764 matches
-
întreruperi. Câte un ceas, două, mă afundam în somn, apoi mă trezeam legănat de vuietul vântului și stăteam ascultând până adormeam din nou. Parcă în felul ăsta călătoream tot timpul cu scurte opriri prin diverse gări pierdute în imensitatea unei pustietăți fără început și fără sfârșit în care o întîmplare ciudată mă aruncase cum arunci o sticlă într-un ocean. Numai că în măsura în care destinul meu purta un mesaj, eu nu-l puteam descifra. Devenisem propria mea hieroglifă. Încet, încet, timpul meu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mlaștinilor... Dar de ce ne lăsau în pace în gară? Poate că nu aflaseră despre sosirea noastră. Sau poate că acești cavaleri ticăloși ai fricii știau că, neavând unde să plecăm, oricum îi vom căuta noi când nu vom mai suporta pustietatea gării. Însă pe măsură ce priveam trâmbele de praf roșu ridicate de vânt de pe câmpul din fața peronului, nu mai eram sigur că văzusem într-adevăr ce-mi aminteam. Mi-am propus ca în zilele următoare să caut coliba în mlaștină și să
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
o vale. Mărăcinii se împuținau. Erau și mai rari și mai scunzi, iar printre tufe se lățeau mari pete negre. Treptat, mărăcinii au dispărut aproape de tot, lăsând locul umbrelor pe care le priveam perplecși. Cine dăduse foc ierbii uscate în pustietatea aceea și când se întîmplase asta? Tufele care mai rămăseseră aveau o parte din crengi carbonizate. Dacă le atingeam, se sfărâmau și împrăștiau pe jos un fel de nisip negru. Distanța până la pădure se dovedea mult mai mare decât bănuisem
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
patruzeci și unu. Așadar... Mi-a venit în minte un vers ciudat dintr-un cântec al rezistenței grecești: "Eu întotdeauna fumez o țigară înainte de a muri". Din păcate n-aveam țigări... Și totuși trăiam. Horoscopul mințise. Trăiam, chiar dacă eram în pustietatea aceea. Am auzit o tuse și, întorcînd capul, am văzut că Eleonora se ridicase. O durea genunchiul și nu mai putea fi vorba să mergem mai departe. Era o problemă chiar drumul de întoarcere. Am trecut prin dreptul colibei fără
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
pe tonul cel mai serios. ― Du-te, dar nu sta mult. Ea a rămas încremenită. Se așteptase la orice. Să-i zic: Stai locului, femeie nebună, n-ai văzut că telefonul are firele rupte? Și pe urmă nu vezi că pustietatea asta n-are legătură cu lumea? Poate că trenul pe care-l așteptăm nici nu există. L-am născocit noi ca să avem ce aștepta. Singuri ne-am pironit aici. Sîntem propriii noștri gardieni". Sau aș fi putut să-i râd
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
cele mai mari defecte ale mele a fost că nu m-am priceput să mint nici măcar când alții nu-mi cereau decât asta. Dar "nejudecat" înseamnă în capul meu "neiertat". Și am să-mi reproșez destule lucruri, care aici, în pustietatea asta, au ieșit la suprafață ca untdelemnul. Nu m-am priceput nici să călătoresc prin viață, nici să iau din ea doar peronul. N-am fost mulțumit cu ceea ce am avut, dar n-am știut nici ce vroiam să obțin
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
zile, cerul s-a înnegrit violent, de furtună. Nori amenințători și sumbri se târau în direcția gării. Tremurând, Eleonora mi-a spus că nu mai pomenise nori atât de cumpliți. Era, într-adevăr, un spectacol neobișnuit să vezi peste toată pustietatea asta învălmășindu-se nori de iad, sfâșiați de fulgere și înaintînd ca o canonadă de artilerie. Tunetele făceau să vibreze geamurile gării. Spre deosebire de Eleonora, eu am copilărit în plină natură și nu mă tem de furtuni. O dată am văzut cum
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ești alesul lui, că te iubește ca pe propriul copil. Puteai să fii abandonat mai în vale sau mai în deal, să te fi aruncat în vreo prăpastie sau să te fi agățat de vreun ulm. Te-ar fi mâncat pustietatea, dar bunul Dumnezeu le-a dat în minte să te lepede aici, lângă casa sa. Ești al douăzeci și doilea aruncat din mașină. Toți au fost aruncați din mașină, toți, aici pe Tihuța, mereu aici se răstoarnă căruța cu nenorociți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mânie, nu gândește răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată." Ba cade, frate Petru, cade până își rupe oasele prin pustietatea asta. Eu m-am prăbușit de pe marginea oalei cu lapte, atât am râvnit în 3 ani de ascultare la vaci. Canon: o lună am cărat apă cu coșarca de la Bistrița până aici, 2 kilometri. Ajungeam cu nuielele uscate și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cămăși îmbibate cu nelocuire: Mama ei de viață! Doamne, cât trebuie să o mai suport? Nu înțeleg, de unde atâtea ifose de fată mare în inima unei curve bătrâne? A încorsetat-o moartea în chingi, a îmbălsămat-o în esență de pustietate, a pironit-o ca pe o cruce cu rădăcini de spatele meu și creste, crește sfidător și mă apasă precum un drum nefăcut până la capăt. Mama ei de momâie cu țâțele stafidite de sterpăciune, cu ochii descompuși în mâlul cerului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
îl predau la Polirom. Acum zece ani, bunica pleca de pe lumea asta cu mine lângă ea, rugându-mă să o ușureze Dumnezeu. Descopăr tot timpul în mine o sensibilitate pe care am înăbușit-o fie sub raționalitatea workoholism-ului, fie sub pustietatea arsă a depresiei. Mă trezesc adesea, așa cum m-am trezit din prima lună, cu lacrimi calde scăldându-mi obrajii, fie că îmi vine câte un gând la ceva sau cineva de care mi se face dor, inclusiv de cei duși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
clipa aceea observă că animalul nu avea zgardă iar blana nu era cenușie, ci plină de noroi și de resturi vegetale, mai ales labele și pântecele, semn mai mult decât probabil al unor aspre traversări de câmpuri cultivate și de pustietăți, nu al unuia care ar fi călătorit comod pe șosea. Marta se apropiase, aducea o farfurie cu puțină mâncare pentru câine, nimic prea substanțial, doar cât să confirme întâlnirea și să celebreze botezul, Dă-i-o tu, spuse tatăl, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
pe genunchii ei. Un câine mai bătrân, și din acest motiv, presupunând că vârsta e nevoită să îndure vinovății mai grele, mai cinic decât cinismul pe care îl are vrea nu vrea, ar comenta sarcastic gestul afectuos, dar numai pentru că pustietatea bătrâneții l-a făcut să uite că, în chestiuni de inimă și sentiment, surplusul e întotdeauna preferabil absenței. Mișcată, Marta îi trecu încet mâna peste cap mângâindu-l și, cum el nu se retrăgea și continua s-o privească fix
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ochii pe Lambert și împrejurimi, își urmau drumul. În jurul lor vânturile se întețiră un timp, ducând cu ele particule care se loveau de căști. Tic, tic... dați-ne voie... flic, poc... dați-ne voie înăuntru, înăuntru... Dallas se scutură. Tăcerea, pustietatea acoperită de giulgiul norilor, pâcla portocalie, toate acestea începeau să-l scoată din minți. ― E-aproape, îi preveni Lambert. (Departe, la bordul navei, Ash fu imediat informat, prin instrumentele conectate cu părțile vitale ale celor trei exploratori, de creșterea rapidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Este cel mai prolific sonetist român. 94 Dacă sonetul n‐ar fi existat, Mihai Codreanu l‐ ar fi invitat ca să se poată exprima. Al.A Philippide „Adevărul literar” , 31 I 1932) CANTILENA MAMEI Iluminând cu raze aurite, A sufletului meu pustietate, Un cântec vechi prin anii mei străbate Ca luna printre ramuri vestejite. E‐ un cântec vechi din vremuri fericite, Din lumi cu visuri roze colorate, De brațul mamei tainic legănate și‐ ncetișor pe sânu‐i adormite. Îl cântă‐ n vânt
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
un tren nou și încè nu stie lumea despre el! Ies pe culoar că sè fumez, când, pentru o clipè, mi s-a pèrut cè aud un zvon îndepèrtat și vag de glasuri, dar liniștea totalè din tren, accentuatè de pustietatea peisajului alburiu de afarè, mè face sè cred cè aș putea fi singurul cèlètor, Nici controlorul n-a apèrut încè! Și totuși, departe de mè intrigă, caracterul acesta neobișnuit al întâmplèrii care m-a adus într-un tren aproape pustiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
suflet, că e super, mirându-se cum poate duce pe umeri atâta talent actoricesc. Ceea ce toată lumea știa era faptul că, tot mergând spre Dumnezeu, pe partea dreaptă a Infinitului se află un mic Univers, plictisit că există, pentru că în toată pustietatea aceea pipernicită, în pomișorul cu crăci uscate ale timpului și aceasta nimeni nu o știe se ambiționa să existe un mic glob de lut, cu o luminiță interioară, care-i menținea suflul vieții, cu o îndărătnicie pe care nici ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Noaptea a pătruns agresiv în clasă, înghițind orice foton și umbra astrală a acestora. Întunericul n-a recunoscut decât albeața rochiei Alimentarei aflată acum lângă linia ferată unde aștepta Drezina. Când se simți în siguranță, doar ea și mașina, în pustietatea câmpului inundat de moarte, spuse apăsat: Eu îmi fac datoria! Mai presus de orice! Trebuie să-mi duc misiunea până la capăt! Și porni. Și pentru prima oară, în noaptea înspăimântătoare a secolelor, Povestitorul, privind, se-ncețoșă în propriul său suflet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
și ecourile sale încă rătăceau. Îi vroiam pe toți. Și-au dat seama că statu quo-ul se schimbase! Am simțit încercarea lor de a mă încarcera din nou, dar voința mea era prea puternică. Respinsesem barele reci ale singurătății și pustietății și mă năpustisem asupra tuturor. Erau slabi și neajutorați. Erau prea firavi pentru voința mea. Eram stăpânul lor! La picioarele mele stătea el, cel care câștigase sprijinul tuturor. Părea un aristocrat din Secolul Luminilor. Mustața roșie, învârtită în mod caracteristic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
poate. Această "simbioză" avea avantaje pentru ambele părți. Eu mă bucuram de experiența lor, care nu era de neglijat, și îmi trăiam viața, iar ei mă ajutau cu ce știau mai bine. În schimbul serviciilor lor, eu nu-i izolam în pustietate și le acordam o parte mai mult decât satisfăcătoare din experiențele prin care trec. Simțeau și vedeau exact ce simt și văd și eu. Cu toate astea, nu puteau decide în locul meu, dar mă puteau influența cu fapte și argumente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
implantat definitiv În murdărie și promiscuitate. O ,,grădină,, uriașă de gunoaie și ea cenușie, la fel ca cenușiul din sufletele lor, Întinsă ca o recuzită macabră, e drumul prin care Înoată zilnic, se zbat, acești paria, ca să ajungă la limanul pustietății și morții. Înăuntru, În Încăperile ca niște orbite sinistre, igrasia și boala se bat ca să ocupe locurile cele mai confortabile În puțina viață care a mai rămas să fie devorată. Europa n-are nevoie de ei. Se preface că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Gheneralul M[irkovici]. Nu sânt în stare, domnilor, să vă descriu tăcerea și mâhniciunea ce înfățoșa Iașul. De-abea de la margine până la cvartirul Gheneralului întîlneam când și când câte un chip de om. Era ceva în aer și pe ulițe din pustietățile de care vorbesc scripturile; în locul mulțimei de trăsuri, neguțitori, de miimile de jidovi, domnia tăcerea grozavă a unui oraș de șaptezeci mii de oameni ce se rumpe numai de cârâiturile cioarelor, de urletul turmelor de câini sălbăticiți și de călcarea
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
punctul final. Și aceasta trebuie să se întâmple aici, în Norsjö, pentru că aici se cuvenea s-o facă. într-o iarnă de demult, din cauza unor împrejurări care nu țineau de ea, a fost silită să îngrijească doi frați muribunzi în pustietatea de lângă Norsjö. Locuiau fiecare în casa lui, erau bătrâni și erau legați unul de celălalt prin legături puternice de ură, amărăciune și dragoste. Nici unul dintre ei nu putea să se înduplece sau să-și îngăduie să moară înaintea celuilalt. Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
auzea sunetul pașilor de mai devreme, se părea că e singur. Costi se mai liniști, totul părea a fi în ordine dacă n-ar fi fost senzația că era privit. Prostii, cine dracu' să se uite la mine aici, în pustietatea asta? încercă el să se îmbărbăteze singur. Și apoi, ce ar putea să vadă prin ceața asta atât de groasă? Plecă mai departe, atent la toate zgomotele din jur. Un gând îi trecu prin minte, își aminti din nou de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cazul în care se mai întâmpla ceva și trebuia cineva să preia situația. Și oprește sirena aceea, că mă smintești! spuse Pop. No, la ce-ți trebuie aici sirenă și girofaruri, nu pricep. Cine ți-ar putea încurca drumul în pustietatea asta? Pohoață dădu din nou din cap și opri ascultător sirena. O liniște plăcută se așternu imediat în pădure, netulburată decât de zgomotul roților hârșâind pe macadam. Ieșiră dintr-un viraj ușor și în față, la câteva zeci de metri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]