18,995 matches
-
de apă cu pagini întregi din "Nașul" lui Mario Puzzo era demult știut. O bandă de profitori cinici, scufundați în murdărie până peste urechi, exersa vechile ritualuri mafiotice cu o virtuozitate care l-ar fi umplut de invidie și pe regizorul Coppola. Să recunoaștem, fluența replicilor dovedea nu doar un intens exercițiu, ci și un talent înnăscut. Aceiași oameni care îi intonaseră osanale libidinoase lui Ceașcă au ajuns acolo unde doriseră toată viață: să-i ia locul. Că Vadim Tudor amenință
Gangsterii, în viață și în filme by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12227_a_13552]
-
capodoperă. Scenariul scris de newyorkez-ul Charlie Kaufman (n. 1958), unul dintre scenariștii de senzație de la Hollywood, autorul excelentelor Being John Malkovich (1999), Adaptation (2002) sau Confessions of a dangerous mind (2002) și regia lui Michel Gondry (n. 1963), un regizor francez fantezist, cu idei și mai multe filme cărora le-a scris inclusiv scenariul (La Lettre, One day și Pecan Pie). În 2001, cei doi mai făcuseră un film împreună, Human Nature, însă fără prea mare succes. Pe Michel Gondry
Chinul eternei dimineți de dupa dragoste by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12242_a_13567]
-
cărora le-a scris inclusiv scenariul (La Lettre, One day și Pecan Pie). În 2001, cei doi mai făcuseră un film împreună, Human Nature, însă fără prea mare succes. Pe Michel Gondry îl știam, de altfel, foarte bine întrucât este regizorul preferat al lui Bjork - iar eu sunt înnebunit după muzica islandezei - și oricum mai făcuse videoclipuri pentru Massive Attack și Chemical Brothers. După debutul absolut al lui Bjork cu Human behaviour, Michel Gondry i-a regizat videoclipurile la Army of
Chinul eternei dimineți de dupa dragoste by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12242_a_13567]
-
loc unor eroi și unor peripeții de roman picaresc. Dacă ar fi să ne menținem în sfera analogiilor cu producțiile cinematografice (de altfel cartea lui Primo Levi a beneficiat în 1997 de o ecranizare bine primită de public, semnată de regizorul Francesco Rosi și avându-l ca protagonist pe John Turturro), am putea situa Armistițiul pe de o parte, să spunem, între La vita č bella al lui Benigni și Train de vie al lui Mihăileanu, pe de alta lângă Pianistul
Meseria de a trăi by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/12222_a_13547]
-
Acesta e un paradox regizoral, deoarece camera din proximitatea protagoniștilor invită de obicei la participarea spectatorului, nu la distanțarea lui. Relația dominantă dintre cinematografie și mizanscenă e reversată în lungmetrajul lui Bertolucci din 1990, Ceaiul în deșert. De data aceasta, regizorul lasă decorul natural (Africa de nord, Sahara) să-și strivească - psihic - personajele (Kit și Port, un cuplu, și amicul lor, Tunner). Totuși, nu e cazul să subestimăm cinematografia lui Vittorio Storaro (tot el e responsabil pentru cea din Ultimul tango
Bertolucci x 3 by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12244_a_13569]
-
care încearcă să se piardă din nou. Frustrant mi s-a părut faptul că nebunia ei, care e extraordinar de acut redată în romanul lui Bowles (Cerul ocrotitor, din care e inspirat filmul), e trecută cu vederea de Bertolucci, un regizor care se concentrează tocmai pe studiul de caz al personajelor în detrimentul acțiunii. Alterarea e una de pas narativ: filmul e fidel cărții cam 80% din timp, dar condensează finalul, preferând să sugereze, nu să arate. Consolarea e că autorul romanului
Bertolucci x 3 by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12244_a_13569]
-
numește gregueria, definită ca "umor plus metaforă", sugerează un mod de aproximare a realului-imaginar cu o totală libertate de invenție a ecuațiilor dintre termeni și, totodată, o libertate de distanțare față de aceste construcții, o detașare relativizantă, de spectator și de regizor care manevrează numitele metafore după impulsurile momentane ale sensibilității sale. Această libertate imaginativ-(auto)critică, dacă ne putem exprima astfel, asigură, pe de o parte un foarte larg câmp relațional, multiplu sugestiv, de ample reverberații ale sensului, propunând un fel
Ramon Goméz de la Serena în româneste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12246_a_13571]
-
o pânză uriașă, se desfășoară un univers de forme, autonom și indiferent la oricare altă logică în afara celei proprii lui. Atitudine de plastician. Ceea ce la Wilson se organizează în jurul siluetei, a singularității corpului, la Zholdak devine triumf al coralității, căci regizorului îi place să pună în mișcare ansambluri, să umple scena cu lume, pentru a o cufunda apoi în clăbuc de săpun sau în noroi, în lapte sau în apă. Slavul din el se simte atras de colectivitate, tocmai pentru a
Zholdak, un suprarealist neîmblânzit – eseu de George Banu by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12590_a_13915]
-
ființei. Regret nespus că nu am văzut aceste spectacole care ne dezvăluie un alt Zholdak, artist marcat de teroarea exercitată de-a lungul secolului trecut de puterea totalitară sovietică. Zholdak nu poate uita cumplitul martiriu. S-ar părea că astăzi regizorul șovăie între cele două căi. Pe care dintre ele o va urma? Totul ne lasă să credem că, o dată cu trecerea timpului, traumatismul istoric va ceda locul libertății onirice. Zholdak procedează ca un artist deplin. El instaurează pe scenă "haosul" unui
Zholdak, un suprarealist neîmblânzit – eseu de George Banu by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12590_a_13915]
-
tainic, și care, altfel, ar risca să rămână neexprimat. Zholdak dă viață "dicteului automat" fără să-și ia cea mai mică măsură de precauție. Iubește riscul până-ntr-atât încât se lasă amețit de el. Zholdak rămâne unul dintre puținii regizori care se mai revendică încă de la această categorie pe care, astăzi, atâția alți artiști contemporani au abandonat-o. Aceea a riscului extrem. Să amintim doar o singură scenă, devenită legendară. În clipa în care bănuiala, asemenea unei stări de nebunie
Zholdak, un suprarealist neîmblânzit – eseu de George Banu by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12590_a_13915]
-
putere de cumpărare a cetățenilor americani, faptul că gloanțele există la magazinul din colț, iar armele sunt mereu disponibile - filmul începe cu Moore deschizându-și un cont în bancă și primind ca bonus o pușcă - și aveți imaginea de ansamblu. Regizorul (numit de obicei propagandist cinematografic și nu documentarist din cauza vederilor sale radicale de stânga care-i permează și filmele, și cărțile) face uz de o adevărată epopee vizuală pentru a convinge folosind nu doar interviul - și, uneori, tehnici de guerilla
Americanii și armele lor by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12610_a_13935]
-
localitate. Nu acesta era scopul evenimentului (Heston era acolo pentru a strânge voturi), nici n-a avut loc "imediat după", ci după opt luni. Faptul că în investigația sa - Moore adoptă poziția americanului de rând care pune întrebări de bun-simț - regizorul are ca țintă suplimentară demonizarea unor celebrități îi diminuează impactul. Ca și Cântec pentru masacru, Prin negura războiului a obținut Oscarul pentru cel mai bun documentar (2003). Mult mai puțin flamboaiant decât cel al lui Moore, filmul regizat de Errol
Americanii și armele lor by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12610_a_13935]
-
consideră "Alesul". După cum, în Les Fugitifs, neîndemînaticul spărgător de bancă se cramponează de ostaticul său, care e un spărgător profesionist, abia ieșit din pușcărie și care încearcă să devină un om cumsecade. La autorul Veber (nu întîmplător, el este deopotrivă regizorul și scenaristul filmelor sale), mecanismul dramaturgic este cam același: un cuplu masculin alcătuit pe principiul complementarității (principiu comic infailibil de la Stan și Bran încoace) din două ființe care pînă la începutul filmului nici habar n-aveau de existența celeilalte, una
Să râdem cu Francis Veber by Cristina Corciovescu () [Corola-journal/Journalistic/12632_a_13957]
-
Marina Constantinescu Cu ceva timp în urmă, regizorul Alexa Visarion mi-a dat să citesc o piesă, scurtă, Orbii, despre războiul din Irak și consecințele lui. Textul este scris de un italian, Mario Fratti, critic, un om de teatru preocupat, firesc, de ce se întîmplă în jurul lui, pe lumea
Luna ca o portocală by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12631_a_13956]
-
să citesc o piesă, scurtă, Orbii, despre războiul din Irak și consecințele lui. Textul este scris de un italian, Mario Fratti, critic, un om de teatru preocupat, firesc, de ce se întîmplă în jurul lui, pe lumea asta și este tradus de regizorul nostru, și el frămîntat de actualitatea timpului și secolului acesta. Limbajul este direct, simplu, colocvial, fără pretenții și dezvoltă, ca o schiță, ca o eboșă, una din miile de situații posibile în și de pe urma unui război. Sîntem în anul 2004
Luna ca o portocală by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12631_a_13956]
-
comisie care a funcționat în formula aceasta, aleasă de Cornel Todea, directorul manifestațiunii, cîțiva ani buni. Monologul ales mi s-a părut atipic, în primul rînd prin numele autorului, ieșit complet din lista, cam aceeași, prin care se învîrtesc actorii, regizori, profesori: Elogiul nebuniei de Erasm din Rotterdam. I-am șoptit Sandei Manu că numai pentru această propunere, și ar merită să o selecționăm. Am remarcat atunci, mai întîi de toate, maturitatea cu care își folosea inteligența, transformînd-o în instrument al
Luna ca o portocală by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12631_a_13956]
-
un proiect de scenariu pentru un film cu viața mea. Dorința mea este ca acest film să se producă și să se lucreze la noi în țară cu actori și balerini români. Există în Spania doi oameni, unul producător, celălalt regizor (frații Rios) care sunt cunoscuți și pe plan internațional. Ei s-au entuziasmat de acest proiect și vor să-l pună în aplicare. - Cum a fost primită cartea în Spania? - Cartea a fost editată de guvernul spaniol din Canare și
Viață de balerin - interviu cu Gelu Barbu by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/12684_a_14009]
-
știi că sunt nemți) numai nume de americani nu au! Poate că Legile Atracției să te atragă-n sală, pentru că - zici tu - este un produs 100% american... Deși s-ar putea să te păcălești. Și-ți spun de ce: Peter Howitt, regizorul acestei comedii făcute, ce-i drept, cu bani americani și cu buget de staruri (Pierce Brosnan & Julianne Moore), ei bine Peter Howitt este made in Manchester, născut și școlit în Regatul Unit. Și nu se desminte. Cel mai recent film
Americanii invadează marile ecrane by Mădălina Roșca () [Corola-journal/Journalistic/12685_a_14010]
-
să se exprime artistic, nu numai teatral. De pildă, Stop the tempo, un mesaj teatral de cincizeci de minute, spectacol scris și regizat de Gianina Cărbunariu. Probabil profilul cel mai interesant, din perspectiva mea, al unei foarte tinere generații de regizori. Am scris despre spectacolele ei, am avut ecouri generoase după bursa pe care a obținut-o anul trecut la Limoges, la Școala de Teatru înființată de Silviu Purcărete și Paul Chiribuță. Stop the tempo, un spectacol de tineri, făcut nu
Schiță de portret by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12683_a_14008]
-
treilea film din serie, lansat în timp ce scriitoarea lucrează deja la al șaselea " penultimul " roman cu bine cunoscutul erou. De data aceasta, Chris Columbus s-a mulțumit doar cu rolul de (co)producător, cedându-i locul din spatele camerei lui Alfonso Cuarón, regizor mexican (Mica prințesă, Marile speranțe) care a stârnit valuri cu Y tu mamá también (2001). N-am de gând să vă plictisesc povestindu-vă acțiunea filmului. Observ doar că, analizând primele trei romane cu Harry Potter și transpunerile lor pe
Marca HARRY POTTER by Mihai Fulger () [Corola-journal/Journalistic/12706_a_14031]
-
contrariul. El știe fără îndoială să creeze o atmosferă întunecată și tensionată (la acest capitol, filmul său stă cel mai bine), dar de multe ori, de dragul artei, neglijează povestea. De fapt, e greu de spus cât din vină îi revine regizorului și cât scenaristului "tradițional" Steve(n) Kloves care, după două ecranizări în care cursul cărților a fost mult mai ușor de urmărit, s-a văzut pentru prima dată nevoit să renunțe la cantități semnificative din bogatul material epic, pentru a
Marca HARRY POTTER by Mihai Fulger () [Corola-journal/Journalistic/12706_a_14031]
-
au fost întotdeauna fericite. Dacă personajele secundare sunt creionate sumar și nu stârnesc interesul (gândiți-vă numai la "negativul" Peter Pettigrew, de a cărui soartă nu mai știm nimic la sfârșitul filmului), nici protagoniștii nu capătă prea multă profunzime. Sugestiv, regizorul preferă cadrele exterioare scenelor de interior, iar în primele alege de cele mai multe ori perspectivele largi în detrimentul prim-planurilor, pentru a pune în evidență limbajul trupurilor și a sugera participarea naturii la acțiune. În schimb, povestea este (prea) schematică și încărcată
Marca HARRY POTTER by Mihai Fulger () [Corola-journal/Journalistic/12706_a_14031]
-
o dată cu un pahar de gin tonic. Și să-i simțim aciditatea pe drum. Poate voi reveni cîndva pe această temă. Într-o seară am coborît, iarăși, la Green. M-a interesat de data asta să văd o altă ipostază a regizorului tînăr Alexandru Berceanu, absolvent de doi ani al U.N.A.T.C., Secția regie-teatru. Un tînăr preocupat de profesiune, de cărți și de citit, de tradus, de generația lui strînsă și în jurul proiectului, al cărui membru fondator este, DramaAcum. Radu Apostol, Gianina
Morfologia crizelor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12705_a_14030]
-
iunie a.c. în cadrul Bienalei de la Bonn n.n.) în regia genială a lui Silviu Purcărete și sub bagheta dirijorală a lui Ulrich Windfuhr: Grass îi bate pe Verdi & Co.", scrie entuziasmat Berhard Hartmann în "General-Anzeiger". Și mai departe. "Originar din București, regizorul Silviu Purcărete, cunoscut deja la Bonn cu succesul lui Castor et Pollux al lui Rameau, înscenează împreună cu scenograful Helmut Stürmer și coregrafa Simona Furlani un joc sugestiv al luminii și spațiului, al corului și al soliștilor, pune în mișcare întreaga
Silviu Purcărete la Opera din Bonn by Ana Hagiu Muresean () [Corola-journal/Journalistic/12724_a_14049]
-
răspunsurilor teatrale își întorceau fața către trecut. Fie îndepărtat, fie imediat. Acolo se găseau punctele de susținere, sprijinul major al demonstrației. Mai nimic consistent despre prezent. Iar vocile noastre veneau din tot universul. Profiluri de actori, întîlniri sau nu cu regizorii mari, comunicare, timp și vîrste, transformări benefice - ca semn al înțelegerii și al evoluției înțelepțită de experiențe - stagnări și șabloane, conuri de umbre și tăceri, revigorări, șanse, neșanse, spaime, succes, inteligență, har, travaliu. Relații vii, relații moarte. Adevăr, minciună. Teatru
Ariel și Caliban by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12743_a_14068]