927 matches
-
apărută dintr-un altundeva devenit un aici, o prezență. Dar nu e mai puțin adevărat că piesele no „cu fantome” cristalizează, într-o mai mare măsură, definiția teatrului ca experiență a ultimelor granițe, a ultimelor limite, o experiență trăită la răspântia dintre aici și altundeva și care își face din trecere și din „puntea ce leagă malurile” propriile metafore, înscrise în însăși configurația spațiului reprezentației, al cărui element principal este puntea (hashigakari) pe care pășește actorul atunci când intră în scenă. Care
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
no, îl consideră oniric și atât. Pentru el, scena no este o scenă goală, unde se vor materializa „fantasme”, vise, grație unui intermediar, unui medium - waki - ale cărui viziuni ne vor „transporta” într-un univers pur poetic. În realitate, această „răspântie a viselor”, yume no chimata, prin care no își definește spațiul propriu, este locul întâlnirii celor vii cu cei morți, un spațiu mai ambiguu și mai bogat în interogații referitoare la statutul realității în teatru, interogații alimentate de un neîncetat
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
construit în întregime un no precum Hagoromo (Celestul veșmânt cu pene). Superbul veșmânt, agățat într-un pin, are ceva supranatural. Shite îl va cere și va accepta, în schimb, să danseze dansul fiicelor cerului. În momentul dansului, scena va deveni răspântie unde cerul se întâlnește cu pământul, unde nimic nu le mai desparte, spațiu invadat de muzică și de care shite se va desprinde, înălțându-se în văzduh, pentru a dispărea apoi în ceață, aidoma fantomelor din alte piese no. N-
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
o pură halucinație, manifestarea unei stări delirante, învecinate cu nebunia. Pentru umbrele moderne ca și pentru cele antice, întâlnirea cu fantoma se plasează întotdeauna la intersecția dintre experiența morții, cea a visului și cea a nebuniei; tot aici, la aceeași răspântie, se află și teatrul. Figurile peregrinării fantomatice După ciudata întâmplare prin care trecuse, Necunoscutul va avea, în raport cu lumea exterioară, senzația tot mai accentuată că se găsește într-un loc nedefinit, că plutește undeva între vis și realitate, între viață și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
datorează în primul rând tezei fundamentale a teoreticianului englez: prin intermediul spectrelor, susține el, Shakespeare adresează un îndemn explicit oamenilor de teatru, cerându-le să caute și să găsească soluțiile scenice capabile să materializeze imateriala lume a spiritului. Așezând teatrul la răspântia dintre real și ocult, dintre uman și supranatural, Shakespeare, consideră Craig, afirmă un lucru esențial despre arta teatrului. Prezența spectrelor ne amintește veritabila ei miză: aceea a „confruntării cu revelația invizibilului”. Într-adevăr, continuă Craig, „simpla apariție a fantomelor interzice
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
răstimp al așteptării în noapte, al așteptării săvârșirii unui miracol în camera copilăriei. El poartă pecetea unor „amprente gravate” încă de la început în memorie: Tatăl - soldatul în pas de defilare; Crucea - crucifixul de deasupra patului, dar și crucile întâlnite la răspântii în plimbările făcute împreună cu mama sa, cruci care îl atrăgeau mai mult decât orice altceva; Cimitirul - acel „loc extraordinar” unde „oamenii se odihnesc sub pământ” și pe aleile căruia îi plăcea să alerge când era copil. Nu trebuie, desigur, uitate
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
amăgirii și al adevărului 51 Oedip și mormântul invizibil 56 Statuia și fantoma 59 Moartea privită în față sau eroul mascat 65 II Scena teatrului no, răscruce a memoriilor și a aparițiilor Shite sau spațiul intermediar 75 Scena teatrului no, răspântie a trei memorii 78 Ky:gen sau credința în fantome și posibila ei deriziune 80 Spațiile marginale și întâlnirea ființelor rătăcitoare 83 De la experiența morții la experiența nebuniei 87 Indeterminabilul visului și al apariției efective 92 Locuri și obiecte cu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cu diferite prilejuri, m-am tot referit la tendințe și probleme nou apărute în psihologie. Prefața de la Introducere în psihologie (2000) se intitula „Psihologia 2000: încotro?”. În 2001, volumul colectiv al Catedrei de Psihologie de la Universitatea din București (Psihologia la răspântia mileniilor) se deschidea cu o scurtă prefață ce purta titlul „Nevoia de sinteză”. La Conferința Națională de Psihologie de la Neptun din 2002 prezentasem comunicarea Unde ne aflăm? Spre ce ne îndreptăm? Sau Necesitatea opțiunilor. În fine, tot în 2002, cu
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2159_a_3484]
-
face că anumite persoane sunt supuse unei supravegheri personalizate la locul de muncă, pe lângă controlul exercitat, fără nici o deosebire, la scara întregii societăți, ba chiar a întregului glob. În realitate, numeroși cetățeni ai unei țări dezvoltate se află astăzi la răspântia dintre „control” (variantă „moale” a supravegherii) și supravegherea „dură”, bazată pe principii arhaice și pe mijloace moderne. În ciuda pronosticurilor futuriste ale lui Deleuze, trecutul nu piere cu una cu două și tocmai această dependență a cetățeanului de două instanțe diferite
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
prin vechimea rasei, încât contribuția individuală este neglijabilă. Creangă arată contemporaneitatea civilizației noastre cu cele mai vechi civilizații din lume, vârsta noastră asiatică. [...] Goga exprimă în cel mai artistic fel jalea rasei în fața tragicului național fatal, întrucât ne aflăm la răspântia drumurilor de imigrație, jale cu grijă învăluită în simboluri impenetrabile. Din cauza marelui concurs de grupuri alogene, poporul nostru a căpătat o silă de străin și de venetic, pe care nu și-o acoperă. El are o vie aspirație eugenică de
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
În ea se găsesc conținute virtual și posibilitățile de progres, și cele de decadență. Totul va depinde de directiva culturală, socială și morală care va fi imprimată poporului nostru de conducătorii săi. Destinul care ne așteaptă e astfel dublu. La răspântie se cere mai multă înțelepciune decât oriunde (Ibidem, pp. 90-91). În acest echilibru fragil pe care îl conține în ea adaptabilitatea, autorii care au investigat sufletul românesc au văzut fie virtutea (Constantin Rădulescu-Motru, Mihai Ralea, Lucian Blaga, G. Călinescu), fie
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
pumni" 199. Pentru ca femeia însărcinată să fie tămăduită de "zburător", moașa sau o babă din sat aduce "apă neîncepută", o toarnă într-o căldare, pune nouă feluri de plante la fiert, apoi se spală bolnava, iar apa se aruncă la răspântii, rostind descântecul: "Avrămeasă / Cristineasă, / Leușteanu, / Și odoleanu, / Mătrăgună, / Sânge de nouă frați, / Iarba ciutei / Și mama pădurii. Cum se sparge târgul, / Cum se sparge oborul, / Așa să se spargă faptul / Și lipitura / Și zburătorul. / Cum se răspândesc răspântiile, / Așa să
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
aruncă la răspântii, rostind descântecul: "Avrămeasă / Cristineasă, / Leușteanu, / Și odoleanu, / Mătrăgună, / Sânge de nouă frați, / Iarba ciutei / Și mama pădurii. Cum se sparge târgul, / Cum se sparge oborul, / Așa să se spargă faptul / Și lipitura / Și zburătorul. / Cum se răspândesc răspântiile, / Așa să se risipească vrăjile / Și lipitura / Și zburătorul!" 200. În comuna Fundu Moldovei din județul Suceava, după ce s-a născut copilul, moașa îl ia și "după ce i-a tăiat și legat buricul, îl pune într-o covățică, cu apă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
În Oltenia se spune că "așa cum frunzele acestui copac nu cad niciodată, ci sunt întotdeauna verzi, "înconjurând" fructul din mijlocul lor, tot așa să dea Domnul mirelui și miresii." 328Pentru a nu putea fi luat de cineva și dus la răspântii, risipindu-se astfel "casa" mirilor, "bradul de nuntă" era pus pe casă.329 Carul cu care mireasa își duce zestrea la casa mirelui era împodobit cu cetini de brad de care mireasa lega câte o năframă "cusută cu mâinile ei
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
reîntoarceri, trăiește amintiri, îl prezintă pe Pan cum invocă ancore uitate pe țărm și cheamă depărtări. Un univers în care bătrânii nu au ținere de minte, în care lamentarea este un pumn de cenușă și orice drum drept este o răspântie și devine sufocant. Toate bune și frumoase, dar poezia n-are sens și nici emoție. Rămân în picioare vrăjile depărtării, deși tonul este expozitiv și retoric: "La țărm sunt cuprins de uitare,/ apa mării lustruiește podelele scoicilor,/ cheile eroziunii sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Trigorin, Nina Udrescu Arkadina, în prim plan profil Lucian Iancu Dorn Pescărușul meu se naște din scândura scenei și eu ucis tot acolo... Scândură de viață... Lemn de dragoste și chin... [...] E tot una... E tot una. Pescărușul lui Cehov, răspântie a identităților tulburate de teatru. Teatrul... Betleemul gândului. Și apoi... tăcerea de după râs, rece, tăioasă... înspăimântă; poate și vindeca incurabile maladii. Asta e tot TEATRUL... Cortina, culisele și nimic altceva..." (Alexa Visarion) 2000 REVOLUȚIA OARBĂ L. M. Arcade Teatrul Național
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
acum încolo. Deci știu că prologul s-a terminat și ar fi timpul piesei. Frică îmi e de dramoleta de duzină sau de comedia moralizatoare. Vreau și trebuie să-mi urmez drumul. Nu știu cum. Și nu vreau să aflu care sunt răspântiile care mă așteaptă. Am mizat pe drumul întreg și de aceea, împotriva mea chiar, trebuie să exist, să lucrez, să trăiesc. Aș vrea o școală de teatru pe care s-o gândesc și s-o realizez cu experiența mea de
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
aceea singurul Dumnezeu este cel simțit de Dumnezeire, cel care nu se angajează în confruntările umane. Starea mea e un amestec de stări. E o veghe în care frica și câteodată nostalgia copilăriei s-au îngemănt în ceva ciudat, la răspântia dintre tinerețe și bătrânețe, fără a se mai vedea în afară, ci numai pândindu-se înăuntru. Cred că trebuie să continui jocul, cred că trebuie să mă ofer până la capăt, cred că am obligația de a nu renunța, atunci când renunțarea
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
dat copilăriei tensiune și poezie deopotrivă. Am trăit amândoi, eu, singurul bărbat al familiei și mama, atacată de pretutindeni, o relație de necuprins în cuvinte, care în mod sigur m-a format și m-a obligat să trec peste toate răspântiile așezate înaintea mea. Care au fost primele semne ale vocației dvs. teatrale, primele manifestări ale atracției pentru teatru și film? Jucam teatru în curte, împreună cu prietenii mei... iar apoi, la Liceul "Mihai Eminescu", am încropit o echipă de teatru... jucam
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
căpăta o altă călăuzire. Un film despre cum nu am putut face niciodată filmul "Meșterul Manole". Și pe asta ai făcut-o. Da! Și m-a interesat foarte mult. În acest film, "Ana", se rostuiesc toate filmele mele. Pragurile și răspântiile, pânda bătrâneții, neliniștea și sufletul ce se sfințește prin dragoste. Călătoria unei obsesiitemă a filmului, dar și a mitului. E un film pe care mă bucur că l-am făcut și dacă mor mâine, poate fi testamentul meu. Asta nu
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
a așteptat înăuntrul diperării mele, întărit de energie și vitalitate, să mă cuprindă, să mă elibereze. L-am început de trei ori și de fiecare dată l-am pierdut. Ideile s-au întărit în această așteptare. Existența mea, pragurile și răspântiile venite din copilărie, frica și energia ei, detenția tatălui, teama de risipire și ratare, atacul agresiv al nimicului... suferință și bolile celor dragi... bătrânețea atotcuceritoare, toate se întâlnesc în acest film. Pândit de propria lașitate, fascinat de descoperirea înțelesului trecerii
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
despre vizibil și ascuns, despre întrebări la care nu avem la îndemână răspunsurile. Teatrul e întâlnirea ce sugerează o atmosferă de reflecție, un contact emoțional ce ne distinge și identifică. Simțim, vedem, ne uimim. Teatrul năucește, cheamă, șoptește... e o răspântie. Știți de ce se ridică lumea în picioare și aplaudă? Pur și simplu pentru că reprezentația s-a terminat. Spectatorul își punctează prezența mulțumesc scenei și totodată o desăvârșesc prin aplauze, prelungindu-i rosturile. Publicul în picioare, înregimentat și supus unui reflex
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
culturală și politică ce îndrăznea să se opună rațiunii de stat, punînd la punct noi moduri de a interveni în cîmpul puterii 2. În cartea lor despre intelectualii din Franța, Pascal Ory și Jean-François Sirinelli 3 situează istoria intelectualilor la răspîntia istoriilor politică, socială și culturală; totuși, se face foarte rar referire la alți oameni de știință decît cei din domeniul științelor așa-zis umane (sociologie, antropologie, științe politice, psihologie socială, economie și lingvistică). Prin intermediul studierii unui grup particular, Grupul celor
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
despre încercarea firească de a construi un nou Weltbild, pornind de la rezultatele cercetării științifice moderne misiune pe care filozofia și-o asumă, potrivit menirii ei, dintotdeauna. Opera lui Dilthey ilustrează propria-i teză că omul se află în genere la răspântia "sistemelor culturii" și a tendințelor epocii 96: "Individul este un punct de intersecție a unei pluralități de sisteme ce se specializează tot mai mult în evoluția culturii"97. Dar societatea umană în ansamblul ei nu conștientizează acest Zusammenhang, deși "în
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
cît capul tău vei muri. La brad mire cu mireasă să nu se întîlnească, căci unul din doi moare. Bradul de la o nuntă, în unele localități, se pune sus pe casă, ca să nu-l poată lua cineva și duce la răspîntii, căci atunci se risipește casa căsătoriților. Molidul de aceea îi noduros, că ar fi fost blăstămat de Hristos, fiindcă cuiele bătute în mînile și picioarele lui să fi fost de molid. Să nu bați cu bote* de brad, că te
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]