1,100 matches
-
nu mai dispune de critică pentru a-l putea învinge, acesta transformându-se în convingere, iar individul devenind prizonierul său, este incapabil de a se putea desprinde de acesta. Din acest moment delirul devine incorigibil. Delirul este rezultatul unei transformări psihopatologice a gândirii care sfârșește prin a transforma întreaga personalitate, activitate și conduită a bolnavului respectiv. Ceea ce caracterizează delirul nu este faptul ca e este neinteligibil pentru ceilalți oameni din punct de vedere logic, ci faptul că bolnavul îl acceptă ca
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
săracă sau negativă întâlnită în cursul stărilor de inhibiție stuporoasă, sindromul catatonic, depresii, melancolie, negativism sau stereotipii. c) Mimica discordantă sau paramimia este expresia neconcordanței dintre starea psihică și atitudinile expresive ale bolnavului. Ea poate fi întâlnită în următoarele situații psihopatologice sub diferite aspecte: - apraxii, agnozii sau afazii; - grimase; - ticuri și spasme; - în schizofrenie sub formă de grimase, manierisme sau stereotipii; - mimica din cursul simulării unor afecțiuni psihice sau somatice; - mimica de tip histrionic-spectacular, pasională, convulsiv-cataleptică sau extatică din cursul isteriei
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
verbale”, impersonale și universale, cu caracter exterior. Alături de limbajul verbal mai există și limbajul interior care este procesul mintal prin care se efectuează operațiile gândirii. Tulburările de limbaj au un caracter extrem de variat și ele se grupează în câteva categorii psihopatologice cum ar fi: anomalii de tip instrumental, senzoriale sau motorii; întârzieri în dezvoltarea și maturizarea limbajului; tulburări de limbaj consecutive unor afecțiuni psihice (nevroze, psihoze, demențe). Le vom analiza în continuare. Tulburările de origine senzorială sau motorie sunt reprezentate prin
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a scrisului și a cititului. Limbajul bolnavilor psihici În psihopatologia limbajului, se acordă o atenție specială „limbajului alienaților” (J. Seglas, S. Piro, J. Bobon, G. Maecagnani, B. Calieri și L Frighi, C. Enăchescu). Acest tip de tulburări reunesc totalitatea aspectelor psihopatologice ale limbajului care apar, de regulă, în cursul evoluției clinice a psihozelor endogene, în special a celor din grupa schizofreniei. În aceste situații, tulburările de limbaj sunt în legătură directă cu halucinațiile și ideile delirante ale bolnavilor pe care le
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
regulă, în cursul evoluției clinice a psihozelor endogene, în special a celor din grupa schizofreniei. În aceste situații, tulburările de limbaj sunt în legătură directă cu halucinațiile și ideile delirante ale bolnavilor pe care le exprimă. Din punct de vedere psihopatologic, ceea ce caracterizează formal „limbajul psihoticilor” sunt neologismele și paralogismele (J. Bobon). Ambele reprezintă deformații ale limbajului obișnuit cu cuvinte nou create de bolnavi pentru a exprima conținutul delirant-halucinator al gândirii acestora, sau experiențele lor autiste,. S. Piro aduce în discuție
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
bolnavi pentru a exprima conținutul delirant-halucinator al gândirii acestora, sau experiențele lor autiste,. S. Piro aduce în discuție o problemă, deosebit de importantă a tulburării limbajului în schizofrenie, de ordin semantic, pe care o numește „disocierea limbajului”. Aceasta este o alterare psihopatologică specifică, constând în pierderea legăturilor care unesc în mod normal, în cazul unui cuvânt, „imaginea acustică” a acestuia (aspectul formal) cu „conceptul” pe care-l exprimă (aspectul intern), sau un „signifii” cu un „signifiant”. În cazul disociației limbajului, S. Piro
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
legăturilor care unesc în mod normal, în cazul unui cuvânt, „imaginea acustică” a acestuia (aspectul formal) cu „conceptul” pe care-l exprimă (aspectul intern), sau un „signifii” cu un „signifiant”. În cazul disociației limbajului, S. Piro remarcă existența următoarelor aspecte psihopatologice: creșterea haloului semantic, distorsiunea semantică, dispersiunea semantică, disoluția semantică. În afara celor mai sus menționate, se mai descriu și alte particularități psihopatologice ale limbajului bolnavilor psihici reprezentate prin următoarele aspecte: a) Tulburări ale ritmului vorbirii: logoreea. În crizele maniacale, discursul sărac
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
exprimă (aspectul intern), sau un „signifii” cu un „signifiant”. În cazul disociației limbajului, S. Piro remarcă existența următoarelor aspecte psihopatologice: creșterea haloului semantic, distorsiunea semantică, dispersiunea semantică, disoluția semantică. În afara celor mai sus menționate, se mai descriu și alte particularități psihopatologice ale limbajului bolnavilor psihici reprezentate prin următoarele aspecte: a) Tulburări ale ritmului vorbirii: logoreea. În crizele maniacale, discursul sărac în cazul melancoliei, stereotipiile verbale ale schizofreniei. b) Tulburări ale conținutului vorbirii: coprolalia, ticurile verbale, aritmomania la obsesivi. c) Modificări calitative
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
afectat sau manierist ca ton, utilizarea perfrazelor, prețiozitate, formule cântate, din cursul schizofreniei, - limbajul pueril din demențe, - stereotipiile verbale și perseverarea din cursul melancoliei sau schizofreniei, - neoformațiile verbale (neologisme, schizofazie, glosolalie) întâlnite la bolnavii schizofrenici. Făcând o sinteza a aspectelor psihopatologice ale limbajului la bolnavii psihotici, J. Bobon izolează mai mufte forme clinice, așa cum se poate vedea mai jos: Paralogismul, descris de Tanzi este un cuvânt existent în limbă, dar căruia bolnavul îi atribuie un sens diferit. Agramatismul, descris de Küssmaul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
o formă nouă de limbaj, intenționat, aparent structurat după modelul unei „limbi naturale”, dar reprezintă o „limbă patologică”. Tulburările de limbaj de tip motor cuprind acele manifestări patolingvistice, care apar în cursul catatoniei și ele sunt reprezentate prin următoarele aspecte psihopatologice: - impulsiunile verbale descrise de Brosius, - neologismele stereotipe descrise de Kalhbaum și Kraepelin, - verbigerația semnalată de Kalhbaum, - psitacismul descris de Cottard, - glosomania menționată de Cénac, - kenoglosiile studiate de Stucklik. Tulburările de schemă corporală Cadrul psihologic general După P. Schilder, „imaginea corpului
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a schemei corporale tridimensionale, prin „intrarea” fenomenelor viscerale în câmpul conștiinței sale sub formă de cenestezii. Ea constituie forma intermediară de trecere de la normal la patologic în domeniul „imaginii de sine”. În sensul acesta sunt semnalate următoarele aspecte de natură psihopatologică: - fenomene de depersonalizare, - fenomene anormale vizuale și auditive (fosfene, acufene), - fenomene vestibulare (vertij, greață, tulburări de echilibru și de orientare spațială). 3) Schema corporala viscerală se raportează la fenomenele viscerale, sub formă de manifestări cenestopatice, tranzitorii și parțiale de următoarele
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
tulburări de echilibru și de orientare spațială). 3) Schema corporala viscerală se raportează la fenomenele viscerale, sub formă de manifestări cenestopatice, tranzitorii și parțiale de următoarele aspecte: - palpitații, dispnee, grețuri, - atacuri de panică, - derealizarea schizofrenică, - sindromul Cottard din melancolie. Aspecte psihopatologice Psihopatologia schemei corporale oferă un cadru extrem de larg și nuanțat de tulburări care pot fi întâlnite în multe afecțiuni psihiatrice sau neurologice. O sistematizare precisă este destul de greu de făcut. Din acest motiv vom prezenta mai jos, aspectele psihopatologice, în
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Aspecte psihopatologice Psihopatologia schemei corporale oferă un cadru extrem de larg și nuanțat de tulburări care pot fi întâlnite în multe afecțiuni psihiatrice sau neurologice. O sistematizare precisă este destul de greu de făcut. Din acest motiv vom prezenta mai jos, aspectele psihopatologice, în ordinea complexității lor. Membrul fantomă, descris de A. Pare, sau „iluzia amputaților” este o tulburare de schemă corporală care apare la persoanele cărora li s-a amputat un membru. Aceștia continuă să aibă „senzația” prezenței acestuia, precum și anumite „impresii
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
în sensul de ansamblu organizat ierarhic, însuflețit, a cărui viață este condiționată de influența factorilor endogeni și a celor exogeni; c) luarea la cunoștință prin reprezentări mintale a activității conduitelor personale; d) raporturi pozitive de adaptare-integrare cu medial ambiant. Aspecte psihopatologice A. Porot, referindu-se la aspectele psihopatologice ale personalității, clasifică tulburările acesteia în următoarele categorii: 1) Tulburări de dezvoltare și continuitate: a) oligofreniile: nedezvoltarea sistemului personalității, b) stările de dezechilibru caracterial de tipul constituțiilor psihopatice, c) stările de arierație afectivă
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a cărui viață este condiționată de influența factorilor endogeni și a celor exogeni; c) luarea la cunoștință prin reprezentări mintale a activității conduitelor personale; d) raporturi pozitive de adaptare-integrare cu medial ambiant. Aspecte psihopatologice A. Porot, referindu-se la aspectele psihopatologice ale personalității, clasifică tulburările acesteia în următoarele categorii: 1) Tulburări de dezvoltare și continuitate: a) oligofreniile: nedezvoltarea sistemului personalității, b) stările de dezechilibru caracterial de tipul constituțiilor psihopatice, c) stările de arierație afectivă a personalităților nevrotice datorate unor frustrări, complexe
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
discordanța acestuia în raport cu mediul, ca în cazul schizofreniei. 5) Tulburări de percepție cenestezică a propriei sale persoane de tipul: idei delirante de negație, idei ipohondrice, stări obsesionale, atacuri de panică, angoasă, depresii melancoliforme cu tulburări de personalitate etc. 15. SINDROAMELE PSIHOPATOLOGICE I (Aspecte generale) Cadrul general Tabloul clinic al bolilor psihice apare sub forma unor „complexe simptomatologice”. Acestea sunt sindroamele psihopatologice. Sindromul reprezintă un complex de simptoame unite între ele prin legături interne. Termenul de „complex de simptome” a fost introdus
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
delirante de negație, idei ipohondrice, stări obsesionale, atacuri de panică, angoasă, depresii melancoliforme cu tulburări de personalitate etc. 15. SINDROAMELE PSIHOPATOLOGICE I (Aspecte generale) Cadrul general Tabloul clinic al bolilor psihice apare sub forma unor „complexe simptomatologice”. Acestea sunt sindroamele psihopatologice. Sindromul reprezintă un complex de simptoame unite între ele prin legături interne. Termenul de „complex de simptome” a fost introdus în psihiatrie de W. Griesinger. Acest termen a fost acceptat și i s-au adus completări ulterioare de către N. Kandinski
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
care stă la baza acestuia, subliniind astfel deosebirea dintre boală, ca entitate patologică și diversele „complexe de simptome” care pot apare, în mod constant, în cursul perioadelor succesive de evoluție clinică ale acesteia. E. Dupré a dat următoarea definiție sindromului psihopatologic Un sindrom este o grupare nosologică fundamentată pe coexistența obișnuită și subordonarea logică a simptomelor clinice. El este un tot, o unitate clinică ale cărui elemente sunt apropiate între ele prin legături de afinitate naturală. După părerea lui A. Guiraud
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
un sindrom este o juxtapunere de simptome clinice fortuite. Solidaritatea simptomelor se explică numai atunci când între ele există o relație patogenetică specifică. În felul acesta sindromul ne apare ca o noțiune intermediară între simptom și boală (A. Porot). Istoric Sindroamele psihopatologice au o istorie care se suprapune pe istoria medicală a psihiatriei, urmând, în sensul acesta, direcția de evoluție a clasificării bolilor psihice. Ph. Pinel (1802) este primul care face o clasificare a bolilor psihice prin delimitarea cadrului sindroamelor mai des
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de evoluție a clasificării bolilor psihice. Ph. Pinel (1802) este primul care face o clasificare a bolilor psihice prin delimitarea cadrului sindroamelor mai des întâlnite în evoluția clinică a bolilor psihice. Urmașul acestuia S. Esquirol (1846) va descrie câteva sindroame psihopatologice cum sunt lipemania, monomaniile, mania, demența și idioția. Cel care, prin introducerea conceptului de „complex de simptome” (Symptomkomplexe), pornește de la considerații de ordin clinic și evolutiv, în aprecierea formării sindroamelor psihopatologice este W. Griesinger. E. Kraepelin va completa teza lui
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Urmașul acestuia S. Esquirol (1846) va descrie câteva sindroame psihopatologice cum sunt lipemania, monomaniile, mania, demența și idioția. Cel care, prin introducerea conceptului de „complex de simptome” (Symptomkomplexe), pornește de la considerații de ordin clinic și evolutiv, în aprecierea formării sindroamelor psihopatologice este W. Griesinger. E. Kraepelin va completa teza lui W. Griesinger, prin adăugarea conceptului de „tablou al stării clinice” (Zustandbild), desemnând starea clinică determinată de un anumit proces patologic. E. Kraepelin este cel care va face diferența dintre boală, considerată
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
care este expresia unui mănunchi limitat de sindroame clinice, reprezentate prin următoarele: delir, agitație epileptiformă, stare crepusculară, halucinoză, amenție. Rezultă de aici că același tablou clinic poate fi produs de factori etiologici diferiți. Prin aceasta se pune problema specificității sindroamelor psihopatologice. Plecând de la analiza „tipului exogen de reacție” A. Mayer pune problema existenței unui „sindrom psiho-biologic”. Din acest moment, patologia psihiatrică se împarte în două grupe de afecțiuni, respectiv, în două „grupe sindromale”: a) sindroame organice, în care sunt puse în
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
ale creierului; b) sindroame funcționale, în care sunt absente orice fel de leziuni cerebrale, tulburările având o natură exclusiv de tip funcțional. A.V. Snejnevski vorbește despre un sindrom unic sau un „sindrom mare” în sfera căruia, distingem următoarele aspecte psihopatologice: simptome obligatorii, prezente în mod constant și simptome facultative, asociate, secundare celor de mai înainte, și neobligatorii. Sindroamele psihopatologice sunt consecința unor cauze patogenetice diferite care acționează asupra creierului sau au valoare psihotraumatizantă de tip emoțional. Același sindrom poate să
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de tip funcțional. A.V. Snejnevski vorbește despre un sindrom unic sau un „sindrom mare” în sfera căruia, distingem următoarele aspecte psihopatologice: simptome obligatorii, prezente în mod constant și simptome facultative, asociate, secundare celor de mai înainte, și neobligatorii. Sindroamele psihopatologice sunt consecința unor cauze patogenetice diferite care acționează asupra creierului sau au valoare psihotraumatizantă de tip emoțional. Același sindrom poate să apară în cursul evoluției clinice a unor boli psihice diferite, așa cum, în mod egal, aceeași boală se poate manifesta
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
poate să apară în cursul evoluției clinice a unor boli psihice diferite, așa cum, în mod egal, aceeași boală se poate manifesta prin sindroame diferite. Aceste aspecte stau la baza diferențelor care există între sindrom și boală, din punct de vedere psihopatologic. Clasificarea sindroamelor psihopatologice Clasificarea sindroamelor psihopatologice ridică probleme dintre cele mai diferite și controversate, motiv pentru care clasificarea acestora se dovedește a fi o chestiune dificilă, J.M. Burchard propune o schemă de orientare sintetică, privind conceptele de bază ale psihopatologiei
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]