902 matches
-
un fel de copilărească satisfacție auzind că sevorbește despre căsătorie în casa mea, însă când îmi vin în fire nu pot să nu râd. E imposibil. Nu vreau să spun că domnul Gonzalv nu merită toată considerația, dar dacă suntem prieteni, ce ne trebuie mai mult la această vîrstă? . - El vede lucrurile altfel. . - Mi-e teamă că cumnatul meu, din ignoranță, produce încurcături. Nici soră-mea nu mă cunoaște bine. Ea s-a născut spre a fi căsătorită, eu m-am
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
seara și am dat să mă întorc, dar m-a prins de braț și mi-a spus pe bîjbîite în ureche: — Ai dreptate, fetele nu sînt bune de nimic, sînt niște vaci, și chiar dacă nu mă placi pe mine, am prieteni, militari... M-a tras din strînsoarea lui și am intrat în baracă. Nu m-a urmărit. Baraca nu era prea mare, dar era lungă și mai toată podeaua era ocupată de oameni înghesuiți pe bănci. Tejgeaua era împărțită în ghișee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
încurcat. — întocmai. Mulți din grupul vostru nu mă cunosc. Cu toate acestea, casa e a mea. Amuzant, nu-i așa? întotdeauna îmi vine să rîd, cînd mă gîndesc la asta. — Sludden vă cunoaște? — O, da, Sludden și cu mine sîntem prieteni la cataramă. Ce dorești să bei? Se întoarse spre un dulap pe care erau sticle și pahare. Nimic. — Nimic? Ei bine, ia loc atunci, doresc să-ți spun cîteva lucruri. Dar eu o să-mi torn ceva... o picătură... de Smith
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
invitat la petrecere. — Ești tăcut în seara asta, Duncan, spuse Macbeth. — Scuze. Mă gîndeam. — Bănuiesc că ai fost invitat la petrecerea lui Kenneth de mîine. — Nu. Macbeth se înveseli. — Nu? Ciudat. Tu și Kenneth sînteți mereu împreună. Credeam că sînteți prieteni. Asta credeam și eu. Se plimbă mult pe străzi în seara aceea și coborî spre casă după miezul nopții. — Tu ești, Duncan? întrebă taică-său de pe canapeaua din living. — Așa cred. — S-a întîmplat ceva? Thaw îi explică ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
compasiune. în săptămînile care au urmat, Marjoru îi produse o stare din ce în ce mai intensă de strălucire și insatisfacție. îi povesti despre un atelier de lîngă Kelvingrove Park, pe care-l împărțea cu un coleg. — E un pod mare și, fiindcă sîntem prieteni, ne costă doar cîțiva șilingi pe săptămînă de căciulă. Vineri seara, cînd plecăm de la școală, ne ducem acolo și pregătim cu rîndul o masă pe cinste. Pe cei mai mulți îi ajută prietenele lor, dar Kenneth este un bucătar redutabil. Săptămîna trecută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și menținu ritmul multă vreme. în cele din urmă, simțindu-și capul gol, Lanark se prefăcu că fredonează un cîntec. Ea se opri și strigă: — O, Lanark, hai să fim prieteni! Te rog, te implor, de ce nu putem să fim prieteni? — M-am plictisit să fiu prietenos. Vreau să dorm. Ea îl privi lung, apoi trăsăturile feței i se îmblînziră și zîmbi. Credeam că mă urăști și că vrei să pleci de unul singur. — în acest moment, e total adevărat. — Hai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
-mi plac. — Filmele cu omoruri sînt preferatele mele. Sînt foarte reale, nu crezi? — Sandy. O să lipsesc din oraș multă vreme. — Ah. — Aș dori să stau. Mama a zis c-o să vii să mă vezi des. Nu o deranjează dacă sîntem prieteni. — Știu. Cînd i-am spus că o să te vizitez des, nu știam că va trebui să plec. Ah. Lanark simți lacrimi sub pleoape și își dădu seama că gura lui se forța scoată vaiete. Știa că ar fi groaznic ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
înjghebe dialoguri pe orice palier social: - Păcurel, ți-o prezint pe fii-mea, Mariana. Frica parcă-mi alinia gândurile, mișcările, luam poziția de drepți lipită de piciorul tatălui și spuneam: - Săru’mâna, nenea Păcurel, tata mi-a zis că sunteți prieteni și-am vrut să vă cunosc. - Așa e, puiule, cine nu-l cunoaște și respectă pe Toma ?! Câți ani ai ? - Cred că aproape cinci, nenea Păcurel. Am și-un frățior de câteva luni foarte cuminte. - Puiule, nenea Păcurel are șase
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
înjghebe dialoguri pe orice palier social: Păcurel, ți-o prezint pe fii-mea, Mariana. Frica parcă-mi alinia gândurile, mișcările, luam poziția de drepți lipită de piciorul tatălui și spuneam: Săru’mâna, nenea Păcurel, tata mi-a zis că sunteți prieteni și-am vrut să vă cunosc. Așa e, puiule, cine nu-l cunoaște și respectă pe Toma ?! Câți ani ai ? Cred că aproape cinci, nenea Păcurel. Am și-un frățior de câteva luni foarte cuminte. Puiule, nenea Păcurel are șase
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
chiar dacă voiam să vorbesc, nu am putut. Am închis în mine multe lucruri dureroase. Nu am avut un confident. Din fire, nu sunt genul de persoană care să vorbească despre vrute și nevrute cu oamenii. Nu că nu aș fi sociabilă. Am prieteni. În trecut, ascultam cu răbdare problemele celorlalți, dar nu prea mă destăinuaim. Așa sunt eu. Am impresia că după atac sunt mai vulnerabilă. Cum sunt un pic tristă, plâng cu lacrimi de crocodil, apoi îmi revin imediat. Când sunt deprimată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
a câștiga bani, interpretam și cântece populare. Mi-am dat seama că nu aveam un viitor prea strălucit... Prietenii mei începuseră să câștige mulți bani și am renunțat (râde). Cântam și la cabaret, mai făceam o groază de lucruri. Am prieteni care duc viața aceasta și acum. Chiar m-au invitat să mă alătur unui cor care cântă balade. Prietenul care renunțase mai înainte la formație se angajase ca programator la o firmă și m-a întrebat dacă nu vreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Normal că nu aveam curajul necesar. Voiam să găsesc o cale prin care să fiu alături de adepții Aum. Deja mă împrietenisem cu polițiștii, așa că, ce aveam de pierdut? Sunt genul de persoană care acționează în funcție de moment. Sunt singur, nu am prieteni. La firmă mereu sunt în subordinea cuiva care urlă la mine. Nu am pe nimeni care să-mi fie alături. De aceea, am fost foarte fericit când polițiștii mi-au cerut cu seriozitate: «Te rugăm să te străduiești să scoți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
urât de oamenii pe care i-am ocrotit, așa că am de la cine să o iau peste bot atunci când îmi este greu și am nevoie și eu de un dram de sprijin. Nu e de colo să constați că nu ai prieteni în teatru și că nici nu le duci dorul, că poți trăi singur, fără să mai ai nevoie de laudele sau aplauzele lor. Mă fericesc cu amintirile mele și cu șansa într-adevăr uluitoare de a fi întâlnit oameni fantastici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
După amiaza aceea era fermecată pentru că nu se mai termina, nici eu și nici Berechet nu voiam să-i punem capăt. Stăteam de câteva ore și sporovăiam despre câte-n lună și-n stele, vorbeam unul cu celălalt de parcă eram prieteni de când lumea, treceam în revistă tot ce se petrecuse în teatru de când eram eu acolo. Ciudat, nu-mi aduc aminte să fi vorbit și despre vremuri mai de demult, ca și cum eu aș fi fost cineva important. Nici acum nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
ales această expresie exasperase, se pare, artistul. Radu Petrescu ar fi avut, după spusele unor intimi aflați În preajmă, o reacție „fără măsură”. Era imposibil să i se recitească elogiul, să fie convins că este un elogiu. Degeaba Îi reaminteau prietenii paragrafele elogioase din cartea de care nu mai vroia să audă. Nici măcar o frază care, luând În considerare „condițiile În care s-a produs”, proclama volumul lui Radu Petrescu o „Cartă a drepturilor scriitorului” nu avusese efect liniștitor, deși subtextul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
sau de conducerea redacției... În contextul oficial al confruntării cu revistele național-socialiste, România liberă era Însă cu totul altceva. Părea un scut, Într-o vreme când toate scuturile se cam găuriseră. Grăitoare reacția lui Paul la moartea lui Preda... Fuseseră prieteni, Preda Îl și folosise ca model pentru câteva personaje. Paul refuza, Însă, isterizat, fie și cu acest funebru prilej, orice solidarizare cu „stânga legionară”, cum spunea (adică Preda, după Delirul?). „Succesiunea la Cartea Românească?... Ce am putea noi Întreprinde? Cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
Island New York, 16.11.1992 Main Street 555 - # 502 NY 10044 - New York Dragă Domnule Norman Manea, A fost o surpriză la sfârșitul concertului New American Orchestra (În jurul expoziției Magritte), atunci când l-am felicitat pe dirijorul Botstein, să aflu că sunteți prieteni. Surprizele În legătură cu Dvs. au fost multe și plăcute În ultimul an. La Chicago, În luna martie, cineva mi-a dat să citesc În New Republic eseul Dvs. „Happy Guilt”. Vara, În România, Nina Cassian mi-a povestit despre cartea Dvs.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
altfel, supraîncărcată de obligațiile pe care mi le impunea rolul de „gazdă”, ca Însoțitor al dirijorului american Leon Botstein, președintele Colegiului Bard, unde predam de aproape un deceniu. Pe Zigu l-am sunat totuși cu puțin Înainte de plecare. Nu fuseserăm prieteni, ci, mai curând, prieteni ai unor prieteni. Astfel de implicită asociere asigura simpatie și solidaritate, fără să tensioneze efectiv comunicarea. Un avantaj la care se adăuga structura sa rațională, echilibrată, ca și alertețea cu care funcționa, nu totdeauna la vedere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
participând la premierele lor și lucrez cu ei la materiale neterminate. Ai vrea să-ți dedici talentul tovarășului președinte Mao? întreb eu. Ce-ar fi să schimbi melodia asta cu preferata tovarășului președinte? Da, fii creativ și îndrăzneț. Îmi educ prietenii trimițându-le lucrări de referință, printre ele „Tămâia de la miezul nopții”, o piesă clasică de operă chinezească, și celebrul cântec italian „Întoarcerea la Sorento”. La început, ei sunt nedumeriți - sunt obișnuiți cu gândirea liniară tradițională. Le lărgesc orizontul și, treptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
nu prea vrea să dea probă pentru altceva; dacă vor să-l dea afară din programul experimental, n-au decât. Ei râd doar și-i dau alte teste. E ceva ciudat cu toate șicanele astea. Doctorii spun că-i sunt prieteni. Teste care dovedesc că nu poate face anumite lucruri, când în mod evident poate. Ar trebui s-o testeze pe femeia care joacă rolul surorii lui. Tovarășii lui trec să-l vadă, dar până și ei sunt ciudați. Duane pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Noi patru. Și afacerea? Și Tally și Phil? Cum rămâne cu vacanța la schi? Și Paștele? Și pe care dintre voi o să-l invităm de Crăciun? La petreceri? Ce...? Am apucat-o de mână ca s-o opresc. O să fim prieteni în continuare. O să-mi dai pulovere de cașmir în continuare. Iar eu o să-ți dau articole despre tulburările obsesiv-compulsive. Se vor obișnui și ceilalți. O să rezolvăm cu sărbătorile și... cu toate celelalte lucruri. Dar noi șase fuseserăm apropiați din facultate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
ceva ce nu-mi spui? Mark sosi înainte ca el să-mi poată răspunde și păru foarte bucuros să mă vadă timp de - wow! - două secunde. Apoi nu a mai zâmbit, căci și-a amintit că se presupunea că suntem prieteni buni și începu să zâmbească din nou. Stătea în ușă neștiind cum să mă salute. Îi înțelegeam jena. Să-l pup pe obraz? Să-i fac cu mâna veselă? Să dăm mâna? Poate că voia să-mi dea o palmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
pe tavanul decorat. —Nu-mi vine să cred că am făcut asta. Fu rândul meu să-l iau de mână. —Ai făcut-o pentru că ești prietenul meu și pentru că asta trebuia să faci. Dar nu asta îmi doream. Din moment ce suntem prieteni, o să-ți spun un secret. Nici eu nu știu dacă mi-o doream. Dar între noi nu mai poate fi nimic acum. Nu acum când Lisa e gravidă. Deci vrei să spui ca dacă situația ar fi fost alta...? —Madame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
nici nu sufeream în clasorul inimii, unde colecțiile de sentimente se învălmășiseră din cauza zguduirii; nu disprețuiam femeia după ce învățasem cum se fute; eu nu cunoșteam singurătatea mare, spre deosebire de singurătatea mică, în care trăisem până atunci. E ceva să nu ai prieteni în orașul tău natal, locuind la ai tăi și mâncând mâncarea pentru care se bate mama cu bunica. E singurătatea mică. Dar să te uiți în tăcere la raftul de haine, să vezi praful depunându-se pe CD-player și cărămida
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
viață și mă atacau exact acolo unde aveam slăbiciuni. Unele erau sexuale, altele complet absurde, altele mă făceau să mă îmbrățișez de groaza morții, altele îmi deschideau inima în fața lui Dumnezeu. Singurătatea mea nu e deosebită și, deși nu am prieteni sau cunoscuți, înclin să cred că toți oamenii singuri gândesc la fel. Nu le am cu analogiile, orice aș zice ar fi prea general. Sunt pur și simplu singur. Acesta e un lucru foarte trist. Uneori, rar de tot, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]