711 matches
-
Antohi și D. Condurachi. Anuarul Socec din 1925 consemnează unificarea celor trei comune sub numele de "Obârșia", cu reședința în satul Târgu Glodurile. Ea avea 1115 locuitori în satele Antohești, Băimac, Cimbala, Făghieni, Glod, Târgu Glodurile, Obârșia, Oțelești, Pădureni și Prisaca și făcea parte din plasa Traian a aceluiași județ. În 1931, comuna a luat numele de "Glodurile". În 1950, comuna Gloduri a trecut la raionul Bacău din regiunea Bacău. În 1968, ea a revenit la județul Bacău, reînființat, luând atunci
Comuna Izvoru Berheciului, Bacău () [Corola-website/Science/300678_a_302007]
-
atunci, satele Afumați (comasat cu Fundătura), Negoaia (comasat cu Cornățelu), Baicani-Deal și Valea Babelor (comasate cu Gura Crăiești), Baicani-Vale, Burlug și Gura Plopului (comasate cu Motoșeni), Captalani și Fundătura Țepoaia (comasate cu Țepoaia), Plopu (comasat cu Chicerea), Poiana lui Stan, Prisaca și Văleni (comasate cu Poiana). Șase obiective din comuna Motoșeni sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Bacău ca monumente de interes local, toate fiind clasificate ca monumente de arhitectură: biserica „Sfântul Nicolae” (1809) din satul Chetreni, biserica „Adormirea
Comuna Motoșeni, Bacău () [Corola-website/Science/300685_a_302014]
-
întindeau între hotarul satului Cucorăni și până pe malul Șiretului, precum și pește Siret până în hotarul cu Burdujeni. Se numeau moșiile Miclescu, iar satul Siminicea împărțit în două se chema Siminicea Valoș și Siminicea Miclești. Satul Călinești se găsea la locul numit Prisaca și avea circa 40-50 de case, locuitorii lucrând toți pe moșia boierului Miclescu. Denumirea satului s-ar fi dat după două versiuni: una în memoria primului locuitor, Calina, iar alta că poartă numele IPS Calinic - mitropolit al Moldovei - fiul lui
Călinești (Bucecea), Botoșani () [Corola-website/Science/300901_a_302230]
-
martori semnează 14 boieri de divan cu vârste cuprinse între 79 și 109 ani. Istoricul Antal Lukacs crede că datele din acest document au fost falsificate în sec. al XVIII-lea pentru a fi justificate drepturile familiei Mailat asupra munților Prisaca și Izvor, acesta fiind doar copia unei traduceri românești târzii a hrisovului, și datat 1452. Arhivele Naționale din București,păstrează însă un document, datând din 1453, prin care Vladislav al II-lea ""îl întărește"" pe boierul său Stanciu (Mailat) Dijanul
Dejani, Brașov () [Corola-website/Science/300940_a_302269]
-
Fălciu) "Precum au venit înaintea lor Mărica si sora ei, Grozava, nepoatele lui Ioan stolnicul, fetele Balaci din Văleni, și-au vândut a lor dreaptă ocină și moșăe, din satul Văleni, dintr-un bătrân a treia parte, cu loc de prisacă și pomătu, și cu casă în vatra satului, cu loc de fânaț, din câmpu și din pădure, ... care parte au vândut-o lui Scărlet și fratelui sau ... drept 5 cai buni." În domnia lui Nicolae Mavrocordat, Antiohie Jora redevine mare
Văleni (Viișoara), Vaslui () [Corola-website/Science/301919_a_303248]
-
Valea Sării este o comună în județul Vrancea, Moldova, România, formată din satele Colacu, Mătăcina, Poduri, Prisaca și Valea Sării (reședința). Comuna se află în zona deluroasă înaltă din vestul județului, pe valea râului Putna, de la vărsarea Zăbalei înspre aval. Este străbătută de șoseaua națională DN2D, care leagă Focșaniul de Târgu Secuiesc. La Valea Sării, din acest
Comuna Valea Sării, Vrancea () [Corola-website/Science/301909_a_303238]
-
vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (96,7%). Pentru 2,99% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Vrancea a județului Putna și era formată din satele Gornetu, Mătăcina, Prisaca și Valea Sării, având în total 719 locuitori. În comună funcționau două biserici (la Valea Sării și Prisaca) și o școală mixtă. La acea vreme, pe teritoriul actual al comunei, mai funcționa în aceeași plasă și comuna Colacu. Aceasta era
Comuna Valea Sării, Vrancea () [Corola-website/Science/301909_a_303238]
-
La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Vrancea a județului Putna și era formată din satele Gornetu, Mătăcina, Prisaca și Valea Sării, având în total 719 locuitori. În comună funcționau două biserici (la Valea Sării și Prisaca) și o școală mixtă. La acea vreme, pe teritoriul actual al comunei, mai funcționa în aceeași plasă și comuna Colacu. Aceasta era formată din satele Colacu și Poduri, cu 878 de locuitori, două biserici și două mori de apă. Anuarul
Comuna Valea Sării, Vrancea () [Corola-website/Science/301909_a_303238]
-
Cornet a fost desființat și comasat cu satul Valea Sării. În comuna Valea Sării se află două biserici de lemn clasificate ca monumente de arhitectură de interes național: biserica „Sfântul Nicolae” (secolul al XVIII-lea), aflată la ieșirea din satul Prisaca înspre Nereju, și biserica „Cuvioasa Paraschiva” (1772-1773) din centrul satului Valea Sării. În rest, în comună se mai află un singur obiectiv inclus în lista monumentelor istorice din județul Vrancea ca monument de interes local, fiind clasificat ca monument memorial
Comuna Valea Sării, Vrancea () [Corola-website/Science/301909_a_303238]
-
lista monumentelor istorice din județul Vrancea ca monument de interes local, fiind clasificat ca monument memorial sau funerar: troița eroilor din Războiul Ruso-Turc (1877-1878) și din Primul Război Mondial, obiectiv ridicat în 1941 și aflat în incinta bisericii din satul Prisaca.
Comuna Valea Sării, Vrancea () [Corola-website/Science/301909_a_303238]
-
partea de Est a comunei Băsești, numit astfel de la viile și livezile cu care era îmbrăcat. În partea de Nord a dealului aproape de sat, se ridică o mică culme, acoperită cu pomi fructiferi, unde în timpurile vechi proprietarii își țineau prisăcile, de unde vine și numele locului "La Livezi" sau "Priseci". Spre Nord de Livezi se află localitatea "Dealul Tătarului", numită astfel petru că în vechime s-au găsit aici urme de locuințe tătărești. Tot în Nord se află localități acoperite de
Viișoara, Vaslui () [Corola-website/Science/301920_a_303249]
-
înlocuit cu ruda regelui, Zoltan. Prima mențiune documentară privitoare la existența secuilor pe aceste meleaguri datează din anul 1116, secuii fiind amintiți alături de pecenegi ca alcătuind avangarda cavaleriei ungare. Ca popor asociat maghiarilor, secuii au fost colonizați în sistemul de "prisăci" medievale de-a lungul graniței sudest-transilvane nou extinse. Secuii se aflau în serviciul militar al regilor Ungariei. Astfel, prima mențiune a lor, din anul 1116, îi descrie ca participanți la bătălia de la Olsava, sub comanda regelui Ștefan al II-lea
Ținutul Secuiesc () [Corola-website/Science/299319_a_300648]
-
scrise privitoare la secui datează din anul 1116, când au fost menționați, alături de pecenegi, ca alcătuind avangarda cavaleriei ungare. Sarcina principală a contingentelor secuiești a constat în consolidarea și apărarea fortificațiilor de graniță (în maghiară gyepű) (aproximativ „palisadă”) numite și "prisăci". În consecință, comunitățile secuiești au fost deplasate treptat, concomitent cu avansarea hotarelor statului maghiar spre estul și sud-estul Transilvaniei. Scaunele secuiești au fost unitățile de administrare judecătorească ale secuilor din Transilvania, menționate începând cu deceniul al treilea al secolului al
Ținutul Secuiesc () [Corola-website/Science/299319_a_300648]
-
și gard de „cepuri” (nuiele de brad împletite vertical), fântână cu cumpănă. Specifică zonei Maramureșului în sec. XVII-XVIII este gospodăria cu curte dublă (curtea casei, curtea animalelor). Casa este alcătuită din tindă, cameră de locuit, cămară, pridvor la fațadă și prisacă, pereți de lemn netencuiți în interior, cuptor cu „prichici” (ramă masivă de lemn, decorată, care mărginește vatra), fântână cu roată, poartă înaltă, sculptată (în curtea casei) și gard de nuiele, colnă pentru mijloacele de transport, șură cu două grajduri, fânar
Gospodăria românească () [Corola-website/Science/307341_a_308670]
-
1427 si 1431. Este cea mai veche broderie de acest fel cunoscuta pâna astazi. Pe ea erau reprezentate, pe lânga chipurile sfânte, și portretele lui Alexandru cel Bun și al sotiei sale. Căpriana avea în acele vremuri în stăpânire o prisacă, (stupăritul fiind pe atunci o îndeletnicire predilectă a monahilor), o moară (sau chiar mai multe) și o moșie formată din satele Târnauca, Cârlani, Călinăuți, Cunila, Săndrești și Pârjolteni. Având statutul mănăstire domnească, așezământul monastic s-a bucurat de grija mai
Mănăstirea Căpriana () [Corola-website/Science/308078_a_309407]
-
cu 1776. Imigrarea s-a făcut în valuri. La începutul secolului al XIX-lea colonizarea țipțerilor a fost extinsă la Ducatul Bucovinei. Țipțerii veniți în 1805 s-au stabilt la Pojorâta și Fundu Moldovei ("Luisenthal"), cei veniți în 1808 la Prisaca Dornei ("Eisenau"), iar cei veniți în 1809 la Dragoșa și Valea Stânei lângă Frumosu. La Gura Putnei a existat o colonie de țipteri, cu denumirea de "Karlsberg". Alți țipțeri s-au stabilit la Solca ("Solka") și la Voievodeasa (Fürstenthal) Ultimii
Țipțeri () [Corola-website/Science/303051_a_304380]
-
Somes Odorhei, unde avusese de asemenea inițiative lăudabile creâd materialului didactic necesar susținerii lecțiilor de biologie. Astfel la fosta sa școală înființase un laborator, un colț viu cu animale mici, o seră cu caracter didactic, un teren experimental și o prisacă cu albine. Înzestrat cu o deosebită putere de muncă și cu o tenacitate de admirat, noul profesor al liceului intuiește potențialul remarcabil pe care îl deține terenul din jurul liceului și vechiul parc de agrement, cu diversitatea speciilor ce se găseau
Grădina Botanică a Institutului de Cercetări Biologice din Jibou () [Corola-website/Science/303089_a_304418]
-
anului 1015 această structură politică a fost ocupată de Ștefan cel Sfânt. Cucerirea Transilvaniei de către unguri s-a prelungit până către finalul secolului al XII-lea. Izvoarele scrise, cele arheologice și mai ales toponimele (cele care conțin cuvântele poartă și prisacă în special, adică marchează evoluția hotarelor) permit stabilirea următoarelor etape în cucerirea Transilvaniei: circa 900: până pe cursul Someșului Mic; <br>circa 1000: pe cursul râului Mureș; <br>circa 1100: pe cursul râului Târnava Mare; <br>circa 1210: linia râului Olt
Cucerirea Transilvaniei de către maghiari () [Corola-website/Science/302174_a_303503]
-
activitatea vestitei Școli Patriarhale , la care au învățat printre alții cărturari români cum ar fi principele Dimitrie Cantemir și spătarul Nicolae Milescu, primul călător român în China. Multe din documentele din secolele XVI-XVII arată danii de moșii, sate, livezi și prisăci pentru mănăstire. Aflată pe un platou împădurit din apropierea orașului Iași, Mănăstirea Aroneanu a fost preferată de unele oști străine ca loc de tabără. În ajutorul oștilor turcești conduse de Soliman Pașa și a celor moldovenești conduse de Constantin Cantemir (1685-1693
Biserica Aroneanu () [Corola-website/Science/302623_a_303952]
-
teritoriile a trei județe: Suceava, Iași și Neamț. Din lungimea sa, 150 km se află pe teritoriul județului Suceava, unde bazinul său hidrografic ocupă peste 35% din suprafața județului. În acest județ, râul străbate sectoare cu pantă mai accentuată (Pojorâta, Prisaca) și sectoare unde panta scade la mai puțin de 3 m/km. Odată cu ieșirea din munți, cursul Moldovei se ramifică în depresiunile intramontane, formând grinduri, praguri și ostroave . Pe teritoriul județului Iași, Moldova curge pe o lungime de 30 km
Râul Moldova () [Corola-website/Science/302436_a_303765]
-
mai puteau încă vedea la începutul secolului al XX-lea. Printr-un testament din 5 iunie 1622, vistiernicul Simion Stroici a lăsat moștenire satul Miclăușeni "Lupului Prăjăscului și nepoatei mele Saftei, și fiului meu, la Gligorie, cu heleștee și cu prisăci și cu tot venitul, pentru că i-am luat spre dânșii ca să-mi fie ei ficiori de suflet". La sfârșitul secolului al XVII-lea (în 1697), urmașii lui Lupu Prăjescu, neavând urmași, au lăsat domeniul fraților Ioan și Sandu Sturdza, cu
Castelul Sturdza de la Miclăușeni () [Corola-website/Science/303984_a_305313]
-
unde majoritatea terenului era împărțit în proprietăți private. Primele izvoare scrise privitoare la secui datează din anul 1116, când au fost menționați, alături de pecenegi, ca alcătuind avangarda cavaleriei ungare. Ca popor asociat maghiarilor, secuii au fost colonizați în sistemul de "prisăci" medievale de-a lungul graniței nou extinse. Secuii se aflau în serviciul militar al regilor Ungariei. Astfel, prima mențiune a lor, din anul 1116, îi descrie ca participanți la bătălia de la Olsava, sub comanda regelui Ștefan al II-lea al
Istoria Târgu Mureșului () [Corola-website/Science/304039_a_305368]
-
Boghicenilor e înregistrată și în materialele recensămîntului din 1772 (1774). Pe atunci satul avea 45 de gospodării țărănești, dintre care 42 aparțineau birnicilor. O așezare nu prea numeroasă ca populație, dar înzestrată cu toate cele necesare vietii: mori de vint, prisăci, pomeți (adică livezi cu pomi fructiferi), fînețe, pămînt arabil îndeajuns. Ocupația principală a locuitorilor era agricultura, însă, după cum ne mărturisesc documentele vremii, în sat existau și rneșteșugari: rotari, fierari, tăbăcari, cojocari. Iată și câteva nume de trăitori băștinași, menționate în
Boghiceni, Hîncești () [Corola-website/Science/304348_a_305677]
-
cu 84 de gospodării cu răzeși și mazili. Orașul avea 2 preoți, biserica a fost construită în anul 1785, alături de alta veche. Sat mare și frumos, în anul 1870 aici erau 596 gospodării, 1840 bărbați și 1110 femei. Gospodarii țineau prisăci, vii și livezi frumoase, erau lemnari, tâmplari vestiți. La 6 ianuarie 1873 zemstva județeană trimite la Strășeni primul medic cu studii superioare, pe doctorul Feodor Constantinovichi Scordeli. La 1 iulie 1877 satul avea o bibliotecă sătească, iar în anul 1910
Strășeni () [Corola-website/Science/298032_a_299361]
-
hrisov domnesc prin care "„vornicului Nestor Ureche, tatăl cronicarului Grigore Ureche i se reconfirmă posesia moșiei Ceplenița, toate satele din țara Moldovei și anume: 52 sate întregi, 45 părți de sate, 17 moșii, 6 heleștee, un loc de vânat, o prisacă, 45 fălci de vie în cele 19 județe ale Moldovei de pe atunci și satul Ceplenița, satul Buhalnița ce este mai sus de hotarul ceplenițenilor, cu vad și moară în râul Bahlui ce este în ținutul Hârlăului”". În jurul anilor 1600-1605, vornicul
Conacul Cantacuzino-Pașcanu de la Ceplenița () [Corola-website/Science/312431_a_313760]