1,192 matches
-
pe măsura derulării scenariului confesiv. N-a scăpat, de altfel, nici unuia dintre analiștii domeniului coté-ul sexual al oricărei activități intimiste. Complicitățile, rețeaua de mici și trainice secrete, tensiunile rezolvate prin transcrierea În caietul de Însemnări zilnice (echivalent parodic al canapelei psihanalitice!), toate acestea alcătuiesc premisele unei tensiuni În care se Întrevede refularea sexuală. Intimitatea se leagă, de altfel, de dorință și de (ne)Împlinirile ei. Nu există, așadar, jurnale ale „fericirii” (carnetele lui N. Steinhardt sunt astfel numite doar prin antifrază
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
mine” al lui Tolstoi e un exemplu aproape tautologic al unei serii comportamentale mult mai ample. Diversele titulaturi care, prin exhibare excesivă mai degrabă escamotează cuvântul intim, punându-l Între niște paranteze pline de sensuri și subtexte, vorbesc, la modul psihanalitic, despre raporturile inconștiente ale scriitorului cu textul său și, mai ales, cu acea componentă indefinibilă numită confesiune. Jurnalul unui cobai al lui Miron Radu Paraschivescu 18 sau Jurnal În căutarea lui Dumnezeu al lui Arșavir Acterian sunt exemple tipice ale
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
celui de-al doilea. Un portret autoflatant, În care imperfecțiunile sunt discret trecute cu vederea, va contura, În replică, un autoportret din care găunoșenia nu mai poate fi eliminată. Asimetrii Trebuie Însă avut În vedere că autoportretul depășește (prin elementele psihanalitice Înglobate) stadiul autodescrierii mecanice și al ilustrativismului psihologizant. Conturarea autoportretului se produce prin dezvoltarea unei complicate strategii al cărei scop esențial este depășirea fazei de simplu portret. Într-un anumit sens, În jurnalul intim diferența dintre portret și autoportret e
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Insert involuntar și, adeseori, insesizabil, autoportretul creează o asimetrie plină de vigoare În jurul căreia se ordonează jurnalul intim Însuși. Autoportretul trimite automat la ideea de persoană, de autor și, firește, de eu. Însă atotputernicia pronumelui personal eu nu e componenta psihanalitică a actului creator, ci semnul unei prezențe obiective. O obiectivitate pe cât de discutabilă, pe atât de inutilă. Pentru că, așa cum observa Eric Marty, „autorul se află În insolubila situație paradoxală de a scrie pentru el ceea ce deja el știe”12. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
lui Orfeu: fără să-mi Întorc niciodată capul, fără să le privesc niciodată, fără să le declar (sau atât de puțin: prin ce să-mi Înscriu interpretarea În cursa imaginarului). Titlul acestei colecții (X despre el Însuși) are o latură psihanalitică: eu prin mine? Dar acesta e chiar programul imaginarului! Cum reverberează razele În oglindă, răsunând spre mine? Dincolo de această zonă de difracție - singura asupra căreia pot arunca o privire, fără a reuși totodată să-l exclud pe cel căruia va
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Identitate pusă În evidență și de felurile În care se pot Încheia jurnalele intime: sfârșitul scurt (de obicei, la finele unui an) și sfârșitul definitiv (jurnalele Încheiate odată cu moartea autorului). Celelalte se Încheie mai mult sau mai puțin accidental. Fantasma psihanalitică În procesul evoluției, Însemnarea fulgurantă capătă materialitate, devenind, În nu puține cazuri, carte. E o altă formă a metamorfozării actului ficțional În realitate. Astfel se stabilizează și tehnica pur retorică a strategiilor trecerii unului În multiplu. Mărturisindu-se, eul părăsește
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
capătă materialitate, devenind, În nu puține cazuri, carte. E o altă formă a metamorfozării actului ficțional În realitate. Astfel se stabilizează și tehnica pur retorică a strategiilor trecerii unului În multiplu. Mărturisindu-se, eul părăsește ipostaza de ficțiune, de fantasmă psihanalitică și devine o entitate palpabilă: o realitate fizică Într-un text real. Drama jurnalului intim pornește de la strategia sa fundamentală: de la Încercarea disperată de a concilia cele două ființe simultan existente În confesiune: identitatea și alteritatea - un autor care este
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
individuale și cele colective au o relaționare complexă. Cele două noțiuni sunt, de altfel, greu aplicabile și explicabile una în lipsa celeilalte; este de preferat să le luăm simultan în considerare, ca formând un cuplu multifuncțional 50. Transferul metodelor de investigare psihanalitică și psihologică din planul memoriei individuale spre acela al memoriei colective reprezintă deja o etapă consumată 51. Soluțiile ar putea veni acum din studiile dedicate mass-mediei, respectiv din cele de sociologie și psihologie socială. Plecând de la presupoziția că memoria colectivă
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
un spațiu alb sau ocupat de o minciună: este spațiul cenzurat al cărui adevăr poate fi găsit însă în monumente (corpul care semnifică isteria sau nevroza), în documente (amintirile impenetrabile ale copilărie), în urmele care conservă distorsiunile și cărora exegeza psihanalitică le va restabili sensul. Teoria lingvistică a psihanalizei lacaniene se bazează pe două enunțuri complementare: inconștientul este structurat ca un limbaj (de fapt, ca o limbă vorbită și nu ca un limbaj) și inconștientul este discursul celuilalt. Ultimul enunț evidențiază
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
solicitantul trebuie să-și evidențieze motivația (vouloir faire); • postulantul trebuie să-și prezinte expertiza (savoir faire); • și evident disponibilitățile, puterea de muncă (pouvoir faire). Schema narativă subîntinde cele mai diverse tipuri textuale (de la romanul polițist la povestirea autobiografică din conversația psihanalitică sau interviul de angajare, de la proiectul unei între-prinderi la comunicarea publicitară etc.). Prin componenta "sancțiune", modelul introduce un element axiologic, care va fi preluat și reinterpretat de cititorul "lector in fabula": "înainte de a se termina, povestirea trasează o linie, pe
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
unei admirații reciproce și a fascinației diferenței, decât din rațiuni romantice. Ea trebuie să-l fi considerat exotic; el, la rândul lui, a intuit bisexualitatea ei și a fost intrigat de aceasta. Mai târziu a devenit obsedat de, în termeni psihanalitici, viața falică fantezistă a Margueritei. Poate a văzut deja urmele acesteia în ea. În orice caz, cei trei au petrecut zile palpitante în Grecia acelor ani -1935-1937 -, călătorind în interiorul țării, pe Marea Mediterană și Marea Egee. Fraigneau își amintea mai târziu: "S-
Yourcenar by George Rousseau () [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
indecidabilitățile postmoderne și heterogenitatea metodelor de cercetare dar păstrează naratologia clasică, dincolo de această adaptare la curentele gândirii contemporane, ca pe unul din momentele ei importante. Naratologia post clasică este deschisă la diversitatea de modele, metodologii și perspective feministe, bahtiniene, deconstructiviste, psihanalitice, istoriste, retorice, cinematografice, informatice, la posibilitățile de analiză discursivă sau psiholingvistică ceea ce demonstrează că nu a trăit o cădere după ascensiunea ei structuralistă, ci o ascensiune structuralistă urmată de o altă ascensiune ramificată în naratologii. Noile interogații ale naratologiei post-clasice
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2198]
-
indecidabilitățile postmoderne și heterogenitatea metodelor de cercetare dar păstrează naratologia clasică, dincolo de această adaptare la curentele gândirii contemporane, ca pe unul din momentele ei importante. Naratologia post clasică este deschisă la diversitatea de modele, metodologii și perspective feministe, bahtiniene, deconstructiviste, psihanalitice, istoriste, retorice, cinematografice, informatice, la posibilitățile de analiză discursivă sau psiholingvistică ceea ce demonstrează că nu a trăit o cădere după ascensiunea ei structuralistă, ci o ascensiune structuralistă urmată de o altă ascensiune ramificată în naratologii. Noile interogații ale naratologiei post-clasice
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2197]
-
indecidabilitățile postmoderne și heterogenitatea metodelor de cercetare dar păstrează naratologia clasică, dincolo de această adaptare la curentele gândirii contemporane, ca pe unul din momentele ei importante. Naratologia post clasică este deschisă la diversitatea de modele, metodologii și perspective feministe, bahtiniene, deconstructiviste, psihanalitice, istoriste, retorice, cinematografice, informatice, la posibilitățile de analiză discursivă sau psiholingvistică ceea ce demonstrează că nu a trăit o cădere după ascensiunea ei structuralistă, ci o ascensiune structuralistă urmată de o altă ascensiune ramificată în naratologii. Noile interogații ale naratologiei post-clasice
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
diferite cum sunt cele ale românilor și sașilor în Ardeal sau că în spații diferite există culturi asemănătoare? De aici se înțelege că altceva trebuie să determine stilul. Ce anume este acel ceva îi este sugerat lui Blaga de distincția psihanalitică între conștiință și inconștient colectiv 22. În vreme ce conștiința este în viziune psihanalitică responsabilă doar de adaptările și orientările momentane, inconștientul e un strat abisal, de profunzime al structurii psihice, este general uman, atemporal, și cuprinde elemente comune mai multor indivizi
Schimbare socială și identitate socioculturală: o perspectivă sociologică by Horaţiu Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
în spații diferite există culturi asemănătoare? De aici se înțelege că altceva trebuie să determine stilul. Ce anume este acel ceva îi este sugerat lui Blaga de distincția psihanalitică între conștiință și inconștient colectiv 22. În vreme ce conștiința este în viziune psihanalitică responsabilă doar de adaptările și orientările momentane, inconștientul e un strat abisal, de profunzime al structurii psihice, este general uman, atemporal, și cuprinde elemente comune mai multor indivizi (la Jung acestea se numesc arhetipuri 23). Orizontul conștiinței e multiplu, caleidoscopic
Schimbare socială și identitate socioculturală: o perspectivă sociologică by Horaţiu Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
Ele reprezintă zestrea culturală înnăscută a omenirii. Întreaga moștenire arhetipală a unui individ alcătuiește inconștientul colectiv. Pentru a înțelege mai ușor semnificația conceptului, putem să îl asimilăm la nivel teoretic (speculativ) cu noțiunea de reprezentări colective. 24 Deși unele teorii psihanalitice ale vremii fac distincție între inconștient și subconștient, Blaga le folosește în mod interșanjabil. În Orizont și stil, conceptul pe care-l folosește e cel de inconștient, în Spațiul mioritic conceptul e de subconștient. 25 Aceste orizonturi sunt până la urmă
Schimbare socială și identitate socioculturală: o perspectivă sociologică by Horaţiu Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
cele trei metode de interpretare (descriere pre-isonografică, analiza iconografica, interpretare iconologica). Pentru Ernst Gomrich (1972), imaginile au trei surse: experiență (reprezentare senzorială), tradiție (reprezentare alegorica colectivă) și expresie (reprezentare artistică subiectivă). * psihanaliza (S. Freud, J. Lacan). Importantă imaginilor în abordările psihanalitice se datoreaza corelației dintre acestea și subconștient. Dacă S. Freud vorbește despre procese psihice primare, adică subconștientul reprimat din imaginarul mental al viselor, J. Lacan oferă o nouă formă structurală psihicului, care constă dintr-o ordine imaginara, reală și simbolică
Semiotici textuale by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
subconștient. Dacă S. Freud vorbește despre procese psihice primare, adică subconștientul reprimat din imaginarul mental al viselor, J. Lacan oferă o nouă formă structurală psihicului, care constă dintr-o ordine imaginara, reală și simbolică. Christian Metz (1982) pornește de la perspectiva psihanalitica a lui Lacan și prezintă actul de identificare care poate fi depistat în orice spectator de cinema. Contrar ideii că spectatorul se identifică în principal cu personajele, Metz pledează pentru existența unui ego deja constituit, care permite privitorilor să se
Semiotici textuale by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
208. Postulând mai întâi "prioritatea percepției asupra intelectului" (s-a remarcat că Eminescu fusese influențat de exemplul lui Gautier, care utilizase mai mulți "naratori" pentru a sugera transferul de la "veghe" la "vis"), autorul Luceafărului va refuza însă "reducționismul de tip psihanalitic" (nu și "raționalistul" Lovinescu 209), sugerând cititorului că, pentru a nu cădea în eroare, e indicat să înceapă lectura "de la finalul nuvelei". Așa reușea Eminescu să descopere, crede Ilina Gregori, "un limbaj nou, în concordanță cu viziunea sa metafizică", un
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
răului, ce derivă din faptul că amenințarea e personalizată, palpabilă etc. (vezi Peter Brooks, The Melodramatic imagination: Balzac, Henry James, Melodrama & the Mode of Excess, Yale University Press, New Haven & London, 1976, pp. 15 ș.u.). 44 Justin Neuman, "Considerații psihanalitice. Firu'n patru", în Adevărul, an 48, nr. 15372, 14 febr. 1934. 45 Șerban Cioculescu în articolul "Romanul românesc 1933", în Revista Fundațiilor Regale, an 1, nr. 2, febr. 1934. Potrivit criticului, Lovinescu "nu își cunoaște incapacitatea sa de intuiție
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
reale cu acea forță reactivă specifică visului". Orice lege biologică presupune neapărat fapte de repetiție. Nutrindu-se cu fantasme, Dimov se iluzionează că stăpânește "legile visului"; nimeni însă, nici controversatul Freud, agreat și adoptat de către suprarealiști (pentru tentativa explicării mecanismelor psihanalitice), nici Carl G. Jung, nici Gerhard Adler n-au parvenit să legifereze raporturile dintre inconștient, conștient și subconștient, proces exclusiv al aproximărilor. Ca atare, luciditate și vis, acestea sunt inevitabil în disjuncție. În fond, onirismul dimovian, cum e cel din
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Tot ce e remarcabil la autorul Primelor iubiri (1956), căzut ca o stea la numai douăzeci și unu de ani, stă sub semnul focului, al unui viu neastâmpăr juvenil concretizat în graba de a se realiza. Sensul dramatic al existenței sale ține, psihanalitic vorbind, de premoniția sfârșitului apropiat; în replică, o semeață înaintare printre flăcări și năluci, pulsiuni interioare imoderate căutându-și expresia stilistică, încrucișări de ritmuri care "nu vor să moară" toate topite într-o Baladă, toate vizibile în Momente biografice și
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Iranului sau Mesopotamiei. Or, tocmai pentru că e vorba despre "tehnici arhaice ale extazului", Culianu arată că influența se putea produce mai degrabă în sens invers. La fel avea să se despartă Culianu și de Freud și Jung, contestînd valoarea abordării psihanalitice a extazului mistic și al "călătoriilor în lumea de dincolo" și criticînd noțiunea de "inconștient colectiv", ca "nefolositor de vagă". O polemică efectivă va avea cu scriitorul american de origine peruviană Carlos Castaneda, pe care îl numește "pseudoantropo logist", sau
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
filosofi, sociologi, economiști, psihanaliști ș. a., protestatari, foarte critici față de ordinea socială și care încearcă să umanizeze schema marxistă, să o adapteze la cerințele miezului secolului al XX-lea sau chiar, cum e cazul lui Erich Fromm, să introducă și teoria psihanalitică a lui Freud în tiparul marxist. Școala critică și-a epuizat resursele acum vreo treizeci de ani. O nouă "Nouă stîngă" există, există globalizarea care naște nu-meroase reacții critice (vezi George Stieglitz spre pildă), există mișcări stîngiste, anarhiste, care au
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]