1,206 matches
-
erau foarte puțini și, oricum, nici unul dintre ei nu era acolo. Cât despre răniții dușmani, ei primeau, unul după altul, lovitura finală de la puținii soldați ce supraviețuiseră: nimeni nu cerea să fie cruțat - și nimeni nu ar fi fost. Nechezatul răgușit al cailor în agonie răsună ca un protest zadarnic, disperat, împotriva umanității crude, care îi implicase în acel masacru, de care, în schimb, părea să-și bată joc croncănitul lugubru al corbilor. Punctuali la întâlnire, se roteau deasupra câmpului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ar putea face. Dar să revin la întâmplările din ziua de 14 iunie, la care am fost martor ocular. Dat fiind că locuiesc pe bulevardul Nicolae Titulescu și că megafoanele instalate în fața Palatului Victoria făceau să aud de acasă vocea răgușită a unui ins care chema populația capitalei să iasă în stradă, ca să apere instituțiile statului, am plecat într-acolo să văd cine vorbește și să aflu ce s-a întâmplat. Când am ajuns, piața era pustie. M-am așezat pe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1914_a_3239]
-
întâi buzduganul, iar apoi și cele șapte capete ale saleă Chiar dacă nu se mai află acolo, eu le văd încă în fața sirenelor care continuă să urle, aducându-mi aminte de bâlciul de Sfântul Ilie din târgul meu și de vocea răgușită care striga: „Zeița mărilor, moartea marinarilor, are de la cap la coadă 7 metri, de la coadă la cap 7 metri, în total 15 metri”. Stam înmărmurită și-o ascultam, la fel cum am stat și acum, de ziua Marinei, când stimații
[Corola-publishinghouse/Administrative/1914_a_3239]
-
prăvălia unui măcelar mizerabil, care-și taie cele două oi pe zi; îl văd de fiecare dată când privesc afară. Dis-de-dimineață, i se aduc în fața prăvăliei două mârțoage negre și costelive, două gloabe ftizice, horcăind de o tuse profundă și răgușită, cu picioarele descărnate, părând amputate de la copite, de parcă le-ar fi mutilat cineva, după prescripțiile unei legi barbare, pentru a le arunca cioturile în ulei clocotit. Fiecare dintre mârțoage poartă, atârnate pe flancuri, două carcase de oaie. Atunci, cu laba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
venit? Desfă-ți fularul de la gât!“ Vocea ei își regăsise timbrul plăcut din vremea copilăriei și rezona precum cuvintele pe care le rostești inconștient, când dormi. Mai auzisem vocea asta, într-un somn profund. Oare visa? Avea o intonație voalată, răgușită, ca a unei fetițe care s-ar juca de-a v-ați ascunselea pe malul Surenului: Pentru un moment, rămăsesem nemișcat. Spuse din nou: „Vino, desfă-ți fularul de la gât!“ Am pătruns încet în obscuritate. Mi-am scos haina și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
-i tremure în timp ce formează numărul Broscoiului, acu’ e acu’, o să vadă dacă s-a schimbat ceva, dacă totul rămîne așa cum fusese stabilit. Cum de nu se gîndise pînă acum că problemele astea nu se pot discuta la telefon? aude vocea răgușită a Broscoiului certîndu-l, dacă sîntem cumva ascultați dăm de belea. O să încerce să fie cît mai scurt, vrea domnul Președinte să-l liniștească, rămîne cum am stabilit, locul întîlnirii, ora și restul, îl expediază Broscoiul închizîndu-i în nas. A mai
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
bun ne trebuie... Ai dreptate, Costache. Acușica-i miezul nopții și ne-a mai ieși un strigoi în cale. Au ieșit. Mergeau repede, cu atenția încordată... Era liniște. Doar câte un câine somnoros străpungea noaptea înaltă de mai cu hămăit răgușit... Petrache își terminase socotelile, numărase banii încasați, îi pusese în casa de bani și, potrivindu-și pălăria pe cap, era gata să iasă pe ușă. În seara aceea nu trebuia să-l aștepte pe Costăchel, pentru că acesta fusese plecat la
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
În față. — Da? am zis cu nonșalanță. Și unde s-a Întâmplat asta? I-am pus jumătatea de țigară Între buze și i-am aprins-o. — Erai detectivul casei, croncăni el. La Adlon. Am aranjat cândva o spargere acolo. Chicoti răgușit și mă Întrebă: Am dreptate? — Ai o memorie bună, i-am spus aprinzându-mi și mie o țigară. Asta a fost cu foarte mult timp În urmă. Strânsoarea lui deveni mai puternică. — Nu-ți face griji, zise el. N-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
Aveam În minte, pregnant, și altă afirmație a sa, pe care aș fi putut-o scrie, și pe aceasta, eu Însumi, dacă nu cumva am și scris-o: „Acum, când zidurile Închisorii s-au prăbușit, În mijlocul zarvei și al ruinelor, răgușitul antisemitism post-Auschwitz este auzit din nou”. Imre Kertész arăta, la prima vedere, ca un gospodar maghiar, bonom, cordial, de o calmă și jovială convivialitate. Extrema seriozitate și acuitate, adâncimea, gravitatea și simplitatea „concentrată” a personalității sale au devenit evidente abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
să-mi dai foc la grâne! Apă! Apă fierbinte! Jiang Ching! Mă ridic, iau ceainicul și mă duc la bucătărie. Îi aud din bucătărie continuând. Râd și uneori vorbesc în șoaptă. Ești irezistibilă, Fairlynn. Dacă... Ia închipuie-ți asta! Vocea răgușită crește în intensitate, râzând. Ai dreptate, Fairlynn. Frumusețea într-adevăr mă excită. Mă face să compătimesc diformitatea. Însă ceea ce mă face să fiu un bărbat adevărat este dorința de a salva țara asta. Am o singură modalitate de înțelegere a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
botul ascuțit. Poliția e atacată ca „mașinărie reacționară” și e paralizată. Studenții și muncitorii alcătuiesc facțiuni și încep să se atace unii pe alții pentru controlul teritoriilor. Economia țării stagnează. La ședința Biroului Politic din Beijing, vocea vicepreședintelui Liu e răgușită. În fața întregului său cabinet, el formează din nou numărul lui Mao: Haosul trebuie oprit imediat, tovarășe președinte. Răspunsul lui Mao vine calm și indiferent. Nu sunt pregătit să mă întorc la Beijing. De ce nu-ți pui mai departe în aplicare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
pe un șir de scaune colorate, din plastic: Francesco, Paolo, signora Maria, signor Giovanni, Pietro, tata și eu. Tatei îi era frică. Eu puteam recunoaște semnele. Deși, de data asta, avea trei sute de dolari în buzunar. Vocea îi suna puțin răgușit și trebuia să și-o dreagă mereu. Avea privirea neliniștită, ca în trenul care ne-a adus la Veneția. Spinarea lui signor Giovanni se gârbovise mai mult ca de obicei. Fața îi era aspră, dar privirea o avea blândă. Francesco
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
prin urmare fusese o glumă. „Ei, micuțule, how is life?” m-a întrebat și mie întrebarea mi s-a părut cunoscută. Mi-o pusese Paolo în italiană, însă el mă privise în ochi, iar vocea lui era blândă și puțin răgușită. Tata a afișat cel mai reușit râs al lui, a început să povestească despre zbor și așa mai departe, iar domnul Sanowsky s-a oferit să-i ducă unul din geamantane. În fața scării rulante, mi s-a făcut frică. Numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
Ochii noștri s-au întâlnit. Respirația ni s-a sincronizat; se auzea de parcă ar fi fost o singură persoană în cameră. Ne holbam unul la altul peste ultima treaptă a scării, în tăcere, la doar un metru distanță. Avea vocea răgușită. Gâjâia prin trahee ca și cum nu ar mai fi folosit-o de ani de zile. De ce nu ai putut să o lași așa? Mi-am auzit și mie vocea, urlând, din văpaia sângelui. — Știi bine că nu aș fi putut. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
curată strânse colăcel spiralat ca un melc. Fusese iubită doamna Stanca? Așa s-ar părea, judecând după sinceritatea tristeții de pe fețele tuturor și pe care vlădica Antim o vedea oriunde și ar fi rotit privirile. Începu cu glas măsurat, puțin răgușit, fără să-și cânte sfârșiturile de frază după obiceiul deprins cândva la mânăstirea Ivir de la Sfetagora: — « Nu plângeți că n-au murit, ci doarme.» Așa au zis Fiul lui Dumnezeu, când au văzut moartă în pat pe fata lui Iair
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
aci, trebuie să hotărâm ce-i de făcut, nu poți da bir cu fugiții! Hai, povestește-le și domniilor lor, biv vel stolnicului Constantin și biv vel spătarului Mihai, ce ai auzit de la ieniceri! Să trăiești, măria ta, se auzi vocea răgușită a celui de lângă ușă, salutându-l pe stolnic cu o adresare care nu i se cuvenea, azi în zori a sosit de la Stambul un ienicer cu vestea cum că vodă Constantin Brâncoveanul ar fi ieșit de la Ediculé și că stă
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ieșire care să le facă cinste - fiecare dintre ei se bucurase de aprecierea și dragostea Brâncovenilor, își petrecuseră viața în preajma lor, iar acum... — Tată socrule, spuneai că soarta lor este pecetluită la Ediculé, se auzi ca venind de departe glasul răgușit al doamnei. Credeam că n-or să poată plăti, îi băgasem în cap marelui vizir că Brâncoveanu are aur nemăsurat de mult. — Și n-are? veni însoțită de un chicotit întrebarea lui vodă. — Ba are, are, dar nu cât l-
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
copilului, se uită în jur, zâmbi fericit, nimeni nu-l vedea, acum toți se uitau la neica Ștefan cum se împărtășește, ridică mâna cu pumnul strâns și-și șterse grăbit lacrimile. Se împărtășește robul lui Dumnezeu, Ștefan..., cântă cu glas răgușit monahul cel coliliu și mâna-i tremură atât de tare încât lingurița zăngăni de buza potirului. — Părinte, să ai grijă de Măriuța mea, și roagă-te atunci pentru noi, se auzi ca un oftat șoapta lui Ștefan. De sus de la
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
îndoielnic amestecat cu damful de transpirație dospită și dinți nespălați care-i întoarce stomacul pe dos. Dar prostituata insistă. Hai păpușel, de ce eziți? Sau frontul te-a lăsat fără sculă? Poate a trecut în partea cealaltă, intervine alta cu glas răgușit, mâncat de tutun prost și alcool ieftin. Nici nu ar fi de mirare pe acolo. Imediat răsună câteva râsete înfundate și obscenități, după care toate revin la starea inițială, de semi-adormire. În sfârșit, găsește o birjă liberă. Vizitiul, un bătrân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
înainte. Peste tot, mașini gonesc în viteză, claxonând neîncetat și slalomând cu greutate prin mijlocul mulțimii panicate. Tramvaiele înțepenite pe linii, par asemeni unor epave scufundate în adâncuri abisale. Țipetele isterice ale femeilor ieșite din minți se amestecă cu strigătele răgușite și înjurăturile bărbaților, cu nechezatul sfâșietor al cailor de la trăsuri, care se cambrează cu albul ochilor mărit din pricina spaimei. Un huruit greu, difuz și îndepărtat, se amplifică amenințător cu fiecare clipă, până ajunge la un duduit amenințător care face sticla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
de stingerea luminilor. Un spot luminos încadrează pianistul ce mângâie delicat clapele, răspândind către cei care-l ascultă acordurile unui blues. Din întuneric, pătrunde în conul de lumină o mulatră înaltă, drapată, în rochie roșie ca focul. Cu vocea ușor răgușită și ochii pierduți în zări numai de ea știute, oferă mulțimii ghiftuite și asudate, povestea tristă a unei iubiri neîmplinite. Cuvintele intră în inimile tuturor, chelneri și clienți deopotrivă încremenesc sub vraja lor, ca fermecați: "Dar eu nu te-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
tăblia subțire de lemn, străduindu-se să prindă cel mai mic sunet din interior. Renunță. E imposibil să distingă ceva cu tot zgomotul din jur. Din celelalte camere răzbat voci gălăgioase și râsetele groase ale unor masculi pofticioși. Un patefon răgușit dat la maximum deapănă o romanță melancolică prin vocea catifelată, dar viril convingătoare a lui Cristian Vasile. Undeva, zgomotul ritmic al arcurilor unui pat interferează cu gâfâitul excitat al unei femei: "Nu te opri! Așaaa! Daaaa!" Cu infinite precauții, Manfred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Imediat, o rafală nervoasă de automat sapă dâre adânci în perete. Îi urmează alta, scurtă, la fel de prost controlată. Din gura țevii se văd flăcările care localizează trăgătorul. Imediat răsună clănțănitul sec al unui alt pistol mitralieră Se aude un țipăt răgușit și o bufnitură înfundată anunță căderea unui trup. Poți să vii. Drumul este liber. Aplecat peste balustrada scării, Manfred privește precaut jos, în hol. Marius smulge automatul din mâna mortului. Spre surpriza lui, la lumina parașutelor de semnalizare, recunoaște în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
de schijă cu dinți tăioși. Vreo doi din plutonul lui alunecă si se rostogolesc pe pantele abrupte ale muntelui. Disperați, încearcă să se prindă de cioturi și copaci. Pier, plonjând drept în prăpastie. Înainte! Pas alergător! urlă Marius cu voce răgușită. Pornește în fugă către culme, luând-o de-a curmezișul peste lespezile colțuroase, verzi-cenușii, apoi în sus, către creastă. Numai așa pot ieși de sub focul violent. Ajung aproape de stâncă. Unii își pregătesc grenadele. Deodată, o perdea arzătoare de foc crapă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
și Iovuț îl pune din nou pe podea. Căută disperat în jurul lui ceva din care putea improviza o targă cu ajutorul căreia să-l tragă după el. Măi Iovuț, nu te mai căzni atâta, lasă-mă aici, spune rănitul cu voce răgușită. Nici doctorul șef nu poate să mai facă ceva pentru mine. Să nu-ți pară rău și să nu plângi. Am trăit și am făcut ce trebuia în viața asta, acum oi trece în alta...Tu ai rămas singurul sprijin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]