1,687 matches
-
și a doua zi era vlăguit și plângea foarte ușor din tot felu’ de nimicuri fără importanță. O istorie naturală a morților Am fost mereu de părere că războiul, ca obiect de observație pentru un naturalist, a fost neglijat. De la răposatul W.H. Hudson ne-au rămas fermecătoare Înregistrări cu sunet ale florei și faunei din Patagonia, reverendul Gilbert White ne-a transmis niște Însemnări foarte interesante despre pupeze, rezultate În urma ocazionalelor și neobișnuitelor vizite ale domniei sale În Selborne, iar episcopul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
un stil „absolut memorabil, la fel de emblematic ca și cel mai reușit portret din colecția Sackler“1. Exagera puțin, asta e sigur, dar o spusese din inimă. Și cu siguranță am simțit, la rândul meu, Înțepături și strângeri În inima mea răposată. La un moment dat chiar am simțit durerea celorlalți. Mă simțeam pătrunsă de durerea comună - În sfârșit, trăiam și eu un sentiment atât de profund - și m-am bucurat cu adevărat, de data asta, că nu avusesem copii, nici un fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
risca să-și depășească termenele limită- din nou. Pe de altă parte, proiectul la care lucra acum era pentru Muzeul de Artă Asiatică, iar Bennie credea că măcar ei se vor arăta Înțelegători. Se convinsese chiar că eu, draga și răposata Bibi, Îi trimiteam semne pentru ca el să conducă grupul În absența mea permanentă. De exemplu, găsise Într-o prăjiturică cu răvaș următorul mesaj: „Du-te acolo unde te ghidează inima“. Când era Într-o librărie, se pomenise cu o carte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
stația Kasumigaseki. Nu poți s-o compari cu alte stații de metrou, dar mie îmi place cel mai mult. Yuasa Masaru (24 de ani) Domnul Yuasa era mult mai tânăr decât domnul Toyoda (care urmează să fie prezentat) și decât răposatul domn Takahashi. Era în floarea vârstei. Când ne-am întâlnit avea 26 de ani, dar avea o față naivă, de băiețandru cu părul ciufulit. Îți lăsa impresia că e mult mai tânăr. S-a născut în Ichikawa, Prefectura Chiba. Aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
ritualuri și mitologii. În unele culturi (China protoistorică, Etruria etc.), urnele funerare au forma unei case, cu o deschizătură în partea de sus, pe unde sufletul mortului poate intra și ieși.11 Urna-casă devine într-un fel noul "corp" al răposatului. Tot dintr-o căsuță, în formă de glugă, iese Strămoșul mitic, și tot într-o casă-urnă-glugă se ascunde Soarele în timpul nopții, ivindu-se din nou în zori.12 Există, așadar, o legătură structurală între diferitele moduri de trecere: de la întuneric
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
amintea pe cel al misterelor. În ceea ce privește moartea, riturile sânt cu atât mai complexe cu cât este vorba nu doar de un "fenomen natural" (viața sau sufletul care părăsesc trupul), ci și de o schimbare de regim deopotrivă ontologic și social: răposatul trebuie să treacă prin anumite încercări de care depinde propria lui soartă dincolo de mormânt, dar trebuie în același timp să fie recunoscut și acceptat de comunitatea morților. La unele popoare, doar îngroparea rituală confirmă moartea, cel care nu este înmormîntat
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
de comunitatea morților. La unele popoare, doar îngroparea rituală confirmă moartea, cel care nu este înmormîntat după obicei nefiind socotit mort. În alte părți, moartea cuiva nu este recunoscută ca fiind adevărată decât după îndeplinirea ceremoniilor funerare sau când sufletul răposatului a fost însoțit prin ritualuri la noua sa locuință, în lumea de dincolo, și a fost întîmpinat acolo de comunitatea morților. Pentru omul areligios, nașterea, căsătoria, moartea sânt evenimente care nu privesc decât individul și familia acestuia și doar arareori
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
același timp lumesc, șters, și enigmatic, ca un soi de Mona Lisa de pe strapontină. — M-am întrebat și eu de multe ori, a îngânat ea ușor. După care a menționat oarecum ambiguu: Mama lui Muriel e sora mai mică a răposatului meu soț. — Ah! a exclamat doamna de onoare cu interes. Atunci, desigur că știți. Apoi a întins un braț stâng extraordinar de lung și a scuturat scrumul țigării în scrumiera de lângă fereastra din dreptul soțului ei. Mă gândesc sincer că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
de zid de un metru pătrat pe care fratele meu și cu mine, din motive sfidător sentimentale, lipisem un mare număr de fotografii lucioase, opt pe zece. Doamna Silsburn s-a așezat, ineluctabil, în singurul fotoliu în care îi plăcea răposatului meu buldog să doarmă; brațele fotoliului, îmbrăcate în pluș murdar, fuseseră supte și năclăite de bale de-a lungul multor coșmaruri canine. Unchiul tatălui miresei - marele meu prieten - părea să se fi evaporat. Și doamna de onoare era de nevăzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
necunoscută până acum căldură de la stomac, și asta era tot. În living-room nu se produsese nici o schimbare de bun augur în comportamentul musafirilor mei, cu excepția faptului înviorător că unchiul tatălui miresei se alăturase grupului. Se cuibărise în vechiul fotoliu al răposatului meu buldog. Piciorușele îi erau încrucișate, părul pieptănat, pata de sos la fel de frapantă și - luați aminte! - trabucul era aprins. Ne-am salutat unul pe celălalt la fel de extravagant, de parcă aceste separări intermitente ale noastre deveniseră subit prea lungi și inutil de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
dacă o să pot - despre subtitlul O prezentare, cocoțat sus, lângă frontispiciu. Personajul central al acestor pagini, cel puțin în acele intervale de luciditate în care pot să mă domin pe mine însumi și să stau jos, oarecum liniștit, va fi răposatul meu frate mai mare, Seymour Glass, care (cred că prefer să spun acest lucru într-o frază ca de necrolog) s-a sinucis în anul 1948, la vârsta de treizeci și unu de ani, în timp ce se afla în vacanță, împreună cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
și diferită. Tang-li ne divulgă, când la nouăzeci și trei de ani e lăudat în față pentru înțelepciunea și caritatea lui, că hemoroizii îl dau gata. Un alt și ultim exemplu, Ko-huang observă, cu lacrimi șiroindu-i pe obraji, că răposatul lui maestru era complet lipsit de maniere când lua masa. (Există întotdeauna riscul de a fi puțin prea crud față de cititorul din Vest. În Jurnalul lui Kafka este un pasaj - unul dintre multele pasaje kafkiene - care ne-ar putea introduce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
două mașini, e gata, în orice moment de veselie, să danseze până-i sfârâie tălpile; am văzut-o, cu groază, lansându-se într-un balet pasabil, cu o nepoțică de-a mea în vârstă de cinci zile în brațe. Walt, răposatul meu frate mai mic, care a fost omorât într-un accident postbelic în Japonia (și despre care îmi propun să vorbesc cât mai puțin cu putință în seria aceasta de ședințe de pozat, dacă vreau să termin odată cu ele), era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
și restul trupei se arătară destul de mulțumiți. În fond, reușiră s-o sperie de moarte pe babulea. Ei Își făcuseră un plan s-o Îmbrace În rochie de mireasă și s-o cunune cu Korovin, care semăna Întru câtva cu răposatul ei soț, Feodor, zicând că, iată, violoncelul nu numai că i-a redat frumusețea și tinerețea de altădată, dar a Întors și timpul. Cum Tatiana fusese botezată ceva mai târziu, nemernicii avură În gând s-o scufunde și În cristelniță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
trezi din somn, Începu să povestească la toată lumea că În timpul somnului a vizitat cutia infernală și că a văzut acolo Îndeaproape și Îngerii, și demonii Îmbrăcați În odăjdii preoțești chinuind sufletele celor vii și celor morți. Mai povesti Îndelung despre răposatul ei bărbat Îmbrăcat În costum de mire, despre rochia ei de cununie, despre preotul cu armonică și șapcă și despre cristelnița plină În care fierbeau răposatul Tihon Niconorovici, alături de preceptorul Lațco; noaptea fierbeau la foc scăzut În pucioasă, iar ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
În odăjdii preoțești chinuind sufletele celor vii și celor morți. Mai povesti Îndelung despre răposatul ei bărbat Îmbrăcat În costum de mire, despre rochia ei de cununie, despre preotul cu armonică și șapcă și despre cristelnița plină În care fierbeau răposatul Tihon Niconorovici, alături de preceptorul Lațco; noaptea fierbeau la foc scăzut În pucioasă, iar ziua se scălămbăiau pe micul ecran, sub numele de Stan și Bran. „Sfârșitul lumii e aproape, prevesti bătrâna. Curând Anticristul va fi printre noi...“ Amintindu-și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
mugeau În grajduri și cocoșii din sat cântau zi și noapte cucurigu. Clopotele băteau În surdină, lumânările se răsuceau În sfeșnic și aerul se umplea de șoapte și voci pe care le auzea doar moartea... ...La drept vorbind, spunea bătrâna, răposatul Tihon Își meritase pedeapsa, căci spre bătrânețe Începuse să dea târcoale nevestelor tinere ai căror bărbați plecaseră să-și facă stagiul militar, ba, mai mult, nu lăsa În pace nici fetele ce se pregăteau la Începutul sărbătorilor de iarnă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
locul ei, bună gospodină, cu credință În Dumnezeu, care Îi adusese pe lume doi flăcăi, unul mai frumos decât altul, de se mândrea tot satul cu ei. Bătrâna voia să descopere și mutra lui Pancratie printre ceilalți circari. Dar mutra răposatului vecin nu se zărea nicăieri. Nu cumva uitase Dumnezeu să-l pedepsească!? Sau Pancratie primise o pedeapsă ușoară, pe care deja o ispășise!? Mașa o sfătui să vizioneze un alt film, unde s-ar putea să-l descopere și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
o sperie și mai mult fu propria sa imagine, umplând, preț de câteva secunde, o jumătate de ecran. Bătrâna Tatiana tresări speriată, dar nu scoase pe moment nici un cuvânt. Cine o mutase acolo, În cutia aceea infernală, unde bântuiau spiritele răposaților, și de ce apăruse tunsă și sulemenită, la un restaurant de lux, Înconjurată de pahare și de bărbați străini!? De ce râdea În hohote și Își dădea mereu, ca o cocotă, ochii peste cap!? Ba pe deasupra purta poșetă și mănuși și pufăia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
să se perpelească În flăcările iadului. Dar iată că a fost suficient să poposească preț de câteva ceasuri În oraș, pentru ca toată această credință să fie Întoarsă cu susul În jos. Văzuse doar cu ochii ei cum se chinuiesc sufletele răposaților În lumea de apoi. Iadul Însemna dezmățul, destrăbălarea, lipsa oricărei măsuri. Bătrâna se târa de la un mormânt la altul, cu inima chinuită de tristețe. Smulgea buruieni sau aprindea lumânări, dar gândurile Îi zburau mereu la cutia infernală. Mașinăria lumii se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
vreun oaspete neașteptat, femeia strângea lucrurile aruncate claie-grămadă, iar peste canapea arunca o carpețică cumpărată de la moldoveni. Această delăsare n-o Împovăra, n-o deprima, ci o făcea să se simtă În largul ei... „Ai grijă, Îi arunca din prag răposata ei bunică, să nu te simți atât de În largul tău, Încât la bătrânețe să ajungi să crești pisici și câini, cum se Întâmplă cu femeile de la oraș.“ Babulea avea o părere extrem de proastă despre femeile ce trăiau În altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Mașa Îl cercetă pe oaspete cu suspiciune. Părea un om obișnuit, oarecum modest, trecut prin multe Încercări. Nici Îmbrăcămintea, nici Înfățișarea sa nu trădau nimic demonic. Extraterestrul stătea cu bărbia sprijinită În pumn și o privea cu atenție. Asemănarea cu răposatul Onisei probabil că era Întâmplătoare. Sau poate că Mașa, din pricina suspiciunii ce i se cuibărise În suflet și a coșmarurilor În care Îi apărea mereu fostul ei soț, percepea realitatea deformat, călăuzindu-se după vechile șabloane sedimentate În memorie. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
asta? Cum se putea trăi așa? Despre ce fel de joc vorbea oaspetele!? Despre ce fel de ași? Despre ce fel de mâneci, arătând ba că totu-i alb, ba că totu-i negru!? Și atunci În fața ochilor Îi apărea răposatul Ippolit, mulgându-și halatul ca pe-o capră. Din mâneci se scurgeau când un careu de dame, când un careu de ași... - Nimeni? Întrebă ea nedumerită. - Da, nimeni, repetă Extraterestrul, turnându-și un pic de votcă În pahar și dând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
iau catrafusele și pleacă În lumea lor... Pe urmă ia și aleargă după ei și te agață de genunchii lor! Se șterg de tine ca de-o cârpă, te calcă În picioare și, pe deasupra, te și scuipă În obraz...“ Oare răposatul Onisei nu se oploșise și el pe la casa ei, căutând aceeași alinare? Beția Îl Împinsese pe Îndepărtatul ei vizitator să sporovăiască vrute și nevrute. Ba chiar să-i facă și avansuri rușinoase. „După ce Încerci să mă seduci, vrei să fii și Dumnezeul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
aveți decât să Întindeți mâna și veți da de ea“, Îi retezase vorba pe un ton destul de hotărât. „Și v-am mai pus tot acolo, adăugase ea, și o țâră de rachiu, asta dacă veți simți nevoia să vă dregeți... Răposatul Onisei așa obișnuia...“ „Eu nu sunt răposatul Onisei, să avem pardon, replicase Împleticindu-și limba la fiecare silabă Extraterestrul. Dar, la o adică, l-aș putea Înlocui. Sigur că da. Ori fac pe câinele, ori fac pe Onisei, mi-e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]