1,222 matches
-
icoana mirându-se de reacția spătarului, era un cunoscător, văzuse toate icoanele de la Sfânta Ecaterina și pe cele de la Athos. Știa comorile pe care schimnicii le apărau de lume. Da, da, monahii habar nu aveau ce manuscrise, ce icoane, ce relicve valoroase au în firidele bibliotecilor lor. Zelul rugăciunii îi împiedicase să afle, iar ignoranța lor se interpunea ca un zid între ceilalți și valorile lăsate în chezășie. Da, el văzuse multe icoane, multe biserici și, critic privind, icoana aceasta era
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
elementare reacții s-au manifestat prin panică nebună și teroare, ce au determinat fuga locuitorilor din așezările afectate în regiuni mai izolate, ceea ce le-a adus, până în cele din urmă, salvarea. Au avut loc, de asemenea, procesiuni cu moaște și relicve de sfinți tămăduitori în bisericile din orașele contaminate. Locuitorii au fost atât de înspăimîntați și impresionați încît n-au pregetat să consemneze tragicul eveniment. Astfel, un oarecare logofăt Anghel Tufă, scria următoarele pe filele unui manuscris: "1831, au urmat boala
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
metamorfozează în dezamăgiri. Suntem niște tunele paralele. Nu știm, cu adevărat, de unde venim. Și nici dacă vrem să ajungem undeva. Și totuși care e scopul vieții? Adică pentru ca să ce? Nu știm dacă oamenii de geniu sunt soli ai viitorului, ori relicve ale trecutului. Polemica deține secretul condimentării iubirii. Și totuși cum să logodești efemerul cu absolutul într-o singură viață? Luciditatea pură este a științei. Arta o combină cu febra. Cine ar putea să spuna câtă singurătate a înghițit o capodoperă
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
de noi înșine. În absența culturii, dialogul devine un schimb de imprecații. Omul este singura viețuitoare care se îndeletnicea cândva cu cititul cărților. Cultura are nevoie de aripi, nu de granițe. Actualii oameni de cultură încep să fie considerați niște relicve ale speciei. Carantina marilor spirite este biblioteca. Sau închisoarea. Omul contemporan este din ce în ce mai convins că divertismentul și pornografia pot suplini cultura. După muzee, și bibliotecile au șansa să devină sărmane atavisme. Cultura acestui început de mileniu seamănă din ce în ce mai mult cu
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
care l-am înțeles cu adevărat vreodată. Nu am recitit cartea asta, pe care o am și acum în bibliotecă, iar restul operei lui Camus mai curând m-a dezamăgit. "Exilul și împărăția" a rămas pentru mine un fel de relicvă. Ii ating uneori cotorul cu degetul, sperând, poate, că aș mai putea simți vreodată bucuria aceea dumnezeiască de a fi venit pe lume. îmi amintesc că, întorcîndu-mă spre casă în acea seară, totul mi se părea altfel: dungile de rășină
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
lui Sakyamuni Buddha, acum mai bine de 2 500 de ani, că cenușa rămasă când corpul marilor maeștri în arta meditației era incinerat conținea zeci, sute și uneori chiar mii de pepite minuscule, strălucitoare și indestructibile, numite ssu-lee-dze („semințe de relicvă”) în limba chineză. Aceste mici pepite nu pot fi sparte cu ciocanul sau tăiate cu cuțitul. Mărimea lor variază de la aceea a unei semințe de susan la cea a unei semințe de floarea-soarelui, sunt oarecum opace și strălucesc în diferite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
bine de 10 000 de pepite ar fi trebuit să aibă rinichii de mărimea unor saci cu făină. În 1985, a murit în Taiwan o călugăriță budistă celebră, iar cenușa ei conținea mai bine de 2 500 de „semințe de relicvă”. Aceste pepite nu s-au găsit niciodată în cenușa oamenilor de rând sau în rămășițele adepților obinșuiți, ci doar în cenușa unui grup restrâns format din cei mai împliniți adepți ai celor mai înalte discipline spirituale. Budiștii și taoiștii, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
la vînzări en gros și comerțul în detaliu, observînd că, față de ultimul, vînzătorii en gros "își permit să-și prezinte marfa cu sinceritate". Ceea ce el a numit "afirmații false cu privire la anumite mărfuri" în comerțul en detail, a considerat ca fiind relicve istorice, rămase dintr-o perioadă mai îndepărtată și rudimentară, cînd minciunile erau admisibile și profitabile. El a prezis: O dată ce îndemînarea comercianților mici și mijlocii va atinge aceeași perfecțiune, exagerările și falsitatea reclamelor pentru care în ziua de azi autorul nu
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Simmel 1950:314) Din păcate, noi tot mai așteptăm și astăzi momentul în care comerțul în detaliu va atinge nivelul de perfecțiune. "Afirmațiile false", rezultatul colaborării între cei care testează piața și agențiile de publicitate creative, nu pot fi considerate "relicve istorice". Boorstin (1962:213-214) observă cu perspicacitate, referitor la Statele Unite, că: Puțini agenți publicitari sînt mincinoși... Reclamele ne zăpăcesc, nu pentru că cei care le creează sînt mincinoși, ci tocmai pentru că nu sînt... Profesia aceasta de a inventa reclame a fost
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
acțiune. Verbul poate fi folosit la participiul trecut care este deja un adjectiv: poarta este mereu redeschisă. Care poartă? Aceea trîntită. Pentru haiku recuzita este gata: vînt, rafale, poartă, redeschisă, trîntită - omul dispărut din peisaj, lăsînd În urmă doar o relicvă: poarta. Nu este notată nicio tresărire emoțională. Doar trăncăneala porții izbind ușorul. Iar și iar redeschisă / poarta trîntită. Poemul Își mărturisește singur emoția prin imagini: locul este pustiu, vîntul Își face de cap, poarta nu se mai Închide și nu
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
destinului nostru. Ele sînt fisurile apărute În imaginea care mima realitatea, fisuri care ne permit să scrutăm prin deschiderea lor orizontul simbolic al poemului. De obicei, calul este resimțit ca un animal nărăvaș și nobil. Aici Însă a rămas numai relicva animalului de povară care și-a isprăvit viața de trudă. Din animalul istovit, uscat, piele și os, se odihnește acum la soare numai pielea. E posibil ca, pe o bancă, sprijinită de gardul pe care e Întinsă pielea calului, să
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
puțină imaginație și cu un minim efort simbolic, scena surprinsă În poem este una de o imensă tristețe - asistăm la Înmormîntarea unei epoci. Și nu oricum. Căci, iată, fără niciun prohod și fără vreo procesiune, pe o vreme cîinoasă, ultima relicvă, reprezentativă pentru o Îndeletnicire seculară și pentru o țară (fostă) eminamente agrară, plugul, este aruncată peste mormanul de fier vechi și dusă la groapa de gunoi a istoriei (chiar dacă, ecologic și eufemistic, Îi vom zice reciclare). Și totul se petrece
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
canopă, urnă, crater sau casetă. Nici măcar adepții lui Christos n-au putut rezista pulsiunii imaginare, deși făcuseră din interdicția lor mozaică un semn al diferenței în interiorul unei romanități idolatre. De la catacombă la bazilică, apoi la capelele medievale, acele "camere cu relicve" (Duby), vedem scheletul "ieșind" de sub pământ și crescând, înălțându-se în slavă, printr-o succesiune de încastrări. Tibia sau viscerele uscate ale sfântului local cer un relicvariu; deci un oratoriu sau un sanctuar; deci pelerinajul și tot ce urmează: ex-voto
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
un relicvariu; deci un oratoriu sau un sanctuar; deci pelerinajul și tot ce urmează: ex-voto de aur, retablul, dipticul, fresca și, în fine, tabloul. Se trece astfel, pe nesimțite, de la dragostea de oase la dragostea de artă; de la rămășițe la relicvă și de aici la capodoperă. "Arta creștină", minuțioasă declinare a rămășițelor, a procedat prin duplicare, de la formatul mare la unul mai mic. Se ridică un altar deasupra primului osuar; apoi un acoperiș peste altar; iar pentru a miniaturiza carcasa sfântă
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
este întotdeauna sinonimă cu arta independentă. O imagine care își îndeplinește funcția simbolică are toate șansele să fie parazitară și parietală. Acest lucru este evident pentru arta creștină, în epoca ei, nu mai separabilă de corpul mistic decât racla de relicvă, retablul de altar, fresca de naosul lateral. Gisantul de mormânt, firul de aur de patrafir. La fel de adevărat era, bineînțeles, și în privința artelor primitive, înainte de nașterea lui Dumnezeu. Un obiect indigen este deopotrivă funcția și decorația sa. Pe coasta nord-vest-americană, "vaza
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
sacrificiul liturghiei, refuză absolut accesul în templu oricărei imagini. Calvin, care face din împărtășanie un simbol, o simplă metaforă, consideră transsubstanțierea catolică drept o scamatorie rușinoasă și condamnă imaginile în mod mult mai riguros decât Luther. El are oroare de relicvele sfinților și compară statuile colorate ale Fecioarei cu niște "desfrânate de bordel". Orice imagine a lui Christos este în ochii lui un idol, iar arta, spune el, nu poate dezvălui nimic din invizibil. Ea nu poate și nu trebuie să
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
trecerea la faptă prin căi analoge? Putem compara operațiunea de punere în imagine, care face haosul vizibil, deci ordonat, cu acea talking-cure constând în ordonarea unor senzații încâlcite și obscure pe un lanț narativ de mituri identificabile? Este sigur că relicva care vindecă, acel ex-voto care binecuvântează, trompe-l'œil-ul care reînsuflețește, Veronica, a cărei privire îl mântuiește pe păcătos, presupun și din partea privitorului un act de încredere, o adeziune prealabilă și neexprimată în cuvinte. Să nu uităm versiunile mai puțin
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
în joc este problema dacă arta este sau nu o pală de vânt învârtindu-se în jurul unei himere. Dacă arta este una, în esență, atunci există o istorie a artei. Și dacă nu? Ei bine, dacă nu, "măgarii purtători de relicve" își fac iluzii. Profesioniștii pasionați de datare, atribuire și documentare vorbesc în numele Științei. Ba chiar consideră de obicei reflecția filosofică drept ceva arbitrar, subiectiv și doctrinar, pe cei ca noi, care-și pun întrebări, drept niște hâtri, iar întoarcerile radicale
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
cu obiectul. Să amintim pe scurt, simplificându-le la extrem, aceste trei moduri de a face semn semenilor. Indicele este un fragment al obiectului sau în contiguitate cu el, parte a întregului sau considerată ca întreg. În acest sens, o relicvă este un indice: femurul sfântului dintr-o raclă este sfântul. Sau urma pasului pe nisip, sau fumul focului în depărtare. Icoana, dimpotrivă, seamănă cu lucrul, fără să fie acesta. Ea nu este arbitrară, ci motivată de o identitate de proporție
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
prezența ei. O anluminură dintr-un manuscris închis sau un minei invizibil dintr-o biserică veghează de departe asupra credincioșilor adunați. Un ortodox se roagă la icoană cu ochii închiși, fiindcă portă în el icoana lui Christos. Cultul antic al relicvei s-a transferat în cultul creștin al statuii făcătoare de minuni și a moaștelor de sfinți. Sângele martirului purifică prin simplu contact. Apropierea are valoare propițiatorie, profilactică sau sanctificantă. O cameră funerară devine capelă prin prezența relicvelor. De unde "terapia prin
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
Cultul antic al relicvei s-a transferat în cultul creștin al statuii făcătoare de minuni și a moaștelor de sfinți. Sângele martirului purifică prin simplu contact. Apropierea are valoare propițiatorie, profilactică sau sanctificantă. O cameră funerară devine capelă prin prezența relicvelor. De unde "terapia prin spațiu" (Dupront) care era pelerinajul și înhumarea ad sanctos, aproape de corpurile-indici care au capacitatea de a-i elibera pe credincioși de demon. Odihna morților (care, ne asigură Grigore de Nazianz, simt și suferă) și deci liniștea celor
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
au capacitatea de a-i elibera pe credincioși de demon. Odihna morților (care, ne asigură Grigore de Nazianz, simt și suferă) și deci liniștea celor vii depind de locul mormântului. Iar credincioșii pun în mormânt "agheasmă, cruci, cărți sfinte, ostii, relicve"73. Dacă aceasta nu-i magie, atunci ce e magia? Cele două perioade rezumate se înrudesc prin faptul că imaginea vizuală trimite direct la invizibil și nu are valoare decât ca legătură. La fel cum, în Cetatea celor două săbii
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
lor divine graffitti-urile și rap-ul. Relația socială nu s-a îmbunătățit, coagulantul-artă nu a unit, inegalitățile culturale au rămas aceleași. De ce? Garantă a unei conversii imediate, opera de artă era presupusă a-și transmite puterea de la distanță, precum o relicvă către credincios. De unde vocabularul lui Malraux legat de sortilegiu (revelație, fior, întâlnire, comuniune, iradiere etc.). Cum bunurile de mântuire operează singure, se punea doar problema căii către ele. Era de ajuns să se asigure accesul la muzee și albume, sanctuare
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
Punerea în spectacol a frumuseții de imemoriala pulsiune a morții? Este un fel de jubilație tristă în celebrarea bulimică a marilor și micilor maeștri. În morișca neoprită, iată întorcându-se, dar la o scară încă necunoscută, această acumulare indefinită de relicve, religie a Formei în care voracitatea estetică afișată ostentativ nu acoperă complet o fascinație juisoare a neantului. CARTEA A III-A După spectacol Capitolul X Cronica unui cataclism Problema nu mai este dacă un tablou rezistă, de exemplu, într-un
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
proaspătă mereu, neobosită de timp, neprimejduită în esența ei, nebântuită de părăginire, cum nu e bântuită de uitare sau de lenta agonie a amurgului. În ea nimic nu este palid, stins sau mohorât. O lume și un timp fără alte relicve decât câteva morminte de eroi. Cercul strâns al epopeii este plin de durere și de moarte, dar acestea, oricât ne-ar spune despre omenesc, sunt întâmplare trecătoare și sunt împrejmuite de statornicia fără soroc a lumii care le cuprinde și
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]