1,472 matches
-
căruia îi împărtășesc problemele, asigurându-și astfel o consolare. Freud nu a inclus afilierea printre mecanismele de apărare pe care le-a studiat. Deși menționează (destul de rar, de altfel) sentimentele sociale, el le interpretează fie ca formații reacționale utilizate împotriva pulsiunilor înnăscute de distrugere, fie ca sublimare a tendințelor homosexuale și estimează că un grup uman sudat prin legături afective este în măsură să reziste violenței oarbe. Chiar și atunci când evocă sentimentele comunitare bazate pe identificare, Freud le consideră doar o
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
p. 141). În cazul altruismului ca formație reacțională, Freud susține că s-ar produce „o transformare a egoismului în altruism”, sub influența societății. Este vorba de o transformare iluzorie a egoismului și a cruzimii în contrariul lor: altruism și compasiune. Pulsiunile ostile nu au dispărut, dar ele sunt refulate și menținute active de tendințele inverse. Împărtășind acest punct de vedere, A. Freud consideră că nu bunătatea, ci „răutatea inimii” se află la originea altruismului (Sandler, 1985/1989). Să mai amintim că
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Împărtășind acest punct de vedere, A. Freud consideră că nu bunătatea, ci „răutatea inimii” se află la originea altruismului (Sandler, 1985/1989). Să mai amintim că o formație reacțională poate fi recunoscută după exagerarea trăsăturii reacționale și prin faptul că pulsiunile inhibate (răutatea, în cazul altruismului) irump din când în când fie direct, fie sub masca unui interes particular pentru tendința refulată. Iată care sunt principalele caracteristici ale altruismului ce o animă pe acea pacientă a Annei Freud al cărei caz
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
voluptatea lipsurilor”. În cele din urmă, va fi internată la spitalul parizian Salpêtrière, suferind, după cum ne spune Janet, de un delir psihastenic însoțit de îndoieli și obsesii. Relațiile cu alte mecanisme de apăraretc "Relațiile cu alte mecanisme de apărare" Transformarea pulsiunii în contrariu, care apare în perioada copilăriei, ar putea fi apropiată de altruism. Este vorba de transformarea sentimentelor de gelozie în afecțiune, în relația cu rivali care sunt frații, surorile și părintele de același sex cu subiectul. Dar, în acest
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
veghe, să se exprime. Fiecare dintre noi posedă această ambivalență, dar în grade variabile (Freud, 1915a/1968). La pacienții cu nevroză obsesională ambivalența este atât de intensă, încât ei trebuie să recurgă la anularea retroactivă pentru a se descărca de pulsiunile lor contradictorii. Acești pacienți, presupune Freud, dețin o „moștenire arhaică”: ei au moștenit ambivalența extremă a strămoșilor noștri îndepărtați, sursă a instituției tabuului 45 legat de cultul strămoșilor, de ritualurile de doliu. Grație anulării retroactive, se pot exprima succesiv două
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
lor contradictorii. Acești pacienți, presupune Freud, dețin o „moștenire arhaică”: ei au moștenit ambivalența extremă a strămoșilor noștri îndepărtați, sursă a instituției tabuului 45 legat de cultul strămoșilor, de ritualurile de doliu. Grație anulării retroactive, se pot exprima succesiv două pulsiuni opuse: prin urmare, nu putem vorbi despre o anulare reală, ci doar despre exprimarea unui „dublu sentiment” (Freud, 1909b/1979). Freud găsește în superstiție, în practicile magice, în obiceiurile populare și în riturile religioase o reminiscență a anulării retroactive (1926
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
deranjează, dar vă înșelați”. În acest caz se revine asupra unui cuvânt pentru a-l denunța, ca și în anularea retroactivă, încercându-se neutralizarea unui eveniment sau a unei dorințe. În fine, anularea retroactivă echivalează cu o refulare parțială, întrucât pulsiunea refulată reușește să se exprime opunându-se pulsiunii contrare. Freud (1926/1995) își reprezintă legăturile anulării retroactive cu refularea într-un mod, la prima vedere, contradictoriu. El afirmă mai întâi că anularea retroactivă echivalează cu refularea evenimentului în manieră motrice
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
revine asupra unui cuvânt pentru a-l denunța, ca și în anularea retroactivă, încercându-se neutralizarea unui eveniment sau a unei dorințe. În fine, anularea retroactivă echivalează cu o refulare parțială, întrucât pulsiunea refulată reușește să se exprime opunându-se pulsiunii contrare. Freud (1926/1995) își reprezintă legăturile anulării retroactive cu refularea într-un mod, la prima vedere, contradictoriu. El afirmă mai întâi că anularea retroactivă echivalează cu refularea evenimentului în manieră motrice. Într-adevăr, a doua acțiune tinde să înlăture
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
parte, activitatea intensă de concepție a ideilor și manipularea ideilor «pure»”. Relațiile cu alte mecanisme de apăraretc "Relațiile cu alte mecanisme de apărare" A. Freud (1936/1993) explică aspectul specific și activ al ascetismului la adolescent prin creșterea cantitativă a pulsiunilor la această vârstă. În opinia autoarei, fenomenele subordonate ascetismului nu trebuie considerate o serie de procese de refulare, ci „manifestarea unei ostilități înnăscute, nediferențiate, primare și primitive între eu și pulsiuni”. În refulare, respingerea unei pulsiuni este întotdeauna selectivă. Pulsiunile
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
activ al ascetismului la adolescent prin creșterea cantitativă a pulsiunilor la această vârstă. În opinia autoarei, fenomenele subordonate ascetismului nu trebuie considerate o serie de procese de refulare, ci „manifestarea unei ostilități înnăscute, nediferențiate, primare și primitive între eu și pulsiuni”. În refulare, respingerea unei pulsiuni este întotdeauna selectivă. Pulsiunile care nu antrenează nici un sentiment de culpabilitate sunt acceptate: respingerea pulsiunilor nu se face niciodată la întâmplare. În ascetismul adolescentului, respingerea oricărei pulsiuni este masivă și, așa cum am văzut mai sus
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
prin creșterea cantitativă a pulsiunilor la această vârstă. În opinia autoarei, fenomenele subordonate ascetismului nu trebuie considerate o serie de procese de refulare, ci „manifestarea unei ostilități înnăscute, nediferențiate, primare și primitive între eu și pulsiuni”. În refulare, respingerea unei pulsiuni este întotdeauna selectivă. Pulsiunile care nu antrenează nici un sentiment de culpabilitate sunt acceptate: respingerea pulsiunilor nu se face niciodată la întâmplare. În ascetismul adolescentului, respingerea oricărei pulsiuni este masivă și, așa cum am văzut mai sus, poate viza nevoi fizice dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
pulsiunilor la această vârstă. În opinia autoarei, fenomenele subordonate ascetismului nu trebuie considerate o serie de procese de refulare, ci „manifestarea unei ostilități înnăscute, nediferențiate, primare și primitive între eu și pulsiuni”. În refulare, respingerea unei pulsiuni este întotdeauna selectivă. Pulsiunile care nu antrenează nici un sentiment de culpabilitate sunt acceptate: respingerea pulsiunilor nu se face niciodată la întâmplare. În ascetismul adolescentului, respingerea oricărei pulsiuni este masivă și, așa cum am văzut mai sus, poate viza nevoi fizice dintre cele mai elementare. Un
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
trebuie considerate o serie de procese de refulare, ci „manifestarea unei ostilități înnăscute, nediferențiate, primare și primitive între eu și pulsiuni”. În refulare, respingerea unei pulsiuni este întotdeauna selectivă. Pulsiunile care nu antrenează nici un sentiment de culpabilitate sunt acceptate: respingerea pulsiunilor nu se face niciodată la întâmplare. În ascetismul adolescentului, respingerea oricărei pulsiuni este masivă și, așa cum am văzut mai sus, poate viza nevoi fizice dintre cele mai elementare. Un alt mecanism poate fi apropiat de ascetismul adolescentului: ascetismul prin formație
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
înnăscute, nediferențiate, primare și primitive între eu și pulsiuni”. În refulare, respingerea unei pulsiuni este întotdeauna selectivă. Pulsiunile care nu antrenează nici un sentiment de culpabilitate sunt acceptate: respingerea pulsiunilor nu se face niciodată la întâmplare. În ascetismul adolescentului, respingerea oricărei pulsiuni este masivă și, așa cum am văzut mai sus, poate viza nevoi fizice dintre cele mai elementare. Un alt mecanism poate fi apropiat de ascetismul adolescentului: ascetismul prin formație reacțională, care vine să combată tendințele senzuale puternice, înlocuindu-le prin contrariul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
refulare nu există o echivalență (potrivit lui Freud, 1914/1985, sublimarea permite satisfacerea nevoilor eului fără a conduce la refulare), cu atât mai puțin va exista un astfel de raport între sublimare, constând în desexualizarea libidoului, și ascetismul adolescentului, acesta resimțind pulsiunile ca fiind extrem de periculoase, ceea ce duce la combaterea lor globală și fără discernământ. Semnificația pentru patologietc " Semnificația pentru patologie" Tabloul poate părea cam sumbru: „În adolescență, unele momente de cvasinebunie, adică aflate în raport cu anumite angoase de fragmentare, sunt la baza
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
normală, lăsând să se deruleze în fața ei, ca un observator dezinteresat, toată fantasmagoria morbidă”. Dacă, în viziunea lui Freud, clivajul eului aparține unei realități topice, M. Klein (1946/1980) va descrie, în prelungirea cercetărilor freudiene despre a doua teorie a pulsiunilor, o altă modalitate de clivaj, aflată la originea relației subiect - obiect și numită de autoare clivaj al obiectului. Este cel mai primitiv mecanism de apărare împotriva angoasei, destinat să aducă eul la o mai mare coerență și să stabilizeze turbulențele
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
pe care nici el nu le cunoștea. Clivajul eului poate explica parțial această conduită agresivă exagerată și absurdă. Se observă aici coexistența a două poziții antagoniste ce rămân străine una alteia: prima ține cont de realitate, iar cealaltă, sub influența pulsiunilor, „desprinde eul de realitate” (Freud, 1938/1987). În concluzie, există două persoane în una singură, persoane care se ignoră reciproc: cea care trece la act, în cea mai brutală realizare pulsională a sa, și cea care, ținând cont de realitate
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
persoană, fapt care depășește cu mult limitele unei deculpabilizări utilitare. În acest cadru ar putea fi evocată și relatarea lui Althusser (1992), care și-a strangulat soția în timpul unui raptus. Exemplul citat de Balier (1988) demonstrează capacitatea de delimitare a pulsiunilor proprie acestui mecanism de apărare care, în cazul de față, a eșuat în cele din urmă, intenționând să separe prea net violența fundamentală de restul economiei psihice. Iată de ce un clivaj reușit ar trebui să mențină într-un mod cât
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de fragmentare, de dezintegrare, de depersonalizare sau de disociere sunt legate de acest sentiment. Rosenfeld (1950/1976) notează că o stare confuzională se instaurează atunci când subiectul își pierde capacitatea de a diferenția obiectele „bune” de cele „rele” și, în special, pulsiunile libidinale de cele agresive. El arată că, în aceste stări confuzionale, mecanismele de clivaj sunt întărite într-un scop defensiv. Astfel, aspectele trăite în mod tranzitoriu de copiii mici capătă, dacă sunt prea frecvente, prea intense, o dimensiune catastrofică, interpretată
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de confuzie sau dezintegrare. Astfel de pacienți ne dau sentimentul că clivajul le permite să se replieze în ultimele „redute” ale unei „supraviețuiri psihice” a minima. Contrainvestiretc "Contrainvestire" Definițietc "Definiție" Energie psihică a eului care se opune tendinței spre descărcarea pulsiunii. Forță inconștientă contrară și cel puțin egală cu aceea care pornește din sine și caută să ajungă la conștiință. Discutarea definițieitc " Discutarea definiției" Scopul contrainvestirii este acela de a menține refularea. Această activitate psihică se caracterizează prin investirea unei anumite
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
fi izolarea, anularea, raționalizarea sau formațiunea reacțională, avem de-a face cu bariere pe care eul le înalță în calea reprezentărilor indezirabile și a afectelor, cu un consum neîntrerupt de energie. Mai ales formațiunea reacțională, produsă prin consolidarea atitudinii opuse pulsiunii ce se cere a fi refulată, ilustrează conflictul de ambivalență iubire - ură care se află în centrul acestei problematici. „Omul cu șobolani” (Freud, 1909b/1979) rămâne cazul clinic tipic pentru aceste diverse contrapuseuri care își găsesc aplicare în simptomele obsesionale
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
acestui fapt: „Există două motive: 1. starea noastră de confort este mult mai accentuată când avemun sentiment de coeziune, de unitate în dorințele noastre; 2. stabilim întotdeauna în mod greșit o identitate între asumarea unui conflict și subordonarea față de o pulsiune. Nevroticul nu distinge între recunoașterea unei dorințe și asumarea ei (...). Freud ajunge la ideea că, de fapt, există trei sisteme: unul care este conștiința normală în care reprezentarea este acceptată, dar există o judecată de refuz; un altul în care
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
înregistrează o transformare a egoismului în altruism și a cruzimii în compasiune (1915/1981). Dar acest lucru nu este decât o iluzie, ne avertizează Freud. Într-adevăr, vom vedea că în formațiunea reacțională încape o bună parte de ambivalență, iar pulsiunea transformată nu dispare în întregime. În sfârșit, într-un sens mai larg, la Freud (1925b/1987), „conștiința morală însăși este o formațiune reacțională împotriva răului care este perceput în sinele individului”. Toate trăsăturile pe care le-am citat anterior se
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
folosește frecvent termenul „caracter” când vorbește despre formațiunea reacțională. El precizează, de pildă, că formațiunile reacționale „nu lipsesc niciodată din formarea caracterului” (1933/1984). Este așadar destul de surprinzător să observăm că definiția dată de Laplanche și Pontalis (1967) înglobează transformarea pulsiunii în contrariu și formațiunea reacțională, întrucât asociază „un comportament particular” (formațiunile reacționale vor fi atunci „foarte localizate”) cu „trăsături de caracter mai mult sau mai puțin integrate în ansamblul personalității”47. O altă definiție prezintă aceeași confuzie: ea apare în
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
ordine, iar aceasta fără vreo angoasă, fac loc supoziției că la originea curățeniei, caracterului econom sau gustului pentru ordine ale persoanei în chestiune nu se află formațiunile reacționale. În caz contrar se remarcă „deformări de caracter” (Freud, 1915/1981), întrucât „pulsiunea refulată stă mereu trează pentru a-și conserva contrariul” (Freud, 1926/1995). În această situație putem vorbi într-adevăr de formațiune reacțională. Apoi, putem remarca în mod paradoxal, alături de această rigiditate, o propensiune a instinctelor inhibate spre reapariție, deoarece ele
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]