1,838 matches
-
de la etajul întîi la copacii ale căror crengi bătuseră întruna în geamuri în timpul unei furtuni și își luă o țigară. Apoi formă numărul Elisabethei ... Cea de-a doua contribuție importantă a lui Stanzel din Teoria narațiunii are legătură cu modul reflector, dar se referă la categoria persoană, respectiv la folosirea pronumelor personale în povestire. Spielhagen făcuse deja distincția între romanul la persoana întîi și cel la persoana a treia, deci între texte în care protagonistul își spune propria poveste și are
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
poveste și are rolul de narator și acelea în care naratorul nu face parte din lumea ficțională, deci relatează despre persoane inventate și despre o lume străină. Este marele merit al lui Stanzel de a fi revelat că în modul reflector, așadar atunci cînd lumea ficțională este reprezentată din perspectiva unuia sau a mai multor personaje, pronumele personale nu mai funcționează deictic: pentru că nu mai există un narator care să se refere la sine printr-un eu și pentru că prin dispariția
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
persoană, perspectivă, mod) din complexul intermedierii este dominant. Ceea ce determină natura unei anumite situații narative este în primul rînd persoana întîi corespunzătoare unui personaj din roman în situația narativă la persoana întîi, perspectiva externă în situația narativă auctorială și modul reflector în situația narativă personală. Potrivit semnificației sale ca trăsătură generică a narațiunii, termenul intermediere sau conceptul corespunzător din teoria genurilor s-a bucurat de atenție în cea mai mare parte a literaturii de specialitate din ultima vreme a școlilor celor
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
poveștii pe măsură ce aceasta este concepută în imaginația autorului. Pare să fie vorba despre o interacțiune între poveste și forma narativă care se întinde pe o perioadă destul de lungă. În acest proces, componentele decisive ale situației narative finale, adică naratorul sau reflectorul, perspectiva, timpul narativ etc., sînt introduse pas cu pas. Cel puțin acest lucru pare să fie valabil în cazul autorilor care folosesc formele narative într-un mod la fel de conștient ca acela întîlnit la James. Voi descrie acest proces mai amănunțit
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
că o anumită situație din roman va fi explorată și prezentată din punctul de vedere al lui Strether 108. Dată fiind preferința lui James din ultimii ani pentru personajele-reflector, întrebarea dacă Strether urma să devină narator la persoana întîi sau reflector actorial al principalului purtător al "punctului de vedere" al romanului nu și-ar fi pus-o nimeni, în cazul în care autorul însuși nu ar fi făcut aluzie la asemenea deliberări în Prefața romanului, care a fost scrisă puțin mai
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
rezumat că James, în timp ce-l scria, s-a gîndit vreodată la posibilitatea de a-l face pe Strether narator la persoana întîi. Pe de altă parte, dovada menționată mai sus sugerează că Strether fusese deja selectat pentru un rol de reflector foarte devreme, deși probabil acest lucru încă nu era valabil pentru întregul roman. Putem presupune și că înclinația autorului către a rezuma complexele dialogale și ale conștiinței într-un fel de stil indirect liber în rezumatul său de lucru reflectă
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
a modului intermedierii. Dacă persoana întîi trece la persoana a treia sau nu este, de asemenea, un aspect care joacă un rol important. Sper că am reușit să demonstrez cel puțin într-unul dintre cazuri că opoziția dintre narator și reflector poate fi importantă în titlurile de capitol narative. Corpul de texte examinate aici, deși destul de redus, deja oferă destule dovezi pentru a ne putea permite concluzia că titlurile-propoziție care sînt tipice pentru romanele mai vechi pot oferi o explicație cu privire la
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
o relatare a acțiunii foarte condensată. Această tehnică este bine ilustrată de povestirea lui Hemingway intitulată Asasinii. Cealaltă tehnică este reflectarea întîmplărilor ficționale prin conștiința unui personaj din roman fără comentariu narativ. Pe un astfel de personaj eu îl numesc reflector, pentru a-l distinge de narator, care este celălalt agent narativ. Stephen din romanul Portret al artistului în tinerețe al lui Joyce are această funcție. Din cauza acestei ambiguități, aș vrea să introduc în discuție încă o distincție. Narațiunea poate fi
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
a două tipuri de agenți narativi, naratori (într-un rol personalizat sau nepersonalizat) și reflectori. Împreună, aceștia constituie primul element constitutiv al situației narative, modul narațiunii. Prin mod înțeleg suma tuturor variațiilor posibile ale formelor narative dintre polii narator și reflector: narațiunea în adevăratul sens al intermedierii, ceea ce înseamnă că lectorul are impresia că se confruntă cu un narator personalizat, spre deosebire de prezentarea nemediată, adică reflectarea realității ficționale în conștiința unui personaj. În timp ce primul element constitutiv, modul, este un produs al diferitelor
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
înseamnă că lectorul are impresia că se confruntă cu un narator personalizat, spre deosebire de prezentarea nemediată, adică reflectarea realității ficționale în conștiința unui personaj. În timp ce primul element constitutiv, modul, este un produs al diferitelor relații și efecte reciproce dintre narator sau reflector și cititor, cel de-al doilea se bazează pe relațiile dintre narator și personajele ficționale. Din nou, multitudinea de posibilități este delimitată de două poziții situate polar. Fie naratorul există sub forma unui personaj în cadrul lumii întîmplărilor ficționale a romanului
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
decît atunci cînd întîmplările sînt văzute sau percepute din exterior. În consecință, există anumite diferențe în modul în care sînt tratate relațiile spațiale ale personajelor și lucrurilor din realitatea reprezentată (perspectivism-aperspectivism), precum și în limitele impuse cunoașterii și experienței naratorului sau reflectorului ("omnisciență" "punct de vedere limitat"). Naratologia s-a ocupat pînă acum de situația presupusă de opoziția perspectivă interioară-perspectivă exterioară în diverse moduri. Eduard Spranger, un specialist în psihologie, a anticipat într-un mod semnificativ opoziția mea acum mai bine de
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
celor trei elemente constitutive poate fi înțeles ca o "opoziție binară a două concepte distincte". Pentru cele trei elemente constitutive găsite de mine și continuum-urile lor formale corespunzătoare, opozițiile binare sînt următoarele: Continuum-ul formal "mod": opoziția narator non-narator (reflector) Continuum-ul formal "persoană": opoziția identitate non-identitate (spațiile de existență ale naratorului și ale personajelor) Continuum-ul formal "perspectivă": opoziția perspectivă internă perspectivă externă (perspectism-aperspectivism) Fiecare dintre cele trei opoziții va fi descrisă detaliat într-unul dintre capitolele următoare. Constituirea
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
că ideea de "situație narativă" denotă doar perspectiva 137, tentativa sa critică de a dezvolta conceptul de situație narativă în continuare este oarecum unilaterală. El crede că nici opoziția persoana întîi persoana a treia, nici distincția dintre narator și non-narator (reflector) nu reprezintă un criteriu valid pentru clasificarea tipurilor 138. Este astfel de înțeles că Leibfried se întreabă dacă situația narativă personală ar putea fi o simplă variantă a perspectivei la persoana întîi 139. După cum arată diagrama de la sfîrșitul volumului, situația
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
fiind predominanța perspectivei exterioare în relație cu cea interioară și reprezentarea lumii exterioare, nu a celei interioare. În această propoziție și vocea unui narator devine cumva mai clar perceptibilă decît în prima parte a citatului, unde transmiterea pornește de la un reflector. Faptul că părțile citatului care implică o perspectivă interioară și cele care reflectă una exterioară se comportă într-un mod atît de diferit atunci cînd se încearcă o transpunere arată că diferența dintre cele două perspective este mai degrabă o
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Fragmentul astfel modificat nu ar mai pune accentul pe impresiile subiective pe care scrisoarea le creează în conștiința unui personaj-reflector, Stephen, ci mai degrabă pe conținutul concret al scrisorii. Acest experiment de transpunere arată că substituirea unui personaj-narator cu unul reflector poate avea ca efect o schimbare decisivă în enunțarea narativă. În consecință, a fost arătat faptul că opoziția narator-reflector conferă forme structural opuse reprezentării medierii într-o narațiune. 3.1.4. Cercul tipologic După ce am demonstrat semnificația structurală a celor
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Relația dintre persoane și lucruri în spațiu și observația sau descrierea lor dintr-un punct de vedere fix au semnificații sporite ca informații pentru cititor. De asemenea, limitarea cîmpului de cunoaștere sau de experiență al personajului narator și al celui reflector (punct de vedere limitat) are, la rîndul ei, importanță și semnificații sporite. Perspectiva externă, pe de altă parte, este mai strîns legată de narațiune ca artă temporală, adică relațiile spațiale dintre persoane și lucruri și limitele cîmpului cognitiv al naratorului
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
prezentarea întîmplărilor exterioare. Mai ales romanul modern reflectă o tendință foarte pronunțată de a conferi prezentării lumii interioare aparența nemedierii, a neadaptării și a spontaneității. Această tendință explică motivul pentru care prezentarea lumii interioare în romanul contemporan favorizează folosirea modului reflector. În consecință, prezentarea experienței interioare este de asemenea o problemă a modului narativ și va fi inclusă în capitolul corespunzător. De asemenea, este legată de perspectivă, în alegerea punctului de vedere al unei narațiuni. Formele prezentării lumii interioare care corespund
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
agentului de transmitere, care de obicei este mai simplu și mai ușor de identificat. Prin urmare, opoziția mod se referă la contractul dintre transmiterea de către un personaj-narator și transmiterea de către un personaj-reflector sau, pe scurt, dintre un narator și un reflector. Personajul-narator narează, înregistrează, informează, scrie scrisori, include documente, citează surse de încredere, se referă la propria narațiune, se adresează cititorului, comentează tocmai ceea ce s-a narat etc. Acest personaj-narator a triumfat aproape în mod neîngrădit în romanul de început: Cid
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Copperfield, Heinrich Lee, Marcel, și mulți alții pînă la Marlow 344, Serenus Zeitblom în romanul Doctor Faustus al lui Thomas Mann, Felix Krull și pînă la "eul livresc" al romanului Numele meu fie Gantenbein sînt personaje-narator. Prin comparație, un personaj- reflector reflectă, adică oglindește întîmplările lumii exterioare în conștiința sa, percepe, simte, înregistrează, dar întotdeauna în mod tăcut, deoarece el niciodată nu "narează", el niciodată nu își verbalizează percepțiile, gîndurile și sentimentele în încercarea de a le comunica. Cititorul pare să
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
găsesc atît în acea jumătate a cercului unde se află polul personajului-narator, cît și în cealaltă jumătate, unde se găsește polul personajului-reflector. Pe de altă parte, situația narativă personală se limitează la acel segment al cercului tipologic din vecinătatea polului reflector, care rămîne în domeniul formei persoanei a treia. Între aceste zone ale cercului tipologic, care sînt în mod clar dominate de un pol sau de altul, există spații de tranziție atît către persoana a treia, cît și către persoana întîi
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
scurtă redare ocazională a conștiinței. Poveștile lui Hemingway, precum Asasinii (la persoana a treia) și Fifty Grand (r. Cincizeci de bătrîne, la persoana întîi), abordează foarte strîns acest model de text. Un echilibru instabil între momentul naratorului și cel al reflectorului triumfă în ele. O singură propoziție rostită clar de un personaj-narator poate un comentariu auctorial sau, invers, un pasaj mai lung atribuind o percepție exclusiv unui personaj în calitate de personaj-reflector sau incluzînd gîndurile naratorului la persoana întîi ca într-un monolog
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
poate fi exprimată mai concret. Diferența epistemologică dintre o povestire care este comunicată de un personaj-narator și una care este prezentată de un personaj-reflector se bazează în principal pe faptul că personajul-narator este întotdeauna conștient că el narează, în timp ce personajul- reflector nu are nici un fel de conștiință. Personajele-narator precum Moll Flanders, Tristram Shandy, David Copperfield, Ishmael, Heinrich Lee, Felix Krull, Stiller, Siggi Jepsen în Lesson Deutschstunde al lui Siegfried Lenz și naratorii auctoriali din romanul Tom Jones, din Sibenkäs al lui
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
un fel de echilibru instabil, care poate oferi informații despre polul personajului-narator sau al personajului-reflector, cînd apar semne definite ale unuia dintre cele două moduri. Narațiunile părții persoanei întîi a cercului tipologic care presupun atît un personaj-narator, cît și un reflector sînt cîteodată mai problematice. Tranzițiile din această zonă a cercului nu implică o mutare de la o persoană (personajul-narator) la alta (personajul-reflector), ci o simplă schimbare a rolului Eu-ului naratorial de la cel al naratorului la cel al reflectorului. Astfel de
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
și un reflector sînt cîteodată mai problematice. Tranzițiile din această zonă a cercului nu implică o mutare de la o persoană (personajul-narator) la alta (personajul-reflector), ci o simplă schimbare a rolului Eu-ului naratorial de la cel al naratorului la cel al reflectorului. Astfel de schimbări apar frecvent în moduri subtile, graduale, cîteodată greu de definit. Cu cît eul narator al unui personaj la persoana întîi se retrage, lăsînd la vedere direct eul care trăiește, cu atît mai mult se apropie acest personaj
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
a lucrurilor ce uimesc cititorul, precum și percepția unui impresionabil spectator 349. Un personaj la persoana întîi, precum Molly Bloom, ale cărei gînduri sînt redate exclusiv sub forma unui monolog interior, nu mai este un personaj-narator, ci mai degrabă un personaj- reflector. Condițiile care afectează interpretarea pasajelor aparținînd modului reflector sînt valabile și pentru monologul interior 350. Oricum, situația nu este întotdeauna atît de clară. Personajele la persoana întîi din romanele lui Beckett, Molloy, Malone Dies și The Unnamble, de exemplu, oscilează
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]