111,719 matches
-
cu care scriitorul adevărat întreține o relație polemică. Cea mai mare problemă a criticii este aceea de a învinge dificultatea pe care o ridică propria semnificație dată tradiției și limbajului, în momentul în care este pusă în situația de a recunoaște caracterul singular al formelor ce nesocotesc această semnificație. Realitatea este că epocii noastre, mai mult decît oricărei alte perioade, îi lipsesc resorturile și provocările ce ar stimula un atare trafic de frontieră. Și că tinerii, de la care se aștepta pînă
Canibalii preferă carnea tînără by Simona Sora () [Corola-journal/Journalistic/13911_a_15236]
-
în numele intimului. Pentru că asta este splendoarea, o splendoare pe care Noica nu o vedea și care nu-l interesa: cum Dumnezeu se face că, vorbind despre tine și numai despre tine, reușești să îi interesezi și pe ceilalți, făcîndu-i să se recunoască în poveștile tale cu toată ființa lor?" Aici intervine dl Robert Șerban: "De ce fapt anume credeți că ține acest lucru". Și definiția: "De capacitatea unui om, numit scriitor, de a descoperi acea zonă privilegiată a afectivității lui, care, în cele
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13918_a_15243]
-
se băga în Securitate visa la o carieră de Maica Tereza. Să nu mi se spună cît erau de patrioți securiștii și ce conștiință a binelui pe care îl făceau țării era în capul lor. Dacă e așa, de ce nu recunosc ei, azi, că au făcut poliție politică? Pînă în ^89 nu se considerau ei elita societății românești? Nu se uitau ei, la noi, ceilalți, ca la niște viermi pe care îi puteau strivi oricînd sub talpă? Dacă le cășuna pe
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13944_a_15269]
-
se băga în Securitate visa la o carieră de Maica Tereza. Să nu mi se spună cît erau de patrioți securiștii și ce conștiință a binelui pe care îl făceau țării era în capul lor. Dacă e așa, de ce nu recunosc ei, azi, că au făcut poliție politică? Pînă în ^89 nu se considerau ei elita societății românești? Nu se uitau ei, la noi, ceilalți, ca la niște viermi pe care îi puteau strivi oricînd sub talpă? Dacă le cășuna pe
Secretoasa elită de ieri a României by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13943_a_15268]
-
cazul în care acestea vor exista. Suntem captivi în propriul nostru timp cu toții, dăm seamă și gândim frumosul în aria gustului și valorilor în care ne-am format. Ne-a mers la inimă sinceritatea dvs. V-a trebuit ceva timp, recunoașteți, să schimbați acriturii liniile aspre cu altele ceva mai blânde și înțelepte, îndulcindu-i trăsăturile și, poate, astfel găsindu-i justificări la toate câte le face din iubire pentru învățăcei orice dascăl. Citindu-vă, ne-am gândit cum ați proceda
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13941_a_15266]
-
cu un anumit conținut și contur. Între noi nu a avut loc o ruptură brutală, dar am început să ne definim și să înțelegem că avem nevoie de mai mult spațiu în jurul nostru. De asemenea, începuserăm să nu ne mai recunoaștem în același tip de discurs artistic, în aceleași dorințe și principii. Marginalii a însemnat foarte mult, dar avea propriile limite, ca orice format. L.T.: La absolvirea Liceului de coregrafie, promoția 1988, din care ați făcut parte, a scos o broșură
Mihai Mihalcea - Prietenul meu elefantul by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/13935_a_15260]
-
judeca, așa dar de a discerne, lămuri, aprecia. Dar ce fel de apreciere este aceea care lasă loc dubiilor? Aproximația este întotdeauna dubioasă, prin urmare, contrară spiritului critic. În al treilea rînd, e vorba de simplitate. Pe criticul prost îl recunoști numaidecît după felul complicat în care se exprimă despre cele mai simple lucruri. Critic bun este acela care, dimpotrivă, știe să spună simplu cele mai complicate lucruri. Simplitatea nu e în toate cazurile înnăscută. Aș așeza-o mai degrabă printre
Posibil decalog pentru critica literară by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13945_a_15270]
-
numai dacă putem avea încredere în întîlnirea fortuită dintre două serii de amintiri foarte tîrzii ( p. 115). Un volum cu foarte explicite conotații erotice poate produce, la o lectură "naivă", seisme în cercul de cunoscuți ai autorului. Tentația de a recunoaște personajele reale din spatele măștilor fictive este mare, iar pentru unele dintre ele rememorarea în detaliu a ședințelor erotice de acum 15-20 de ani nu ar fi un lucru tocmai dezirabil. Conștient de aceste riscuri de interpretare, autorul ține să își
Bărbatul la cincizeci de ani by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13924_a_15249]
-
știu, parcă am bănuit mereu că o să vii și te-am așteptat în această colonie rătăcită, în această cabană la fel de rătăcită și incompletă. Chiar așa mi te-am imaginat, puțin mai mare, dacă vrei, mai matură decît mine. Te-am recunoscut din prima zi, în magazin cînd..." "Mă iubești ori îți place doar să mă fuți?" ( p. 25) Ultima replică a Iuliei se potrivește cam ca nuca în perete cu tonul de pînă atunci al discuției, iar impresia oferită cititorului este
Bărbatul la cincizeci de ani by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13924_a_15249]
-
pagina 417) admite fără să ezite o explicație lucidă a unuia din succesele sale cele mai de seamă: "Acum, presupunând că numele meu va lăsa oarecari urme, o voi datora Geniului Creștinismului: fără iluzii asupra valorii intrinseci a lucrării, îi recunosc o valoare accidentală; ea a venit exact la momentul potrivit. Pentru acest motiv, ea m-a făcut să ocup un loc într-una din epocile istorice care, amestecându-l pe individ cu lucrurile, obligă să-i fie reținută amintirea" ( p.
Între două țărmuri by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13940_a_15265]
-
putea ca „apelul la bulan" din ultimele luni să reprezinte încercarea de-a se proclama unic șef peste tribul pesedist. Limbajul deocheat o fi parte dintr-un ritual, vreo secreție de genul celei prin care unele specii de insecte se recunosc. Obosit de-atâta purtat al genții lui Iliescu, premierul a ajuns la concluzia că s-a făcut băiat mare. Și dacă tot nu poate ajunge în Panteon, măcar în Pantelimon să fie admirat În buna compania a B.U.G.
Apocalipsa întârzie cu o zi by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13946_a_15271]
-
Un tu, altfel rareori pronunțat, e imediat semn al autorului disociat de narator, nuanță în plus, vorbind despre cel care se așează acum pe scenă, în chip de peronaj privilegiat. I s-a reproșat lui Nadeau lipsa de stil. Nadeau recunoaște „Sunt obișnuit să scriu: sute, mii de articole, cîteva opere întîmplătoare. Aici e buba: sînt jurnalist, nu scriitor cu adevărat." Cititorul cărții lui Nadeau va fi totuși surprins plăcut de mobilitatea tonului. Nadeau nu se instalează comod în același ritm
Binecuvîntarea amintirii by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13949_a_15274]
-
prestigioasă ne-am făcut de râs în fața Occidentului, am arătat cu emfază cât de neprofesioniști putem fi, am arătat astfel un chip fals, hâd, al sufletului românesc, al artei adevărate românești, chip care nu este așa, artă care nu se recunoaște în încercările timide, de un amatorism de duzină, gen casă de cultură de cartier periferic bucureștean. Arta este un lucru grav de care doctorul Dumitresco nu este la curent. Și aș spune că dsa este de fapt nevinovat. Înțeleg, doctor
Falși ambasadori by Georges Tzipoia () [Corola-journal/Journalistic/13938_a_15263]
-
dureros al lui "niciodată-nu-se-mai-întoarce", pe care tocmai reîntâlnirea târzie a unor locuri sau lucruri ce ne-au fost altădată dragi îl stârnește în noi. Nu o dată, în ziua aceea, aveam să o aud pe Matata, cum o numeam pe bunica, recunoscând cu o voioasă sau duioasă uimire - când în camera noastră cu draperii întunecate de catifea de la Împăratul Romanilor, când în piața orașului unde îmi prezentase, ca pe o veche cunoștință a sa, statuia lui Nepomuk, sfântul cu limba tăiată și
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
Sibyle mă aducea îndărăt, la moară, ca să-mi arate singurele ființe ce se iveau în acest întins ținut, de parcă toți ceilalți oameni s-ar fi ascuns prin casele cu ziduri groase și porți ferecate. Nu se putea să nu-l recunoști pe morar, acolo, în colț, lângă roata uriașă de lemn, rotofei și făinos. Pe pragul ușii întredeschise, o recunoșteam și pe fata cu șorț alb pe fusta înflorată: era chiar ea, Sibyle. Avea părul ei blond, buclat și în ochii
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
toți ceilalți oameni s-ar fi ascuns prin casele cu ziduri groase și porți ferecate. Nu se putea să nu-l recunoști pe morar, acolo, în colț, lângă roata uriașă de lemn, rotofei și făinos. Pe pragul ușii întredeschise, o recunoșteam și pe fata cu șorț alb pe fusta înflorată: era chiar ea, Sibyle. Avea părul ei blond, buclat și în ochii verzi ai morăriței recunoșteam chiar mărunta pată, stropul mic auriu, pe care-l zărisem în ochii verzi ai Sibylei
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
în colț, lângă roata uriașă de lemn, rotofei și făinos. Pe pragul ușii întredeschise, o recunoșteam și pe fata cu șorț alb pe fusta înflorată: era chiar ea, Sibyle. Avea părul ei blond, buclat și în ochii verzi ai morăriței recunoșteam chiar mărunta pată, stropul mic auriu, pe care-l zărisem în ochii verzi ai Sibylei, de cum se aplecase să mă sărute acolo pe pragul casei lor. Dar nu-i mărturiseam că o recunoscusem. Mă străduiam să văd, să înțeleg ce
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
buclat și în ochii verzi ai morăriței recunoșteam chiar mărunta pată, stropul mic auriu, pe care-l zărisem în ochii verzi ai Sibylei, de cum se aplecase să mă sărute acolo pe pragul casei lor. Dar nu-i mărturiseam că o recunoscusem. Mă străduiam să văd, să înțeleg ce face ea acolo. Purta în mână o batistă albă. Urmărindu-i privirile, am zărit un vânător care trecea, cu o pălărie verde în cap, cu tolba la șold și pușca la umăr, pe
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
seri de vară. Era o suită melodică, un potpuriu din Freischütz de Weber. Așteptam seară de seară ivirea Agathei din opera pe care mi-o povestise bunica. Trepidam de la primele note ale uverturii, inima îmi bătea în gâtlej, până când îi recunoșteam aria pe care știam că urma să o cânte mai târziu la fereastra deschisă în noapte. Vocea nu aveam să i-o aud; instrumentele orchestrei o înlocuiau însă preabine. Mi-o închipuiam singură, plină de teamă, tremurând pentru vânătorul ei
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
să lipsesc eu. - Te rog, nu pleca. - Nu plec, iubitul meu, dar ar fi bine să ațipești puțin". Pusese o placă la patefonul cu pâlnie His Master’s voice. Din pâlnia lată se auzea, cam răgușită, o voce de bărbat. Recunoșteam liedurile lui Schubert, din care cânta mama acompaniindu-se la pian, închinate dragostei nefericite a tânărului ucenic morar pentru frumoasa morăriță. "A ta este inima mea și în veci va fi a ta...", cânta el și, deși răgușit, striga "Die
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
în continuare. Pe avocații care cîștigă procese dificile, uneori împotriva statului, ceea ce la noi nu e chiar de colo, nu-i băgăm în seamă. Îi ignorăm și pe judecătorii care nu se lasă intimidați de presiuni și de amenințări. Să recunoaștem însă că și exasperarea celor care cred că în România nimic nu merge bine și fac asemenea generalizări are temeiuri îndreptățite. Mai ales că de treisprezece ani încoace, cei care s-au succedat la putere la noi în țară au
Părerile românilor despre români by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13969_a_15294]
-
stimate domnule Cronicar (ador să scriu necunoscuților cu sau fără Nume), nu știu ce înseamnă "recidivarea" de care se face vinovat domnul Cristian Bădiliță care - susțineți dumneavoastră cu lejeră ironie: "citește pe internet" și vai, mare păcat, de acolo de unde-o fi". Recunosc că n-am citit articolul domniei-sale, ăsta fiind un și mai mare păcat. Al meu. Titlul "Bazarul culturii române" cred că v-a iritat. Din păcate, domnul Bădiliță, are dreptate: presa română lasă foarte de dorit. Cum ar putea fi
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/13996_a_15321]
-
-ul era încuiat într-o cameră la alt etaj (am prostul obicei să verific și cer confirmarea). Este însă de înțeles și ÎNȚELEGEM DE CE: presa română suferă și este cenzurată economic, care tot CENZURĂ este, vreți sau nu s-o recunoașteți! Nu mă pot abține a nu gîndi precum Iorga: "mîntuirea nu vine niciodată dinspre capetele plecate". Meseria de ziarist, dacă meserie se numește "cere curaj și morală poate mai mult decît alte meserii. Este bine să rămînem liberi interesîndu-ne totuși
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/13996_a_15321]
-
Romaniță, București) * Electronist fiind dvs., și dăruit cu sensibilitate, veniți și spuneți, și nu vă contrazic, că și funcționarea unui tranzistor sau a unui simplu condensator, poate să fie o întreagă "poezie". Să rămânem cinstiți cu noi înșine și să recunoaștem deschis că electronica nu are nici o vină pentru cacofonie sau pentru dezacord. Eram pe punctul de a mă lăsa cucerită de ideea frumuseții lumii în diversitatea ei de lucruri și meserii când, în chipul cacofoniei crase și deloc inocente și
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13994_a_15319]
-
la scuipatul pe jos. Dar asta nu ne califică, deocamdată, pentru scaune la Academia Franceză sau la Nobelul pentru fizică atomică. Mai avem de învățat lucrurile elementare, apoi pe cele complicate, pentru ca, într-un târziu, să pretindem să ni se recunoască valoarea. Deocamdată, ni s-a recunoscut capacitatea de a buchisi primele litere ale alfabetului. Văzându-se admiși pe coridoarele cancelariilor occidentale, ai noștri și-au imaginat că pot intra nestingheriți în birouri și că sunt liberi să butoneze la computere
Americanii, ostaticii lui Năstase by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13972_a_15297]