301,101 matches
-
și eu sînt sculptat undeva pe-un capac/ cu degete abia reliefate încercînd să-mi smulg masca obrazului/ cu gene mijite străduindu-mă să fac pupila de lemn să vadă// Și totuși clipa în care m-am născut O, Doamne/ rămîne unitate de lucru suprafiresc/ bolovan pe care încă-l rotunjesc îl șlefuiesc/ de parcă aș avea de gînd să-l fac orbitor/ ca apoi să-l uit neglijent undeva pe-o masă de cafenea/ printre ziare deschise zarvă de glasuri pălării
Un baroc paradoxal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15295_a_16620]
-
și tremur, Dar fix privindu-vă, neclintit. Doar ochii Mai trimit în lume câte-un cuvânt stingher... În groaznică, în oarbă confruntare Din ochii mei vă potopește lavă selenară. Iar Mă înalț din spumă ca o stafie, însă Pentru voi rămân a fi o stea Chiar dacă mi-ați furat și nădragi și pungă Și batistă, încât nici n-am în ce Să-mi suflu nasul (nu râdeți). Rămân cumplit Ca astrul veacurilor crunte Ce năpăstuiește marinarul cu Dublă nenorocire, furtună și
Velimir Hlebnikov (1885-1922) by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/15306_a_16631]
-
lavă selenară. Iar Mă înalț din spumă ca o stafie, însă Pentru voi rămân a fi o stea Chiar dacă mi-ați furat și nădragi și pungă Și batistă, încât nici n-am în ce Să-mi suflu nasul (nu râdeți). Rămân cumplit Ca astrul veacurilor crunte Ce năpăstuiește marinarul cu Dublă nenorocire, furtună și stei ascuns sub ape Drept răsplată pentru erori de calcul sau Leneșă concluzie pripită: Nu se poate!" În alergări de valuri să aflu unghiul bun Dintre câmpul
Velimir Hlebnikov (1885-1922) by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/15306_a_16631]
-
năpăstuiește marinarul cu Dublă nenorocire, furtună și stei ascuns sub ape Drept răsplată pentru erori de calcul sau Leneșă concluzie pripită: Nu se poate!" În alergări de valuri să aflu unghiul bun Dintre câmpul mării și raza înălțimii, Eu unul rămânând falnic și neclintit. Voi fi feroce, știu, nevrând să mor vreodată Pe valuri legănându-mă, în golf, aproape, până Veți pricepe că întorcând a velei Față albă de la blânda înțepătură A firavelor raze, voi navele vi le-ndreptați pieptiș Spre
Velimir Hlebnikov (1885-1922) by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/15306_a_16631]
-
obscur, dar sunt și neclintit În vreme ce un altul pe urme vă trasează Siajul catastrofei. Cădea-veți în afund Dimpreună cu-nspumata dâră Arcuită-asemeni curbei ce arată Cota suferinței bolnavului în febră. El este-al vostru, E cu voi, pe când Eu rămân supremul, Dumnezeu. Chiar dacă Zarea mea încețoșată pare Mai șubredă ca o copaie plină Cu apă, aruncată peste pojar năpraznic, Deocamdată încă albește-a sărbătoare Vela pe catarg, și mă țin statornic, Falnic, neclintit. Sunt duh etern. Și lângă Axa lumii
Velimir Hlebnikov (1885-1922) by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/15306_a_16631]
-
care echivalează, alegoric, traiectul existențial cu traiectul labirintic și ajungînd la treapta pe care s-ar situa operele care, "deși nu folosesc referirea la construcția labirintică, prilejuiesc alegoriei interpretative această referire"), Mihai Moraru constată că esențial, în toate aparițiile modelului rămîne faptul că "labirintul e înțeles ca sistem uman, irațional, apropiindu-se astfel de construcția malefică; labirintul nu este rodul acțiunii legii naturale, ci o intervenție împotriva acesteia." Interesante sînt, în această ordine de idei și trimiterile intertextuale, foarte numeroase (sînt
Farmecul discret al erudiției by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15316_a_16641]
-
și noi, cei din anii '90. Recent, a avut din nou prilejul să se manifeste împreună cu alți cîțiva inși care au propus punerea mea în discuția Adunării Generale a scriitorilor israelieni de limbă română. B. - Din ce motiv? Oricum, a rămas literă moartă, nu-i așa? În Israel nu se practică vînătoarea de vrăjitoare de tip stalinist... A. - De data asta a pornit totul de la un eseu publicat și aici și în România literară de la București, pe tema relației între Holocaust
Dialog despre erori by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/15287_a_16612]
-
iubire, a fost făcut apoi una cu pământul. Personajele sunt definite prin laitmotive, expresii preluate de Enquist din documentele epocii, dar poate totuși cam des folosite. Guldberg se gândește mereu la pădurea de arbori imenși doborâți de furtună, unde nu rămâne, triumfător, decât tufișul neînsemnat, și se compară pe sine cu un "călcător în teasc" pomenit de profetul Isaia, care zdrobește popoare și restabilește puritatea. Reverdil, preceptorul evreu elvețian al regelui, care lucrează zadarnic la legea abolirii iobăgiei, visează la iluminism
Istorie daneză by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15307_a_16632]
-
împins să ne zâmbească la televizor ori de câte ori se profilează o catastrofă), ei știu foarte bine cum stau lucrurile. Iar lucrurile stau foarte prost: parcă dacă dolarul va costa patru lei, și nu patruzeci de mii, ca acum, pentru mine nu rămâne la fel de inaccesibil! Inovatorii de la B.N.R. mizează pe efectul psihologic asupra cetățeanului: el nu va mai plăti întreținerea la bloc cu trei milioane, ci cu trei sute - adică suma de pe vremea lui Ceaușescu. Numai că efectul psihologic ar putea fi de foarte
Leul copt și paraiul bun by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15312_a_16637]
-
renunțare la moneda autohtonă încă un complot al iudeo-masoneriei, încă o încercare de a distruge delicata ființă națională. Să fim serioși! Cu ce va fi fost francul francez mai puțin prestigios decât leul? Și iată, de câteva luni el a rămas doar în colecțiile numismaților ori în manualele de istoria finanțelor. O fi fost leul mai eficient decât marca? Or, moneda în care, cel puțin în vestul României, se negociau tot felul de activități drage românului, de la partidele de sex la
Leul copt și paraiul bun by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15312_a_16637]
-
tăbărâseră fără jenă, sărind un micuț gard de fier forjat, în rondul cu crăițe, petunii și regina nopții. Deși, evident, abia sădite, florile erau smulse sistematic și îndesate în pungi de plastic. Un bătrân care făcea parte din grupul lor rămăsese la margine, nepăsător. Motiv de optimism: făcea parte din altă categorie decât hrăpărețele. Respecta munca altuia, nu fura, nu strica. "Hai și tălică, nea Gheorghe, și ia niște flori să le duci babii să le pună în grădină!" Fără ezitare
Actualitatea by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Journalistic/15329_a_16654]
-
fiindcă tăblița e modestă de tot, nici a zecea parte din uriașele reclame pe care le-ai înghițit până acum. Pe orice șosea europeană, ești avertizat de iminența aeroportului. Dar la noi, fără un ascuțit spirit de observație, pe șosea rămâi. De altfel, ce atâta zbor. Ce, pe jos nu-i tot aia?
Actualitatea by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Journalistic/15329_a_16654]
-
cu limitările impuse de acesta - se citea, sau cel puțin eu citeam, superficial: mult și superficial, adică "evazionist", chiar și în cazul lecturilor riguroase de filosofie, văzute și ca prilejuri de ieșire din marxismul oficial, strîmt, sufocant. Or, lecturile "evazioniste" rămîn - chiar și atunci cînd sunt repetate - superficiale. Cum se așază "generația de aur" în istoria culturală a României? Ce generație o anunță? Și ce i-ar urma? Mă întrebați despre "generația de aur" - o generație care s-a afirmat deplin
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
erudite a adoptat franceza și, mai tîrziu, incidental, engleza, dar a păstrat româna ca limba de expresie literară. Ionel Jianu a izbutit să emigreze într-un tîrziu și după aceea a scris în franceză. Evident, mulți membri ai generației au rămas în România și au avut de suferit, indiferent de orientarea lor ideologică înainte de război: Mircea Vulcănescu a murit în închisoare, Constantin Noica a avut domiciliu forțat și a fost închis mai mulți ani, Belu Zilber deține poate recordul numărului de
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
mult suspect decît absurd, tocmai cînd era pe punctul să plece în Franța ca atașat cultural. Dacă ar fi apucat să plece, s-ar mai fi întors el în țară, spre a fi implicat în procesul Pătrășcanu? Sau ar fi rămas în Franța, ca exilat politic, și ar fi continuat să scrie în franceză? Că asta n-a fost să fie e adevărat, dar anumite speculații contafactuale sunt permise (mai ales că istoria însăși se scrie în cadre de referință în
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
revăzut șpe Mihail Sebastianț în august 1942 cînd m-am întors pentru o săptămînă la București. Mi-era atunci rușine de mine - consilier cultural la Lisabona - și de umilințele pe care le îndura el, pentru că se născuse și voise să rămînă Josef Hechter." De reținut aici mărturisirea unui sentiment de rușine de sine și lipsa justificărilor din alte documente mai tîrzii, anume că ar fi fost urmărit de Siguranță și ar fi vrut să protejeze astfel un prieten evreu, într-o
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
contrafactuale. Nu fără a nota că această întîlnire care n-a avut loc ar putea fi subiectul unei intersante piese de teatru... Cît despre "generația de aur", ea nu poate fi urmată - dacă a fost într-adevăr de aur (ceea ce rămîne de demonstrat) - decît de o generație de argint, în cel mai fericit caz: să sperăm că aceasta va fi scutită de traumatisme. De argint sau nu, intelectuali români de azi iau ca model generația 1927. E adevărat? Pentru că e generația
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
cuvintelor care-l compun, pentru a vedea în ce măsură semnificația de ansamblu a versului ucide sau micșorează reverberația semantică a fiecărei vocabule. Primele două cuvinte - "Nu credeam" - indică fie o surpriză fie o îndoială. Este greu de precizat dacă poetul, neavertizat, rămâne brusc uluit de revelația experienței sale erotice, pentru că este pus în fața unei trăiri nemaiîntâlnite; sau dacă - pur și simplu - se îndoiește de posibilitatea și de autenticitatea unei asemenea experiențe. E ca și cum s-ar întreba: este oare cu putință să mi
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
înțelepciune care, ca aici, implică o anumită trecere spre stoicism. Orice cuvânt, extras din stratul "geologic" al limbii comune este un cărbune inform și impur. Atelierul poetic are rolul de a-l trece prin retorta unui proces purificator. După care, rămâne în sarcina poetului autentic misiunea de a-l șlefui, de a-i pune în evidență, de a-i valoriza valențele; adică de a-l face să se prezinte ca un diamant încastrat în montura rece a unei prozodii. Aceste fațete
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
adresează - cui? Dacă nu lui însuși! - pentru a scăpa de acel incredibil dat real vreodată; pentru a se reîntoarce în lipsa de timp izbăvitoare, nemarcată de nici un eveniment - a morții. Vers singular, vers superlativ, Nu credeam să-nvăț a muri vreodată rămâne - după opinia mea - un sigiliu emblematic al lui Eminescu.
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
fuzeie urcând la cer, și, din această neagră explozie, omul păru să se înalțe plutind în memoria lor... Oricare ar fi locurile de unde ei vor contempla dezastrele vechi și speranțele noi... ei nu vor uita niciodată aceasta... Iar el va rămâne în vecii vecilor, acolo, visător, liniștit, constant, fără a păli niciodată, fără a mai amenința pe cineva, ci rămânând mereu senin, mereu triumfător... Și iarăși, în oraș, ușor domolit de paravanul zidurilor, urletul sirenei urcă într-un crescendo de neînchipuit
Din nou, Faulkner by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15323_a_16648]
-
ar fi locurile de unde ei vor contempla dezastrele vechi și speranțele noi... ei nu vor uita niciodată aceasta... Iar el va rămâne în vecii vecilor, acolo, visător, liniștit, constant, fără a păli niciodată, fără a mai amenința pe cineva, ci rămânând mereu senin, mereu triumfător... Și iarăși, în oraș, ușor domolit de paravanul zidurilor, urletul sirenei urcă într-un crescendo de neînchipuit, pierzându-se dincolo de limitele de unde mai putea fi încă auzit...". Căpitanul G. mișcat ca o marionetă de către Judecătorul suprem
Din nou, Faulkner by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15323_a_16648]
-
pe soț sau soție către persoane străine nu trebuie să-l aibă nimeni, niciodată. Nici de a lăuda prea mult persoanele străine cu care se află în vizită, care se transformă apoi în prietenul casei, căci de cele mai multe ori prietenul rămîne în locul soțului, care e nevoit să plece, atunci familia se distruge." (ștefan G. Carpen - șezi frumos (Purtarea), 1936) - cu o trecere de la generalitate la prietenul casei care îl detronează pe soț nu neapărat impusă de logica textului... Prezentînd în finalul
Șezi frumos... by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15313_a_16638]
-
oarecum impuse? Un argument contrar este faptul că asemenea obiecții s-ar putea aduce fiecărui spectacol teatral, fiecărei predici sau prelegeri. "Ça n'empęche pas d'exister!" am putea să strigăm împreună cu Sigismund Freud și profesorul său Charcot. Oare nu rămânem opaci în felul acesta tocmai față de ceea ce reprezintă "vitalitatea textelor", față de înlesnirea unor condiții diferite ale emiterii și receptării și a unor forme diverse de plăcere textuală? Oare nu reprezintă o simplă himeră căutarea unei înțelegeri adecvate a textului redus
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
paradoxală: "Părul tău rostogolindu-se din unica armonie./ Să ajung la freamăt, ultim fetus/ Al spiței adevărate, fecunditate angelică" (ibidem). O anume elasticitate intervine în sfera relațiilor eului cu sensibilul, care uneori e părăsit în zona transverbală ("Aceste zile au rămas singure/ Fără dorința unui cuvînt" - Toamnă), alteori seacă, afectînd subiectul în emoția și corporalitatea sa ("Copacii, mîinile care au mîngîiat/ În urmă secînd" - ibidem), alteori potențează o solitudine glorioasă a subiectului, prin-tr-o cosmică celebrare: "Și vreau să rămîn singur, albastru
Însemnări asupra poeziei lui Miron Kiropol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15320_a_16645]