1,185 matches
-
decât sângele zvâcnindu-mi În cap. Cine era ăsta ? spune Jack În cele din urmă. Un ziarist ? Din ochii lui a dispărut orice lumină. Arată de parcă tocmai i-ar fi călcat cineva În picioare grădina. — Eu... Jack... zic cu glas răgușit. Nu e... nu e... — De ce... Se freacă pe frunte, În Încercarea de a Înțelege ce se Întâmplă exact. De ce vorbeai cu un ziarist ? — Tu de ce crezi că vorbea cu un ziarist ? se bagă Jemima plină de sine. — Poftim ? Privirea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Ridic capul brusc și mă sforțez să zâmbesc larg. Nu pot s‑o las pe Alicia să‑și dea seama că vestea m‑a luat prin surprindere. Pur și simplu nu pot. — Normal că știu despre asta, zic cu voce răgușită și‑mi dreg glasul. Știu totul. Dar... nu discut niciodată despre afaceri în public. E mult mai bine să fii discret, nu crezi? — Da, absolut, răspunde, și felul în care mă privește mă face să cred că nu e convinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Clatină din cap și se lasă liniștea. — Eu doar... Am crezut că, dacă vă explic situația... Tac și îi arunc lui Suze o privire gen: hai s‑o lăsăm baltă. Hei, e cald aici? zice Suze, cu o voce brusc răgușită. Își dă jos jacheta, își scutură părul pe spate și‑și trece o mână pe obraz. Mi‑e foarte... cald. Ție nu‑ți e cald, John? John Gavin o fulgeră cu o privire ucigătoare. — Ce anume voiați să‑mi explicați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
tău. Mă uit la el împietrită, și îmi vine să mă bag sub masă de rușine. — Mi‑a părut foarte rău când am auzit, continuă el. N‑ar fi trebuit să se întâmple așa ceva. — Și... Luke știe? întreb cu glas răgușit. — Da. Cred că știe. Iau o gură mare de vin. Nu pot să suport ideea că lui Luke îi e milă de mine. — Ei, am o serie de posibilități, zic disperată. Adică, nu la televiziune... dar mi‑am lăsat CV
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
să-mi dai foc la grâne! Apă! Apă fierbinte! Jiang Ching! Mă ridic, iau ceainicul și mă duc la bucătărie. Îi aud din bucătărie continuând. Râd și uneori vorbesc în șoaptă. Ești irezistibilă, Fairlynn. Dacă... Ia închipuie-ți asta! Vocea răgușită crește în intensitate, râzând. Ai dreptate, Fairlynn. Frumusețea într-adevăr mă excită. Mă face să compătimesc diformitatea. Însă ceea ce mă face să fiu un bărbat adevărat este dorința de a salva țara asta. Am o singură modalitate de înțelegere a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
botul ascuțit. Poliția e atacată ca „mașinărie reacționară” și e paralizată. Studenții și muncitorii alcătuiesc facțiuni și încep să se atace unii pe alții pentru controlul teritoriilor. Economia țării stagnează. La ședința Biroului Politic din Beijing, vocea vicepreședintelui Liu e răgușită. În fața întregului său cabinet, el formează din nou numărul lui Mao: Haosul trebuie oprit imediat, tovarășe președinte. Răspunsul lui Mao vine calm și indiferent. Nu sunt pregătit să mă întorc la Beijing. De ce nu-ți pui mai departe în aplicare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
obicei se strigă la ei, sunt Împinși, repeziți, bruftuluiți de toată lumea și În tot acest timp ei surâd, fac glume, Își cer singuri scuze și, când se dovedește a fi mai puțin cazul, Încep dintr-odată să urle cu glas răgușit, pițigăiat, mâinile tremurându-le, obrajii congestionându-li-se: — Cum ai putut să faci o asemenea neghiobie? Când mi-ai spus că ai de gând să vorbești cu el și să-i ceri ceva, ți-am interzis, e adevărat, spune? Deci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
o oră, am fost de-a dreptul exasperat. Pentru ei, era mai ușor, veniseră să mă vadă și, mulți dintre ei, să Îmi ceară ceva concret. În plus, au și obișnuința, devenită plăcere masochistă, de a sta la cozi. Așa că, răgușit, cum știi că ajung după fiecare conferință, le-am spus: „Vă mulțumesc tuturor, dragii mei, pentru că ați venit să mă ascultați! Din păcate, trebuie să mă retrag, dar mai rămân câteva zile aici și sunt convins că vom avea ocazia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
intră în cortul acestuia și se aruncă la picioarele lui, încercând să-i sărute sandalele. — Nu face asta! îl imploră. N-o să obții nimic. Gacel își trase piciorul, nemulțumit. Crezi că trebuie să accept o asemenea jignire? întrebă cu voce răgușită. Crezi că aș putea trăi în pace cu mine însumi după ce-am îngăduit ca unul din oaspeții mei să fie ucis, iar celălalt arestat? — Ce altceva puteai face? protestă Suilem. Te-ar fi omorât. — Știu. Dar acum pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
să se apere cum puteau de înaintarea civilizației. Și-a amintit de strania senzație ce îi străbătu corpul când spada lui a pătruns ușor, aproape fără efort, în pântecele lui Mubarrak, și i s-a părut că aude încă horcăiala răgușită ce îi scăpase din gâtlej în clipa aceea. Când își retrăsese brațul, ai fi zis că purta în vârful takubei viața dușmanului său, și l-a cuprins teama la gândul că ar trebui să folosească spada încă o dată împotriva cuiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
se lăsă cu putere pe gura celui adormit. Mâna dreaptă a căpitanului țâșni automat spre revolverul pe care îl ținea întotdeauna jos, lângă căpătâiul patului, dar targuí-ul îl îndepărtă puțin cu piciorul, aplecându-se și mai mult deasupra lui. Murmură răgușit: — Dacă scoți un strigăt, îți tai beregata. Ai înțeles? Așteptă ca ochii celuilalt să-i confirme că înțelesese și apoi, foarte încet, îi îngădui să inspire, fără să slăbească deloc apăsarea hangerului. Un firișor de sânge începu să curgă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
pentru ca, în sfârșit, să-i observe prezența. — Nu mă așteptam să te revăd. Ochii, înroșiți de oboseală și parcă măriți de groază, se înălțară încet, făcu un efort ca să-l recunoască pe interlocutor. în cele din urmă, murmură cu voce răgușită, de-abia auzită: — Nici eu - îi arătă, încheieturile mâinilor pline de răni, numai carne vie. Uită-te! — E mai bine decât să fii mort... Din vina ta paisprezece oameni au fost uciși și țara e în pericol. Nici o clipă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
se așeză în vechiul balansoar în care răposatul Kaleb-el Fasi își petrecea orele citind și legănându-se și se balansă ușor, fără să-și ia privirea de la fată. — Ești foarte frumoasă, spuse în cele din urmă cu o voce puțin răgușită. Cea mai frumoasă tuaregă pe care-am văzut-o vreodată... Câți ani ai? — Nu știu. Și nu sunt tuaregă. Sunt akli. — Akli? Fiică de sclavi! exclamă. Ia te uită! Targuí-ul ăsta trebuie să fie nebun după tine dacă și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
își aminti de fețele lor când îl amenințau cu armele la intrarea jaimei sale, de mizeria campamentului lor, de despotismul cu care-i tratau pe beduini în El-Akab și, cu toate că încercă în fel și chip să se stăpânească, un geamăt răgușit îi scăpă de pe buze, obligându-l să-și muște dosul mâinii cu putere. — Nu face asta... Nu te abține. Cel mai puternic dintre oameni are dreptul să plângă într-un moment ca acesta. își ridică privirea. Frumoasa fată cu părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
speriată în cel mai îndepărtat colț al încăperii, în locul unde dormise pe o pătură veche. își plimbă privirea de mai multe ori de la fată la Malik-el-Haideri și, în cele din urmă, ca și cum s-ar fi temut s-o facă, întrebă răgușit: — Cine e? — Nevasta targuí-ului... Dar nu e ce credeți dumneavoastră, domnule locotenent - încercă să se justifice. Nu e ce credeți dumneavoastră... Ea a acceptat de bunăvoie... A acceptat! repetă, întinzând mâinile într-un gest rugător. Locotenentul Razman se apropie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
sosise ceasul să înfrunte adevărul și să accepte înfrângerea. Se întoarse la birou, ridică receptorul și formă numărul de acasă, așteptând ca servitorul s-o anunțe pe soția sa, iar când aceasta veni la telefon, vocea lui sună ciudat de răgușită, aproape rușinată: — Fă-ți bagajele, iubito, îi ceru. Aș vrea să pleci pentru câteva zile la Tunis cu copiii... O să te anunț eu când să te întorci. Chiar așa de rău stau lucrurile? — încă nu știu, recunoscu. Totul depinde de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ne descotorosim de propunerea aceasta neocapitalistă! Mai că mă așteptam să adauge „Următoarea oprire, Bastilia!“, dar a fost domn și s-a abținut. Fiind o feministă radicală și, de aceea, obișnuită cu strategia ședintelor oficiale, Fliss spuse cu un glas răgușit și aspru: Propun să votăm de două ori. O dată pentru propunerea de la Început și o dată pentru sugestia lui Rachel de a explora și alte căi de a obține venituri. Cum ar fi aceea de a mai pune ceva la cotizația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
Încordată. Așa, ca acum. Cum poți să suporți asta? am Întrebat. — Nu-mi face tu morală, răspunse ea tăios. E decizia mea. Voi doi ar fi trebuit să vă sincronizați mai bine ideile, am zis. Vocea Îmi suna aspru, aproape răgușit. Abia de mi-am recunoscut-o. — Jeff și povestea lui ridicolă despre Linda și Andy. Vedea bine că nu-l cred, așa că te-a târât și pe tine În scenariul ăsta, afirmând că ai fost de față când Linda Începuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
bărbat cu mustață căruntă veni să se așeze la masa vecină. Avea propria-i stivă de ziare, dar o abandonă numaidecât ca să mă măsoare din pricina; avea o Întrebare pe vârful buzelor. Neputând să se mai obțină, mă interpelă, cu glas răgușit, cu o mână strângând mânerul bastonului, cu cealaltă lovind nervos cu degetele marmura umedă. Voia să se Încredințeze că acest bărbat tânăr, aparent valid, avea motive Întemeiate să nu se găsească pe front, ca să-și apere patria. Tonul era politicos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
stat, din partea mea, care pornisem spre Orientul poeților! Neîndoielnic, aparențele erau Împotriva mea, Înșelătoare, mincinoase, absurde, dar copleșitoare. Ce judecător, ce comisar nu m-ar fi bănuit? Fazel pândea din balcon; brusc, se lăsă pe vine ca să strige, cu glas răgușit: — Cazacii sunt deja aici, fac cordoane de jur Împrejurul hotelului! Am coborât În grabă scara. Odată ajunși În holul de la intrare, am adoptat din nou un umblet demn, mai puțin suspect. Un ofițer cu barbă blondă, cu chipul tras mult pe frunte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
pe un șir de scaune colorate, din plastic: Francesco, Paolo, signora Maria, signor Giovanni, Pietro, tata și eu. Tatei îi era frică. Eu puteam recunoaște semnele. Deși, de data asta, avea trei sute de dolari în buzunar. Vocea îi suna puțin răgușit și trebuia să și-o dreagă mereu. Avea privirea neliniștită, ca în trenul care ne-a adus la Veneția. Spinarea lui signor Giovanni se gârbovise mai mult ca de obicei. Fața îi era aspră, dar privirea o avea blândă. Francesco
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
prin urmare fusese o glumă. „Ei, micuțule, how is life?” m-a întrebat și mie întrebarea mi s-a părut cunoscută. Mi-o pusese Paolo în italiană, însă el mă privise în ochi, iar vocea lui era blândă și puțin răgușită. Tata a afișat cel mai reușit râs al lui, a început să povestească despre zbor și așa mai departe, iar domnul Sanowsky s-a oferit să-i ducă unul din geamantane. În fața scării rulante, mi s-a făcut frică. Numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
amenință viața, iar tu ești speriat de moarte, dar, în clipa în care mă întind să apuc telefonul, începe să sune, ridic receptorul, în prima clipă nu recunosc vocea, vocea pe care o cunosc cel mai bine pe lumea aceasta, răgușită și melancolică, cu un firicel subțire și nou de regret, Naama, eu sunt, spune el, ce faci? Cum de nu îl recunoscusem pe Udi, era ca și cum nu mi-aș fi recunoscut propria voce, iar el spune, m-am întors, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mai ușor decât aș fi crezut, mult mai ușor. Mâna lui îmi cuprinde umerii, conducându-mă spre biroul său a cărui podea este acoperită în totalitate de un covor roșu, luminos, exact de culoarea cămășii mele, iar vocea lui șoptește răgușit înăuntrul urechii mele, când te-am văzut de dimineață, știi la ce m-am gândit? Eu îmi clatin capul, îmi este clar ce va spune, m-am gândit că mi-ar plăcea foarte mult să te văd întinsă pe covorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
cu acoperișul din țiglă roșie și o moară făcută din bolovani; printre copacii din jurul casei aflate dincolo de rîu străluceau flash-urile aruncate de armele soldaților noștri. Trăgeau direct spre noi și Întîi vedeai flash-urile gemene, apoi auzeai bum-bum-ul sec, răgușit, ieșit din gurile de 76, și apoi scîncetul În crescendo al obuzelor care veneau spre noi și, trecînd pe deasupra capetelor noastre, se duceau mai departe. Ca de obicei, artileria era cam slabă. Nu erau decît patru baterii acolo, cînd de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]