1,191 matches
-
I, 2005) se impun în limba română actuală prin caracteristici gramaticale de tip special, ce se pot corela cu trăsăturile lor semantice, iar în terminologie, cu trăsăturile conceptuale. Sunt clase de substantive care participă în mod diferit la realizarea corelării referențiale. Acomodarea substantivelor în terminologie nu se poate realiza înafara corelării referențiale. Referențializarea unei metafore terminologice/ a unui termen este condiția sine qua non a calității termenilor de unități informaționale și/ sau comunicative și se realizează prin mijloace specifice. În comunicarea
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
de tip special, ce se pot corela cu trăsăturile lor semantice, iar în terminologie, cu trăsăturile conceptuale. Sunt clase de substantive care participă în mod diferit la realizarea corelării referențiale. Acomodarea substantivelor în terminologie nu se poate realiza înafara corelării referențiale. Referențializarea unei metafore terminologice/ a unui termen este condiția sine qua non a calității termenilor de unități informaționale și/ sau comunicative și se realizează prin mijloace specifice. În comunicarea nespecializată, referențialitatea se poate realiza prin mărci intonaționale (o accentuare foarte
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
structurate" (DSL, 2005). Informația gramaticală dată de indici verbali fixează cadrul situațional al comunicării. În limbajele specializate, substantivul participă în mod diferit la procesul de terminologizare/ de comunicare specializată. Aceasta, în primul rând datorită realizării prin mijloace non-subiective a corelării referențiale. Ca unități ale sistemului lingvistic, substantivele abstracte desemnează clase de "obiecte" aparținând diferitelor ramuri ale științei contemporane. Procesul de dezambiguizare presupune asocierea substantivului cu mărci, determinanți specifici care concură la individualizarea referentului. Substantivele abstracte reprezintă clasa semantico-gramaticală acomodată în cel
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
formarea competențelor și/ sau de propagarea informației. Relația dintre hiperonimul celiotomie și hiponimele operație (a opera), rezecție (a rezecta), incizie (a inciza), secționare (a secționa) a abdomenului nu este riguros exprimată și nici lipsită de ambiguități, în absența prefixoidelor cognitive, referențiale. Elementele conexe ale sintagmelor terminologice, formate în baza unui hiperonim de sursă greco-latină pot fi indici ai specializărilor și/ sau superspecializărilor, indici ai direcției ("metafore orientaționale"), dintre care: mediană, laterală, supraombilicală, subombilicală etc. Caracteristica de concept general, de termen supraordonat
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
lui A. Pe baza acestei definiții am extinde noțiunea de interes astfel încât să putem atribui interese organismelor vii. Dar o etică bazată pe interese duce la conflicte de interese și la ierarhii. Cum să evaluăm această situație dacă luăm ca referențial lumea biologică a luptei pentru supraviețuire dintre indivizi și specii? Admitem că este incorect să privilegiem interesele unui grup de oameni față de alți oameni. Atunci, de ce să privilegiem interesele comunității omenești față de alte ființe? Din perspectivă antropocentrică vom arăta că
[Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
locurile pozițiilor particulare care delimitează fazele alergării, deci așezările și părăsirile solului celor două tălpi. În timpul lui D T1, piciorul drept este pe sol și el se deplasează de la PD la QD cu o viteză opusă la mișcarea șoldului în referențialul solului. DT2 este faza aeriană și piciorul urcă din nou prin spate până la PG. În acest moment, piciorul stâng se așează pe sol pentru a doua fază de apăsare - D T3 - aceea a celuilalt picior . În acest timp, piciorul drept
VITEZA, calitate motrică. Fundamente teoretice by CECILIA GEVAT, BOGDAN CONSTANTIN RATĂ () [Corola-publishinghouse/Science/91722_a_92911]
-
Faculté de Lettres, 2000, 208 p. Informatizarea bibliotecilor - curs. București: Editura Universității, 2001, 320 p. Navigarea pe Internet - ghid pentru uzul studenților. București: Universitatea București - Facultatea de Litere, Centrul de Informare și Documentare Multifuncțional, 2000, 66 p. Euroreferențialul I&D: referențialul competențelor profesioniștilor europeni în informare și documentare (traducere și editare). București: InfoDocRom, 2000, 50 p. (ISBN 973-996-4-2-3-4). Practica structurilor WEB pentru administrație - ghid pentru studenți. București: SNSPA, 2000, 120 p. Biblioteca și societatea (în colaborarea Buluță Gheorghe, Petrescu Victor). București
Biblioteconomie şi ştiinţa informării,Vol. 2 : Ştiinţa informării în întrebări şi răspunsuri by Nicoleta Marinescu () [Corola-publishinghouse/Science/521_a_1237]
-
efecte emfaza, melodicitatea și simetria textuală. În a n a l i z a d i s c u r s u l u i, prin anaforă se înțelege o relație complexă de dependență ce se stabilește între două expresii referențiale dintr-un discurs, care face ca identificarea corectă a referentului celei de-a doua expresii (numită expresie anaforică sau, pe scurt, anaforic) să fie condiționată de prezența primei expresii (numită antecedent) în cotext (textul care precedă ocurența celei de-a
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
face pronumele anaforic selecția referentului atunci cînd în memoria discursivă există mai mulți referenți la fel de pregnanți. E) Abordarea pragmatică are în centru conceptul de reprezentare mentală, "o balama cognitivă între realitatea căreia îi aparțin referenții și limbajul care furnizează expresiile referențiale", cum notează A. Reboul și J. Moeschler. Reprezentarea mentală este rezultatul unor informații diverse, a căror cunoaștere permite identificarea entității desemnate: informații lingvistice, informații enciclopedice, informații logice, informații vizuale, informații spațiale. O reprezentare mentală este asociată cu un singur referent
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
supuse unor operații de modificare, de fuziune, de duplicare, de grupare, de extracție. Expresia anaforică desemnează un referent printr-un proces inferențial care duce la formarea unei reprezentări mentale pe baza reprezentărilor mentale ce alcătuiesc domeniul de referință al expresiei referențiale anterioare. "Domeniul de referință" este o noțiune dinamică, denumește un fel de listă de reprezentări mentale construită pentru fiecare expresie referențială a cărei interpretare este în curs. Atunci cînd mai mulți referenți sînt disponibili pentru aceeași expresie referențială, cel desemnat
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
măria-ta vei lua pildă de la acel care stă asupra noastră, a tuturora 1./ - Să iau pildă de la necredincios, beizade?/ - De la Dumnezeu, măria-ta.) Trebuie precizat că, în anumite texte, putem vorbi de o anaforă "raportată" în cazul unor expresii referențiale ce pot fi interpretate ca anaforice din punctul de vedere al cititorului, dar ca deictice din punctul de vedere al "vocii" ce le enunță (ca în următorul citat din Zodia Cancerului, de M. Sadoveanu: Urcînd scările, de Marenne găsi sus
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
anaforicele metalingvistice (referentul expresiei anaforice, expresie care conține un termen de metalimbaj, este un segment lingvistic anterior luat ca atare: "Cine știe!"1 Aceste două vorbe 1 tresăriră în el cu nădejde și cu mîhnire. Sadoveanu), deicticele textuale (referentul expresiei referențiale care conține un termen de metalimbaj nu este un segment lingvistic ce precedă respectiva expresie, ci chiar segmentul din care expresia face parte: [În momentul în care scriu aceste cuvinte 1 nici nu-mi mai amintesc dacă te-am iubit
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
pune în valoare analiza dinamică a funcțiilor textuale. În acest caz, examenul mărcilor enunțării începe cu sesizarea reprezentărilor de spațiu și de timp ale persoanei. Studiul vocabularului (cîmpuri lexicale, rețele semantice, izotopii, termeni cheie și stereotipii discursive) oferă imaginea clasificărilor referențiale, iar analiza trăsăturilor dialogice, a intertextualității, a situației de comunicare și a condiției sensului determină producerea sensului în context. Ca atare, producerea sensului este înțeleasă pornind de la semnificația și de la actualizarea discursivă a mijloacelor limbii sau de la paraverbal. Deși nu
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
prin absența limitelor inițiale și finale, precum și prin absența schimbării: ea are părul blond; el simte căldura soarelui; aici predicatele se prezintă ca fiind inerente actantului lor subiect. Aceste trăsături sînt lingvistice, adică arbitrare din punctul de vedere al realității referențiale. O stare poate primi însă limite extrinseci de la context, de exemplu, prin prepoziții precum de la - pînă la, dar ele nu le sînt proprii și transformă numai o stare necesară într-o stare contingentă. De altfel, absența schimbării corespunde lipsei schimbării
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
O stare poate primi însă limite extrinseci de la context, de exemplu, prin prepoziții precum de la - pînă la, dar ele nu le sînt proprii și transformă numai o stare necesară într-o stare contingentă. De altfel, absența schimbării corespunde lipsei schimbării referențiale, încît, dacă cineva spune sînt bolnavă (de ieri după amiază), aceasta nu presupune că și-a pierdut definitiv sănătatea. Tipul activității are în comun cu stările absența limitelor intrinseci, dar se distinge de ele printr-o serie de schimbări, care
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
atribui o referință și, ca atare, primesc statut referențial numai prin adjuncție. Cuvintele care nu au autonomie au avut însă inițial această caracteristică, statutul non-autonom fiind însușit prin evoluția limbilor, căci, de exemplu, verbele auxiliare sînt rezultatul gramaticalizării unor verbe referențiale propriu-zise. V. cuvînt, referință. MARTINET 1967; DUBOIS 1973; MOESCHLER - REBOUL 1994; DSL 2001. RN AUTOR. Semnificația curentă a cuvîntului autor este cea de "persoană care a creat o operă artistică, științifică sau filozofică"; în naratologie, se consideră însă, că dacă
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
autoritatea totală 1 e un risc. Deși analizată de obicei împreună cu anafora, catafora nu este o relație simetrică a acesteia, o imagine în oglindă a ei. Mai mult decît în cazul anaforei, se presupune că interlocutorul care trebuie să interpreteze referențial un cataforic cunoaște sau măcar bănuiește care este intenția informativă globală a discursului construit de locutor. Adesea, genul textului influențează disponibilitatea interlocutorului de a accepta sau de a refuza "suspansul" identificării referențiale pe care îl implică orice ocurență a unui
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
se presupune că interlocutorul care trebuie să interpreteze referențial un cataforic cunoaște sau măcar bănuiește care este intenția informativă globală a discursului construit de locutor. Adesea, genul textului influențează disponibilitatea interlocutorului de a accepta sau de a refuza "suspansul" identificării referențiale pe care îl implică orice ocurență a unui cataforic. Astfel, un cataforic poate fi perceput ca ambiguu și neadecvat la începutul unui text administrativ sau juridic, dar normal, ușor de acceptat și de interpretat la începutul unui text literar: [Ø
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
gulerul pufoaicei, la adăpostul groșilor ochelari cu scipiri derutante, Coca1 zăbovea pe imaginea unui distins estetician, îngenunchiat lîngă Flendurilă [...]. (începutul romanului Fototeca, de Adriana Bittel) Distanța dintre cataforic și subsecvent nu poate fi foarte mare atunci cînd cele două expresii referențiale se găsesc în enunțuri diferite și, de aceea, cataforele frastice sînt mult mai frecvente decît cele transfrastice. Din punct de vedere morfologic, expresiile cataforice cele mai frecvente sînt pronume sau cataforice zero (vide), și atunci, în majoritatea cazurilor, cataforicul și
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
fi utilizat și el ca expresie cataforică (Porunca mea este astfel 1: [să plece pe loc comisul la Suceava] 1.). Ca și anafora, catafora este o relație cu funcții specifice din punct de vedere referențial, textual și discursiv. Deși expresiile referențiale cataforice și anaforice au particularități ce trebuie identificate pentru fiecare limbă în parte, există similitudini de funcționare a anaforelor și cataforelor în diversele limbi. V. anaforă, deictic, referent. BÜHLER 1934; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004. SM CATEGORIZARE
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
reprezentativ al clasei, la care se adaugă elementele periferice. Pentru praxematică, practicile sînt cele care permit categorizarea, experiențele asupra lumii conduc la o analiză a realității care este substituită de mijloacele lingvistice, astfel încît practicile lingvistice participă la realizarea categorizării referențiale prin nominație și, de aceea, lingvistul nu poate aborda aceste probleme decît prin acest mijloc indirect. Numele propriu, dacă nu operează ca numele comun o categorizare descriptivă, individualizează un element al realității. Prin urmare, aceasta este o categorizare individualizantă, diferită
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sînt cele legate de diferențierea socială (limbă standard vs. limbă populară vs. argou) și funcțională (limbă comună, limbaj tehnico-științific, limbaj academic etc.). În ce privește materializările discursive ale coerenței (referință, substituție, elipsă, conjuncție și coeziune lexicală), Daniela Rovența-Frumușani consideră că ele sînt referențiale (determinate de referentul extralingvistic și de cel discursiv) și că manifestării lexicale i se opune coerența gramaticală (de genul coerenței, substituției, elipsei), iar în interiorul acesteia o coerență la nivelul actului referinței și o coerență la nivelul predicației (elipsa, substituția, conjuncția
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Din majoritatea situațiilor exemplificate (a, b; c) rezultă că unele trăsături ale coeziunii nu sînt total independente de aspectele semantice ale textului. Coeziunea este în gramatica textului inseparabilă de noțiunea de progresie tematică. Orice text prezintă un echilibru între elementele referențiale recurente, presupuse a fi cunoscute (din co(n)text), care asigură coeziunea ansamblului și elementele noi, care contribuie la expansiunea și la dinamica progresiei informative. Se consideră, astfel, că, la un prim nivel, orice text este o unitate în tensiune
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
alte persoane și se concretizează în discurs în mod obișnuit prin expresii anaforice. Din perspectiva exprimării subiectivității, este esențial ca prima persoană care gîndește referința să fie relevantă prin transparența propozițională în cazul stilului indirect liber. În acest caz, cuvintele referențiale întrebuințate într-un discurs pentru a exprima subiectivitatea trebuie să fie, în măsura posibilităților, cvasiindicatori. De aceea, stilul indirect liber (vorbirea indirectă liberă), care este forma discursului raportat cu scopul de a exprima subiectivitatea și cu rol important în discursul
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
stabilește între un semn lingvistic (cuvînt) și un referent (obiect), adică o realitate lingvistică, denumită desemnat. G. Kleiber disociază însă noțiunea de "denominație" de cea de "desemnare". În această perspectivă, denominația este un act care constă în instituirea unei asociații referențiale durabile între un obiect și un semn. Atribuirea unui nume propriu sau a unui nume comun printr-un astfel de act de referință are la bază ceva însușit, memorizat, constînd dintr-un act prealabil de "botezare", dintr-o habitudine asociativă
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]