1,454 matches
-
mai mult decât creșterea rapidă a nivelului de trai mediu: ambianța stimulării dorinței, euforia publicitară, imaginea luxuriantă a vacanțelor, sexualizarea semnelor și a corpurilor. Iată un tip de societate care substituie seducția coerciției, hedonismul datoriei, risipa economiei, umorul solemnității, eliberarea refulării, prezentul promisiunilor viitorului. Faza II se prezintă ca „societate a dorinței”, întreaga viață cotidiană fiind impregnată de imaginarul beatitudinii consumatorii, de visele cu plaje însorite, de ludism erotic, de mode ostentativ tinere. Muzică rock, comicsuri, fete sumar îmbrăcate, eliberare sexuală
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
viața trăită la timpul prezent. Pe acest fond, o generație contestatară care refuză autoritatea și războiul, puritanismul și valorile competitive cheamă la eliberare sexuală, la exprimarea directă a emoțiilor, la experiențe psihedelice, la noi modalități de a trăi împreună. Principiului refulării, operant în civilizația tehnorațională, i se substituie exaltarea corpului, extazele senzoriale și muzicale, cultul marijuanei și al LSD-ului. Într-un climat marcat de radicalism utopic, gustul sărbătorii revine în forță, concretizându-se în love in, în happeninguri, în parăzi
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
eradicată din viața ființei-subiect. „Monstruozitatea postumană”, absorbția integrală a economiei psihice de către turbo-consumerism nu sunt decât ficțiuni senzaționaliste, noi ilustrări tipice ale viziunilor decadentiste ale modernilor. Nimeni nu va contesta profundele repercusiuni psihologice ale trecerii de la o cultură organizată de refulare la o cultură bazată pe dreptul la exprimarea liberă a tuturor dorințelor, la satisfacerea deplină și fără limite. Dar este oare această mutație sinonimă cu un proces de „egalizare a satisfacțiilor” sub semnul „imperativului satisfacției depline”38? Cum să nu
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
o fi ajutat pe Denise să dea un sens anxietăților și gândurilor sale despre moarte, cât și unui „travaliu psihic de separare” cu care, adolescentă fiind, va trebui să se confrunte. Temerile sale depresive că este incapabilă sunt consecințele unei refulări secundare refulării oricărei reverii privind viitorul său, reverii pe care ea nu și le permite probabil din cauza anxietății de separare cu care acestea sunt relaționate. Rămâne de demostrat legătura care există între aceste stări sub-depresive și episodul depresiv tipic sau
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
ajutat pe Denise să dea un sens anxietăților și gândurilor sale despre moarte, cât și unui „travaliu psihic de separare” cu care, adolescentă fiind, va trebui să se confrunte. Temerile sale depresive că este incapabilă sunt consecințele unei refulări secundare refulării oricărei reverii privind viitorul său, reverii pe care ea nu și le permite probabil din cauza anxietății de separare cu care acestea sunt relaționate. Rămâne de demostrat legătura care există între aceste stări sub-depresive și episodul depresiv tipic sau tulburarea depresivă
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
nu privi în față mizeria propriei lor existențe, tragismul destinului lor, ridicolul oricărui divertisment social și ineluctabilitatea dispariției lor anunțate. De unde și delirul lor de invenții, tehnicile puse la punct pentru a evita să privească ceea ce trebuie văzut. Negare, rea-credință, refulări, proiecții, bovarism, tot atâtea mecanisme de apărare organizate timp de secole de către oameni pentru a evita cruzimea evidenței. Tot atâtea ficțiuni, fabulații, mituri care împovărează inteligența și stânjenesc înaintarea către adevărata filosofie - cea care produce înțelepciunea, pacea cu sine, cu
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
durabile din viitor, care se realizează prin funcțiunea „Eului”, presupune capacitatea subiectului de a suporta o frustrație fără a avea erefugiul în modurile de răspuns „inadecvate”. Această capacitate, pe care S. Rosenzweig o numește „toleranța frustrației”, se constată în cazul refulărilor, când pornirea libidinală e înlăturată din conștiință. Ajunsă în „inconștient”, ea refuză totuși „să se astâmpere”; își caută drepturile ei la viață, iar fiindcă în conștiință nu mai poate reveni, succesul fiindu-i barat pentru totdeauna, încearcă o operă de
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
Murphy, încearcă să reconsidere problema frustrației și a competiției. În timp ce pentru primul, „starea de frustrație” poate fi modificată prin vise, prin procese de reprezentare și conceptualizare (care au rolul de a „înlocui” obiectul absent, fără a nega existența), fie prin refulare, negație, clivaj ( care au rolul de a îndepărta pe individ de sursele frustrării), pentru cel de-al doilea psihanalist, mecanismele de apărare descrise de S. Freud reprezintă doar un „sistem primar” de satisfacere a trebuințelor frustrate; la un nivel „secundar
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
autoritară să-l implice într-un permanent dialog. „Uitați de mine, izbucnește câteodată spectatorul, vreau să mă țin deoparte, în umbră, să vă văd și să vă supraveghez!” Gata cu atâta defulare: se cere revenirea la starea de dinainte, „reîntoarcerea refulării”. Refularea spectatorului supraveghetor al scenei, voyeur ilicit și conștient de asta, ființă singuratică uitată de toți ceilalți și lăsată să contemple în tăcere acest univers straniu care o absoarbe cu desăvârșire. El e cel care pândește, care spionează scena. Iar
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
să-l implice într-un permanent dialog. „Uitați de mine, izbucnește câteodată spectatorul, vreau să mă țin deoparte, în umbră, să vă văd și să vă supraveghez!” Gata cu atâta defulare: se cere revenirea la starea de dinainte, „reîntoarcerea refulării”. Refularea spectatorului supraveghetor al scenei, voyeur ilicit și conștient de asta, ființă singuratică uitată de toți ceilalți și lăsată să contemple în tăcere acest univers straniu care o absoarbe cu desăvârșire. El e cel care pândește, care spionează scena. Iar scena
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
Cortez, se autoflagelează verbal, dar cu vocea lui Țurcanu. Oricât de spectaculoasă ar fi fost demascarea și autodemascarea, substratul reeducării era tortura, doar astfel ajungându-se ca victimele să aibă reflexe pavloviene. Costin Merișca enumeră trei soluții posibile În fața reeducării: refularea, moartea și nebunia, Însă doar cea dintâi depinde de voința celui torturat. Sinuciderea era utopică, reeducarea nu putea fi evitată, iar victimele erau silite să supraviețuiască doar ca să devină călăi. Disperarea victimei devenite torționar era dramatică. D. Bacu17 prezintă cazurile
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
înseamnă că trebuie să își exteriorizeze o emoție refulată de mult timp. Dacă cel ce visează aude un strigăt, aceste simbolizează chemarea în ajutor a unui membru al anturajului său. În orice caz, strigătul sparge legea tăcerii și simbolizează încetarea refulării, libera exprimare. Unele terapii folosesc de altfel funcția eliberatoare a strigătului și îi invită pe pacienți să urle, să exorcizeze cuvântul până atunci reprimat și reținut. Corn Cornul este simbolic asociat cu luna (vezi Cer). Exprimă, prin urmare ciclul, feminitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
simțită de subiect, fie ușurința cu care evoluează în viață. Înseamnă că și-a găsit ritmul potrivit. Deciziile și actele sale sunt armonioase, bine reglate, respectă ordinea lucrurilor, așa cum face dansatorul cu muzica. Dansul este și expresia ridicării interdicțiilor, încetării refulării, eliberării interioare. Cel ce visează îndrăznește să se dăruiască. Numai să nu fie spectator, căci visul lui va exprima atunci nu propria eliberare, ci pe a altuia, dar care îl va inspira să procedeze la fel. Interpretarea se nuanțează în funcție de
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
Prin intermediul visului, mânia poate fi însă exteriorizată, fără nici un risc pentru persoană sau pentru cei din jur. În această privință, visul îi arată subiectului ce anume îl supără sau îl agresează. Pune accentul pe valoarea negativă a experiențelor și pe refularea emoțiilor. Nu mai analizăm faptul că mânia semnifică adesea, dacă nu dragostea, măcar interesul. Ceea ce ne este indiferent nu ne înfurie: un părinte bun își ceartă copilul. În plan psihologic, opoziția este un mod de a se afirma și de
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
activitate asociativă ca la Freud, ci drept una conectivă, garantând caracterul productiv al libidoului. Prin urmare, Deleuze și Guattari critică psihanaliza care a redus subiectivitatea omului la „complexul lui Oedip”, nerecunoscând multiplicitatea identității și transformând întreg limbajul subiectiv în discursul refulării și al incriminării dorinței (dorința oedipiană este un simplu cod universal: spre exemplu, fiecare copil își iubește un părinte și îl urăște pe celălaltă. Pentru Deleuze și Guattari, complexul lui Oedip nu este un principiu al dorinței, ci o idee
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
vivacitatea replicilor. PAUL TUTUNGIU: Autorul construiește un altfel de mit al violenței. Este vorba de individul care violentează o ordine socială, dar nu intrînd violent în acea ordine, ci retrăgîndu-se într-o altă ordine. În ordinea sa interioară. Este ordinea refulării totale, a fugii din obiectiv în subiectiv. Acest personaj nu este un personaj elevat. Este omul comun, avînd poate, ca punct de pornire, personajul lui Sebastian, care îndrăznește să viseze. Dar eroul lui Constantin Popa se mută definitiv în vis
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
teriomorfe, acvamorfe sau nictomorfe, imaginea descrisă de Gilbert Durand este "încărcată" universal "cu un al doilea sens", sub pecetea "funcției imaginative", făcând posibilă existența unei realități identice și universale a imaginarului 14. Astfel, imaginația nu mai este "un produs al refulării", ci originea unei defulări 15, scoțând la iveală substratul mitic al umanității. "Muzeul tuturor imaginilor trecute, posibile, produse sau care urmează să fie produse" 16, imaginarul pune în mișcare ontică "structurile antropologice". Deschiderea gnoseologică, specifică imaginarului, convertește imaginea și imaginația
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
altceva în plus pentru că din discursul narativ în care se regăsește că instanța narativa nu poate lipsi "ierarhia eurilor" (eul biografic, eul psihologic, eul afectiv) care deschide căi de acces spre mai multe glasuri interioare ale ființei (vocile conștiinței, vocile refulărilor, vocile complexelor etc.). În fond, discursul narativ echilibrează exuberanta gratuită a eului și-i lansează perspective certe de cunoaștere și autocunoaștere prin raportarea binelui moral la atitudinea personajelor, ceea ce nu rămâne doar o problemă axiologica sau ontologica, ci și una
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
prin coborârea pragurilor de accesibilitate, dar motivele puternice de a uita și anumite categorii de atitudini preferențiale (de exemplu în situațiile de amenințare a eului sau generatoare de anxietate) pot promova în mod selectiv uitarea prin ridicarea pragurilor de accesibilitate (refulare). Așadar, spre deosebire de situația din procesul de învățare, nu numai că influența selectivă directă a variabilelor motivaționale asupra reținerii mnezice conștiente este mai degrabă inhibatoare decât facilitatoare (catalitică), ci influența acestor variabile este de asemenea mediată exclusiv de schimbarea intervenită în
Motivația învățării școlare by Mioara Vasilachi, Maria Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Science/1756_a_92285]
-
aceasta am și remarcat modul în care diferite condiții inhibatoare, cum sunt șocul învățării inițiale și concurența unor rememorări alternative tind să dispară spontan, pot reduce efectele inhibatoare atât ale rememorărilor competitive, cât și ale motivelor și atitudinilor care promovează refularea, ca în cazul materialului didactic generator de anxietate. Intenția de a învăța poate fi privită ca o manifestare a stării motivaționale; ea este reprezentată de străduința de a atinge un anumit scop, străduință care este fie autodirijată, fie desfășurată după
Motivația învățării școlare by Mioara Vasilachi, Maria Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Science/1756_a_92285]
-
arab, ci și la scară mondială. Ele reușesc să redimensioneze liniile de forță ale priorităților politice regionale și să reconfigureze înțelegeri și sisteme de alianțe, după noile coordonate de interese ale actanților implicați. Totodată, au valoarea unor supape de evacuare/ refulare a tensiunilor acumulate sau poligoane de confruntare multipolară strict delimitate spațial, evitându-se astfel propagarea insecurității la nivel mai larg regional ori global. O altă caracteristică a acestui gen de conflicte este prezența aproape nelipsită din mănunchiul ingredientelor lor cauzale
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3052]
-
semantic și a-sintactic". Gilbert Durand se înscrie cu această concepție în direcția pe care o trasau și Mircea Eliade și Carl Gustav Jung, neacceptând teoria freudiană asupra simbolului, conceput ca un obiect despre care nu se poate vorbi datorită ,,refulării libidoului". Conceptul fundamental al teoriei lui Gilbert Durand este cel de ,,imaginar", prin care criticul vizează obiectul teoretizat ,,traseu antropologic". Astfel, Durand explică simbolul apelând la antropologie. "Traseul antropologic" este definit de Durand ca "neîncetatul schimb care există... între pulsiunile
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
de a intra în Nirvana (în vid). Or, tragedia vieții lui Gavrilescu este iluzorie. Dacă cel care trece printr-o astfel de experiență nu recunoaște lumina, cade în a doua stare, cea de chanyd, unde se întâlnește cu propriile sale refulări. Gavrilescu nu recunoaște cele trei zeități (cele trei țigănci), pentru că dacă le-ar fi cunoscut ar fi intrat într-o stare pre-nirvanică. Nerecunoașterea determină căderea în cea de a treia stare sidpa, în care defunctul intră într-o nouă reîncarnare
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
pentru că va privi înapoi. Dintre cele trei stări pe care trebuie să le străbată sufletul mortului, cea de a doua stare este cea mai înfricoșătoare, pentru că sufletul trece printr-o stare de frică, fiindu-i greu să-și recunoască propriile refulări. Aici are loc acea ,,tiranie a formelor" la care este supus sufletul. Simbolică este întâlnirea din labirint, a lui Gavrilescu cu propria sa imagine. El nu-și recunoaște propriile sale iluzii: propria sa afectivitate (grecoaica), intelectul (evreica) și forma inerțială
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
se oprește în mod deosebit asupra ,,mărturiilor onirice" despre moarte, pentru că în cazul acestora se poate discuta despre ,,statutul viziunii", ,,al obiectului", ,,al subiectului" și ,,al topologiei". Întrebarea la care încearcă să răspundă Paul este dacă aceste ,,mărturii" sunt: ,,fantasmagorii, refulări sau manifestări legate de o realitate mai subtilă"422. Din perspectivă transdisciplinară, visul devine ,,semn al unei realități ascunse"423 și nu în ultimul rând o ,,oportunitate cognitivă de a interpela o fenomenologie a spiritului"424. Pentru naratorul-personaj al acestui
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]