837 matches
-
Esența conceptului aplicat în științele sociale este că există în realitate structuri sociale independente de observatori. Pe scurt, viziunea consideră că există ceea ce noi conceptualizăm (vezi Hellman, 1983; Leplin, 1984; Bhaskar, 1986; Archer et al., 1998). Această perspectivă contrazice ideea pozitivismului logic și a empirismului că noi putem cunoaște doar ceea ce observăm (vezi, de pildă, Ayer, 1959; Lapid, 1989) și pe cea postmodernist-deconstructivistă că, deoarece toată cunoașterea socială este creată discursiv, nu pot exista structuri independente de discursurile noastre (de exemplu
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
1979) din ultimele două decenii, dar și problematic, dacă ținem cont de faptul că lucrarea sa este o contestare directă a realismului clasic 4. Heikki Patomäki și Colin Wight (2000) argumentează că realismul politic este prea apropiat atât de poziția pozitivismului logic, cât și de cea deconstructivistă, în sensul că împărtășesc o concepție antropocentrică a cunoașterii, incompatibilă cu realismul științific, pe care-l consideră a fi la baza constructivismului. Patomäki și Wight (2000, pp. 219-223) regăsesc originile acestui antropocentrism, trecând prin
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
o direcție asemănătoare, chiar dacă utilitarismul În sine este respins: societatea este un organism care nu poate progresa decât dacă membrii săi trăiesc unii pentru ceilalți, În mod dezinteresat, În numele unui principiu superior care este Umanitatea, ridicată la rang de divinitate. Pozitivismul este o religie fără Dumnezeul unei epoci apuse. Dragostea pentru omenire duce la binefacerea al cărei obiect este aproapele, printr-o mișcare inversă față de cea a milei creștine, În cazul căreia, după Sfântul Bonaventura, binefacerea este calea care duce la
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
Bisericii de stat. Intenția este aceea de a denunța concordatele, pentru a elibera Biserica de o tutelă insuportabilă. Opoziția republicană nu trebuie decât să le imite pașii. Ea dorește să elibereze statul de orice contaminare ecleziastică. Romantismul politic lasă locul pozitivismului și scientismului raționalist, care se afirmă Împotriva credințelor religioase, bănuite că ar aliena conștiințele și ar Înăbuși voința individuală. Afacerea Dreyfus (1894-1906) vaface națiunea să se scindeze În două tabere. La stânga, republicanii, Liga drepturilor omului, socialiștii din jurul lui Jean Jaurès
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
din punct de vedere științific, materialismul poate deveni doar orientarea de a studia numai aspectele materiale, palpabile, atestate ale unei realități, care poate avea însă și aspecte ideale. În acest mod, materialismul științific are multe aspecte care îl apropie de pozitivism. Studiul limbii, de altfel, în măsura în care tinde spre realizarea unor cunoașteri pozitive nu poate nega primatul materialității, în sensul că nu se pot realiza idei, concepții sau teorii în legătură cu limba sau cu limbajul fără a avea în vedere fapte concrete, măcar
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
contemporanii săi pe tărâmul mitului 103. El a apărat fervent doctrina Trinității, socotind-o centrală credinței creștine, precum și filozofiei sale. Iisus nu este doar un învățător luminat, El este Fiul lui Dumnezeu. În fața retragerii succesive a teologiei din calea atacurilor pozitivismului și criticismului istoric, Hegel își asumă rolul de avocat al acesteia, afirmând răspicat că revelația a avut loc în istorie. Odată cu Hristos lumea istorică devine, în principiu, perfectă, pentru că numai El este Dumnezeu adevărat și om adevărat. Acest principiu devine
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
precisă, prin interpretare istorică, a dovezilor pe care creștinismul primar le oferă despre acesta"44. Din dorința de a respecta epistemologia istorică enunțată de Troeltsch sau de a-l învinge pe istoricul neîncrezător chiar cu armele sale, Pannenberg devine victima pozitivismului atunci când contestă evangheliile sinoptice ca mărturii verosimile despre Iisus. Mai mult, el limitează credința, speranța în cele nevăzute, la simpla convingere sprijinită de date raționale, golind-o de semnificația ei mistică, de miezul ei tainic. Este notabil însă efortul său
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
métarécits, metanarratives) sau "mari narațiuni" (grand narratives) a fost introdus de părintele postmodernismului, Jean-François Lyotard, în La Condition postmoderne: rapport sur le savoir (1979). După Lyotard, omul postmodern dovedește "l'incrédulité à l'égard des métarécits". Printre acestea el enumeră: pozitivismul, filozofia Luminilor, hegelianismul și marxismul scheme narative care pretind să explice în mod exhaustiv istoria, experiența și cunoașterea umană. 66 Löwith, op. cit., p. 193. 67 Cf. Herbert Butterfield, Christianity and History, G. Bells and Sons, Londra, 1949, pp.47-49, apud
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
dilua și a se retrage din circulația științifică, iar cele patru temperamente, atât de familiare experienței populare și consacrate de veacuri de observație clinică, începură a pluti la voia întâmplării, în căutarea unei baze raționale, capabile să le justifice în fața pozitivismului veacului. Medicina modernă a început prin a respinge doctrina hippocratică umorală, considerând-o întemeiată pe date prea ipotetice și cu totul insuficiente din punct de vedere științific. Cu toate acestea, nici una dintre ipotezele moderne nu i-a putut anula valoarea
Chirurgia modernă a sindroamelor posttuberculoase. Tuberculoză și homeopatie by Alexandru-Mihail Boțianu, Petre Vlah-Horea Boțianu, Oana-Raluca Lucaciu () [Corola-publishinghouse/Science/91974_a_92469]
-
1924), pp. 722-736 și în special pp. 734-735. 7. Karl Victor, Probleme der literarischen Galtungsgeschiehte, în Deutsche Vierteljahrschrift jur Literaturwissenchaft..., IX (1931), pp. 425- 447 (reprodus în Geist und Form, Berna, 1952, pp. 292-309); un studiu admirabil care evită atît pozitivismul cît și "metafizicismul". 8. Goethe numește oda, balada ete. "Dichtarten", iar epopeea, poezia lirică și drama, "Naturjormen der Dichtung" - Es gibt nur drei echte Naturformen der Poesie: die klar erzăhlende, die enthusiastisch aufgeregte und die personlich handelnde: Epos, Lyrik, und
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
simbolului. O analiză semantică, funcțională a simbolului încearcă Sorin Alexandrescu în Simbol și simbolizare. Observații asupra unor procedee poetice argheziene în Studii de poetică și stilistică, București, 1966. Capitolul 18 (a) p. 332. La confluența influențelor lui Taine și a pozitivismului din critica occidentală, a marxismului si a unor direcții ideologice rusești, poate fi situată critica sociologică a lui C. Dobrogeanu-Gherea jși mișcarea de la revista Contemporanul (1881-1891). (In legătură cu aceste probleme vezi C. Dobrogeanu-Gherea, Studii critice, 5 vol., 1890--1927, ca
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
coșmar. Autorul încearcă (și reușește, pozitivist vorbind) să identifice o linie antieminesciană în cultura romană, o "galaxie Grama", o înlănțuire în timp a detractorilor lui Eminescu. Acest "de ce?" poate însă avea și un răspuns dincolo de date, cifre și citate, dincolo de pozitivismul nostru odihnitor cu alte cuvinte: iată, se vorbește de o "sacrificare" de o "dublă sacrificare". Este vorba de un lucru petrecut în zona sacrului, așadar, de chestiuni care ating și implică sfințenia. De ce resimt românii (sau limbă romană, mă rog
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Intenția lui cea mai statornică a fost să dovedească lumii că românismul poate fi roditor în sensul major al creației culturale". La fel de incitante și profitabile sunt capitolele: Eminescu și erosul divin, De ce totuși Eminescu și Einstein?, Armonia eminesciană, În oglinda pozitivismului. Din aceasta perspectivă, mi se pare normală reacția de apărare împotriva celor care îl atacă, din rea credință ori din interes și prostie, pe "omul total al culturii române". În lipsa lor de minima moralia, ei raportează structura biologică a creatorului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cu cât acumulările științifice au ajuns în sfârșitul secolului XX incomensurabile. Specializările și, în cele din urmă, ultraspecializările au făcut imposibilă recuperarea modelului umanist al Renașterii (țintă a modernității secolului XX) omul multidimensional, replica necesară în contextul riscului pe care pozitivismele îl generau: omul unidimensional (descris de Herbert Marcuse) sau omul fără însușiri (descris de Robert Musil). În final, riscul a concretizat, totuși, în bună măsură, omul postmodern (a-valoric, scurtcircuitat din punct de vedere cultural, "virusat" din punct de vedere
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
este doar o prelungire a ceea ce a fost anterior, cum se crede grăbit la noi. Va trebui ieșit din obiceiul reconstituirii istorice vagi, cu largi aproximări ale situațiilor, dar cu concluzii apodictice, prin lecturi ale faptelor înainte de orice alt considerent. Pozitivismul a eșuat ca filosofie cuprinzătoare, dar nu ca metodologie ce ne cere să plecăm în generalizări de la interogarea faptelor. Peste toate, nu se pot lua ca sursă sigură de informare doar scrierile traduse în românește până la această oră, căci ele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
România, metoda analizei discursive și-a făcut intrarea odată cu introducerea paradigmei calitativiste. Respectând tradiția generală a întârzierii istorice a culturii românești, aflată la periferia lumii intelectual-academice occidentale, calitativismul a ajuns relativ tardiv, într-un moment când marile dezbateri purtate în jurul pozitivismului și-au cam epuizat energiile. Paradigma calitativistă și-a făcut intrarea inaugurală pe scena academică a culturii autohtone prin publicarea volumului Abordarea calitativă a socioumanului, lucrare în care P. Iluț (1997) stabilește coordonatele metodologice principale ale analizei discursive în capitolul
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
în capitolul dedicat "analizei documentelor" (pp. 134-156). De remarcat referitor la această primă piesă grea a calitativismului, prin care noua paradigmă a invadat spațiul disciplinelor socio-umane, este că autorul optează pentru o formulă complementară (condamnând "falsa dihotomie" cantitativ-calitativ) între un "pozitivism înțelept" debarasat de încărcătura dogmatică dată de monismul metodologic intransigent și un "calitativism riguros" care să nu alunece în apele tulburi ale postmodernismului fondat pe celebrul imperativ al anarhismului epistemologic "anything goes" (Feyerabend, 1975). Această lucrare inaugurală a constituit declicul
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
anunță ca o simplă posibilitate de a fi făcut. Din acest punct de vedere, M. Merleau-Ponty, referindu-se la o chestiune de tehnică fenomenologică, pare a prinde un sens "universal", legat de operația autorizării: "Metoda eidetică este cea a unui pozitivism fenomenologic care întemeiază posibilul pe real."228 În scenariul nostru, realul întemeietor fiind judecata și judicativul, iar posibilul întemeiat, tot ce poate fi autorizat în orizontul dictaturii judicativului, aparținând gândirii, rostirii și făptuirii. Deși autoritatea este copleșitoare, puterea sa nu
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sau indirecte constituie apanajul tuturor societăților. Așa cum arată paralela pe care am făcut-o între tradițiile melaneziene și propriile noastre obiceiuri, putem merge pînă acolo încît să spunem că el există și printre noi. Auguste Comte și Italia Fondator al pozitivismului, Comte a acordat Italiei tot mai mult loc în sistemul său pe măsură ce filozofia științelor devenea mai puțin importantă în cadrul acestuia decît instaurarea unei noi religii. Desigur, ideea religioasă, singura în stare să disciplineze progresul prin ordine, nu a lipsit niciodată
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
l-a înlocuit în Franța nu erau deloc inevitabile. Italia și chiar Spania vor putea ușor să le depășească, tot așa cum Franța a depășit calvinismul. În compensație pentru aparenta lor rămînere în urmă, meridionalii vor trece direct de la catolicism la pozitivism. Căci religia Umanității, eliberată de spiritul teologic și de credința într-o revelație, va fi un nou catolicism, luînd termenul în sensul său etimologic de vocație pentru universalitate. Drept urmare, ordinea întîietății între națiuni se schimbă. Franța rămîne popo rul central
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
este numai în avantajul ansamblului italian. Comte se declară convins că aspi rațiile la unitate națională, atît de puternice la mijlocul secolului al XIX-lea, se limitează acolo doar la oamenii cultivați - astăzi am spune intelectuali - și nu au rădăcini populare. Pozitivismul va elibera Italia de sub jugul austriac, însă, odată atins acest scop, nu va pleca urechea la „acei călăuzitori spirituali ai populației care n au încetat să regrete străvechea sa dominație și chiar să viseze la revenirea ei universală”. Cu mai
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
politice, ea se apropie mai mult de starea normală a societăților umane. Cu condiția să accepte să favorizeze avîntul intelectual și moral în dauna agitației politice, ea va reuși, mai bine decît popoarele nordice, să treacă direct de la catolicism la pozitivism și să întrunească toate condițiile ce caracterizau societatea Evului Mediu. Or, continuă Comte, aceste condiții țineau mai mult de sentiment decît de rațiune, fiindcă erau în principal morale. Iar geniul italian își afirmă preeminența pe terenul sentimental și moral. Comte
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
Vaux - pe care, după moartea ei prematură, a transformat-o în madona religiei pozitiviste - o reproduce pentru el, peste veacuri, pe cea a lui Dante pentru Beatrice sau pe cea a lui Petrarca pentru Laura : „Prin intermediul femeilor trebuie să pătrundă pozitivismul în Italia și în Spania”. De șapte ani, scrie el în 1853 (ceea ce ne trimite la 1846, anul în care a murit Clotilde), citește în fiecare seară un cînt din Dante. Cum pontificatul religiei Umanității își are sediul în Franța
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
limbă va putea răspunde acestei exi gențe dacă nu tocmai limba italiană, cea pe care poezia și muzica au cultivat-o cel mai bine, creată de populația cea mai pașnică și mai estetică, singura care nu a colonizat pe nimeni ? Pozitivismul va realiza așadar fuziunea celor cinci limbi occidentale - franceza, engleza, germana, spaniola și italiana - „sub președinția celei mai muzicale”. Limba lui Dante și a lui Ariosto, trans formată mai întîi în limbă sacră pentru nevoile cultului Umanității, va fi limba
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
-se decît italiană, în loc de anglo-americană... Prin limba sa, Italia își va aduce contribuția la o nouă ordine mondială. Doar ea va putea să furnizeze și un complement estetic cultului concret al Umanității. Unui italian de geniu, convertit în prealabil la pozitivism, îi va reveni misiunea să compună o epopee, un mare poem care va celebra ieșirea din revoluția occidentală „tot așa cum neasemuita compoziție a lui Dante a instituit începutul ei”. Acest poem al Umanității, pe care Comte recunoaște că e incapabil
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]