și teoriei. Astfel, Baudrillard postulează dispariția structurilor duale care organizau până acum totalitatea câmpului discursiv, precum și a oricărei articulații care determina producerea sensurilor după o logică prestabilită. Modelul limbajului mediatic îl conduce la afirmații similare celor ale lui Derrida, astfel încât faptul că "discursul "circulă" trebuie
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
termenul de seducție folosit de către Jean Baudrillard. Această apropiere este utilă atât pentru a sesiza cum acționează un concept într-un cadru discursiv, cât și pentru a surprinde mizele și scopurile urmărite de către autor prin intermediul caracteristicilor pe care i le postulează. Noțiunea de seducție, ca și aceea de deconstrucție, fac dovada, prin importanța pe care cei doi filosofi le-o acordă și prin funcțiile pe care trebuie să le îndeplinească în diferite ipostaze, existenței unui nucleu comun de demarcare de un
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
al teoriei, al modului de a vedea societatea, cât și la nivelul stilului și al formelor de scriitură practicate; * strategia breșei în sensurile încetățenite și în receptările comune, ca exercițiu de frondă adresat unității dintre ființă și gândire, prea des postulată în filosofie; * strategia simulării, a jocului și a ritualului, utilizată în vederea destituirii discursului cu sens și a tuturor conceptelor ca: adevăr, obiectivitate, realitate etc.; * strategia paroxistică, a aducerii receptorului în "penultima poziție înaintea extremității", a sfârșitului, prin tehnica paradoxurilor, a
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și compoziție se păstrează relativ constante în ciuda unor largi fluctuații în mediul extern. Conceptul de stabilitate a parametrilor mediului intern a fost folosit pentru prima dată de către fiziologul francez Claude Bernard în 1857. Mai târziu el a extins acest concept postulând existența unor mecanisme compensatorii ce intră în acțiune în momentul în care acești parametri sunt dezechilibrați. Fiziologul american Walter Cannon a introdus termenul de homeostazie pentru a descrie constanța compoziției și volumului mediului intern. Funcția primară a rinichiului este de
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2281]
-
ce nu prezintă doar capital fizic, ci și cunoștințe. Externalitățile utilizării capitalului fizic apar datorită complemenatrității Între firme și activități, iar externalitățile cunoștințelor sunt o consecință a difuzării cunoștințelor de care beneficiează toți agenții economici, În virtutea circulației informației. P. Romer postulează că este posibilă menținerea unei rate pozitive de creștere economică, În condițiile În care randamentele descrescătoare ale factorilor de producție sunt compensate continuu de perfecționarea tehnologiilor, realizată ca urmare a acumulării de capital (k). Investițiile În tehnologii implică modificări În
INVESTIŢII INTERNAŢIONALE by ANATOLIE CARAGANCIU () [Corola-publishinghouse/Science/1243_a_2691]
-
a "intra în societate", pentru a civiliza relațiile dintre ele. Revenind acum la construcția europeană, se poate spune că ea a confirmat filosofia lui Kant. Comunitatea Europeană a fost constituită între state care aveau o constituție "democrată". Ea nu a postulat alienarea suveranității statelor, ci doar renunțarea la atitudinile agresive; și a avut ca rezultat deschiderea reciprocă a cetățeniilor naționale. Fără îndoială, construcția europeană a depășit aceste condiții minimale, dar a rămas în aceeași logică. Uniunea determină, mai mult decît Kant
Europa politică: cetăţenie, constituţie, democraţie by Paul Magnette () [Corola-publishinghouse/Science/1437_a_2679]
-
intuițiile lui Machiaveli și ne arată că două structuri politice contribuie la dezvoltarea civismului: claritatea modelului instituțional și claritatea dezbaterilor politice (Seiler 1986; Mayer și Perrineau 1992). Or, această claritate instituțională și a dezbaterilor politice se poate obține fără a postula transformarea naturii umane și fără a bulversa echilibrele realizate cu dificultate pe parcursul celor 50 de ani de integrare europeană. DEPĂȘIREA MODELULUI PLURALIST Sistemul actual, construit prin dezvoltare și compromisuri succesive, a produs, mai mult din întîmplare decît în mod voit
Europa politică: cetăţenie, constituţie, democraţie by Paul Magnette () [Corola-publishinghouse/Science/1437_a_2679]
-
ale celei de a V-a Republici sau cele ale Republicii Federale Germane. Cu toate acestea, nimic nu împiedică importarea în Uniune a spiritului democrațiilor europene. Fără să așteptăm o revoluție constituțională, care poate nu va veni niciodată, fără să postulăm un improbabil salt al paradigmei democratice, este totuși posibilă restaurarea unei forme de deliberare adaptată la structurile Uniunii. Este, de asemenea, posibilă clarificarea responsabilităților instituțiilor. Este, de asemenea, posibilă temporalizarea vieții politice europene, afundată în prezent în agende politice suprapuse
Europa politică: cetăţenie, constituţie, democraţie by Paul Magnette () [Corola-publishinghouse/Science/1437_a_2679]
-
și compoziție se păstrează relativ constante în ciuda unor largi fluctuații în mediul extern. Conceptul de stabilitate a parametrilor mediului intern a fost folosit pentru prima dată de către fiziologul francez Claude Bernard în 1857. Mai târziu el a extins acest concept postulând existența unor mecanisme compensatorii ce intră în acțiune în momentul în care acești parametri sunt dezechilibrați. Fiziologul american Walter Cannon a introdus termenul de homeostazie pentru a descrie constanța compoziției și volumului mediului intern. Funcția primară a rinichiului este de
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2315]
-
și compoziție se păstrează relativ constante în ciuda unor largi fluctuații în mediul extern. Conceptul de stabilitate a parametrilor mediului intern a fost folosit pentru prima dată de către fiziologul francez Claude Bernard în 1857. Mai târziu el a extins acest concept postulând existența unor mecanisme compensatorii ce intră în acțiune în momentul în care acești parametri sunt dezechilibrați. Fiziologul american Walter Cannon a introdus termenul de homeostazie pentru a descrie constanța compoziției și volumului mediului intern. Funcția primară a rinichiului este de
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2283]
-
mai mari edituri românești a timpului (Editura Politică), care foloseau grile ca "marxiști-nemarxiști-antimarxiști" și altele derivate. Primii criticau societatea cu proprietate privată și exploatare, pentru a face loc socialismului și apoi comunismului, secunzii priveau lumea în moduri diferite și nu postulau un mers predeterminat al omenirii, terții repudiau categoric marxismul și suțineau că istoria este făcută de elitele aristocrate, de rasele superioare și făceau observații critice, parțial reluate în textele românești. Unul din principalele curente socialist-marxiste europene a apărut prin anii
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]